Muzica
Pe ritm de vacanta
Vlad Cernea (Class)
O saptamana de pescuit in Delta Celebritatea grupului Sfinx, fondat de tatal meu, Misu Cernea, nu ne-a afectat decat in sensul ca alt drum nu am avut de ales - eu si sora mea, Mihaela, - decat muzica. Ea a absolvit Conservatorul iar eu, desi am terminat Academia de Studii Economice - sectia Cibernetica, am studiat de mic muzica: pian si percutie. Grupul nostru, Class, format in 1994 cu Mihaela Florea si Florin Cojocaru, a devenit deja clasic in muzica dance. Ultimul nostru album, "Color" (si cel de-al treilea), marcheaza o reintoarcere spre instrumentele acustice (fiecare dintre noi stie sa cante la cate un instrument), spre lirismul liniilor melodice, chiar daca 80% din disc e facut cu instrumente tehno si electronice. Am vrut sa schimbam ceva in stilul nostru (situat undeva intre dance, house, tehno-rock si underground) si chiar am zis ca, din punct de vedere comercial, este un lucru foarte bun sa lucram si cu instrumente clasice. Cateva piese de pe album sunt deja hituri: "Euforia", "Toata lumea" (in care apare cu o secventa de muzica retro Gica Petrescu, pe care noi il iubim si-l admiram foarte mult). "Asturias" este inspirata dintr-o tema pentru pian, scrisa de un evreu spaniol, Isaack Albenis. "Hora de baieti" este un remake la o piesa a trupei Sfinx, pentru ca ne-a atras foarte tare mesajul textului, o poezie a lui Arghezi (ar fi bine daca toti cei care asculta piesa ar citi toata poezia lui Tudor Arghezi, noua ne place foarte mult). "Elvis" este, se-ntelege, o melodie adusa ca tribut marelui rege al rock"n roll-ului. Deja cred ca am spus destul ca sa determin publicul sa cumpere albumul (e produs de Media Pro Music). Marele avantaj al muzicii pe care o facem noi este acela ca poate fi ascultata, sunt sigur de asta, si peste zece ani, spre deosebire de muzica kitsch, facila si foarte comerciala, care se canta acum de catre tot felul de trupe fara talent, lipsita de bun gust si bun simt. Asadar, nu ne e teama de batranete si uitare. Chiar ne vedem peste douazeci de ani tot cantand impreuna, probabil cu copii, casatoriti, la casele noastre. Cantam in general in discoteci, acolo vedem care sunt problemele adolescentilor de astazi si pot sa spun ca nu atat lipsurile materiale ii afecteaza, cat nehotararea si lipsa curajului de a-si alege un drum si de a merge pe el pana la capat. Daca au o pasiune, sa si-o urmeze si sa persevereze si le spunem asta noi, care suntem cat de cat niste premianti ai vietii, niste castigatori. In vara aceasta, in afara concertelor pe care le vom sustine la mare, sper sa ne luam o vacanta si sa mergem la bunicii nostri, la Sulina. Ar fi extraordinar, macar o saptamana sa stam la pescuit in Delta. Poate, cu putin noroc, ajungem si in Grecia, pe litoralul Mediteranei.
Stefan Banica Jr.
Cel de acum - un nou album Cel de-al patrulea album al meu, "Cel de acum", a venit cred la timp, atat pentru fanii mei nerabdatori (la aproape patru ani de la precedentul), dar si pentru mine. Am acumulat serios in anii care au trecut. Cred ca am ajuns intr-o noua etapa de devenire spirituala, s-au adunat roadele unor concepte, spectacole, repetitii. Cel mai important lucru pe care l-am invatat in acesti ani este sa-mi vad de drumul meu si de crezul meu, indiferent cine sta langa mine si cine incearca sa ma ajute sau sa ma incurce. Ceea ce cant eu nu mai este la moda acum, dar daca faci ceva cu dragoste si cu bucurie, lucrul acesta se transmite si publicului. Iar rock"n roll-ul are o intreaga filosofie, dincolo de atitudine si moda vestimentara, pentru ca el a insemnat o revolutie spirituala, o noua identitate pentru generatia anilor "50. Poate ca unora le par anacronic, mi-o spun si eu in fiecare dimineata. In cazul meu, e insa o emotie constructiva. La concertele noastre (noi - adica Stefan Banica jr., formatia Rock"n"roll Band si grupul vocal The 50"s) veti intalni public cam din toate generatiile, iar asta e foarte important pentru mine, tot asacum si ca actor eu nu joc pentru un anumit gen de public, ci joc pentru toata lumea. Asa cum noi, cu "Liceenii" nostri, am insemnat ceva pentru generatia mea, acum sunt altii la moda si e normal sa fie asa. Fac acum turneu de promovare a acestui nou album (produs de Media Pro Music) in marile orase din tara si la mare. Show-urile pe care le-am pregatit cu Emilia Popescu au, de asemenea, mare succes in spectacolele noastre. De Craciun, vreau sa inregistrez si sa lansez pe piata un disc cu muzica gospel din anii "50 si cu muzica romaneasca, legata de sarbatorile de iarna. Mai am niste proiecte, acestea legate insa de memoria tatalui meu, care a avut un mare merit in ceea ce am ajuns sa fac eu acum. Si el a scos niste discuri in anii "70, care s-au vandut extrem de bine, mai bine chiar decat discurile foarte multor cantareti de atunci. Am infiintat Fundatia "Stefan Banica", prin care vreau sa scot pentru cei care l-au iubit un Cd cu melodiile lui, apoi o caseta video despre el, ca actor. Si Mihai Constantin a facut la fel pentru memoria tatalui sau, marele actor George Constantin. As vrea, de asemenea, sa institui si un premiu care sa-i poarte numele - Premiul "Stefan Banica", pentru tinerii actori.Corina Pavel
Carte
Selectia Formula As
•Ulysse de Marsillac, "Bucurestiul in veacul al Xix-lea", prefata, note si antologie de ilustratii de Adrian-Silvan Ionescu, traducere din limba franceza de Elena Radulescu, Editura "Meridiane", 328 pag. Pentru vacanta, literatura de calatorie e cum nu se poate mai potrivita. De data aceasta va propun o calatorie in timp, in a doua jumatate a secolului al Xix-lea, si posibilitatea de a retrai viata cotidiana a bucurestenilor de atunci si de a vedea cu ochii mintii cadrul in care se desfasura ea (si din care mai rezista unele repere), ghidati de un intelectual francez care i-a iubit pe romani. Atat de mult incat, sosit la Bucuresti in 1852 ca profesor la Colegiul National, a ramas aici pana la moarte, in 1877. In sfertul de secol trait la noi, Ulysse de Marsillac nu s-a multumit doar cu o cariera pedagogica (a ajuns sa predea la Facultatea de Litere), ci s-a straduit sa faca patria sa de adoptie cunoscuta francofonilor (mult mai numerosi in lume atunci decat azi). In acest scop, a infiintat reviste scrise aproape in intregime de el si in care, pe langa stiri interne si externe, cronici mondene si de spectacole, informatii economice etc., a publicat si memorialistica de voiaj, insotita de sfaturi pentru calatorii straini ajunsi pe meleagurile noastre. Aceste din urma texte au fost adunate apoi de el in doua volume - "De la Pesta la Bucuresti", aparut in 1869 si "Ghidul calatorului la Bucuresti", in 1877 - reunite acum in editia insotita de gravuri, desene si acuarele de epoca. Pornind de la ideea ca Romania e prea putin, gresit sau deloc cunoscuta, Ulysse de Marsillac vrea sa infatiseze "viata sa intima, obiceiurile, bogatiile si frumusetile sale", pe nedrept ignorate. Interesant e ca pentru el, Romania nu inseamna doar Principatele Unite, ci toate tinuturile locuite de romani: "Valahia, Moldova, Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banatul si chiar o parte din Macedonia. Unificarea tuturor acestor provincii, supuse azi la stapaniri deosebite, este o chestiune arzatoare", scria in 1869. Cartea este dedicata principesei Elisabeta, de curand sosita, si careia, probabil, descrierile si informatiile profesorului francez i-au fost de folos in cunoasterea tarii ce va deveni a ei. Tara pe care memorialistul nu o priveste cu aroganta omului civilizat, nimerit intr-un colt uitat de lume, ci cu nesatul pentru noutate al carturarului, incantarea estetului si dorinta de informare a reporterului. Cel de-al doilea volum, "Ghidul", pe langa numeroasele recomandari si sfaturi practice, e o adevarata enciclopedie ce urmareste sa il familiarizeze pe strain cu o realitate pe care autorul o indragise. El isi povesteste cu haz propriile experiente, se arata entuziasmat de traditii, folclor, de oamenii remarcabili pe care i-a cunoscut, descrie viata mondena si culturala a Capitalei, costume, interioare, locuri de promenada si parcuri, distractiile populare (Targul Mosilor, de pilda) si o multime de alte aspecte ale arterelor centrale si mahalalelor. Documentar sentimental plin de miscare, culoare, sunet, mirosuri, adica viata, notatiile lui Ulysse de Marsillac pastreaza vie lumea de care suntem legati prin radacini si care ne trezeste nostalgii.
•Gabriel Garca Mrquez, "Despre dragoste si alti demoni", roman, traducere de Tudora Sandru Mehedinti, Editura "Rao", 252 pag. In seria de autor a acestei edituri au aparut pana acum - reeditate sau traduse pentru prima oara - cinci dintre romanele premiatului Nobel 1982, unul dintre cei mai cititi autori contemporani din lume, la care popularitatea si valoarea literara merg impreuna, urcate pe val de un talent urias de povestitor. Cel de-al saselea din serie, relativ recent (editia originala a aparut in 1994), e o istorie tragica, din urma cu doua secole, pastrata in folclorul columbian sub forma de legenda, si in centrul careia sta o fata de 12 ani. Micuta marchiza Sierva Maria de Todos los Angeles, copil nedorit al unei mame desfranate si al unui tata abulic, crescuta de sclavii familiei, e muscata de un caine turbat si, presupusa a fi posedata de demoni, e inchisa intr-o manastire spre a fi exorcizata. In conditiile crudei detentii, torturata de calugaritele fanatice, salbatica si inocenta Maria intalneste dragostea: de ea se indragosteste insusi cel desemnat sa o exorcizeze. Nu va spun mai mult, romanul e de o mare frumusete si sper sa il cititi.
Adriana Bittel