Accente

Redactia
Comisioane de tranzitie. Conform ultimelor declaratii oficiale, romanii ar urma sa fie eliminati de pe lista neagra a vizelor pentru Europa, incepand cu vara viitoare; atunci si nici atunci, daca nu vor fi indeplinite anumite conditii. Cum ar fi, sa spunem, emiterea unor pasapoarte mai sigure, mai gr...

Comisioane de tranzitie

Conform ultimelor declaratii oficiale, romanii ar urma sa fie eliminati de pe lista neagra a vizelor pentru Europa, incepand cu vara viitoare; atunci si nici atunci, daca nu vor fi indeplinite anumite conditii. Cum ar fi, sa spunem, emiterea unor pasapoarte mai sigure, mai greu de falsificat. Asadar, "noile" pasapoarte pe care le avem in buzunar de mai putin de zece ani si pentru care s-au cheltuit milioane de dolari, afirmandu-se ca sunt de "nivel occidental", nu mai valoreaza doi bani! Oameni ai puterii de la inceputul deceniului nostru au incasat mari comisioane in valuta, prin Bancorex, pentru a aduce in tara un produs deja expirat! Care, pe deasupra, il costa pe contribuabilul doritor de calatorii o suma frumusica de circa 500.000 de lei. Stai si te minunezi de vilele care au aparut ca ciupercile in statiunile montane sau la marginea oraselor. Dar e bine sa stim ca o parte dintre aceste bijuterii arhitectonice valorand multe miliarde se datoreaza, fara nici o indoiala, asa-numitelor "comisioane de tranzitie", coruptiei generalizate sub auspiciile careia si-a facut debutul pe scena europeana democratia romaneasca. O parte dintre aceste vile sunt deci rasplata acceptarii, in cadrul unei asa-zise licitatii, nu a celui mai bun fabricant de pasapoartela standarde europene, ci eventual a celui care a dat un comision mai gras.
Desigur, pasapoartele nu sunt singurul exemplu al proverbialei "eficiente" romanesti. Va amintiti de telefoanele publice cu fise, care au impanzit orasele in anii "91-"92? Instalate in asa-numitele cabine tropicale de plexiglas, fara pereti, jalnicele aparate veneau tocmai din Africa de Sud care, chipurile, le vanduse mai ieftin si in conditii de finantare "acceptabile". Unde au ajuns ele dupa numai cinci-sase ani de functionare? Desigur, la fier vechi, daca nu cumva la gunoi. Dar aparatele de marcat de la metrou si din autobuzele expres? Nu vi s-au parut agasante miscarile pe care aceste vetuste dispozitive le fac pentru a marca biletul? Oriunde in lume, operatia are loc din mers. La Bucuresti insa, mai ales in orele de varf, se fac cozi in fata lor. De ce, daca s-a dorit modernizarea sistemului de taxare, nu s-a importat ce era mai bun pe piata? Va puteti raspunde singuri: fiindca nu ar mai fi fost comisioane "atasate". Nu va trece mult timp si toate aceste aparate vor fi aruncate, la fel ca telefoanele. Si la fel cum vor fi anulate, treptat, "legile originale" elaborate de Parlament in ultimii zece ani. Pentru a fi adaptate la legislatia europeana, vor fi necesare, se spune, doua legislaturi. Atunci de ce - va veti intreba din nou - nu au fost ele facute europene din capul locului? Din nou intervine "comisionul", de data aceasta politic. Cum ar mai fi obtinut unii capital electoral, clamand "originalitatea"?Ion Longin Popescu