Nelly Miricioiu
"Cu ajutorul lui Dumnezeu, pot spune ca sunt o femeie fericita"
La fel ca atatea alte cazuri celebre, plecarea din Romania a sopranei Nelly Miricioiu la inceputul anilor "80, dupa ce castigase cateva concursuri internationale de prestigiu, a facut multa valva. Din tacerea asternuta peste numele ei mai razbateau, din cand in cand, vesti incredibile pentru izolarea noastra: 1982 - debut la Covent Garden Royal Opera din Londra, iar un an mai tarziu - triumf la Scala din Milano. In scurt timp, a cucerit toate marile scene lirice ale lumii. Printre parteneri se numara cantareti de exceptie: Placido Domingo, Alfredo Kraus, Franco Bonisolli, Roberto Alagna, Renato Bruson. Evident, vocea sa este remarcata de cel mai important concern impresarial - "Columbia Artists Management", cu care Nelly Miricioiu semneaza un contract de reprezentare exclusiva. In presa occidentala apar cronici fulminante: "In Mefistofele, vocea lui Nelly Miricioiu a fost comparabila cu a Mariei Callas" (Sunday Times, din Londra), "Nelly Miricioiu a interpretat Lucrezia Borgia cu o voce magnifica si cu o traire dramatica intensa. La sfarsitul spectacolului a fost ovationata in delir, avand la picioare intreaga sala". (Washington Post) Dupa doua decenii scurse de la despartirea de tara-mama, marea soprana isi sintetizeaza experienta intr-un interviu acordat in exclusivitate revistei "Formula As". - Stimata d-na, paginile de cultura ale revistei noastre incearca sa fixeze radacinile marilor cariere artistice romanesti. Sorgintea celebritatii... Va mai amintiti cand ati cantat prima data?
- D-le Ionescu, sa stiti ca la 5 ani eram considerata copil-minune, aveam si inregistrari la Radio! La nici 14 ani am aparut la Televiziune, in emisiuni de varietati. Va mai amintiti de emisiunile in care erau invitati cantareti de opera - Ludovic Spiess, Marina Krilovici? Am aparut si eu, asa mica, pe langa ei. Ceva mai tarziu, am mai aparut chiar intr-o emisiune pentru Eurovision - "Mici talente, mari sperante". Dar la scurt timp, am inceput sa am probleme la scoala, unii profesori spunandu-mi: "Aa, crezi ca esti cineva?! Stai, ca te-nvatam noi minte!". Si au inceput niste zile groaznice pentru mine, au facut tot ce au putut sa ma puna jos ca spirit, ca talent si ca personalitate. Eu eram un pic diferita, voiam sa cant, aveam alte ganduri fata de multi colegi de generatie. Din fericire, toate astea s-au terminat dupa ce am intrat laConservator. Cei mai frumosi ani ai vietii au fost anii de studentie. Imi amintesc cu atata drag de acea perioada... Am fost norocoasa ca am avut profesori de exceptie, care mi-au intuit calitatile, m-au ajutat sa-mi dezvolt talentul. Pot spune ca am fost foarte norocoasa... Unul dintre marii profesori caruia ii datorez formarea mea muzicala a fost Tiberiu Popovici. Tot in perioada studentiei am castigat primele concursuri internationale: Francesco Vias la Barcelona si Maria Callas la Atena. In total, am castigat opt concursuri internationale, printre care si pe cele de la Geneva si Paris.
- V-a folosit la ceva aceasta glorie timpurie? Ati absolvit Conservatorul in anii delirului ceausist...
- Initial, am fost repartizata in Targu-Jiu, dar am reusit - destul de greu - sa-mi iau negatia si am intrat la Teatrul Muzical din Brasov. La scurta vreme, am obtinut un contract afara si am plecat sa cant, iar cand m-am intors, ce credeti ca s-a intamplat? Am fost criticata intr-o sedinta de partid ca mi-am permis sa plec! Nu conta faptul ca un cantaret de renume aducea valuta tarii... Mi s-a spus ca Romania nu are nevoie de banii adusi de mine, ca la Brasov se fabrica tractoare, care, oricum, sunt mult mai rentabile... Am foarte multe amintiri neplacute legate de acei ani. Odata, desi eram bolnava, cu 40?C temperatura, directorul mi-a dat telefon si mi-a spus ca am sarcina de partid sa cant! Am cantat "Liliacul"... Oamenii erau in haine de blana in sala, de frig ce era, iar noi cantam pe scena in rochii cu decolteu. Dupa spectacolam lesinat, dar nimeni nu a crezut ca sunt bolnava! N-aveam voie de la partid... O alta intamplare groaznica: cand m-am intors de la un concurs din Paris, aveam o infectie la rinichi. Intentionam sa merg acasa, la Iasi, pentru ca acolo cunosteam doctori. Trenul trecand prin Brasov, iata insa ca am fost asteptata in gara de directorul teatrului, care mi-a comunicat ca trebuie sa cant la o intrunire de partid. Am cantat, apoi repede am luat trenul si m-am dus la doctor, la Iasi. Stiti ce mi-a zis doctorul? Ca in maximum 24 de ore puteam face septicemie!... Din fericire, amintirile astea cumplite s-au estompat, dar mi-au trebuit ani de zile ca sa ma pot reface! Sunt moldoveanca, vin dintr-o zona unde oamenii sunt foarte curati sufleteste, nu pot trai fara idealuri spirituale. Si m-am trezit intr-un vartej pe care nu l-am inteles, neavand pregatirea mentala sa intampin anomaliile...
- Nu mai are rost sa va intreb ce v-a determinat sa plecati definitiv din Romania...
- Stiti unde am luat hotararea sa nu ma mai intorc? In Filipine! Am fost invitata acolo la un concert, in 1981. Mi s-a parut atat de frumos, mi-am zis ca se poate trai si altfel... In Manila m-am hotarat sa nu mai vin in Romania! Aveam deja contract cu Scottish Opera, deci aveam ce face. Cu incredere in Dumnezeu si in talentul meu, cu multa ambitie, stiam ca voi reusi! Si am reusit: cu auditiile pe care le-am dat, mi-am castigat si alte contracte.
- Cum ati reusit sa invingeti mafia occidentala din lumea muzicii, care functioneaza in teatre si la cele mai importante case de discuri?
- Am muncit din greu si cinstit. Dar nu cred ca am reusit sa inving mafia! Daca reuseam, aveam maimulte albume cu casele mari de discuri si numele meu era cu mult mai cunoscut decat este acum. Dar sunt fericita ca pot dormi linistita; daca ma uit in oglinda, nu am nimic sa-mi reprosez. Curatenia din suflet, pe care o datorez moldovenilor, a ramas neatinsa. Prefer sa-mi fac meseria in felul acesta, decat sa fac anumite compromisuri.
- Sunteti reprezentata de concernul impresarial "Columbia", care este visul oricarui solist liric. Care este drumul ce trebuie parcurs pentru a intra in atentia acestei imense institutii?
- Auditiile! Numai auditiile. Sansa mea a fost ca am avut un impresar in Londra, apoi am lucrat cu Carlos Caballe, fratele lui Montserrat Caballe, cu Ioan Holender (actualul director al Operei din Viena, care, inainte de a fi director, a fost impresar) si cu Luiza Petrov, romanca, impresar de marca. Ei "m-au luat in brate" si m-au bagat in cele mai mari contracte.
- Sunt putine soliste de talie mondiala care au copii. De obicei, cariera implica sacrificii. Dvs. aveti un baiat, pe Daniel. Cum se impaca statutul de mama cu cel de vedeta internationala?
- Dintotdeauna mi-am dorit copii! De cand aveam 6 ani faceam pe doica la alti copii. Au fost sacrificii imense. Am nascut prin cezariana, iar la o luna a trebuit sa cant la Covent Garden Royal Opera din Londra. Nu va pot descrie ce munca a fost pentru a-mi reface muschii! Era foarte complicat sa ai un copil la alaptat si sa urci in scena... Aveam si un contract cu Opera din Berlin. La cabina imi alaptam copilul, ca orice tiganca de pe strada si, la un moment dat, imi tot auzeam numele: "Nelly Miricioiu in scena!", iar Daniel nu voia sa termine... Vocea din culise relua chemarea: "Nelly Miricioiu sa intre in scena!". Nici nu va puteti imagina prin ce am trecut... Abia reuseam sa-l desprind de la san ca sa pot intra in scena, sa-mi pot canta aria. Iar dupa aceea, ma intorceam la infometatul meu copil... Dar sotul meu a facut sacrificii mai mari decat mine. El a fost "doica" lui Daniel.
- Cum v-ati cunoscut sotul?
- Intr-unul din drumurile astea prin viata. Eu cantam "Traviata" la Opera din Washington, iar el era in trecere prin oras. M-a vazut la spectacol, m-a cautat, apoi ne-am dat intalnire si ne-am placut. Totul banal, nimic iesit din comun. Sotul meu este inginer, designer de echipamente navale. Provine dintr-o familie foarte sanatoasa si cu picioarele pe pamant, foarte britanica, daca pot spune asa. A facut imense sacrificii pentru mine. Stiti ce inseamna sa te adaptezi ca englez unui nou stil de viata, unui om cu un temperament vulcanic (care sunt eu) si cu o cariera artistica? Mai mult decat atat, am hotarat sa-l crestem singuri pe Daniel, fara doica. Sotul meu a fost marea mea salvare. Cand ii permite timpul, ma insoteste in turnee. Pana a implinit Daniel 5 ani, toate turneele le-am facut impreuna. Nu va puteti imagina ce dificil era pentru sotul meu, care trebuia sa-si ia business-ul cu el. Peste tot merge cu laptop-ul, isi muta fisierele din computerul mare in laptop, cara cu el tot felul de adaptoare de electricitate si de telefonie, pentru ca nu-ti poti permite sa pierzi nici macar cinci minute in business, altfel pierzi oferta! In afara de aceste probleme, mai trebuia sa avem grija de scutece, biberoane... Parca eram tigani cu cortul... Lumea din strainatate se uita foarte ciudat la mine, ca si cum eram de pe alta planeta... Dar pe mine ma interesa doar fericirea familiei mele, faceam cum credeam eu ca e bine, asa cum am invatat de la mama de acasa. Sotul meu sta si noaptea ca sa ma ajute, lucreaza efectiv pentru mine. Ma iubeste atat de mult, vrea atat de mult sa fiu fericita, stie ce mult inseamna pentru mine muzica si vrea ca toate lucrurile sa fie pe sufletul meu, asa cum zice el ca merit eu... Si incearca din toate puterile sa ma ajute. Suntem in aceeasi casa si nu apucam uneori sa vorbim, pentru ca lucreaza tot timpul.
- Multi ii considera pe britanici glaciali, dar se pare ca nu e chiar asa.
- E vorba de altceva. Britanicii au un temperament mai... lent: iti dau spatiu, te lasa sa te dezvolti fara nici un fel de restrictie, fara nici un fel de pretentie. Eu niciodata nu am fost tratata ca un strain in Anglia. M-am simtit straina in Italia sau in Franta, care sunt tari mult mai sovine. Chiar si faptul ca sotul meu este englez poate fi privit ca o chestiune tipica: englezii se casatoresc cu straini, ei nu au nici un fel de probleme cu pastrarea sangelui lor albastru. Englezii au caracter, au eleganta... Sigur ca au si partile lor negative, dar eu ma simt linistita cand ma intorc acolo.
- Cum se impaca un caracter independent, ca al dvs., cu rigorile unei regii de spectacol, cu impunerile unor costume?
- Pana la urma se impaca. Spun "pana la urma", pentru ca intotdeauna pun intrebarea "de ce". Dar oricat de "nebuna" ar fi regia (si am avut parte de regizori foarte ciudati!), daca ii inteleg spiritual, pot sa o "vand" publicului. Sunt foarte ciudata si cand e vorba de toaletele mele. Cand cant o piesa in concert, imi cumpar o rochie anume pentru piesa respectiva. Iar in spectacolele de opera, sunt foarte atenta la costume. Daca imbrac un costum care nu se armonizeaza cu firea mea, nu sunt in stare sa reprezint personajul.
- Aveti elevi?
- Nu am timp, din pacate. In schimb, sunt invitata in jurii. Uneori tin master-classes. Dar cand o sa ma retrag, probabil ca o sa-mi fac o scoala de canto... Agenda mea este facuta pe mai multi ani inainte. Nu am mai ajuns nici pe acasa in ultimul timp, de elevi nici nu poate fi vorba...
- Nici vacante nu va permiteti?
- Muzica inseamna pentru mine mai mult decat viata. Tot timpul ma straduiesc sa imbin vacanta cu prezenta pe scena. Daca am un contract nu foarte constrangator, vine si familia mea cu mine, mergem la piscina, la muzee. Singura deosebire fata de o vacanta propriu-zisa este ca, din cand in cand, serile, eu cant. Asa imi fac eu vacantele.
- Dar de pasiuni aveti timp?
- Pasiunea mea este sa-mi cresc copilul! Citesc enorm ca sa-l inteleg, invat cum sa-i vorbesc pentru a nu-l creste cu angoase, vreau sa-i creez simtul responsabilitatii. Asa cum m-am dedicat carierei, asa ma dedic si copilului. Il ascult. El are 10 ani, dar noi doi avem discutii de la 4 ani. A doua mare pasiune este muzica, iar dupa muzica, pasiunea mea cea mare este sa gatesc! Mi-am cumparat un dulap special, in care tin tot felul de carti de bucate, pe care le cumpar din toata lumea. Eu mananc in fiecare zi alta mancare! Stiti, trebuie sa "consum" toata cartea! Dupa care, urmatoarea la "rand". Mi-am innebunit sotul cu tot felul de mancaruri, asa ca intr-o buna zi mi-a spus: "Te rog, nu poti sa-mi faci o bucata de friptura simpla cu niste cartofi prajiti?!". Din cand in cand, ii mai schimb meniurile, il las la "simplu", la ce-i place.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, pot spune ca sunt o femeie fericita. Am tot ce mi-am dorit: copil, un sot, o cariera, o voce, liniste...Claudiu Ionescu