Ne scriu cititorii..."Cred cu tarie ca revista dvs. ar trebui sa adopte mai hotarat o orientare formativa"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Ma numesc Toma Denis-Radu, am 32 de ani, sunt casatorit, am doi copii si sunt licentiat al Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti. Va stimez personal si pretuiesc revista dvs. pe care o citesc de fiecare data.
In ciuda onorabilei prezentari de mai sus, va marturisesc cu strangere de inima ca de mai multe ori am avut imboldul de a va scrie, dar nu am facut-o. De ce cu strangere de inima? Pentru ca va scriu cu sentimentul de vinovatie al celui care nu se simte nici pe departe vrednic sa marturiseasca, si totusi indraznesc, rugandu-va sa ma luati ca pe cel mai din urma.
Cred ca toti oamenii, fara exceptie, au dorinta, mai mult sau mai putin exprimata, de a trai intr-o lume (realitate) caracterizata de integritate, de unitate. Din pacate, mass-media se vrea a fi numai o oglinda a realitatii. Consider insa ca aceasta inseamna doar a gusta o "realitate" frustranta, fara sens si neformativa, ceea ce duce la disolutie, depersonalizare si moarte. Mai cu seama viata spiritului are nevoie de un mod unitar, integru, de a percepe realitatea. (Jung crede ca problema fundamentala a tuturor bolnavilor lui isi are originea in ambiguitatea atitudinii lor religioase.)
As vrea sa ma intelegeti bine. Nu vreau sa impart adevarul, sa judec sau sa exclud pe cineva. Eu am trait drama, poate nu indeajuns asumata, de a ma declara ateu in adolescenta, de a nu pune piciorul in nici o biserica de la 5 la 22 de ani. La acea varsta, am inceput sa cunosc traditia hindusa, urmand cursuri de yoga vreme de doi ani, timp in care am cunoscut si spiritualitatea crestina protestanta, catolica si in cele din urma pe cea ortodoxa, toate cu inima deschisa, fara prejudecati si cu buna credinta, astfel incat nu am nici un gand de judecata fata de nimeni. Dar tocmai credinta in Dumnezeu Cel Viu, personal si iubitor ma invita sa iau seama ca a-L cunoaste pe El (si deci realitatea) inseamna a face cunostinta cu cineva anume, viu, personal si distinct, deosebit de oricine sau orice altceva.
Am resimtit personal, ca pe o suferinta insuportabila, amestecurile dintre credinte, relativizarea lui Dumnezeu prin sincretism. Dumnezeu, si deci viata noastra, nu poate fi in toate felurile, ci intr-un fel anume, care corespunde persoanei Sale vii. Asumarea credintei ne invita la a ne lipi, a gusta din ce este dumnezeiesc, pentru a creste dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.
Aici cred ca dvs. va puteti asuma rolul de a forma, de a discerne, fara a rani. Credinta Bisericii in Dumnezeul cel personal si iubitor ne da si darul de a nu rani, de a iubi cu intelegere totala si cu puterea discernamantului in acelasi timp. Nu ne putem propune sa demonstram credinta, dar ne putem invita si sustine unii pe altii in a-L cunoaste pe Cel Unul, Iubitor si Viu, care nu exclude pe nimeni. In acest sens, cred ca demersul dvs. poate fi hotarator.
Cred cu tarie ca o orientare a revistei dvs. spre o atitudine formativa, plina de discernamant, integra si unitara ar completa cu desavarsire calitatile pentru care sunteti atat de apreciati, lucru pe care vi-l doresc din tot sufletul.Toma Denis-Radu - B-dul Eroilor nr. 2B, Pitesti, jud. Arges, cod 0300
"De ani de zile imi doresc sa ajung si eu la Ierusalim"
Sunt monahia Ciobanu Virginia Veronica, vietuitoare a Sfintei Manastiri Tazlau din judetul Neamt. Am o mare dorinta in suflet, pe care indraznesc sa o fac publica. De ani de zile imi doresc sa ajung si eu la Locurile Sfinte de la Ierusalim, sa mor fericita ca am pasit pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, dar nu am bani sa ajung pana acolo. Am primit si anul acesta o chemare pentru 30 de zile si as vrea sa o onorez, dar pensia mea este de 86.573 de lei si n-am reusit sa strang toata suma de 450 de dolari. De aceea indraznesc sa va scriu aceasta scrisoare, in speranta ca se vor gasi oameni de omenie care sa ma ajute sa imi indeplinesc acest vis. Ma rog Bunului Dumnezeu ca prin intermediul revistei sa imi implinesc aceasta mare dorinta, de a merge la Ierusalim.
Va multumesc din tot sufletul, Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Cu mult respect si adanca smerenie,Monahia Ciobanu Virginia Veronica - Sfanta Manastire Tazlau, Roznov, jud. Neamt
"Exista undeva un schit sau o manastire numita Podola?"
Citesc inca de la primul numar revista "Formula As", dar n-am indraznit sa va scriu, desi sunt o colectionara a ei si multe articole m-au impresionat in mod deosebit sau mi-au fost de folos in diferite situatii din viata mea. Ce m-a determinat sa va scriu acum este dorinta de a va adresa o intrebare al carei raspuns n-am reusit sa-l gasesc printre cei din partea locului, unde traiesc, preoti sau alti pasionati de istoria religiilor si a monumentelor religioase crestine de pe teritoriul Romaniei. Exista undeva, in tara noastra, un schit, o biserica, o manastire sau un lacas crestin numit Podola? Pun aceasta intrebare mai ales pentru fiica mea, proaspata rezidenta in chirurgie Orl la Iasi. Ea a visat inainte de absolvirea facultatii ca trebuie neaparat sa mearga la aceasta biserica-manastire care se afla undeva "la marginea tarii". Despre fiica mea, despre mine, care sunt cu adevarat credincioasa de cand ma stiu (cred mai ales in SfantaParaschiva si Maica Domnului), va voi scrie altadata, daca socotiti ca merita, fiindca in familia noastra sunt multe vise si intamplari curioase. Ca un simplu amanunt, de exemplu, Veronica s-a nascut pe 14 octombrie, de aceea am botezat-o si Paraschiva si a fost botezata la Biserica... Maica Domnului. La nasterea ei, am trecut printr-o mare cumpana - moarte clinica - si sunt convinsa ca numai rugaciunile mele catre Sfanta Paraschiva m-au salvat ca sa-mi pot creste cei trei copii. Tot ei i-am inchinat-o si pe fiica mea cea mai mare, Irina, care a trecut, si ea, printr-o mare cumpana a vietii, fiind nascuta la sapte luni (medicii m-au trimis acasa cu ea pentru a astepta sa moara). Din fericire, traiesc si eu, si fiicele mele, suntem credincioase si as dori mult sa ne putem indeplini acest vis de a merge la Podola. Dar exista, ea, oare? Sperand ca voi primi un raspuns prin revista, va multumesc.Hulpac D. - Str. Husului 158, sc. B,
ap. 37, et. 4, Vaslui, jud. Vaslui
Biserica din curtea bisericii
- "Ajutati-l pe parintele Dumitrescu de la Biserica 23 August-Malaxa din Bucuresti" -
Convinsa ca niciodata nu-i prea tarziu, vreau sa va spun ca am avut mari indoieli daca mesajul care va urma merita transmis, daca va avea sorti de izbanda, dar... pana nu incerci, nu stii, asa ca va rog, daca spatiul va permite, sa-l publicati.
Ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel a fost randuit sa ma gaseasca in alt loc decat in urbea mea. Terminandu-mi treburile, m-am indreptat spre prima biserica deconspirata de bataile de clopot. S-a intamplat sa fie o biserica de cartier, un vechi cartier muncitoresc bucurestean. Ajunsa la poarta, am avut imaginea sarbatorilor, a marilor sarbatori din adolescenta mea, cand mai tot crestinul dobrogean isi randuia sa mearga la Manastire la Techirghiol. Cine a fost macar o data acolo, stie cat de mica e bisericuta de lemn, stie ca adevarata mare biserica in aer liber e curtea manastirii, cu miile de credinciosi ingenuncheati pe alei. Imaginea era aievea in curtea Bisericii 23 August-Malaxa din Bucuresti, caci acolo ajunsesem! Abia cand lumea s-a ridicat am reusit sa cumpar lumanari dinauntru: din mana in mana - intr-un sens banii, in celalalt lumanarile! Cu acatistul am avut noroc: in dreptul geamului unde-mi gasisemloc, se afla un baietel care s-a oferit sa-l duca la altar. I-am fost recunoscatoare, urma ca si pentru ai mei sa se citeasca de sanatate si iertare de pacate in ziua Sfintilor Apostoli. Surpriza avea sa fie si mai mare cand s-a iesit afara cu Sfintele Daruri. Din soborul de patru sau cinci preoti am recunoscut unul singur - pe cel care bate din usa in usa de mai bine de doi ani, netinand cont daca usile sunt de la Bucuresti sau de prin tara, de pe unde a mai slujit pentru a strange banii necesari terminarii noii biserici... Biserica unde sa incapa si oamenii din cartier, nu numai sufletele lor. Chiar asa am simtit in ziua aceea, ca am fost la o biserica unde numai sufletul mi-a avut loc inauntru, trupul mi-a ramas afara... in dreptul geamului.
Si m-am rugat acolo, in geamul bisericii, sa-i dea Bunul Dumnezeu parintelui Constantin Dumitrescu putere de rabdare si iluminare pentru a ajunge la usile care se vor deschide rugamintilor sale. Deschidere cu folos, astfel incat la anul, de Sfintii Apostoli, daca imi va fi randuit de Dumnezeu, sa-mi aiba loc in biserica si trupul, nu numai sufletul.
Sa fie randuit de la Dumnezeu ca acei buni crestini, cei pe care i-am gasit ingenuncheati in curtea bisericii in puterea celor 36C, sa mai apuce bucuria de a ingenunchea in noua biserica cu hramul Sfintilor Imparati Constantin si Elena.
Bunilor crestini, voi cei cu dare de mana, ajutati-l pe parintele Dumitrescu Constantin, in marea incercare de a strange banii necesari finalizarii lucrarilor la noua biserica, spre bucuria si multumirea tuturor celor ce-si doresc a se ruga in ea.
Ma rog la Bunul Dumnezeu sa va daruiasca gandul cel bun!
Cu multumiri,
O mama de viitori preoti... poate!
Curier
"Va multumesc in mod special pentru articolele
care se refera la Biserica noastra Greco-Catolica"
Stimata d-na Director Sanziana Pop,
Sunt student la Institutul Teologic Greco-Catolic din orasul Oradea, anul I, si va adresez aceasta scurta scrisoare pentru a va multumi, inainte de toate, pentru paginile de spiritualitate pe care ni le oferiti,pentru dialogul pe care revista dvs. il face posibil intre cititori, mai ales pentru cei care se confrunta cu greutati in aceasta viata. Va multumesc in mod special si pentru articolele care se refera la Biserica noastra Greco-Catolica, articole care sunt obiective si reflecta adevarul. In dvs. imi pun speranta ca veti scrie si de acum inainte despre biserica noastra, despre episcopii, preotii, credinciosii care au fost martirizati in inchisorile comuniste pentru vina de a nu se lepada de Hristos si de credinta in care au fost botezati.
Doresc sa le transmit tuturor cititorilor dvs. un mesaj de speranta si incredere totala in Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care pentru noi si pentru a noastra mantuire s-a intrupat de la Spiritul Sfant si de la Fecioara Maria, primind moartea pe cruce, pentru ca noi sa avem viata in El. As vrea sa se stie si sa se creada ca, atata timp cat mai traim pe acest pamant, niciodata nu va fi prea tarziu pentru a ne intoarce la Dumnezeu cu credinta si dragoste. Si eu am trecut prin multe greutati dupa moartea tatalui meu, si chiar daca uneori mi se parea ca Dumnezeu nu-mi mai asculta rugaciunile, mai tarziu mi-am dat seama ca nu m-a parasit nici o clipa.
In incheierea acestei scrisori, va doresc cat mai multe articole obiective, iar cititorilor dvs. multa sanatate, pace si sa nu-si piarda niciodata speranta in puterea Celui de Sus. Dumnezeu sa va ajute!Mihnea Gheorghe -
Institutul Teologic Greco-Catolic, str. Parcul Traian nr. 20, Oradea, cod 3700