Teatru"Lorenzaccio" la Bucuresti- Splendida evolutie a trupei Teatrului Maghiar din Timisoara -
Sa facem mai intai prezentarile:
- Din punct de vedere istoric, Lorenzaccio reprezinta numele de alint - mai bine zis de batjocura - al lui Lorenzo de Medici, nascut la Florenta in 1514, mort la Venetia in 1548, cunoscut in istorie pentru asasinarea varului sau, ducele Alessandro de Medici. "Lorenzaccio" a fost asasinat, la randul lui, din ordinul lui Cosimo de Medici.
- Din punct de vedere literar, "Lorenzaccio" este titlul unei piese de Alfred de Musset (1810-1857), socotita de critica literara a fi o "capodopera a literaturii franceze" - dupa unii chiar un "Hamlet" frantuzesc. Dedicata versatilitatii firii omenesti, hotarului fragil dintre onestitate si minciuna, dintre virtute si pacat, dintre fidelitate si tradare, piesa - in 5 acte - povesteste drama tanarului Lorenzo de Medici care, din dorinta apriga de a-l ucide pe tiranul Florentei, nimeni altul decat varul sau, se transforma, cu timpul, din tanarul virtuos si curat, intr-un tovaras de desfrau si nelegiuiri al lui Alessandro de Medici. Toate acestea aveau drept scop sa-l cunoasca mai bine, sa-i simta punctele slabe, sa-l poata ucide - in ciuda unei lasitati asumate - la momentul potrivit... Ceea ce ii si reuseste de minune...
- La 3 decembrie 1896 drama istorica a lui Alfred de Musset (supranumit si "Copilul secolului") se prezinta la Teatrul "Renaissace". Publicul si criticii socotesc evenimentul a fi un adevarat "triumf". Si nici nu-i de mirare, de vreme ce in rolul lui Lorenzaccio apare... nici mai mult nici mai putin decat... Sarah Bernhardt, in travesti, fireste! Si tot un triumf s-a inregistrat cu aceasta capodopera a literaturii franceze cateva decenii mai tarziu, atunci cand faimosul Gerard Philipe - o adevarata stea a filmului si teatrului francez din anii " 50 - a creat un zguduitor Lorenzaccio pe o scena pariziana.
Zguduitor si superb in acelasi timp este si spectacolul realizat cu aceasta piesa de Victor Ioan Frunza, la Teatrul de Stat "Csiky Gergely" din Timisoara. Spectacolul nu e nou. El dateaza din 1998, an in care a intreprins si cateva turnee de rasunet, atat in tara, cat si in Ungaria. Pentru regia acestui spectacol, Victor Ioan Frunza a si fost nominalizat la Gala Uniter - editia 1999.
Desigur, meritul principal in acest mare - si nu indeajuns de cunoscut spectacol al Teatrului Maghiar timisorean - revine regizorului. El e cel ce s-a oprit la "Lorenzaccio", el e cel ce s-a lasat sedus de textul marelui romantic francez, el, Frunza, a dorit sa reinvie lumea acelui cinquecento italian, cu splendorile si ororile lui, cu iubirile lui pasionale si omorurile marsave, facute in numele puterii ori al iubirilor nesanatoase, ori al foamei dupa bogatii. Demersul lui Frunza e o reusita deplina, si pentru ca a apelat la talentul deosebit al Adrianei Grand care, cu costumele fastuoase si cu decorul simplu, dar foarte sugestiv, ne-a adus in fata ochilor o Florenta si o Venetie descinse, parca, din marea pictura italiana de acum cateva secole... Si muzica e de-acolo, din lumea cetatilor italiene, in care bucuriile si dramele se petreceau prin piete sau dincolo de draperiile grele, din brocart. Ea a fost compusa - ca un personaj principal din acest spectacol - de Horvth Kroly, un muzician plin de talent, nascut in Romania, dar care de la o vreme traieste in Ungaria. Cu atat mai impresionanta este aceasta "muzica de fond", cu cat ea nu ne vine de pe o banda magnetica (impersonala si rece), ci e interpretata de o orchestra si de un cor dirijate de o artista de exceptie: Mihaela Silvia Rosca.
Am lasat la urma distributia. Victor Ioan Frunza stie sa-si aleaga actorii. Stie sa-i "munceasca", sa le slefuiasca talentul si aptitudinile naturale pana obtine cate un giuvaer. Acelasi efect il obtine si cand e vorba despre figuratie. Cat despre cei doi interpreti principali, Balzs Attila (Lorenzaccio) si Demeter Andrs Istvn (Alessandro de Medici), cu aceste roluri ei demonstreaza cu stralucire valoarea de rang european a teatrului care se joaca in tara noastra, a actorilor nostri maghiari, din pacate prea putin cunoscuti de mofturosul Occident. Indrumati de talentul unui creator de "prototipuri" cum e Frunza, dar folosindu-si si propriile lor resurse, ideile artistice, talentul bogat, cultura si, nu in ultimul rand conditia fizica, cei doi straluciti actori au creat personaje tulburatoare, fascinante, si cat de adevarate atat pentru societatea renascentista, dar si pentru zilele noastre, personaje de care ar fi fost mandri si Musset si Sarah Bernhardt si Gerard Philipe! Iar noi, beneficiarii acestui recent turneu bucurestean al teatrului din Timisoara, ne putem socoti, pe drept cuvant, niste privilegiati.Silvia Kerim
Monologuri Cu Scriitori
Denisa Comanescu,
redactor-sef al Editurii "Univers"O poeta viseaza cifre...
La inceputul anilor " 90, facusem un pariu cu mine insami: sa nu "sucombe" Editura "Univers". Industria cartii a fost, la noi, unul dintre primele domenii in care s-a manifestat economia salbatica de piata. Editurile rasareau ca ciupercile dupa ploaie (o mie si ceva in numai cateva luni!): doi tipografi puneau de-o editura, un fost securist si o contabila puneau de-o editura, redactori, administratori, tehnoredactori, fosti cenzori la Ministerul Culturii puneau de cate o editura, cu totii editau si reeditau de-a valma (fara sa aiba habar de drepturile de autor, de vreo lege a copyright-ului) ce-i ducea pe ei mintea, in conditii grafice mizerabile - carti politiste, de aventuri, romane siropoase, thriller-uri, pornografie. Piata cartii prolifera la umbra kitsch-ului in floare. Au aparut si noile edituri serioase, de anvergura, ocupand segmente largi din aceasta piata, cu tot spectrul nonfictionalului pe care nu ne permisese cenzura comunista sa-l publicam inainte: filosofie, istorie, religie, memorialistica. Editura "Univers" arata ca o femeie anorexica, din ale carei camari doldora furau pe rupte tot felul de neaveniti, hotarati sa se imbogateasca peste noapte. Eram in redactie o mana de oameni bine pregatiti profesional, cu experienta, care ne prinsesem in pariul cu supravietuirea Editurii "Univers", atat de indarjiti sa reusim, incat faceam de toate, de dimineata pana seara: de la vandut iarna carti chiar in holul tipografiei, pana la spectaculoase tie-in-uri, adica duble lansari de carte si film. Ma cuprinsese o frenezie a acestei "lupte", timpul exterior ma ocupase complet, imi anulase timpul interior. In 1992, imi amintesc, eram de cateva zile la Universitatea East - Anglia, cu o bursa pe termen mai lung cand, intr-o dupa-amiaza de iunie, am primit un telefon de acasa, din tara, cum ca fusesem aleasa redactor-sef. Am lasat bursa, am alergat prin Londra vreo saptamana dupa copyright-uri si sponsorizari si m-am intors la editura.
Asa au inceput anii in care visele mele se compuneau numai din cifre: cat pentru tipografie si materiale, cat pentru salarii, cat pentru drepturi de autor, cat pentru publicitate si imagine, cat pentru... Raising funds este o meserie. Un timp am facut-o ca Monsieur Jourdain. Apoi, au urmat training-uri intensive la Londra, Frankfurt, New York, Stockholm. Am cunoscut zeci si zeci de editori si agenti de drepturi de autor. Pe toti i-am abordat din prisma editorului, iar persona care tine de poezie a tot hibernat, bine ascunsa chiar de mine.
Acum, Editura "Univers" e recunoscuta printre primele edituri din tara, lucrurile s-au asezat. Eu sunt tot redactor-sef, dar nu mai fac cinci meserii dintr-o data si nu mai visez numai cifre. Cred ca timpul interior isi ia revansa. De altfel, am reinceput sa scriu poezie. Fix la data de 2 ianuarie 2000. Si imi tin pumnii sa continui sa scriu.
A consemnatSanda Anghelescu
Pop-RockPublicul artistului
Nu in fiecare saptamana are bucuresteanul ocazia de a urmari la Sala Palatului doi dintre cei mai desavarsiti interpreti ai lumii. In fapt, tot sezonul muzical a fost bun, chiar deosebit, atat prin cei invitati din afara, dar si prin realizarile alor nostri. Financiar, producatorii si organizatorii n-au mai suferit ca in alti ani, publicul a raspuns, iar sponsorii, desi nu au fost multi, au fost generosi.
Intram in vacanta cu satisfactia ca am urmarit doua concerte extraordinare, doua personalitati uriase, in genuri muzicale atat de diferite, utilizand instrumente tot atat de diferite: vocea umana si chitara. Monserrat Caballe, considerata cea mai importanta soprana a timpurilor noastre (in interpretarea operelor lui Verdi si Donizzetti), cu un repertoriu de aproximativ 90 de roluri, cu peste 80 de albume editate (dintre care jumatate sunt opere integrale) si Al Di Meola, muzicianul de gratie profunda si lirism captivant, bazate pe o tehnica stralucitoare, editat si el pe 23 de albume, dintre care 6 sunt Discuri de Aur.
Cred ca aceste minime, dar esentiale date sunt suficiente pentru a intelege valoarea invitatilor nostri. Pentru mai mult, va trebui sa urmariti difuzarea inregistrarilor din concert, pe micul ecran. Romania 1 ne-a facut surpriza, ca la mai putin de doua ore de la final, sa difuzeze selectiuni din concertul lui Meola. Nu sunt un bun cunoscator al operei si nici al chitarei acustice, si de aceea nu imi permit sa scriu o cronica de concert. Destui altii poate o vor face. Astazi, insa, voi incerca sa pun in evidenta un alt participant cu rol deosebit in concert: Publicul. Cei patru mii de spectatori au fost extraordinari, au receptionat si reactionat ca buni cunoscatori, de la recunoasterea temei, la solouri sau la finaluri. La multe piese s-a aplaudat in picioare. N-au fost exagerari, n-au fost extravagante, n-a mai iesit nimeni pe holuri. Aproape doua ore publicul s-a comportat exemplar. Desigur ca nu toate gusturile au fost satisfacute, vor fi fost si cativa rataciti. Dar au venit si multi admiratori ai chitarei din orasele tarii, au fost in sala mai toti chitaristii nostri, de la cei care inca viseaza podiumul, la timisoreanul Bela Kamocsa sau oradeanul Vivi Repciuc. Si am remarcat inca o data rolul mass-media care a educat minunat publicul de concert. Faptul ca Aurel Mitran si fundatia sa au pus in vanzare bilete la preturi modice (sa dai o suta de mii ca sa-l asculti pe egalul lui Chick Corea, Les Paul, John McLaughlin, Paco De Lucia sau Steve Vai) a adus in sala multi fani adevarati, care altfel... Fara sa fie jazz si fara sa fie rock, muzica grupului Meola s-a bazat pe virtuozitate tehnica, culoarea si atmosfera cazand in sarcina argentinianului Mario Parmisano, la clape. Pe scurt,Al Di Meola a fost perfect.
La toamna sau la iarna, Dorian Ciubuc sau Aurel Mitran se vor gandi, poate, ca avem o datorie pentru doi mari artisti, solista Mariana Nicolesco si instrumentistul Gheorghe Zamfir.Aurel Gherghel
CarteSelectia Formula As
Lecturi de vacanta
•Hans Christian Andersen, "Bazarul unui poet. Memorii de calatorie in Grecia, Orient si tarile dunarene", traducere, prefata si note de Grete Tartler, Editura "Univers", 232 pag. Numele celui mai popular scriitor danez (1805-1875) e legat de povestile care, de vreo 150 de ani, incanta generatii de copii din toata lumea. Cele 160 de povesti nascute din imaginatia lui Andersen au intrat in patrimoniul universal si circula mereu vii, mereu reeditate si epuizate in milioane de exemplare. Cine nu stie "Ratusca cea urata", "Mica sirena", "Craiasa Zapezilor", "Privighetoarea", "Hainele cele noi ale imparatului" s.a.? Gloria povestilor, de o simplitate rafinata (cu teme foarte variate, mergand de la increderea in providenta divina care ghideaza totul spre bine, la sacrificii si comportamente sociale ipocrite, opuse autenticitatii copilului) umbreste celelalte componente ale operei sale. In general, se ignora ca Andersen a fost si poet, romancier, dramaturg, memorialist, autor de volume de calatorie. Cartea pe care o putem citi azi, in superba traducere a poetei Grete Tartler, ambasadoarea Romaniei in Danemarca, vadeste pasiunea de calator neobosit, consemnand unul din voiajurile scriitorului, cel din 1840-1841, prin Grecia, Turcia, tarile dunarene, si cu popasuri prin Austria si Germania, pe drumul de intoarcere. Notatii reportericesti facute la cald, informatii istorice, descrieri colorate si improvizatii poetice se aliaza cu povestirea aventurilor survenite pe drum, cu portretele tovarasilor de calatorie de pe vapoare si din tren, cu mituri si anecdote legate de locuri, monumente, oameni. Cartea e cuceritoare si fiindca memorialistul e un personaj tare simpatic: entuziast, exaltat uneori de Orientul stralucitor si pitoresc, atat de diferit de sobra lume nordica. Cititorul roman va fi cu siguranta interesat sa priveasca prin ochii lui Andersen Galatiul, Constanta si malul romanesc al Dunarii, asa cum erau ele la mijlocul secolului al Xix-lea.
•Yasunari Kawabata, "Frumusete si intristare", traducere si note de Sorin Marculescu, Editura "Humanitas", colectia "Cartea de pe noptiera". Din seria de capodopere in editii de buzunar (si pentru buzunarul nostru - un asemenea volum costa aproximativ cat un deodorant), va recomand un roman de dragoste scris de laureatul Nobel pentru Literatura din 1968. Yasunari Kawabata (1899-1972) are marele merit de a fi deschis literatura japoneza pura spre marele public, nu doar din tara lui, plasandu-se exact la rascrucea dintre Orient si Occident. A scris foarte mult (editia operelor sale complete, aparuta in 1980-1989 la Tokyo, insumeaza 37 de volume!) si a fost tradus masiv pe toate continentele. "Frumusete si intristare", aparut in original in 1963, reia tema, frecventa in viata si mult folosita in literatura, a iubirii imposibile dintre o adolescenta si un barbat de 31 de ani, casatorit. Reintalnirea, dupa doua decenii, prilejuieste rememorarea acestei iubiri niciodata stinse, din mai multe perspective. Una e a barbatului, scriitor ce si-a dobandit faima prin romanul "O fata de 16 ani", inspirat tocmai din relatia sa cu frumoasa Otoko. Cealalta e a fostei copile seduse si abandonate, ajunsa la maturitate o pictorita cunoscuta, ce isi infatiseaza simbolic in tablouri drama copilului ei, nascut mort. Exista si un al treilea personaj-cheie, Keiko, o tanara pictorita ce convietuieste cu Otoko si care vrea sa razbune suferinta maestrei iubite. Ceea ce e uimitor pentru noi, europenii, e delicatetea, frumusetea, poezia, lipsa oricarei trivialitati din acest roman din care nu lipsesc nici scenele de sex, nici cruzimile, nici gelozia sau conflictele domestice.
•Lorraine Brais, "Ghid ilustrat de citire in palma", traducere de Walter Fotescu, Editura "Humanitas", seria "Practic", 240 pag. Autoarea ghidului are studii medicale si s-a specializat in stiinta numita chirologie, care nu are nimic de-a face cu ocultismul, ci afirma, bazandu-se pe observatii si fapte verificabile, ca liniile din palme indica traseul vietii noastre. Lorraine Brais pretinde ca "stiinta" aceasta e utila in depistarea problemelor de sanatate, in orientarea profesionala a tinerilor, in anchetele criminalistice si, in general, permite oamenilor sa se cunoasca mai bine si sa decida corect in optiunile majore. Capitolele cartii descriu amanuntit, cu multe ilustratii, formele de maini, degete, unghii si toate liniile palmei cu semnificatiile lor.
Adriana Bittel