Ne scriu cititorii...
Goldanul
21iulie 1998. Ma aflu la Bistrita-Nasaud in "calatorie de placere". Asa cel putin sustine prezenta corpului meu fizic aici... Ma prefac interesata sa revad fotografii de familie. Sora cea mai mica a mamei mele, Buji (o cheama altfel, dar asa ii spuneam in copilarie), doamna realizata profesional, cu pozitia sociala de invidiat in orasul adoptiv, matusa, cum s-ar zice - de care ma despart doar sase ani, 500 de km terestri si o infinitate de alte nimicuri, imi ofera fara nici o banuiala albumele si pungile doldora de poze. Ne uitam impreuna. Imi explica precipitat ce si pe cine nu stiu. Ma documentez lent, fara sa ma tradez. In schimb, simt cum fabric adrenalina... Suna telefonul. Raman singura pret de... da Doamne sa vorbeasca mult... si o gasesc. Poza cu Goldanul! Imi tremura mainile. Nici nu ma uit bine, sa nu pierd timp. Cu miscari sigure, o strecor in geanta noua, cu multe compartimente si fermoare. Gata...*
Cand s-a intors din America, Tudor, tatal Anei, tamplar harnic si talentat, nu si-a pricopsit cu mare lucru familia. Patru ani truditi aiurea, printre straini, in timpul crizei din "33, au insemnat doar dor si sperante fara cheag. Un puisor de curca alb, mic si speriat, a fost cadoul pentru Anuta. Il gasise "americanul" (asa i-a ramas lui Tudor numele), in drum spre casa, intr-un sant, pe langa manastirea Cucos.
Puiul nu parea bolnav. Era doar flamand si parasit. Florica, mama Anei, l-a pus repede pe picioare. Nu se mai stie cine i-a spus prima oara "Goldanul". Florica, probabil, femeie frumoasa si fara carte, dar daruita de Cel de Sus cu un grai expresiv si spumos.
Crestea Goldanul cu boabe de strugurasi stafiditi, cu ierburi numai de el stiute, din gradina pe care, o data cu trecerea vremii, incepuse s-o patruleze, paznic de gala si onor. Anuta se imprietenise cu el. Ii placeau pasii eleganti, firea retinuta dar ferma, cum se bucura falfaind larg din aripi, cu gatul intins spre cer. Pentru un orfan, crestea neasteptat de bine, fara angoase si melancolii. Sau poate simtea ca Ana il ocroteste si ca intre ei s-a creat o legatura peste fire. Era purtat peste tot. Cand se ducea "de vale", Anuta sarea intr-un picior, tot drumul. Goldanul o urma credincios si deja constient ca are in grija el, barbatul, o Lolita frumoasa, de 10 ani.
Vara urmatoare, Ana a mers la pazit bostana. Asa trebuia. Faceau de serviciu cu randul. Ea - in timpul zilei, taica-su - noaptea. Marele bodyguard alb, Goldanul, cara intr-o punguta aninata de grumaz mancarea fetitei - nuci, paine proaspata de casa si-un fagure mare din stup. Locul unde cresteau dovlecii aurii era frumos de-ti umfla pieptul plansul, ca toata tara asta, cu destin de Cenusareasa fara print... Cu spatele in iarba, cu ochii inchisi, Anuta visa la scoala de la oras si la cati bani i-ar trebui pentru un internat unde sa invete carte mai buna. Goldanul ii ciugulea tantarii de pe obraji, inainte ca ei s-o intepe. Cum reusea, fara s-o ciupeasca, ramane secretul lui. O vara intreaga a pazit-o pe Ana, de se minuna ulita cum o piele asa alba si gingasa, borangic de catifea, nu are nici un semn de piscatura. Intr-o zi, putin inainte de pranz, Anuta s-a intins visand la ale ei. Goldanul vana cu sarg tantarii.
- "Nitoo...! Fa! Haida repede incoace!", striga Tudor venit pe nepusa-masa. Anuta tresari si Goldanul o ciupi, fara sa vrea, de gurita. Boticul fetitei se umfla pe loc, de arata Ana ca o ratusca. Curcanul nu gresise, sarmanul, ea se miscase brusc. Goldanul vinovat incepu sa "glu-glu-e" pe limba lui, incurcat in explicatii si scuze.
Dar nimeni nu era suparat. Tudor venise s-o cheme pe Ana la masa, masa mare, ca era Sfanta Maria Mica si se reuneau neamurile si vecinii la iarba verde. Chemasera si fotograful. Atunci a fost facuta poza - Ana cu Goldanul in brate, alaturi de rude si vecini.
Catre toamna, la pazit via, acelasi deja vestit tandem, fetita si curcanul. Se intelegeau din ce in ce mai bine. Anuta obtinuse de la Florica si Tudor clauza pasarii celei mai favorizate, pentru albul ei Goldan. Nici o imprejurare din lume nu va indopa cu nuci acest curcan, nici un rom nu-l va fragezi, nici un... Nu vreau sa-mi inchipui ce ar mai fi putut urma, pentru ca nu mai era cazul. In acel colt de lume, putini erau cei care-si calcau cuvantul si Ana era linistita la gandul ca ea si Goldanul vor creste si vor imbatrani impreuna. Oare cat traieste un curcan, unul asa, deosebit, nu ca altii...?
Se apropia culesul. Avea Anuta o rochita rosie, pe care si-o facuse singura, de-i venea turnata. Stia asta si erau mandri amandoi, ea si curcanul (care intre timp arata ca un culturist autentic). Ca de obicei, Goldanul ceruse voie sa ciuguleasca din boabele cazute pe jos si se plimba agale printre randurile de vita. Anita, cu genunchii in iarba, urmarea cu ochisori verzi-aurii (ca Otonelul) o gargarita de culoarea minunatei rochite noi. "Boala", taurasul vecinilor (si el la pazit via), sarise parleazul intr-o aventura promitatoare. Sa fi fost de vina rochita cea rosie a fetitei? "Boala" veni pe la spate, cat de tiptil o poate face un tauras de aproape 100 de kilograme si o lua pe Anuta usor cu cornitele. Fetita facu, fara voia ei, o tumba. Inimioara incepu sa-i bata mai repede. Amuzat, taurasul relua miscarea, dar mai in forta. Alta tumba. O cornita o ranise deja la tampla dreapta. Si inca o tumba. Anuta devenise o minge. Nici nu putea sa strige, paralizata de spaima. Tot corpul ii era plin de impunsaturi. Nici nu mai putea respira. In timp ce spunea in gand "Tatal Nostru", auzi tipatul disperat al Goldanului. Povestea se petrecea intre doua randuri de vie. Goldanul alerga pe randul vecin pana la capat, intra pe randul unde se da lupta si se apropie vitejeste. Ajuns la cativa metri de potentialul ucigas, sari cu elan intr-un zbor pe care, poate, neam de neamul lui nu l-a mai facut vreodata. Ana statea ghemuita, incapabila sa faca vreo miscare. Taurasul, pomenit cu marea pasare alba pe cap, intepat zdravan in crestet de ciocul devenit pumnal, dadu inapoi. Dar Goldanul voia razbunare. Si macelul incepu. Din crampeiele pe care le putea vedea, Anuta realiza ca unul din cei doi va invinge si acesta nu putea fi Goldanul.
- "Goldane! Opreste-te!... Goldane, destul!", tipa Anuta, fara sa tina cont de sangele care-i brazda obrazul. Goldanul, furios, surd si orb, il ciupea pe taur cu forte uriase. Brusc, "Boala" facu o intoarcere rapida, rupse aracii si o lua la fuga. Curcanul dupa el. Cand "Boala" era deja la alt capat al viei, Goldanul se intoarse aproape in zbor la Anuta lui. Fetita plangea cu sughituri, ea, care atat de rar se smiorcaia. Smerit, jumulit, dar fericit, curcanasul cel viteaz se tupila, asa mare cum era, in bratele firavei lui domnite. Au stat asa, imbratisati si speriati, pana i-a gasit tata Tudor, catre seara.*
Stau si ma intreb daca sa ma opresc aici, la sacrificiul fara masura al, da, pot sa spun asa, nobilei pasari albe, sau sa va povestesc tot, pana la capat. Dar nu toate "end"-urile sunt cu "happy".
Goldanul, in timpul luptei, si-a frant gatul. Au observat abia a doua zi. Acolo unde straluceau margelutele rubinii era rana. Tot rosie, dar sangerie. Florica si Tudor i-au ingrijit pe amandoi. Pe Anuta au facut-o bine cu felii de cartof crud. Au infasat-o in tuberculi ca pe un bebelus, si dupa trei zile, fetita era pe picioare. Nu-i spusesera nimic de Goldan. Cand l-a vazut cu atela in jurul gatului si pielicica de miel care-i infasura grumazul, a izbucnit, pentru a doua oara in trei zile, intr-un hohot sfasietor. Simtea ca nu va fi bine. Goldanul a rezistat pana pe 21 noiembrie, cu o zi inainte ca Anuta sa implineasca 11 ani. L-au inmormantat la radacina nucului cel mare, de langa poarta.*
In noaptea de 13 spre 14 iulie 1998, la aceeasi ora la care, acum patru ani, ne-a parasit tatal meu, Anuta, mama mea, s-a dus sa-i intalneasca pe Florica si pe Tudor, bunii ei parinti. Sub tampla dreapta, unde a lovit-o taurasul cel furios, a crescut o tumoare rea, din zodia racului... S-a chinuit Ana trei luni incheiate, cu zambetul pe buze, pentru ca toate clipele sunt un dar de la Dumnezeu, si ce fericire mai mare poate fi pe lumea aceasta, decat sa te bucuri de darurile Lui, lasate din belsug pe pamant? Cu ochii sclipind de dorinta de a mai sta putin, a lacrimat o singura data, pe 10 iulie, cand m-a intrebat de poza cu Goldanul. Peste doar trei zile un "taur mare si negru" a luat-o cu el, iar eu, nevolnica, desi m-am luptat, nu l-am putut opri. Iar Goldanul, demult plecat, nu mai era, sa vina, s-o salveze...*
P.S. Zilele trecute, doamna dr. Maia (nu-i spun si numele de familie, sa nu sune a propaganda), cunoscuta bioterapeuta si clarvazatoare, mi-a spus asa, dintr-o data:
- Stii, Victorita, am vazut-o pe mama ta. E frumoasa, zambeste, sunt doi copii cu dansa, parca ar fi gemeni... Tu ai mai avut frati?
- Nu, doamna Maia, sunt probabil fratiorii ei, Anghelus si Marioara, care s-au prapadit de difterie, in timpul razboiului. A fost molima grea. Ceilalti au scapat ca prin minune... "Dar pe mine ma mai iubeste?", intreb eu, prosteste.
- Sigur ca te iubeste, spune doamna Maia. Si parca mai era ceva acolo, zau, ca-mi vine sa si rad de ce vad cateodata..., continua, vizibil amuzata.
- Ce anume, hai, spuneti, ca stiu sa discern...
- Parca ar fi un curcan mare, alb...Victoria Varlaam (fata Anutei) (Asteptam adresa, pentru a va plati onorariul si alte colaborari la fel de frumoase.)