Spectator

Redactia
Cum interpretati retragerea din cursa electorala a presedintelui Emil Constantinescu?. Stelian Tanase. sociolog, directorul revistei "Sfera politicii""Eu vad gestul presedintelui ca pe unul foarte moral, foarte aproape de spiritul lui Vaclav Havel". - D-le Stelian Tanase, trebuie sa recunoasteti ca in...

Cum interpretati retragerea din cursa electorala a presedintelui Emil Constantinescu?

Stelian Tanase
sociolog, directorul revistei "Sfera politicii""Eu vad gestul presedintelui ca pe unul foarte moral, foarte aproape de spiritul lui Vaclav Havel"

- D-le Stelian Tanase, trebuie sa recunoasteti ca in cariera dvs. de ziarist si analist politic, cel putin in ultimii zece ani, nu ati mai intalnit un eveniment politic comparabil cu neasteptata retragere a presedintelui Emil Constantinescu. Pot fi, in momentul de fata, evaluate toate consecintele acestei spectaculoase decizii?
- Este, intr-adevar, o surpriza pentru toata lumea, inclusiv pentru colaboratorii cei mai apropiati ai presedintelui. E greu sa vedem acum care sunt efectele acestei neasteptate retrageri, fara precedent in istoria politica romaneasca. Poate pe la Ion si Ionel Bratianu sa mai fi intalnit gesturi asemanatoare... Poate pe la Carol al Ii-lea, care, in 1924, a renuntat la tron... nu stiu, este ceva extrem, extrem de rar. In orice caz, este cel mai spectaculos gest politic de dupa 1989! Consecintele se vor vedea tarziu, probabil prin decembrie. Cert este ca s-a declansat deja o cautare printre partide, printre liderii politici, pentru a se gasi o formula care sa inlocuiasca, intr-un fel, candidatura lui Emil Constantinescu. Este foarte important ca acest electorat numeros, care inseamna centru si dreapta, sa aiba un candidat care sa-l mobilizeze, dar e prematur sa facem orice fel de calcule. Abia au inceput negocierile in culise, abia au inceput sa se manifeste primele efecte ale acestei renuntari.
- Credeti ca unda de soc lansata de la Cotroceni, cu o mare doza de dramatism, intr-un moment in care romanii dau semne clare ca doresc figuri noi pe scena politica, ar putea ajunge si dincolo de portile bine "ferecate" ale sediului central al Pdsr? Cu alte cuvinte, vi-l imaginati pe Ion Iliescu intrand la idei si luand, vrand-nevrand, aceeasi decizie in interesul tarii?
- Eu vad gestul presedintelui Constantinescu ca pe unul foarte moral, foarte aproape de spiritul lui Vaclav Havel. Au fost, desigur, si calcule electorale si, probabil, gandul ca nu poate castiga. Eu cred ca acest gand a avut un temei fals, ca Emil Constantinescu putea castiga alegerile din noiembrie, chiar daca ar fi fost sustinut numai de Pntcd. Pentru ca el ar fi intrat obligatoriu in turul doi, asa cum ne arata ultimele sondaje, in care Melescanu avea mai putin de jumatate din cota presedintelui. In turul doi, sunt sigur, toata societatea romaneasca s-ar fi polarizat: Constantinescu contra Iliescu. Constantinescu avea rezerve mult mai mari de unde sa ia voturi: de la Pd, de la Udmr, de la Pnl, de la ApR. Deci, cred ca l-ar fi batut in turul doi pe Iliescu! Asta este calculul meu. Nu stiu... probabil presedintele a gandit ca nu va castiga, dar a fost un calcul eronat. Poate a renuntat exasperat, sub presiunea la care a fost supus; a fost, oricum, un gest foarte personal, nu a fost facut din calcul politic, in sensul ca el nu s-a consultat cu liderii coalitiei la guvernare. Ceea ce eu as fi facut, daca as fi fost presedinte. Nu poti sa lasi pur si simplu niste colegi politici, niste oameni impreuna cu care ai luptat ani de zile, fara sa-i previi ca renunti la candidatura. De aceea, cred ca a fost un gest mai ales personal si mult mai putin politic. In ceea ce-l priveste pe Ion Iliescu, ca sa revin la intrebarea dvs., eu nu cred ca se va retrage; el are niste reflexe bine formate in anii " 50, " 60, " 70; el stie bine ca regula este sa nu te retragi, ci, dimpotriva, sa castigi cat mai multe pozitii. Asa ca el nu se va retrage, el vrea sa iasa presedinte. Cred ca este o foarte mare ambitie pe care o are si nu va renunta la ea. Oricum, repet, Constantinescu n-ar fi pierdut in fata lui Iliescu! Ultimul sondaj Curs arata ca 34% din populatie il considera pe presedinte artizanul deschiderii spre Occident; lumea intelege ca este simpatizat in Europa si America si ca ar avea mai multe sanse de a accelera integrarea in Uniunea Europeana si Nato. Era, deci, un moment favorabil pentru el cand a dat declaratia aceasta.
- Credeti ca a sosit momentul sa fie adusi in fata oamenii fara partid, tehnicienii, gen Isarescu si Stolojan?
- Pot spune doar ca Emil Constantinescu nu mai este un "obstacol" in calea altor candidati, ceea ce mi se pare un gest cu o anumita maretie, o anumita "linie" - lucru care in politica romaneasca este foarte rar. Sunt atatia care se agata de putere, se zbat cu disperare sa ramana in varful piramidei si iata, vine unul care recunoaste ca a avut si esecuri, ca nu si-a indeplinit toate promisiunile si ca a venit momentul sa lase locul altora. Jos palaria!
- Credeti ca va exista, sub diverse pretexte, o "renuntare a renuntarii", asa cum se speculeaza deja in mediile politice si in presa?
- Emil Constantinescu nu va candida la presedintie in acest an! Eu insa cred ca ar fi bine sa se razgandeasca. Ca presedinte democrat, a fost supus la grele incercari si s-a descurcat onorabil, cu toata senzatia de "om slab" pe care o transmite in public. In definitiv, nu este decat un deficit de comunicare datorat multora dintre consilierii lui, care au fost foarte slabi.
- Cum a privit Europa anuntul-soc de la Bucuresti?
- Cu foarte multa surprindere.Ion Longin Popescu

Doina Cornea

"Asa ne trebuie..."

- D-na Doina Cornea, ca veche militanta pentru demnitatea si libertatea Romaniei, pentru respectarea legalitatii, pentru democratie, cum comentati gestul presedintelui Emil Constantinescu, de a renunta sa candideze la viitoarele alegeri?
- Asa ne trebuie, pentru ca nu am fost in stare sa pretuim un om de valoare. Presedintele Emil Constantinescu a fost cel care a reorientat politica Romaniei in directia Europei si a civilizatiei. Presedintele Emil Constantinescu a castigat prestigiu in fata sefilor de state europene, le-a castigat increderea si prietenia. A incercat sa lupte impotriva coruptiei, cu toate ca este foarte greu sa o faca un singur om, cand in jur are atatia tradatori.
Pe de alta parte, imi pare foarte rau sa o spun, dar 60% dintre romani nu mai stiu astazi sa faca deosebire intre un om cinstit si unul necinstit, intre un mincinos si unul sincer, nu pot distinge adevarul de calomnie. Imi pare foarte rau sa o spun, dar asa au devenit romanii. Asa au fost de macinati de comunism romanii, incat nu mai stiu unde e stanga si unde e dreapta. Iar profitorii politici, ca Iliescu si Melescanu, trag foloase din plin de pe urma acestei stari de spirit a poporului roman. Le este usor sa-l induca in eroare si sa-l manipuleze.
Daca nici acest gest al presedintelui Emil Constantinescu nu ne va trezi la realitate, vom avea ce vom merita.
Eu insa sper ca Dumnezeu o sa ne lumineze, poate, ca sa sustinem niste oameni vrednici, care sa continue politica presedintelui Constantinescu.
Il apreciez, de pilda, foarte mult pe actualul prim-ministru, ales tot de d-l presedinte. Chiar dupa ce s-a "impotmolit" cu d-l Ciorbea si dupa ce, din cauza algoritmului l-a numit pe Radu Vasile, tot d-l Emil Constantinescu a taiat nodul gordian si l-a numit pe Mugur Isarescu. Dar activitatea d-lui presedinte, bunele sale intetii au fost mereu si sistematic rastalmacite, denigrate.
Cu tristetea ca hotararea d-lui presedinte este definitiva, sa speram ca vor aparea niste oameni noi, care sa nu ne dezamageasca...Sanda Anghelescu

Emil Hurezeanudirectorul sectiei romane a postului international de radio si televiziune "Deutsche Welle"

"Emil Constantinescu n-a fost un om politic, a fost un patriot, un intelectual angajat si sper sa ramana asa"

- In calitatea dvs. de ziarist "pe mai multe meridiane", beneficiar al unei perspective mai clare asupra vietii politice romanesti, cum apreciati decizia presedintelui Constantinescu de a parasi cursa electorala?
- Emil Constantinescu a fost un presedinte onest, capabil, competent. Nu si-a indeplinit promisiunile foarte exagerate pe care le-a facut, dar care au corespuns, in 1996, cu marile asteptari ale intregii societati romanesti, dupa aproape o jumatate de secol de comunism si sapte ani de neocomunism nerusinat. Emil Constantinescu n-a fost un om politic, a fost un patriot, un intelectual angajat si sper sa ramana asa in continuare. N-a guvernat. A fost presedintele unei tari greu, daca nu imposibil de guvernat, avand in vedere ca in anii din urma, dupa 1996, in functie la Palatul Victoria a fost o monstruoasa coalitie, in care dreapta, cu bune intentii si cu standarde occidentale de reforma, a incercat sa reformeze. Stanga in schimb, fie ea si de centru-stanga, fie ea si romanista, nu moscovita, a blocat incontinuu procesul de reforma prooccidentala. In aceste conditii, Emil Constantinescu a facut maximum, adica a raspuns principalei functii a mandatului sau prezidential, care era reabilitarea externa si reintegrarea Romaniei in circuitul de securitate si diplomatic occidental, de unde tara fusese izgonita sistematic, intre decembrie 1989 si noiembrie 1996. Asadar, retragerea lui Emil Constantinescu, lasand la o parte drama personala si gestul de demnitate absolut extraordinar, arata ca n-a fost un politician versat, adaptat, oportunist, a fost un intelectual care, cumva, n-a facut parte din lumea politica de varf a acestor ani. Retragerea sa anunta schimbari masive in spectrul politic romanesc si salveaza dreapta de la o scindare aproape iminenta. E foarte posibil ca de-acum incolo sacrificiul lui Emil Constantinescu - pentru ca este, totusi, un sacrificiu, avand in vedere ca nu are precedent in istoria politica a Romaniei si e rar intalnit ca gest si in istoria politica a Europei - sa duca la recladirea dreptei. E singura salvare ca Romania sa nu prinda inceputul mileniului, intr-o reamenajare in forta a stangii neocomuniste.
- Ce schimbari credeti ca vor aparea in aceste conditii pe scena politica romaneasca?
- Sunt convins ca si Ion Iliescu, si Teodor Melescanu sunt afectati deopotriva de aceasta retragere neasteptata. Ei isi pierd principalul concurent si una dintre ratiunile de a fi. Ion Iliescu ar trebui sa reflecteze serios, foarte serios, acum, la un gest similar. In ce-l priveste pe Teodor Melescanu, el era ceea ce, intr-un fel, romanii asteptau si de la Ion Iliescu si de la Emil Constantinescu, dar au asteptat in cazul primului aproape sapte ani degeaba si in cazul celui de-al doilea mai mult decat a fost cazul si decat el a putut face. Cu siguranta ca nu putea sa faca fata acestor astepari. E un personaj mediocru, secundar, si face parte dintr-o lume de aparat politic a comunismului, mult mai depasita decat cea pe care o reprezinta Ion Iliescu, care, totusi, are o reprezentare populara si inseamna mai mult decat fostul partid comunist sau Fsn, sau Pdsr. Este un personaj public robust, de care multi romani s-au agatat si in care multi identifica pe cel care in definitiv a purtat fata schimbarii din 1989. Cu toate acestea, Ion Iliescu e in masura sa isi dea seama si singur, probabil, ca rolul lui istoric, sa zicem asa, s-a sfarsit, ca inca patru ani de mandat prezidential ii fac mai mult rau si lui, si cu atat mai mult, tarii. In orice caz, si unul si celalalt vor fi loviti de retragerea lui Constantinescu si e foarte posibil ca de-abia acum sa apara noi candidati sau cu adevarat candidatul care va castiga din primul tur.Otilia Teposu