Biografia unui roman din Ucraina
In care se va vedea
Cum a luptat Ivan sa devina Ion
O data cu instalarea regimului totalitar bolsevic, "eliberatorilor" nu le-au fost pe plac numele satelor noastre romanesti din regiunea Cernauti si intr-o neagra zi au rebotezat majoritatea satelor populate de romani din nordul Bucovinei. Dupa ce au terminat rebotezarea localitatilor satesti, s-au apucat sa faca acelasi lucru si cu unele nume si prenume de-ale romanilor. Asa au aparut nume si prenume noi, la care bietii romanasi nici nu puteau sa viseze. Iata ca peste noapte, Ion a devenit Ivan, Toader - Fiodor, Stefan - Stepan, Viorica - Vera, Aurica - Avrora s.a.m.d. Au terminat cu prenumele noastre nationale si s-au apucat de unele nume de familie care nu le erau pe plac. Astfel, cei cu numele Patraucean s-au pomenit ca-s Patravcean sau Petrovcean; Sanaucean - Sanavcean, Frataucean - Fratavcean, nemaivorbind de nume ca Ailoae, Acostachioaie, Avasiloaie s.a., care au fost schimonosite la culme. N-a fost trecut cu vederea de "facatorii de minuni" nici numele pe care-l purta familia noastra: din Posteuca am devenit unii Postevca, altii Postivca. Mie mi-a picat la zar Postivca. Cu alte cuvinte, ca sa facem haz de necaz, Ivan ne-a ordonat ca-n poveste: ruminski, pasol na turbinca! Fiindca in turbinca - nu-i asa? -, toti sunt una si in puterea lui Ivan. Dar mai bine-as povesti, cinstit cititor, prin cate am trecut pana am demonstrat ca adevaratul meu nume este Posteuca si nu Postivca.Asa grait-a Tatuca Stalin...
Anul trecut, prin luna august, m-am intalnit cu un prieten care mi-a spus ca anii de studii se calculeaza ca vechime de munca. Mai, da aiasta-i buna! Ia sa rezolv si eu aceasta problema, ca, vorba ceea, or fi acolo cateva caraboante-n plus. Intr-o buna zi, m-am adresat, ca tot omul, la sectia raionala de asigurari sociale Hliboca. Am fost primit destul de rece, cum de obicei se procedeaza acolo cu vizitatorii, dar totusi mi s-a spus ca pentru a rezolva aceasta problema nu-mi trebuie decat o copie a diplomei de studii superioare. Multumescu-Ti, Doamne! M-am straduit sa nu zabovesc cu prezentarea acestui act oficial. Cand l-am intins doamnei respective pe sub ghiseul mititel, odata vad ca se uita intr-un dulapior dintre acelea, gaseste ce cauta - dosarul meu de pensionar -, citeste in el ceva si-mi spune apasat, pe sub ochelarii crapati: "Te zovsim inse prizvisce", adica "Aici e alt nume, nu esti dumneata". I-am cerut explicatii. Mi-a spus ca in dosarul de pensionar eu sunt Posteuca, iar in diploma, Postivca. Mi-a spus ca trebuie sa plec la Cernauti, la Universitate, unde am absolvit facultatea cu 40 de ani in urma, si acolo sa-mi aduc in ordine numele. Am luat - ce era sa fac? - drumul Cernautilor. La Universitate, am batut la usile a vreo sase cabinete pana cand, in cele din urma, am ajuns la sectia de cadre. O doamna mi-a ascultat pasul cu rabdare si mi-a spus ca asa ceva ei nu pot face. Ca este o problema veche a functionarilor sovietici care au actionat asa dupa cum grait-a Tatuca Stalin...
- Dar ce sa ma fac eu? am intrebat-o.
- Problema aceasta o poate rezolva numai Judecatoria raionala Hliboca. Fac cale intoarsa la Hliboca. Deschid usa Judecatoriei. O doamna (iarasi, o doamna!) mi-a spus in trecere ca trebuie mai intai de toate sa-mi caut un avocat. M-am dus la baroul de avocati. Am gasit, se intelege, o doamna care a fost de acord sa-mi ajute la rezolvarea chestiunii. Mi-a zis sa-i prezint urmatoarele acte: copia buletinului de identitate, copia diplomei, copia certificatului de nastere, adeverinta de la Primarie ca eu intr-adevar figurez prin actele de acolo cu numele Posteuca. Cand am avut toate acestea la mana, m-am prezentat din nou in fata doamnei avocat. Acolo am dat si explicatii de ce in diploma sunt scris Postivca. I-am spus ca prin anii 47 sau 48, secretarul de la Primaria din sat mi-a adus certificatul de nastere unde era scris negru pe alb ca eu sunt Postivca, deoarece asa poruncise Tatuca Stalin, ca toate numele romanesti sa dispara. Cu acest nume am terminat scoala medie, apoi universitatea, iar in anii 60 am scos de la Arhiva de Stat din Cernauti actul de nastere adevarat, unde scrie ca-s Posteuca, transcriere infaptuita relativ usor, macar ca eram sub soviete. Doamna avocat m-a ascultat cu atentie si era gata sa-mi inmaneze toate actele in buna regula cand a fost fulgerata de un gand: "Omule, iti mai trebuie o adeverinta! Mergi degraba la Universitate si spune-le sa scrie pe hartie ca ei nu-ti pot ajuta cu nimic sa rezolvi problema".
Am luat din nou calea Cernautilor. La Universitate, la cadre, mi-au spus ca o astfel de adeverinta inca n-au dat nimanui si, deci, nici mie nu-mi pot da. Rugand-o sa-mi spuna ce sa fac, doamna de acolo s-a milostivit de mine si a sunat un jurist. Acela a chibzuit un timp, dupa care i-a spus ca nu-i nimic strasnic daca imi va elibera o asemenea adeverinta. Cu pretiosul act in buzunar, ma intorc la Hliboca, bucuros ca am rezolvat totul cu bine.Totul e bun, dar mai trebuie o adeverinta
Avocata mi-a spus ca mai mult nu-mi trebuie nimica si m-a indemnat sa ma duc la doamna judecatoreasa. Secretara doamnei judecatorese m-a intrebat cum se intreaba: ce doresc si din ce sat sunt. Cand a aflat ca sunt din Stanesti, s-a schimbat la fata si mi-a spus rastit: vinerea nu e zi de audienta pentru cei din Stanesti! Vino dumneata marti. Apoi m-a indemnat sa pun mai bine toate actele la posta si sa astept raspunsul. Dar asta insemna inmormantarea problemei mele, asa ca iata-ma din nou la usa judecatoarei, martea urmatoare. Aceasta m-a primit, mi-a citit actele si, cu o mutra scarbita, mi le-a inapoiat: du-te la analfabeta aia de avocata sa-si indrepte greselile si pe urma vino la mine! Ca inadins, avocata lipsea. Ma temeam ca nu cumva sa treaca si martea aceasta si sa vin din nou peste o saptamana. L-am rugat pe un alt avocat sa-mi ajute. Cu greu, cu greu, a inlaturat el greseala. Bucuros ca am rezolvat si aceasta problema, m-am dus cu pas alergator la Judecatorie. Judecatoreasa a citit din nou si mi-a spus ca totul e bun, dar mai trebuie o adeverinta!
- Ce fel de adeverinta?
- Adeverinta de la sectia raionala a invatamantului precum ca, dupa absolvirea Universitatii din Cernauti, ai fost repartizat la lucru anume in raionul Hliboca, in satul Stanesti.
Nu puteam intelege ce legatura este intre aceasta adeverinta si numele meu, dar am luat apa in gura si m-am dus la sectia raionala de invatamant. Acolo, o secretara imi spune sa vin a doua zi, cand doamna care poate sa confirme repartizarea mea la lucru va veni la birou. Am promis ca numaidecat vin a doua zi si m-am tinut de cuvant. Cu aceasta adeverinta, m-am prezentat din nou la Judecatorie. Judecatoarea m-a primit, cu toate ca nu era marti, a citit si a spus ca totul e bun, dar mai e nevoie de o ...convorbire. Asa ca mi-a cerut ca martea viitoare sa ma prezint la dumneaei la o convorbire. Aproape o saptamana m-am tot gandit cu cine voi sta de vorba la acea convorbire, doar nu aveam proces de divort.
Nu-i nevoie de nici o convorbire!
Martea viitoare, m-am prezentat din nou la Judecatorie. Doamna secretara mi-a spus intristata ca doamna judecatoreasa nu-i si nici nu va fi in acea zi, insa - a spus ea complice -, nu-i nevoie de nici o convorbire! Slava Domnului! Mi-a scris o hartie prin care m-a informat ca pe data de 31 martie sunt obligat sa ma prezint la proces, dar nu singur, ci cu un lucrator din sectia de asigurari sociale ale populatiei. La sectia respectiva, cand au aflat despre ce-i vorba, m-au trimis la seful lor. Seful a citit hartia scrisa de secretara si a spus simplu ca ei nu au ce cauta la judecata, ca procesul l-am deschis eu, si nu ei.
La 31 martie - Doamne ajuta! - m-am prezentat la Judecatorie. Doamna secretara mi-a spus politicos ca doamna judecatoreasa e bolnava si va veni abia peste trei zile. Ce-ar fi sa vii matale la 5 aprilie? a zis absenta doamna secretara. Am facut intocmai. In neuitata zi de 5 aprilie, doamna secretara m-a informat sec: telefonul Judecatoriei nu lucreaza, a fost suspendat etc. N-as face eu bine sa merg si sa-i anunt pe cei de la sectia de asigurari sociale? M-am dus fara intarziere, insa cei de acolo incuiasera cabinetul si nu mi-au dat drumul inauntru. Am batut cat am batut la usa si, vazand ca nu deschid, m-am intors la Judecatorie si le-am spus care-i situatia. Au hotarat, de necrezut, sa examineze procesul judiciar in lipsa celor de la sectia de asigurari. Procesul a decurs dupa toate canoanele juridice. Doamna judecatoreasa, dupa felul dansei bland, mi-a spus ca totu-i bun, cererea imi este satisfacuta si sa vin dupa rezultat la 21 aprilie, dar (mereu exista un "dar"!) sa nu uit sa aduc inca o copie a cartii de munca. Nu pot intelege ce legatura are una cu alta, insa trebuie s-o fac si pe aceasta, caci cu legile statului nu-i de jucat. Mai ales cand ai de facut dovada ca tu esti tu, si nu altul!Dovada nu-i totul
Am obtinut aceasta dovada, dar ea inca nu-i totul... La 21 aprilie, m-am prezentat la Judecatoria raionala ca sa primesc mult asteptata hotarare. La ora 9.00 eram pe trepte, proaspat barbierit, in costumul cel bun, cu palaria de fetru cumparata la Riga. Doamna judecatoare, cu bunatatea dumneaei cunoscuta, imi zambeste preocupata si-mi arunca din mers: "Asteapta olecuta, Ivan Adamovici, sa vina si fetita noastra". "Fetita" era, vezi bine, secretara care s-a lasat asteptata nu "olecuta", ci cateva ore bune. Intr-un tarziu, a aparut. M-am prezentat in cabinetul dumneaei, cu palaria in mana, timid, si i-am amintit de ce-am venit. Cum secretarele, cand intarzie de la sujba, au mai intotdeauna o proasta dispozitie, nici doamna de fata nu putea face exceptie, asa ca mi-a retezat vorba cu asprime: ai scris cererea de eliberare a hotararii?
- N-am scris asa ceva, fiindca n-am stiut.
- Atunci mergi si scrie.
- Dati-mi, va rog, un model dupa care sa ma iau.
- Mergi in camera din dreapta si scrie acolo!
Am incercat sa intru in camera respectiva, insa usa era incuiata. Vazand aceasta, imbufnata doamna m-a trimis... unde credeti? Sa caut un avocat, sa-mi scrie el acea cerere care, dupa cum am vazut mai tarziu, avea doar trei randuri banale pe care, ca dascal ce sunt, le-as fi putut scrie cu usurinta. N-am aflat pe nimeni in cabinetele avocatilor, toti fiind plecati "undeva". M-am intors, spasit, la Judecatorie. Usa la camera aceea era acum deschisa, iar dincolo am dat in sfarsit de un domn. Dupa ce a auzit ce-mi trebuie, a ridicat din umeri si mi-a spus ca asa ceva el nu scrie. In cele din urma, am dat de o avocata si m-am vazut si cu cererea aceea la mana. Secretara m-a trimis la cancelaria Judecatoriei unde am inmanat hartia cu trei randuri unei functionare tipice: grasa si posomorata. Fa bine si asteapta matale pe culoar, mi-a spus aceea cu o voce groasa, barbateasca. Am rasuflat usurat inca o data, facandu-mi semnul crucii cu limba, bucuros ca, in sfarsit, totul s-a rezolvat. Amara mi-a fost insa iluzia...Cand Ion il invinge pe Ivan. Dar nu de tot...
Peste cateva minute, doamna cu glas de barbat a aparut cu cererea mea in mana si mi-a spus categoric sa vin peste o saptamana si m-a asigurat ca aici va fi finalul. Deci, la 28 aprilie, in Vinerea Mare, m-am prezentat la respectabila doamna sa-mi dea in mana hotararea Judecatoriei. Mare mi-a fost mirarea cand mi-a aparut in cale doamna judecatoreasa, toata numai zambet pe buze, cum stie dumneaei, amenintandu-ma ca in ziua de Vinerea Mare n-are cine-mi inmana buclucasa hotarare, deoarece dansa le-a permis subalternilor sa lipseasca de la serviciu, ca doar era mare sarbatoare si cu totii crestini suntem... M-a bucurat acest gest si mi-am zis in gand: "Bine ca a facut o fapta buna in Saptamana Patimilor. Cat despre mine, mai vin peste o saptamana, ca doar nu-i sfarsitul lumii". Numai ca, intre timp, a mai aparut o problema. Daca doamna judecatoare m-a chemat pe 4 mai, adica joi, mi-am amintit ca doamna secretara imi spusese candva ca dumnealor elibereaza copiile hotararilor numai vinerea. M-am intors si am intrebat iarasi cand sa vin. Un domn mi-a spus ca, totusi, ar fi mai bine sa vin vineri... Asa am hotarat sa fac dar, fiindca in ultima clipa o persoana ce parea de rang inalt mi-a soptit ca vinerea aceea nu se lucreaza, am venit sambata, decretata atunci zi lucratoare, prin compensarea cu zilele Sfintelor Pasti. M-am dus intins la o doamna mai tinerica si i-am spus pasul. Langa dansa, isi facea de lucru un domn, probabil un sef, caci, auzind ce vreau, a fost cat pe ce sa-mi naruiasca orice speranta. I-a ordonat tinerei sa nu ma serveasca, deoarece ar fi trebuit sa vin vineri... Noroc ca tanara generatie nu prea asculta de sefi (uneori asa e mai bine!), asa ca, in doua miscari, domnisoara imi inmaneaza, doamnelor si domnilor, incredibila Hotarare a Judecatoriei raionului Hliboca din 5 aprilie 2000. Iata ce spune dansa negru pe alb: "Diploma nr. 554652, eliberata de Universitatea de Stat din Cernauti, la 25 iunie 1960, cu numarul de inmatriculare 4631, pe numele lui Postivca Ivan, apartine de drept cetateanului Posteuca Ivan".
Acuma stau si ma gandesc ca nu am dus lucrul pana la capat. Dar daca as mai incerca sa dovedesc ca diploma respectiva este si a lui Ion, si nu a lui Ivan, mi-ar trebui inca o jumatate de an.Poveste adevarata scrisa de dascalul Ion Posteuca
Culeasa si editata de Ion Longin Popescu
Fotografii de Vasile Tarateanu