Ecologie
Un dezastru national
Macelul padurilor naste monstri
Atentie! Romania se indreapta spre o catastrofa ecologica!
Calatorul ce merge pe drumul care strabate salbaticul defileu al Bicazului ar putea crede ca relatarile presei legate de prapadul padurilor romanesti reprezinta o exagerare. Cat vezi cu ochii, Cheile Bicazului sunt marginite de paduri mari de brad. Este insa o pacaleala, pentru ca imediat peste culmile printre care serpuieste soseaua urmeaza vai dupa vai, secatuite de "aurul verde", vai in care gasesti doar cioturi proaspete de arbori taiati, iar pamantul neprotejat este spalat si carat la vale de ploi. Hauri de vai, in care padurea nu se va mai regenera niciodata.
Regula in lumea celor care jefuiesc padurile noastre este clara: De la sosea nu se taie, ca se vede. In rest, padurea este a noastra (si nu cum "gresit" se credea: a urmasilor si a urmasilor urmasilor nostri).
In muntii nostri, padurile falnice de alta data isi traiesc agonia sub furia topoarelor si a ferastraielor mecanice. Pe unele ulite ale satelor, poate parea greu de crezut, dar nu mai vezi pamant sau pietris, ci doar rumegus si aschii de lemn, asezate in straturi. Gaterele sunt ascunse dupa mormane de busteni, iar camioanele incarcate de trunchiuri taiate, inca mirosind a rasina, vin la vale cu zgomot greu. Se taie cu toporul, cu ferastraul mecanic; se cara cu camionul, cu caii ori cu boii, cu Aro-ul cu remorca, cu microbuzul; se vinde cheresteaua, rar lemn prelucrat, dar mai ales busteni intregi, care trec granitele tarii cumparati pe un pret de nimic.
Comisiile de statistica ar gasi un teren cu adevarat fertil de explorare in lumea padurilor, care dispar atat de rapid, incat li s-a pierdut pur si simplu numarul. Nimeni nu stie cata padure a mai ramas fata de "89 - trei sferturi, doua treimi? Nu se poate spune cu exactitate, insa cel ce patrunde in anumite zone din Apuseni, din Bistrita-Nasaud, din Bucovina ori din Neamt poate vedea cu durere cum Natura se retrage efectiv in fata inconstientei oamenilor. Dupa plecarea padurii ne raman seceta, furtunile de o violenta nemaiintalnita, inundatiile catastrofale. "Pedeapsa de la Dumnezeu", zic batranii, "pentru ca am omorat atata amar de padure, cladita de mana Lui". Dar cine sa-i asculte?
Pentru un prim reportaj pe aceasta tema am ales zona Neamtului, mai precis Cheile Bicazului, de care ma leaga multe amintiri minunate. In plus, ceea ce s-a produs in aceste locuri este, din pacate, valabil pentru multe alte zone ale tarii. Nu este usor sa scrii un reportaj despre disparitia padurilor, cu atat mai mult cu cat un sat de munte este o structura aproape ermetica pentru un strain. Padurea nu a fost taiata ilegal de unul sau doi oameni, ci exista o intreaga structura de tip mafiot, care face legea in aceste locuri. Oamenii care sunt implicati nu ar vorbi pentru nimic in lume; cei din corpul de control au consemn sa nu dea declaratii: "Pentru orice informatie, puteti contacta purtatorul de cuvant al Romsilva sau al Politiei Judetene". Oamenilor le este frica, pentru ca cei care fura padurea stiu sa-si apere interesele cu o cruzimebestiala. Sunt cunoscute zeci de cazuri de padurari ucisi in exercitiul functiunii, sute de mici proprietari care au avut curajul sa-si reclame padurea furata si au fost batuti crunt. Sa patrunzi in aceasta lume este un lucru destul de dificil si, nu in ultimul rand, riscant. Acest reportaj, veti vedea, duce o acuta lipsa de personaje, pentru ca cei cativa oameni inimosi, silvicultori mai ales, care m-au ajutat, si-ar putea pierde slujbele sau chiar mai mult decat atat daca si-ar da numele. Probele, insa, exista. In ultimii zece ani, padurile din aceasta zona au fost devastate, dar vinovatii nu au fost trasi la raspundere decat cu amenzi, rar cu cateva condamnari. Insa vinovatia exista, ea pluteste "in aer", vizandu-i pe cei implicati. Este vizibila pentru oricine vrea sa o vada (Guvernul pare sa sufere de miopie in privinta aceasta). De aceea, cine deschide acest subiect, al kilometrilor patrati de paduri taiate abuziv, devine un inamic, cu atat mai periculos cu cat vrea sa afle mai mult...Mai intai a fost legea...
Totul a pornit de la o lege, devenita legendara in satele de munte: Legea 18 (nu mai conteaza din ce an), conform careia fiecare fost proprietar de padure putea sa si-o recapete, avand dreptul la maximum un hectar. Totul era "perfect", pentru ca nu se ceda prea multa padure, care oricum urma sa fie gospodarita de personalul silvic, care avea sa permita taieri in limitele ecologice, care... S-au format comisii pentruretrocedarea padurilor, insarcinate sa cerceteze ce si cum, iar lucrurile urmau sa mearga ca pe roate, dar... Legea, sistemul de control al padurii, mentalitatea oamenilor - totul avea fisuri grave. Padurea se dadea pe baza unui extras de carte funciara. Ei bine, in ultimii ani aceste extrase au devenit o veritabila moneda de schimb in satele de munte, schimb in urma caruia un biet batran capata cateva sute de mii de lei (daca avea noroc - milioane!), iar cei care se pricepeau la afaceri se imbogateau peste noapte. Cu un extras de carte funciara si cu ceva relatii puteai deveni proprietarul unui hectar de padure care nu ti-a apartinut niciodata, nici tie si nici vreunui stramos. Cu mai multe extrase puteai deveni proprietarul a 3, 4 sau 5 hectare. Recordul local din zona Bicazului (dupa surse neoficiale, bineinteles) este de 30 de hectare de padure apartinand unui singur om. Totul atribuit in baza Legii 18, care permitea maximum un hectar!... apoi lacomia de bani
Batranii au ales sa pastreze padurea. Ei au vazut-o crescand in zeci de ani, au respectat-o si au iubit-o asa cum au respectat-o si au iubit-o parintii si bunicii lor. Au luat cate 3-4 busteni in fiecare an, urcand cuminti si sprinteni (la cei 70-80 de ani ai lor) in urma inginerului care le marca fiecare arbore pe care aveau voie sa-l taie. Si-au cerut iertare copacului, l-au taiat, apoi au multumit lui Dumnezeu pentru cat le-a dat si au asteptat anul urmator.
In cei tineri a intrat insa microbul periculos al setei de bani, de bunuri, de putere. Totul a fost simplu: proprietarul care taia din padurea lui mai mult decat ce era prescris primea conform legii o amenda intre 150.000 si 250.000 lei. Dar pretul unui singur bustean era de jumatate de milion, asa ca o amenda nici nu se vedea. Padurile rasunau de zgomotul ferastraielor. Padurarii abia au mai prididit sa pazeasca cele una-doua mii de hectare pe care un singur om (!) le avea in grija. Planurile erau facute la rece de jefuitori: cand tai jumatate de padure, ea nu mai poate ramane mult pe picioare. In masiv, copacii, mai ales molizii, traiesc ca fratii - se sutin unii pe altii. Daca se reuseste taierea a jumatate din ei, cealalta jumatate nu mai poate ramane in picioare, primul vant o doboara. O data doborata padurea de vant, macelul poate incepe in voie si fara probleme legale. In zona Neamtului, jefuitorii de paduri au doua vorbe: una adresata padurarului - "De ce sa nu tai padurea, ca doar n-ai prasit-o si n-ai udat-o tu?", iar a doua adresata celei care ar fi trebuit sa fie constiinta lor - "Lasa, ca padurile si femeile nu se termina niciodata..."....iar lacomia a semanat dezastrul
Acum, din marea majoritate a padurilor particulare nu mai e prea mult de taiat. Multe din ele au fost culcate la pamant, imbarcate si trimise peste hotare. Pe masura ce padurile au inceput sa plece la vale, transportate de camioane, in curtile oamenilor au inceput sa apara primele Aro-uri, camioane, tractoare forestiere. Apoi a inceput concurenta - cine are automobilul cel mai scump, casa cea mai faloasa, cele mai grele ghiuluri din aur turcesc... Luxul occidental propagat prin televizor a ajuns in curtea celor care faceau afaceri cu lemn: Bmw, Audi, Mercedes, Nissan, nume familiare pe ulitele satelor Bicazu Ardelean, Bicaz Chei sau Damuc. Intr-un tarziu, a inceput concurenta caselor: care are mai multe camere, mai multe ornamente si, bineinteles, mai multe masini in curte. Banii proveniti din paduri au fost cheltuiti intr-un ritm frenetic pe lucruri cu o valoare prea putin durabila, ceea ce facea setea de bani si mai mare. Dupa ce si-au taiat padurile proprii, "braconierii" s-au apucat sa le taie si pe cele ale vecinilor, ale batranilor fara aparare, mai ales. Legea prevede ca padurea trebuie sa ti-o pazesti singur, pierzandu-se din vederea ca a apara un hectar de padure pierdut in munti este cu totul altceva decat a pazi un camp de langa casa. Ajungea sa pleci de acasa in satul vecin si, cand ajungeai inapoi, aflai ca ti-au mai plecat zece brazi dinpadure, pentru care, culmea, dadeai pe deasupra socoteala in fata padurarilor. Batranii care plecau in spitale sau la copii, cand se intorceau acasa nu mai aveau nici un copac in picioare, in petecul lor de padure. Cei mai descurcareti au avut grija de padurari, care la randul lor au avut grija de padurile lor. Majoritatea au ramas insa cu jumatati sau sferturi de padure.
In fine, au inceput sa se termine si padurile vecinilor si au mai ramas doar padurile statului. Legea prevede ca orice copac care dispare din padure este platit de padurarul care o are in grija. Asta inseamna ca de zece ani nici un padurar nu a mai avut concediu, ca noaptea, in loc sa doarma, a pazit padurea, ca sambata si duminica au fost zile de lucru normale. Ajunge o neatentie, si bietul purtator al insemnelor silvice este pasibil de inchisoare.
Cu toata stradania, nici padurile nu pot fi pazite. Un padurar are in grija in jur de 1500 de hectare, adica cativa munti. A juca prinsea cu infractorii pe o asemenea suprafata, fara sa fii sprijinit de o forta de interventie rapida a Politiei, este pur si simplu imposibil. Lucrurile sunt cu atat mai grave cu cat eroii acestei tragicomedii sunt vecini, se privesc in ochi in fiecare zi pe ulita si-si dau binete. Casa padurarului si masina lui sunt mai supravegheate decat pe timpul Securitatii. Fiecare miscare a sa este comunicata braconierilor, care au grija sa "lucreze" intotdeauna pe parcela opusa locului unde patruleaza padurarul. Cand vine comisia de control de la judet, se numara cioturile proaspete care au aparut pe teritoriul padurarului, caruia i se va retine totul din salariu. Nu rareori, cand comisia de inspectie urca la deal, vede padurea intreaga, iar cand coboara, gaseste doua sau trei cioturi. Pentru acestea se face proces-verbal si sunt imputate padurarului. Faptul ca era plecat cu comisia de inspectie nu constituie din punct de vedere legal o scuza!Urmeaza o noua lege
In fine, de pe teritoriul statului este mai greu de furat padurea, asa ca de la o vreme incoace, gaterele au inceput sa mai sufere din lipsa de lemn. Ei bine, si aceasta problema se va rezolva, pentru ca dupa deja batrana si celebra Lege 18 vine Legea 1 din 2000, care prevede retrocedarea nu a unui hectar, ci a 50 de hectare de padure. Batrani care sa iubeasca padurea sunt tot mai putini, iar tinerii au curtile pline de utilaje cu care sa taie copacii si sa-i transporte. Relatiile pentru a aranja sa obtina cat mai multa padure sunt facute si "rodate" de acum cativa ani, cand se obtineau zece hectare in loc de unul. Acum, eficienta va fi mult mai mare!
S-a demonstrat stiintific ca plantele simt pericolul si se sperie atunci cand stiu ca vor fi ucise. Probabil ca padurile de molid din zona Cheilor Bicazului deja tremura simtindu-si sfarsitul, sfarsitul lor si, ceva mai tarziu, al nostru - deoarece nu vom putea trai prea mult timp fara ele.Romania - tara exportatoare de materii prime
Sunt si oameni care si-au dat seama ce se petrece cu padurile noastre, care au plans cu fiecare noua lege stramba, cu fiecare padure care si-a gasit sfarsitul, dar ei sunt destul de putini. Faptul ca nu am avut niciodata o miscare ecologista adevarata se simte. Nimeni nu a reactionat atunci cand a auzit ca s-a liberalizat exportul de cherestea, care a incurajat gaterele sa prospere, prelucrand lemn furat. Mai mult, in primavara lui "96, s-a dat legea conform careia puteau fi exportati chiar si busteni neprelucrati, ceea ce ne-a adus "invidiatul" statut de tara exportatoare de materii prime lemnoase, in rand cu toate tarile lumii a treia! Prelucrarea lemnului poate creste valoarea unui metru cub de cateva zeci de ori. In plus, cei care acum traiesc de azi pe maine din taieri ilegale si-ar fi gasit un loc de munca sigur, daca ar fi fost dezvoltata industria prelucrarii. Din cantitati de 4-5 ori mai mici de lemn extrase s-ar fi obtinut mult mai mult decat de pe urma catastrofei ecologice din ultimii zece ani. Si tot acest dezastru se datoreaza renuntarii la niste legi de protectie minima. Dar si renuntarea la aceste legi are un "mic" motiv, se pare: sfanta mita, de care romanii par sa nu se desparta in veci! Un metru cub exploatat ilegal costa pe piata lemnului o jumatate de milion, in timp ce unul legal costa un milion si ceva. Dar sa transporti lemn nemarcat este riscant si ai nevoie de protectie de sus ca sa poti sa o faci, iar ca sa obtii licenta de export ai nevoie de aceeasi protectie. Asa s-a nascut o intreaga structura mafiota, care traieste discret si imbelsugat din distrugerea naturii.In noianul de nenorociri s-au gasit si solutii, dar...
La Bicaz s-a gasit o solutie pentru a opri traficul cu busteni furati. Au fost confiscate toate actele de insotire a lemnului care prezentau neconcordante. De la cele trei-patru sute de societati comerciale care functionau in zona (adica in doar trei sate!) s-au confiscat aproape trei sferturi din actele de insotire. S-a pornit de la premisa simpla ca este mult mai usor sa pazesti o singura sosea decat zece munti. Au urmat trei luni de vis pentru padurari si de cosmar pentru mafioti. Padurea nici nu mai trebuia pazita, pentru ca se blocase orice posibilitate de a folosi ceea ce fusese taiat ilegal. Dar, ca orice vis, a avut si acesta un sfarsit: in timpul ultimelor revolte ale minerilor, oamenii de incredere ai marilor si mai micilor patroni din zona au blocat drumul national, solicitand eliberarea actelor de transport. A fost o revolta mica, de vreo suta de oameni, dar atat de bine ticluita si aleasa ca moment, incat se poate deduce ca a fost inspirata din cercuri inalte. De fapt, se stie ca totul a fost regizat de subprefectul de Neamt, cu acordul discret al prefectului. Dar cine sa se incumete sa demonstreze asta? Autoritatile au sarit ca arse (tara era in criza, nu-i asa?) si au cerut eliberarea imediata a actelor, ceea ce s-a si facut. Visul s-a terminat, cosmarul padurilor hacuite a reinceput. Bustenii au inceput sa coboare din nou la vale in camioane, insotiti de acte nou-noute.Luati-va mortu" inapoi!
Este socant sa afli in ce mod s-au instrainat romanii de propriul lor pamant. O data ce proprietarii de parcele de padure au ras toti copacii, ei vor fi obligati prin lege sa faca reimpaduriri pe propria lor cheltuiala. Aceasta nu inseamna foarte multi bani, ci mai degraba munca, dar oamenii nici nu vor sa auda de asa ceva. Padurarii sunt asaltati de cereri: "Va dau pamantul inapoi, acum nu mai am nevoie de el. Puteti sa-l luati, chiar va rog sa o faceti, vi-l dau gratis!". Nu exista insa o lege prin care pamantul de pe terenurile forestiere sa fie instrainat si nici retrocedat Regiei Nationale a Padurilor. Pe de alta parte, este previzibil ca statul nu va avea fonduri sa faca reimpaduriri, tot asa cum nu a gasit fonduri pentru multe alte lucruri necesare (constructii de diguri, consolidari de baraje etc.). Atunci, terenurile vor putea fi luate pe preturi de nimic de catre oamenii cu bani, eventual de catre capii mafioti care au condus din umbra, cu mana criminala, destinele padurii. Peste 20-30 de ani, cei multi - care acum sfideaza legea si hacuiesc padurile - se vor trezi fara nimic, inconjurati de munti care candva le-au apartinut, dar la care au renuntat de bunavoie. Atunci, acei putini care acum se opun dezastrului vor fi vazuti ca niste eroi, dar se pare ca va fi prea tarziu.
Insa pamanturile instrainate reprezinta doar o mica parte a necazurilor care se anunta. Toti muntii din zona Bicazului au o patura de sol foarte subtire, dupa care urmeaza stanca. Despaduririle masive atrag dupa ele alunecarea solului nefixat, cu primele ploi ramanand in loc stanca stearpa, pe care nu mai creste nimic. Daca taierea padurilor nu va fi oprita, pur si simplu in anumite zone se va forma un mic desert, fara nici o umbra de vegetatie. In plus, copacii au calitatea ca absorb surplusul de apa din precipitatii si preintampina formarea de torenti si puhoaie. Taierile masive au drept consecinta inundatii catastrofale si, cu timpul, alunecari de teren. Oamenii din aceste zone isi pun cu fiecare taiere tot mai mult viata in pericol. De altfel, unii din ei deja sesizeaza primejdia, dar cei care sunt cuprinsi de febra capatuielii nu pot fi opriti cu vorbe, asa cum vom vedea in semnificativul dialog de mai jos.
- Am fost mai sus si am vazut ca nu prea mai sunt paduri in picioare. Dvs. aveti padure?
- Am avut o juma" de hectar, aici, mai la deal, dar mi-a taiat-o toata cand m-am internat in spital. Asta o fost acum trei ani.
- Si n-ati avut baiat sau pe cineva s-o pazeasca?
- Pai n-am avut baiat, am avut numai fete...
- Si de la cine ati avut padurea?
- De la tata mi-a ramas, dar, pentru ca am fost un pic mai saraci si n-am putut avea grija de ea, ne-au luat-o acuma.
- Si stiti cine?
- Un fel de rude, nepoti, verisori... Ne-am dus o data la o stana, acolo unde erau, si am zis catre ei: "Da" nu va mai opriti din taiat?". Ei ne-au intrebat: "Va trebuie padure?! Haideti la deal, ca gasim un tars".
- Un ce?
- Adica un brad, ca sa ne dea si noua, din mila...
- Deci cam asa se fac treburile: cei care-s mai bogati iau padurea celor mai saraci, nu?
- In ziua de azi, daca ai bani, poti sa faci orice. Iti cumperi si mama, si tata, daca vrei. Care-i mare patron, afacerist, are de toate: si utilaje, si oameni, si bani sa deie in stanga si-n dreapta. Dar Dumnezeu vede si ne trimite pedeapsa. Asa au fost inundatiile de anul trecut.
- Aici au fost deja inundatii?
- Pai trecea apa pe aici, pe strada, de ziceai ca-i rau. Au dat si la televizor. O plouat, copaci care sa tina apa n-au fost, dar pe vai era plin de busteni taiati, care-o fost luati de apa. Si-au infundat si poduri, si tot, de nu s-o putut duce apa la vale si o venit puhoi. O luat case, vite, o stricat drumuri, era sa ne ia pe toti.
- Si padurarii ce fac?
- Pai, padurarii fac si ei afaceri. O fost un batran din partea aia, de la Damuc, si s-o dus sa-l intrebe pe padurar: "Domnule, am si eu un hectar de primit. As putea sa vand si eu padurea?". "Da", i-o raspuns padurarul. "Da-mi mie actele si eu ma interesez daca se poate vinde." Si el o luat toata padurea batranului si nu i-a dat nici macar un milion. Batranul spera sa obtina vreo 20 de milioane, dar padurarul a scos vreo 60, si tot nu i-a dat nimic.
- Si cum il cheama pe padurarul acela?
- Eh!
- Dar pe dumneavoastra?
- ...
- Bine, la revedere!
Itele tragediei padurii nu sunt usor de descurcat. Oamenii sunt foarte prudenti, speriati. Factorii dedecizie, mai ales din domeniul politic si administrativ, care ar putea face ceva pentru salvarea padurii sau care ar putea macar sa-i lase sa lucreze pe cei care vor sa faca ceva, nu pot fi deocamdata "urniti", pe motiv ca nu exista nici o sistematizare clara, care sa arate dimensiunile catastrofei ecologice. Aceasta ca si cum inundatiile, seceta, furtunile devastatoare, alunecarile de teren care se tin lant in ultimii ani nu ar fi o dovada concludenta. Singura solutie care ramane este strangerea de marturii despre natura distrusa din fiecare zona a tarii, publicarea de fotografii cu paduri candva mirifice, acum complet devastate, aducerea la cunostinta publicului larg a tragediilor nestiute pana acum, care se petrec in muntii nostri. Oprirea dezastrului se afla in sarcina presei. S-a scris, se scrie si va trebui sa se scrie si mai departe despre uciderea miseleasca a padurilor romanesti. In pofida incalificabilei indiferente a ministerului de resort, a primului ministru si a d-lui presedinte, de profesie geolog, sa avem macar constiinta impacata ca, daca n-am izbutit sa punem stavila unei drame nationale, cel putin am depus marturie, la vreme, despre catastrofa ecologica spre care ne indreptam.Ilie Tudor
(Fotografiile autorului)