Iarina Demian
"Am asteptat multa vreme sa fiu invitata la dans"
Face parte din stirpea rara si nobila a actritelor care vor sa fie remarcate pe scena si nu in viata. Pentru ca scena e viata lor. Pe strada, apreciata si frumoasa artista a Teatrului de Comedie trece grabita, preocupata, fara fard. La premierele colegilor ei, vine sa vada, nu sa fie vazuta. Se intereseaza de ceea ce e nou in lumea artei, ia parte si la festivalurile tinerelor talente, e legata de tineret si prin cei doi fii ai ei si ai regretatului Ion Chirila. Alaturi de mezinul familiei, celebrul si mult indragitul Tudor Chirila - liderul formatiei Vama Veche -, lansat cu brio si in teatru si in muzica, Iarina Demian a reusit sa scoata in premiera - dupa dureroasa incercare de anul trecut, cand si-a pierdut sotul - un spectacol care a entuziasmat critica si publicul. O satira tragica, violenta, cu titlul lung si ciudat: "O, tata, sarmane tata, mama te-a spanzurat in dulap, iar eu sunt foarte trist", o piesa de Arthur Kopit, scrisa in anii "60, care a avut un mare succes pe Broadway. O mama despotica distruge viata fiului si a celor din jur, in furia ei tiranica.
- Ceea ce nu este deloc cazul in relatia dvs. cu Tudor. Inteleg ca i-ati lasat deplina libertate de alegere, de actiune...
- Nici nu s-ar fi putut altfel cu un Geaman rebel ca Tudor (e nascut pe 28 mai). Nici eu, nici sotulmeu n-am prea stiut cum si cand s-a hotarat el sa dea examen la I.A.T.C. si nici cand si-a alcatuit formatia Vama Veche. E drept ca tatal lui i-a pus pentru prima oara in mana un clarinet, iar eu l-am luat cu mine la teatru, de mic. La 5 ani, a aparut in spectacolul "Cercul de creta caucazian", pe scena Comediei. Tudor a ales teatrul, fara sa abandoneze muzica. "Tatalui meu ii datorez ceea ce sunt, iar mama - care sufera si se bucura alaturi de mine - ma invata inca sa merg", spune el.
- E un fel elegant de a recunoaste cat de mult va iubeste si va admira pe amandoi.
- Da, suntem o familie fericita - vedeti ca nici nu pot vorbi la trecut despre noi patru (fiul nostru cel mare a ales lumea sportului, ca si tatal lui), pentru ca traim ca si cum el ar fi in continuare alaturi de noi. Desi a ales gazetaria sportiva, din care a facut minuni, Ioan Chirila - Vanea il numeau prietenii - ar fi putut fi la fel de mare actor, pictor, cantaret sau violonist. Iubirea lui pentru noi a fost insa mai presus de orice.
- Cum ati reusit sa va invingeti durerea si sa scoateti in primavara o premiera atat de dificila?
- Nu vreau sa-mi inving durerea, o port cu mine peste tot. Am reusit sa termin spectacolul totdatorita lui. Stiam ca il astepta cu nerabdare. Era foarte mandru de faptul ca voi semna si regia spectacolului. A fost un omagiu pe care i l-am adus si eu, si Tudor. In general, ma surprind ca fac tot felul de lucruri legate de el: ii recitesc cartile, urmaresc toate meciurile de fotbal, ma informez de tot ce se intampla in sport, citesc zilnic "Pro-sport"-ul, care a devenit ziarul meu preferat, nu numai pentru ca il consider cel mai bun cotidian de sport, dar si pentru ca ultimii doi ani si i-a petrecut acolo, unde se simtea ca acasa. Iubirea si admiratia lui m-au facut sa devin puternica. Ma simt una dintre cele mai bogate femei din lume. Am de la Vanea doi baieti minunati si 31 de carti celebre. Trebuie sa invat sa ma bucur de ceea ce am.Deviza in teatru - emotia
- Regia a fost o dorinta a dvs. mai veche? O intamplare? O necesitate?
- A fost o intamplare, care ulterior s-a transformat intr-o experienta fascinanta. Nu mi-am propus sa fiu in competitie cu altcineva decat cu mine insami. A monta un spectacol e, dupa mine, mult mai greu decat sa construiesti cu mana ta o casa. E greu de explicat. E tot un fel de constructie, dar nu poti fi sigur pana in final daca va sta in picioare sau se va clatina. Trebuie sa exprimi un intreg si, mai ales, ai nevoie de un cantar. Am incercat sa incarc spectacolul cu multa emotie si adevar. Mi-a fost foarte greu sa ma urc pe scena in calitatea mea de actrita. Nu aveam control, nu aveam oglinda care este regizorul.Debut cu Birlic
- In 30 de ani de cand ati realizat atatea partituri importante pe aceeasi scena, ati devenit o vedeta incontestabila a trupei de la Comedie.
- La inceput am fost o "cenusareasa".
- Erati foarte frumoasa si, mi se pare, cea mai tanara din trupa de atunci a Comediei?
- E adevarat, dar nu prea stiam sa-mi atrag sansa - e si asta o arta. Erau multe actrite inaintea mea care trebuiau sa joace. Asteptarea era chinuitoare. Am asteptat multa vreme sa fiu invitata la dans. Eram foarte timida. Imi aduc aminte ca imi era rusine sa intreb care este salariul meu de baza. Cand am pus piciorul pe scena cu adevarat, nu m-a mai putut contesta nimeni. Viata mea pe scena a fost o lupta continua. Nu mi-a venit nimic de-a gata. Bucuriile in profesie mi-au venit tarziu, dar cred ca este un avantaj.
- Si totusi, chiar de la debutul in "Burghezul gentilom", ati fost apreciata ca o certitudine, ca un talent autentic.
- Stiti cum am debutat eu in rolul vaduvei Dorimene? Actrita titulara a fost retinuta la niste filmari si probabil a uitat de "generala" cu public. Spectacolul incepuse si personajul trebuia sa-si faca aparitia, asa ca m-au luat pe mine din culise, asa cum eram imbracata, in fusta de tergal si pulover de silon, si m-au impins in scena cu textul in mana, printre crinoline si costume de epoca. Datorita marelui actor care era Grigore Vasiliu-Birlic (imi facea cu ochiul a incurajare si ma strangea de mana), am reusit sa ma relaxez si sa ies din scena cu "fata curata". In aceeasi seara, am jucat de-a binelea in costumul de epoca pe care mi l-au ajustat fiindca imi era prea larg, si cu textul invatat. A fost primul meu succes. Devenisem titulara rolului. Dar toate astea apartin trecutului. Un artist trebuie sa traiasca si in prezent.
- Prezentul dvs. este recenta creatie actoriceasca si regizorala din piesa cu nume ciudat, creatie dubla, despre care cronicarii au scris elogios. Ati daruit personajului o forta scenica de maxima expresivitate, realizand un portret tulburator. Asa cum un varf al carierei dvs. a fost si rolul teribil de complex al marchizei de Merteuil din "Legaturi primejdioase". Erati intr-adevar primejdios de atragatoare in acel personaj cinic si perfid, cuceritor si pervers, ce manevra cu voluptate oameni si destine.
- N-as putea spune ca "Legaturi primejdioase" face parte chiar din prezentul imediat (s-a jucat in 1991). Daca va amintiti de acel rol, ma faceti fericita. Desi a fost considerat o mare izbanda in cariera mea, din pacate, dupa un an de sali pline, directia de atunci a scos de pe afis spectacolul lui Alexandru Darie. Prezentul de care vorbim inseamna "Trei femei inalte", piesa lui Albee, in care joc o batrana de 92 de ani. Un rol coplesitor, pe care il iubesc nespus si care mi-a marcat existenta. De asemenea, prezentul mai inseamna si spectacolul "O tata, sarmane tata...", de care ati pomenit mai sus si care a avut premiera in 9 aprilie 2000.Din lagar, la o scoala de maici
- Piedicile, dificultatile v-au speriat sau v-au stimulat?
- M-au ambitionat si am invatat sa le fac fata. Eram copil si razboiul m-a prins in Cehoslovacia, cu familia mea. Tata - Traian Ionescu Niscov - slavist stralucit, fusese trimis de Nicolae Iorga cu o bursa la Praga si, mai tarziu, a obtinut prin concurs un post de lector la celebra Universitate "Carolina". Ocupantii nemti l-au suspectat de colaborare cu rezistenta intelectuala ceha si ne-au trimis, impreuna cu alti "indezirabili" (printre ei se afla si pictorul Ion Tuculescu), intr-un lagar dintr-o regiune muntoasa numita Krumhabel. Sase luni am stat inchisi acolo, dupa care ne-au transferat intr-o alta localitate. Drumul l-am facut intr-un vagon cu geamuri sparte. Am fost cazati la o scoala unde dormeam in paturi suprapuse si mancam mai nimic. Mama era insarcinata cu fratele meu. Tata a reusit sa gaseasca de lucru pe camp, la o familie de germani foarte cumsecade - familia Lehner. Pentru munca depusa, primea zilnic o felie mare de paine cu sunca. Nu stiu cum facea mama, dar reusea sa ne imparta la toti bucata aceea de paine. Candne-au eliberat americanii, am plecat spre tara prin Italia, dar a trebuit sa ne oprim la Venetia, pentru ca fratele meu voia sa vina pe lume. El e acum specialist in calculatoare si locuieste in Statele Unite, iar sora mea - Viorica Niscov - este germanista si traieste in Romania. Mama s-a imbolnavit de tifos si a stat mai mult timp in spital, iar noi am fost inscrise la o scoala de maici, unde timp de sase luni am invatat multe lucruri frumoase, printre care si limba italiana.
- Aveti si amintiri mai vesele din Venetia?
- Nu stiu daca mai vesele, dar frumoase: gondolele de pe Grand Canale pline de soldati americani imbracati in uniforme superbe, care stateau tolaniti cu picioarele in sus pe marginea barcilor. Cantau fericiti ca s-a terminat razboiul. Simt si acum mirosul marii si al canalelor. L-am regasit peste ani, cand am fost in turneu la Venetia si am jucat un spectacol la "Teatro di Fenice". O senzatie ciudata.In sfarsit, acasa
- Cand ne-am intors, in sfarsit, acasa, bunicii ne asteptau cu trasura la gara, spre marea noastra bucurie, si acasa cu branza cu "purici", careia ii dusesem dorul. Dar au urmat vremuri grele: seceta, stabilizarea, nationalizarea - tot ce stiti si dvs. Si-a trebuit sa ne multumim cu putin si sa ne bucuram din si mai putin. Tin minte cum intr-un Craciun trist, in lagarul din Germania, mama, ca sa fie totusi sarbatoare, ne-a mesterit doua papusele din carpa, care s-au facut ferfenita fiindca "le-am dat sa manance". Am invatat de mici sa luam viata asa cum este ea, cu bune si cu rele. Nici Vanea nu a avut o adolescenta prea fericita. Familia lor s-a refugiat din Basarabia. Sora tatalui, Irina, nu a vrut sa-si lase casa. Dupa venirea rusilor a fost deportata in Siberia si a murit pe drum. Bunicul din partea mamei lui era grec. Venea din insula Andros, cu vaporul incarcat cu dantele de Bruges, pana in portul Brailei, unde probabil a cunoscut-o pe bunica lui Vanea. Era subiectul romanului pe care il incepuse, dar timpul n-a mai avut rabdare cu el. Destine. Destine prinse in vartejul istoriei, drame tulburatoare, ca cele din piesa "Fuga" , atat de frumos tradusa de Ioan Chirila si montata de Catalina Buzioanu la Teatrul de Comedie. Spectacol-eveniment, care a fost nu numai pentru noi, dar si pentru public o mare sarbatoare. A fost prima oara cand m-am intalnit cu Stefan Iordache pe scena si am reusit impreuna sa devenim un cuplu (generalul Cearnota si Liuska) de care cred ca spectatorii isi amintesc. Uitati, un alt spectacol stralucit, care abia isi incepuse cariera si nu s-a jucat decat o stagiune, din motive pe care nu le cunosc. Asemenea evenimente sunt tot mai rare si, daca nu facem eforturi sa le pastram, vom fi invadati de prostul gust si de kitsch. Dar eu sunt o luptatoare si nu voi inceta sa sper si sa cred in lucrurile frumoase. Urmatorul proiect: un turneu in cateva orase din tara, cu piesa lui Arthur Kopit.Alice Manoiu