Cu burta la spital
Daca este adevarat ca suntem si ceea ce mancam, atunci fara doar si poate, in intimitatea noastra gastronomica, suntem un pamflet viu despre nivelul de trai din Romania. Conform statisticilor, romanul mediu consuma cinci oua, o jumatate de sticla de lapte si sapte masline pe luna. Si pe cap de locuitor, fireste, desi in joc e burta si nu capul. Pentru aceste cheltuieli exorbitante, salariul mediu pe economie fiind prea mic ca sa-si potoleasca burta, romanul isi pune capul la bataie. Se descurca si el cum poate. Pentru a manca si pentru a bea pe saturate, musai sa iasa din statistici. Daca ramane acolo, risca sa moara de inanitie.
Visul romanului de toate varstele este sa cumpere mancare multa, satioasa si ieftina. Consumator prin excelenta, nu se mai uita la ce baga in gura. Esential este ca marfa sa fie ieftina. Nu exista piata agroalimentara in care sa nu-i descoperi pe cei care-ti ofera un chilipir. Chilipirul este calea prin care romanul insala statisticile si foamea si mananca orice.
Au fost vremuri cand statul producea in cantitati industriale boli ale nutritiei. Pentru unii, amintirea acelei perioade trezeste nostalgii. Pe-atunci nu se faceau discriminari. Ce nu se gasea... era pentru toata lumea! Politia sanitara nu se inventase. Romanul, ca-n balade, era prieten cu salmonella si trichineloza. Era un gest de patriotism sa suportam cu stoicism mizeria alimentara. Toxiinfectiile alimentare nu se lipeau de noi.
Statutul de consumator ne-a molesit. Acum, periodic spitalele se umplu de victimele unui control sumar de calitate al alimentelor. De la banala si cvasigenerala giardia sau salmonella, pe care - spun medicii - o au cel putin 50 din 100 de romani, la sofisticatele leptospiroze, trichineloze sau hepatite de toate soiurile, romanul trece prin toate cu zambetul pe buze. Indiferent la bacterii, virusuri, chimicale, el mananca in nestire. Adica nu stie ce baga in gura, si nu e bine. Nuntile, botezurile si chefurile sfarsesc adesea la spital. Carnea e infestata cu trichineloza, salmonella sau antrax, legumele gem de nitrati, bomboanele de pe coliva sunt pline de coloranti suspecti, salamurile la fel, branza e cu aracet, rachiul e alcool metilic, vinul e falsificat, apa chioara provine din surse contaminate. O mie si una de posibilitati de a ajunge de la bal drept la spital. Legile sunt proaste, amenzile simbolice, producatorii de bunuri alimentare, cand catadicsesc sa se identifice, scriu pe ambalaje lucioase "ce vrea muschiul lor", cei insarcinati sa ne protejeze fac si ei ce pot, sunt putini, n-au legi de referinta si nici mijloace adecvate sa exercite un control riguros.
Ordonanta privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase trebuie sa ne fie text de capatai. Sub aceasta palarie de hartie intram toti. Si cel care colectioneaza sfoara gasita in paine, si cel care a gasit un ciob in sticla de bere, si cel care a cumparat un pui congelat gata stricat. Te si miri cum de mai incapem toti in articolele ordonantei. Guvernul Romaniei si-a rupt din timpul sau pretios sa discute si soarta celor pe care foamea cea de toate zilele ii abandoneaza in pietele incarcate pana la refuz cu marfa expirata sau dubioasa. Doar ca, pe saracia asta lucie, alt vis drag multor capete de locuitor este sa ajunga in spital. Sau la puscarie. Acolo au un acoperis si ceva de mancare. Unii fac orice sa ajunga acolo.N.C. Munteanu