La Manastirea Bucium, pe urmele Prodromitei(Icoana Maicii Domnului Facatoare de Minuni)- Azi se afla pe Muntele Athos, la Manastirea romaneasca Prodromu -
Calauza mea catre Manastirea ieseana Bucium este o maicuta. Am calatorit impreuna in autobuz. O sansa nesperata de a deslusi, inainte de a ajunge acolo, o parte din taina locului pe care il cautam. Maica are ochii albastri, coborati in adancimile tamplelor, si pielea obrazului transparenta. In ciuda arsitei cumplite de-afara, poarta peste straiele negre - inca o vesta lunga, din blana - o camilafca - incheiata strans, sub barbie. Se numeste sora Parascheva si merge, ca in fiecare zi, sa-l ingrijeasca pe vestitul monah Ieronim Gagea, unul dintre cei mai mari parinti duhovnici ai Moldovei, care pe 17 august a implinit 92 de ani. Chiar si calugarii de la Bucium o invidiaza putin, fiindca dintre toti, pe ea o primeste cel mai des, ii este cea mai apropiata ucenica, ba ii si ingaduie sa petreaca ceasuri intregi langa el. A castigat privilegiul sa-l poata vedea zilnic, pentru a-i mai usura batranetea, iar cele mai fericite momente ale dereticatului prin chilie sunt acelea in care minunatul duhovnic ii spune - chiar si in clipele grele, de slabiciune - cate un cuvant de folos.
Aproape c-am ajuns. Urc alaturi de sora Parascheva aleile pietruite, tot mai sus, prin livezile de meri ale manastirii, ale caror ramuri se inchina sub apasarea fructelor rosii si mari. Dupa colt, biserica manastirii straluceste in soarele zilei, cu ziduri albe si turla albastra, ca cerul.Parintele Ieronim
Doua lucruri au marcat obstea calugareasca de la Bucium: mai intai, trecerea pe aici, acum un veac si jumatate, in drum spre Sfantul Munte, a icoanei facatoare de minuni "Maica Domnului Prodromita", si in al doilea rand, intelepciunea nepretuitului parinte Ieronim Gagea, a carui viata le este tuturor monahilor cea mai folositoare dintre pilde. Este singurul om care a reusit "sa reziste" 30 de ani la Bucium, neparasind schitul nici macar pentru o singura zi.
Marturisesc ca in cele trei zile petrecute la manastire n-am reusit sa vorbesc cu el decat o jumatate de minut. Atunci cand m-a binecuvantat de plecare, spunandu-mi cu o voce nepamanteasca, iesita din adancul unei inimi de copil: "Batranetea e o carte deschisa pentru cela ce vrea sa se uite si sa vada. Maine, poimaine, ma duc la fratii mei" si batranul a ras strengareste, aratand in sus. Atat.
Am incercat insa sa adun cateva farame din viata sa. De la monahi, pelerini, ucenice, mai cu seama de la parintele staret, mult iubitul Hrisostom Danila, pe care-l gasesc in locul sau obisnuit, unde vegheaza cate 15 ore pe zi. Singur in biserica, sade in ultima strana, langa o fereastra larga, prin care fasii prafoase de lumina ii inlesnesc citirea pomelnicelor. Imi face semn sa ma apropii, apoi imi raspunde cu rabdare la intrebarile despre viata parintelui Ieronim. "Iata cum a fost: el de copil a intrat in manastire, la Cetatuia, acolo l-am gasit eu in 1952. Era de Rusalii. Biserica era goala cand am intrat in ea, si prin usa diaconeasca din dreapta am vazut in altar un calugar, cum statea in fata Sfintei Mese, tinerel si frumos ca un sfant. Era parintele Ieronim. Statea singur, dar ca si cum ar fi fost slujba. Asta n-am s-o uit. Cand i-am serbat 90 de ani, deja avea 60 de preotie, va dati seama? El forma preotii: vestitul Teofan de la Cetatuia sta cu mintea numai la Bucium, la el. Parintele Haralamb Clement de la Curtea de Arges e tot ucenicul sau, cand vine si i se spovedeste parca-i pe alta lume, zau. Si cati altii, de la Sihastria, de la Secu, sute de mii de credinciosi... Cand a venit el aici, a schimbat stilul de viata, cu sufletulsau vioi, de copil. La manastirile obisnuite trebuie sa ai bataturi. Or, el a spus ca la noi, fratii sa aiba palme delicate si fragede, nu trebuie sa se osteneasca in munci si ascultari grele. Pentru oras, astfel de duhovnic se cere: nu te cearta, ii spui tot ce ai de spus si ai satisfactia ca stai in fata unui perete alb si vorbesti singur, ca si cum el n-ar fi auzit. Cate unul zice: <<Nu ma duc, fiindca nu-mi da canon>>, si noi le zicem: <<Ce, tu nu-ti stii si singur canonul?>>."
Duminicile, pelerinii se multumesc sa vina la fereastra duhovnicului si sa ramana cu capetele lipite de zid, fericiti doar sa-l stie inauntru. In fata usii, gasesc o alta ucenica, apropiata de-a parintelui: "Abia dupa doi ani am ajuns sa ma primeasca. Mereu spunea: <<Vino maine, sunt obosit>>. Si eu am inceput sa ma rog de acasa sa ma primeasca, pana intr-o zi, cand iese si-mi zice: <<Ti-am auzit pasii. Haide, intra>>. Dar vorbea numai <<in pilde>> sau <<cu da si nu>> si nu pricepeam nimic. I-am spus: <<Parinte, eu am mintea incetosata din cauza grijilor, a durerilor, ziceti-mi asa, mai direct>>. El atunci imi zice: <<Dar cine sunt eu sa-ti spun tie? Trebuie sa alegi singura din ce-ti spun eu, ca daca ti-as spune, nu te-ai folosi cu nimic. Si-atunci, mi-am dat seama ca trebuie sa ma straduiesc sa inteleg printre cuvintele lui, si abia acum, dupa zece ani, incep sa-i simt puterea duhovniceasca. Asa cum spunea parintele diacon Roman, parintele nostru nu vorbeste mult, numai pune degetul pe rana. E mai mult decat spune, este o iarba de leac".Icoana care se picteaza singura
Manastirea Bucium are trei hramuri, dar oamenii tin minte doar unul singur: hramul Icoanei Maicii Domnului Prodromita, pictura "Nefacuta-de-mana", care a inceput sa faca primele minuni la Iasi. Se praznuieste pe 12 iunie si aduna in curtile manastirii puhoaie decredinciosi. Povestind despre miracolul de la 1863, cand icoana "s-a pictat singura", toti cei 15 monahi folosesc exact aceleasi cuvinte, ba mai mult, parca devin contemporani celor savarsite atunci. Insa mai pline de duh sunt tot vorbele staretului. Ascultatorul se abandoneaza pe sine, ametit de graiul limpede, ardelenesc al parintelui Hrisostom (fost profesor de matematici, in viata sa de mirean). Minunea incepe de pe la 1862, cand ieroschimonahii Nifon si Nectarie s-au pornit sa intemeieze Manastirea Prodromu, marea asezare monahala romaneasca din Sfantul Munte Athos... "Si cum fiecare manastire de-acolo are cate o vestita icoana a Maicii Domnului, ctitorii s-au gandit ca pe-a lor s-o faca acasa, in Moldova. Au gasit in Copou un pictor batran, Iordache Nicolau, si i-au cerut sa zugraveasca o icoana, dupa randuielile ortodoxiei: <<Cu post si rugaciune, cat poti sta nemancat pictezi, mananci abia seara, dupa ce termini lucrul>>. Si s-a pus zugravul pe treaba, randuindu-si culorile pe-un stergar, dar, cu toata osardia lui, numai vesmintele Maicii se lasau asezate pe lemn, Sfintele Fete nu le putea face dupa canonul bisericesc. Si sarmanul Iordache zicea: <<Vai, mi-am uitat meseria!>>. Parintii l-au mangaiat: <<Uite ce, nu te mai necaji, dam icoana la o biserica saracuta, ca la Athos nu e de dus...>>. Si bietul iconar a acoperit pictura cu o panza, a inchis seara atelierul si s-a dus in odaia sa, cazand in rugaciune: <<Sfanta Fecioara, iarta pacatele mele si ajuta-ma!>>. A doua zi, cand ridica panza de pe icoana, batranul ramane uluit: <<O, minunile tale, Doamne!>>, chipul Maicii Domnului era terminat, zugravit in chip minunat, asa cum este si astazi sus, in Muntele Sfant."Drumul cu miracole
"Cand or auzit ieroschimonahii Nifon si Nectarie despre minunea intamplata, au luat o trasura si au adus-o la Bucium, dar deja alaiurile de bolnavi pornisera dupa icoana prin Iasi, era aici plin de lume, veneau singuri, fara sa fi fost anuntati. S-au speriat cei doi parinti ca afla Cuza si le-o ia. Si au plecat repede, prin Raducaneni, Husi, spre Barlad. La Galati, in episcopie, un pictor se uita la ea si zice: <<Eh, basme calugaresti!, ce, eu nu pot face mai frumoasa?>>. Atunci s-o uitat Maica Domnului la el si pictorul s-o speriat tare: <<Da, e adevarat, prin minune s-a facut!>>. Pe urma, au dus icoana cu corabia in Sfantul Munte si acolo un frate paralizat s-a tamaduit doar cand a vazut-o. Dar sa vedeti, la noi are chip de moldoveanca. Cand ajunge in Sfantul Munte, capata chip de grecoaica, dac-o duce in Africa, se face negresa, asadar fiind o fata <<facuta singura>> se obisnuieste dupa locuri." La inceputul secolului in care traim, un nou pictor a zugravit iarasi pe Maica Domnului Prodromita, cu chipul ei de moldoveanca, in tavanul bisericii din Bucium. O icoana rotunda si galbena. Doar daca te intinzi pe pamant, cu fata in sus, chiar dedesubtul ei, ii poti intrezari frumusetea, nestricata de iluzii optice. Iar in ziua hramului de pe 12 iunie, icoana din tavanul bisericii de la Bucium rade.Cimitirul cu zece cruci
S-a potrivit ca staretul din 1920-1921 al Manastirii Prodromu din Athos sa fie dupa aceea 40 de ani si staret al Manastirii Bucium, pana in 1979, cand a murit chiar in bratele staretului de astazi, cel ce imi vorbeste acum din ultima strana. Cei doi stareti au primit acelasi nume de calugarie: Hrisostom.
Acum, Hrisostom Postolache (1894-1979) este prima cruce din fata, in cimitirul ingust din dreapta bisericii. N-o sa credeti, dar intreg cimitirul acesta nu are mai mult de cinci metri patrati. Intr-un veac si jumatate, nu au murit aici decat zece oameni, numai zece monahi, toti trecuti de 80 de ani. Atatia au ramas, "alesii icoanei".
Si abia atunci intelegi de ce sunt atat de importante pentru calugari varsta parintelui Ieronim Gagea si marea taina a locului: cine vine aici n-ar prea avea motive sa plece, caci ascultarile sunt usoare, "fara bataturi". E atata inlesnire si, cu toate astea, atat de putini raman, "ca daca le-ai insira boccelele tuturor celor care s-au vanturat, ar forma un drum lung, pana la intrarea in oras, la Socola. Aici, la noi, <<nu-i de stat>>, spune acelasi parinte staret Hrisostom. Iti fuge pamantul de sub picioare. Sa stiti ca este un secret: aici, Maica Domnului a ramas stapana si stie a-i alege pe cei vrednici. Cateodata ii rabda, dar ii rabda pana ce nu se mai poate. Asta-i o taina mare, mare taina... Daca pe aici a trecut Maica Domnului, inseamna ca e un loc cu mare talc...". Parintele a obosit. Mi-i arata pe rand, cu dragoste, ca la sfarsitul unui spectacol, pe monahii care slujesc in aceasta seara in biserica, cei pe care pamantul i-a ales sa-i ramana fii credinciosi. "La noi, aici, este un amestec bizar al celor <<alesi>> de Maica Sfanta: uitati, acum intra un parinte de la Sihastria, el este egumenul care a intemeiat Manastirea Barnova, uitati-va cum slujeste parintele Emilian, tocmai din partea Curtii de Arges, cat e de cuminte si de smerit, pe urma cela care matura, sarmanul Iason de la Antim, protejat al parintelui Sofian Boghiu, maicile se mira cum a putut sa roada atat de tare matura aceea, cati ani i-au trebuit. Uitati-va la matura, a ramas doar un ciot. Ah, era sa uit: dintre cei zece care se odihnesc afara, l-am mai apucat si pe un parinte pe care il chema Pangratie. Era gangav, slab, el a stiut cu certitudine ca are sa moara aici, ca nu va pleca viu de la Bucium. Ne spunea ca peste doi ani, peste atatea luni, atatea saptamani, si numai la sfarsit a zis ca maine. Maine... A doua zi era sarbatoare si parintele trebuia sa plece acasa, cu decretul din 59. A trecut ziua si dimineata, cand s-a trezit, parintele Pangratie a spus <<Astazi>>. Si exact cand sa-l ia fratii de mana, spre poarta manastirii, mai du-l daca poti. Parintele Pangratie murise. Ceea ce inseamna ca-ti trebuie mare rabdare ca sa prinzi radacini in cimitirul nostru. Mai inseamna ca anii nostri nu conteaza. Si mai inseamna ca trebuie sa fii tare mic."Bogdan Lupescu