Cu tambalul, pe marile scene ale lumiiMarius Mihalache"Peste tot, pe unde am cantat, am facut ravagii"
Rahmaninov, la tambal
La varsta de 6 ani, Marius Mihalache incepea lectiile particulare de pian, la indemnul parintilor sai. Traditia familiei trebuia respectata: tatal sau canta la vioara, iar verii si unchii sai erau toti muzicanti profesionisti. "Pentru mine, nu a fost niciodata un chin sa studiez pianul, asa cum se intampla cu alti copii la varsta aceea. Eu cantam tot timpul cu mare placere, de fapt asta era joaca mea preferata." Dupa un an de pian, Marius avea sa devina fascinat de tambal, pe care-l vazuse pe la nunti si la un var indepartat, astfel ca a continuat sa cante la ambele instrumente "foarte asemanatoare ca sonoritate si mod de interpretare". Si acum mai canta la pian, insa doar pentru placerea proprie, deoarece, de la 13 ani, tambalul a devenit prioritatea sa. "Transpuneam la tambal ceea ce invatasem la pian si in scurt timp am inteles ca sunt singurul care canta altceva fata de ce se canta de obicei la tambal si ca ma pot remarca mult mai usor decat ca pianist." Recunoasterea nu a intarziat sa apara. In afara de premiile de la Cantarea Romaniei, Marius s-a intors triumfator si de la concursurile de tinere talente din strainatate: locul Ii la Atena, pe cand avea 10 ani, si locul I la Paris, la 13 ani. "Tambalul are multe fete ascunse, are o interpretare proprie, un parfum, o sonoritate aparte, dar totodata, daca esti bun, poti ajunge cu el la aceleasi performante ca si cu alte instrumente. In strainatate, este privit la inceput ca un instrument exotic, ciudat, dar cand spectatorii vad cat de complex este, ii acorda tot respectul."
A doua etapa a carierei lui Marius a inceput la 17 ani, o data cu semnarea unui contract de exclusivitate cu un impresar italian, care i-a oferit posibilitatea de a-si arata uriasul talent pe mari scene ale lumii. Astfel, un roman de 17 ani avea sa sustina la tambal un recital Schubert si Rahmaninov la Scala din Milano si sa cante in sali de 5.000-6.000 de spectatori in deschiderea concertelor unor legende ale popului si jazzului, precum Gloria Gaynor sau Nina Simone. "Cantam prelucrari ale unor teme folclorice sau clasice in maniera proprie, iar raspunsul spectatorilor era senzational. Peste tot pe unde am cantat am facutravagii, nici nu ma mai chemau in deschiderea recitalurilor unor vedete, pentru ca riscau sa le iau caimacul. De aceea, am inceput sa am concerte proprii, in sali sau in aer liber, singur sau insotit de o orchestra italieneasca."
- Ai trait patru ani in Italia. Cum te-ai descurcat sufleteste si material departe de casa, cum ti-aipastrat echilibrul la o varsta asa de tanara?
- Am ajuns in Italia impreuna cu tata, insa el s-a intors si am ramas singur. Locuiam la hotel, din oras in oras, in functie de concerte, insa "tabara" era la Roma. Pot spune ca am vazut Italia centimetru cu centimetru si ca am cunoscut foarte multa lume. Cel mai mult am stat acolo opt luni consecutiv, in rest mai dadeam o fuga acasa o saptamana-doua, daca se ivea o pauza intre concerte. Castigam bani multi, imi permiteam - daca aveam chef in ziua respectiva - sa inchiriez o masina si sa plec de la Roma la Venetia, sa beau o cafea langa Palatul Dogilor. Se cerea si o disciplina interioara, iar echilibrul nu mi l-am pierdut nici o clipa, pentru simplul fapt ca stiam exact ce vreau de la mine, iar atunci cand stii, e greu sa te abati de la drum.La Sala Palatului, cu Chik Coreea
- Si care era drumul? Ce te-a determinat sa te intorci acasa intr-un moment in care tinerii romani nu stiu ce sa mai faca pentru a pleca din tara?
- Voiam mai mult decat banii si concertele pe care mi le oferea Italia: imi doream o cariera serioasa, voiam sa ajung in varf. Am semnat un contract cu un impresar roman si mi-am inceput ascensiunea cu un prim Cd, "Eclipse" ("98), ce contine muzica proprie, o imbinare de stiluri. Apoi, am pornit intr-un turneu european in Olanda, Belgia, Spania, Germania, dar nu inainte de a debuta la Sala Palatului, in deschiderea concertului lui Chik Coreea, pe care-l consider mentorul meu muzical. Este cea mai mare realizare a vietii mele, nu stiu ce altceva ar putea egala acel eveniment. In plus, l-am cunoscut pe omul Chik Coreea, m-am imprietenit cu el. Un om atat de simplu... Nu credeam nici in cele mai indraznete vise ca Chik Coreea ma va asculta cantand sau ca ma va suna din America asa, pur si simplu, sa ma intrebe ce mai fac. Dar sa-l lasam pe Coreea si sa trecem la cea de-a treia etapa a carierei mele, care a inceput la 24 de ani, o data cu intalnirea cu un alt om si muzician extraordinar, Ovidiu Lipan-Tandarica.Intalnirea cu Tandarica
Un tambal si un set de tobe. Doi fosti copii-minune ai muzicii, intre care se pot numara mai bine de douazeci de ani. Unul din ei a renuntat la aventura italiana pentru a-si consolida o cariera, celalalt s-a intors in tara si a renascut ca muzician dupa doua decenii petrecute in Germania. Au pornit pe acelasi drum in vara acestui an, cand Ovidiu Lipan l-a vazut pe Marius intr-un show televizat si a dorit sa-l cunoasca. "Marius canta balade, piese lirice, insa eu am vazut in el altceva. Am vazut un Jimi Hendrix al tambalului, un talent urias, cu o mare putere de creatie." Pentru Marius Mihalache, intalnirea cu Tandarica a reprezentat o mare sansa, un moment capital in viata sa. "Pana sa-l cunosc, eu duceam totul in spate. Ovidiu imi da aripi si ma ajuta enorm. Este pentru prima oara cand gasesc un muzician cu care pot comunica atat de bine."
Doi instrumentisti explozivi, geniali, ce se afla pe aceeasi scena, au nevoie de un echilibru, de o balanta care in cazul lor se numeste Laurentiu Horjea, un basist care a cantat cu Marius in alta trupa, dar si cu nume mari ale jazzului romanesc, precum Mircea Tiberian si Dan Mandrila. Cei trei au concertat in aceasta vara in cele mai diferite locuri: la petrecerea data dupa concertul lui Goran Bregovic, la Festivalul de Teatru de la Sibiu, la concertul-maraton de la Vama Veche, in show-uri Tv sau in cluburi.
La ora la care cititi acest articol, Marius, Laurentiu si Ovidiu se afla la Hanovra, unde reprezinta Romania prin cateva spectacole la Expo 2000.Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)