Romanii vazuti de straini
Opiniile unui ambasador
aflat la finalul misiunii diplomatice in tara noastraMikko Heikinheimo
"As vrea sa remarc o avutie a Romaniei despre care nu se vorbeste destul: frumusetea femeilor"
- Prieten al Romaniei, cunoscator al frumsetilor ei cu mult inaintea numirii sale ca ambasador al Finlandei la Bucuresti, d-l Heikinheimo se pregateste sa paraseasca atat Capitala romana, cat si rodnica sa cariera de diplomat. Un prilej pe care l-am socotit potrivit pentru a afla cum se vad romanii si Romania de la fereastra unei ambasade occidentale, dar si de pe strada, acolo unde o tara e simtita si receptata "in direct" -
Un finlandez in Ardeal
- Excelenta, cand ati venit pentru prima data in Romania?
- Asta s-a intamplat demult, pe cand eram un tanar ziarist... Si anume, pe la inceputul anilor "70. Atunci am calatorit prin Transilvania, insotind un alt tanar, dar deja faimos fotograf - Peter Korniss - nascut la Cluj, dar care a parasit ulterior Romania si s-a mutat in Ungaria. Cum stiti, desigur, in acei ani se mai putea circula in calitate de strain prin tara dvs. Piedici erau destule, te simteai si atunci supravegheat de un ochi aflat undeva in spatele tau... Dar inca nu intrasera in functiune teribilele restrictii din anii "80... Tin minte cat de tare m-a impresionat, inca de-atunci, frumusetea satelor din Transilvania, frumusetea costumelor taranesti, frumusetea taranilor romani. Am fost de-a dreptul emotionat sa constat aceasta realitate, cu atat mai mult cu cat pe-atunci eu nu stiam mare lucru despre tara dvs. M-a impresionat, de asemenea, caldura cu care ne intampinau oamenii, firescul cu care se lasau fotografiati in costume populare, placerea cu care ne ingaduiau sa le pozam casele - adevarate bijuterii de folclor autentic. Dupa cum bine stiti, in anii aceia indepartati, teroarea ceausista nu-si aratase coltii, asa incat autoritatile locale aveau fata de noi o atitudine mai degraba neutra - daca nu chiar binevoitoare. Dupa "80, n-am mai revenit insa aici. Barierele devenisera prea mari!
Dar in vara lui "90, prietenul meu Peter Korniss s-a hotarat sa se intoarca in Romania. Bucuros, l-am insotit si eu. Si din nou am vizitat - iar el a si fotografiat - sate romanesti si unguresti. Rezultatul acestei "experiente" a putut fi apreciat cu ocazia expozitiei de mare rasunet "30 de ani de fotografiat prin Romania". Ca si mine, Korniss a redescoperit cu acest prilej splendoarea satelor maramuresene. Impreuna, am putut aprecia in adevarata ei dimensiune fantastica ospitalitate romaneasca. Insotindu-l pe Korniss la Sugatag, de pilda, neurmariti de vreun ochi atent de politist, am vazut cum isi primesc romanii oaspetii. Am zis "romanii" si nu "transilvanenii" pentru ca aceeasi caldura omeneasca am resimtit-o peste tot in tara dvs. de-a lungul acestor patru ani cat am trait in Romania. Aceeasi si la Bucuresti, printre intelectuali si artisti, si peste tot in Moldova, la Floresti, de pilda...Micul Paris si adierile lui de parfum Chanel
Cu putin timp mai inainte de a reveni pentru patru ani ca ambasador al Finlandei in Romania, in primavara lui 1996, "descinzand" la Bucuresti, am avut aceeasi impresie pe care a exprimat-o primul ministru al Finlandei. Incantat de Capitala dvs., domnul Paavo Lipponen a exclamat: "Este un oras latin!". Iar eu, care cunosc si iubesc Bucurestiul, pot nuanta afirmand ca Bucurestiul arata, in multe zone ale lui, ca un oras frantuzesc sau ca unul italian. (In Capitala Romaniei intalnesti unde te astepti mai putin splendide palatele construite in stil brancovenesc.) Dupa parerea mea, aceste cladiri sunt ceea ce pun pecetea specifica pe cartea de noblete a Orasului. Din fericire, Ceausescu n-a reusit sa rada de pe fata pamantului chiar toate aceste bijuterii arhitectonice. Cat despre... "Micul Paris", ca sa redevina demn de acest nume, de acest "alint", eu cred ca Bucurestiul ar trebui sa-si recapete fantanile arteziene - adica safunctioneze permanent macar cele existente. Nu doar in vreme de canicula. La fel, lacurile din jurul Bucurestiului ar putea deveni superbe zone de agrement, daca ar fi ingrijite in mod corespunzator. Cat despre parcurile si oazele de verdeata ale Capitalei, ele isi asteapta gradinarii, statuile, bancile ademenitoare pentru batrani si indragostiti... Trotuarele de pe Calea Victoriei ar trebui sa semene cu cele de acum... 70 de ani. Adica sa intalnesti, vara mai ales, cafenele la tot pasul, cu mesele asezate direct pe trotuar, cu scaunele dispuse cu fata la trecatori, asa incat consumatorii sa capete calitatea de spectatori. Iar spectacolul sa fie Strada. In fond, nu trebuie sa va spun eu toate astea. O spun "clasicele" poze de epoca, cele ce mai pot fi vazute in albume, ori in fragmente de filme de demult, infatisand celebra Cale a Victoriei, cu aerul ei tipic parizian, cu automobile de lux si trasuri pitoresti care coborau in siruri de cate trei, ducand la plimbare elegantele si frumoasele vremii. Ca sa nu mai vorbim despre legendara Cafenea "Capsa", care apare mereu in aceste imagini de epoca. Lumea care forfoteste in aceste fotografii este imbracata dupa ultimul jurnal - cum se spune. Privind doamnele din fotografii, parca simti in aer celebrul parfum "Chanel 5".Un regal: tarani in costumele lor populare
- Ati putea caracteriza Romania intr-un singur cuvant?
- Dupa patru ani de sedere aici, as putea afirma ca Romania a fost si este o tara... caleidoscopica! Vorbeam, mai inainte, de fotografii. Si acum, daca, de pilda, pleci intr-o drumetie in Maramures, potiintalni, duminica mai ales, tarani romani imbracati in vesminte de sarbatoare - superb spectacol folcloric! - ce par desprinsi din poze ingalbenite, facute acum cateva decenii... La Sighisoara sau la Sibiu te izbeste - bine conservata - "pecetea germana". Unele zone din Braila ni s-au parut de-a dreptul... spaniolesti; dupa cum, daca pasesti in zona mai... "salbatica" a Deltei Dunarii, printre lipoveni, iti spui ca ai nimerit in lumea lui Riubliov... In schimb, pe la Miercurea Ciuc, atmosfera mi se pare mai degraba ungureasca. Dupa parerea mea, bazata pe ceea ce am constatat de-a lungul anilor, in Romania etniile traiesc intr-o acceptata armonie. Mai ramane de rezolvat problema tiganilor, a integrarii lor "stiintifice" in societate. E-adevarat, nu e un lucru simplu. La noi, in Finlanda, problema aceasta este socotita rezolvata. Numai ca aceasta rezolvare a durat... 40 de ani. Ea cere multa bunavointa, multa rabdare, multa imaginatie, multa intelegere. Si, in special, foarte, foarte multi bani! Noi am rezolvat-o in numele principiului - care trebuie sa fie peste tot in lume valabil - si anume: dreptul de a fi diferit. De altfel, am observat ca acest principiu functioneaza excelent si in Romania, in numeroasele familii compuse din etnii foarte diferite!Un popor marcat de trecut
- Dupa Romania, sa vorbim si despre romani. Isi merita oare tara in care traiesc?
- In general, impresiile mele sunt "amestecate". Asa incat va pot spune si "de bine" si "de rau".
- Eu zic sa incepem cu binele. E mai placut...
- Cu riscul ca ma repet, voi remarca ospitalitatea exceptionala a romanilor. Incepand cu cei mai bogati si pana la cei mai saraci, romanii sunt, cum spune o vorba frumoasa a dvs., "bucurosi de oaspeti". Apoi, am constatat ca romanii pot fi si mari actori - de teatru, de film. Asta e, desigur, o calitate. Dar cand talentul asta se muta pe scena politica, el devine un defect, dupa parerea mea. Virand usor spre partile mai putin bune, am constatat ca a nu fi punctual, a nu te tine de cuvant, a nu-ti respecta promisiunile, nu inseamna un pacat "mortal" in Romania (cum se intampla la noi, in Finlanda, de pilda). Am mai observat si ca romanii sunt foarte suspiciosi, se tem intruna de tradare, simtamantul asta venind, dupa parerea mea, din atatea decenii de minciuna comunista. Poate si de-aici o anumita versatilitate a romanilor, oamenii fiind, decenii de-a randul, obligati sa se "adapteze" unor situatii adesea dramatice, daca nu tragice. Desi sunt considerati a alcatui un "popor bland", romanii se dau in vant dupa eroi gen Vlad Tepes. Pana si d-l Mugur Isarescu, o persoana plina de farmec, de tact si de zambet, mi-a oferit in dar - cu ocazia vizitei mele de adio in calitate de diplomat - o carte despre Vlad Tepes. Am mai constatat ca va iubiti istoria.Foarte multi romani au nume de domnitori: Traian, Decebal, Stefan, Radu s.a.m.d. Din pacate, romanii sunt marcati de trecut. Indelungata lor suferinta le-a ucis optimismul, dorinta de a munci din greu pentru a-si reface un trai decent. Neincrezatori in fortele proprii, ei asteapta mai degraba ajutoare din Occident. Desi s-au nascut intr-una dintre cele mai frumoase si mai bogate tari ale Europei, desi au si au avut minti stralucite, artisti de renume mondial. E pacat, asadar, sa gandeasca astfel.
In incheiere, "pour la bonne bouche", cum spun francezii, as vrea sa remarc o avutie nationala a Romaniei despre care nu se vorbeste destul: frumusetea femeilor. Spre deosebire de multe alte tari unde femeile frumoase se remarca mai ales pe scena sau in filme sau in localurile de lux, aici, la dvs., ele "abunda" peste tot: la tara, in micile orase de provincie, pe strada, in magazine, ca sa nu mai vorbesc despre arterele Bucurestiului. Plimbarea prin centrul Capitalei Romaniei devine, spre bucuria trecatorului, o defilare de Frumos. Poate si asa se explica faptul ca pana si in cele mai grele momente ale vietii lor, romanii gasesc forta de a glumi, de a bea un pahar de vin cu prietenii, de a face "haz de necaz". Dupa parerea mea, romanii au un viitor mare, fiind un popor dotat cu o inteligenta ascutita, un popor cultivat, cu nebanuite resurse. Oricat de dificile ar fi clipele istorice prin care treceti, nu va pierdeti nadejdea! Vorba unui "hit" la moda: "Don"t worry, be happy!". Fiti fericiti, asadar!
A consemnatSilvia Kerim