Voluntari fara frontiere
Mai toti romanii au aflat, intr-un fel sau altul, despre strainii veniti sa dea o mana de ajutor in te miri ce directie. Daca la inceput erau priviti cu suspiciune - mentalitate tipica universului concentrationar in care ne-am trait cei mai frumosi ani din viata -, cu timpul s-a ajuns la o oarecare intelegere din partea localnicilor, care si-au dat seama ca pot profita de pe urma ciudatei bunavointe a acestor occidentali generosi. Daca vor sa ajute, n-au decat! - a concluzionat fiecare in sinea lui, vazandu-si insa de treaba pe mai departe, tot dupa vechea "invatatura". Practic, daca privim in jur la ceea ce fac zi de zi semenii nostri, observam un fapt: pilda ajutorarii, a participarii la viata comunitara nu s-a "implementat" (fioros barbarism!) pe cat era de asteptat in societatea romaneasca. Romanilor li se pare o adevarata "neseriozitate" sa stranga gunoiul de pe aleile blocurilor in care locuiesc. Cu matura dau numai "fraierii" si strainii, eventual diplomatii. Dar nu "oamenii seriosi", cu Cielo la scara. Ca sa indeparteze o piatra din drum, din pricina careia un motociclist ar putea sa-si piarda viata, trage pe dreapta Mercedesul lui Hans din Munchen, nu Dacia lui Costica din Ploiesti. Daca ne luam dupa "filosofia" lui nea Costica, apai duca-se dracului, daca nu sunt atenti... In timp ce inginerul Stanley din Londra isi plateste avionul si vine la Bucuresti sa ajute la construirea unui camin de handicapati, insotit si de o tona de haine si medicamente, somerul Grigore din Pantilimon nici nu vrea sa auda de vreun "voluntariat", chiar daca acolo i-ar iesi masa pe gratis. El asteapta, daca se poate, ceva "in meseria lui", cu plata buna, cu dividende etc. Daca o femeie libera, sa zicem Patricia din Liverpool, si-a ales o zi pe saptamana in care merge de placere la spitalul de copii si tine de urat micutilor, Lenuta din Radauti sau Irina din Brasov, si ele libere si fara copii, cu soti bine platiti la Primarie sau patroni de succes, nici nu se gandesc ca ar putea face ceva util comunitatii, macar cateva ore pe saptamana.Cazurile sunt la tot pasul, la fiecare dintre noi acasa. Ceea ce ne lipseste nu e buna intentie sau sufletul caritabil. Nu e credinta in Dumnezeu si dorinta de a face bine aproapelui. Ceea ce ne lipseste sunt contextul social, traditia comunitara, spiritul civic. Acestea au existat candva deoarece romanii erau printre cei dintai europeni si excelau in ospitalitate adevarata, nu turistica. In toate cercurile sociale gaseai o "reuniune de doamne" care aveau in grija orfanii, batranii, handicapatii. Peste toata acea lume normala s-a asternut, din nefericire, mentalitatea comunista, inghetand tot ce a fost viu si frumos in traditia omeniei romanesti. Trebuie sa o invatam din nou. Trebuie sa ne redescoperim disponibilitatile afective, bucuria de a ajuta si de-a trai impreuna, de-a exista colectiv. Ar fi pacat ca "sentimentul romanesc al fiintei", atat de frumos numit si descris de marele Noica, sa ramana un simplu deziderat.Ion Longin Popescu