</b><b>Cu sufletul in plina vara</b><b>Ducu Bertzi
"Muzica folk va supravietui chiar si in mileniul trei"
- Ducu Bertzi, te rog sa ne prezinti o istorie sentimentala a chitarelor tale.
- Eu, de fapt, am inceput cu vioara, pe care am studiat-o cu sarguinta timp de opt ani. Dupa care am pus-o in cui si, sub impulsurile electrice ale adolescentei, am infiintat o trupa rock. (Cu folk-ul am inceput sa cochetez prin 1973.) Prima mea chitara a fost una electrica (doar de asa ceva aveam nevoie pentru a canta rock, nu?) si, pentru ca nu puteam sa mi-o cumpar, mi-am construit-o singur. De fapt, am aranjat sa ne faca (si mie, si colegilor mei de trupa, de atunci), la Combinatul de Prelucrarea Lemnului din Sighet corpurile chitarelor, la care noi am atasat dozele electrice. Daca suna? Suna, ca erau dozele bune, erau cehesti, numai ca erau al naibii de grele, ca erau de fag (mesterii de la combinat carora le comandaseram n-au inteles ca noi avem nevoie de niste chitare mai usoare), si erau atat de grele, ca ne rupeau gatul, iarnoi aveam doar vreo 16 ani pe-atunci. Dupa care a aparut prima chitara cumparata din magazin de la Sighet, pe care eu, adolescentul din Sighet, ca semn al atasamentului meu fata de fenomenul "flower-power" care se traia intens in America, am facut un desen psihedelic. Acesta reprezenta o floare, care pleca de jos, de la baza chitarei, pana sus, pe grif, si am pictat-o in alb si rosu. Chitara asta exista si acum, e in Bucuresti, i-am dat-o cadou celui mai bun prieten al meu, care intre timp a emigrat in Germania, dar chitara a lasat-o aici, in Bucuresti. De doi ani de zile duc tratative cu el ca sa facem asa: sa iau eu in pastrare chitara, cu promisiunea ca voi spune tuturor ca "e chitara domnului Schwartz, de la Deutsche Welle, eu i-am daruit-o, dar eu i-o pastrez, ca e prima mea chitara", deci nu mi-o reinsusesc, ca un cadou nu se ia inapoi, sunt doar pastratorul ei. Sper sa-l conving. Dupa care am avut o chitara pe care am cumparat-o la Reghin, in turneu fiind, si care, fiindca a fost lemnul ud, s-a strambat cand s-a uscat. Dupa care au venit chitarele bune: o chitara marca Klira, de productie nemteasca, pe care am poreclit-o Helga si care mi-a fost furata in campania electorala trecuta, acum patru ani. Mi-aimprumutat atunci o chitara Vasile Seicaru si la chitara lui Vasile mi-a furat cineva tocul. Dupa care Teodora, sotia mea, mi-a adus din America chitara asta pe care o am acum si pe care am botezat-o Sharon. Si cu Sharon traiesc bine inca, nu ne-am despartit.
- Stiu ca debutul ti l-ai facut pe scena Cenaclului Flacara. A fost revigorat cenaclul acesta, de-o vreme. Ce parere ai, mai are aceleasi conotatii aceasta manifestare ca atunci?
- Da, intr-adevar, debutul meu pe o scena recunoscuta - Cenaclul Flacara - a avut loc in mai 1976 la Baia-Mare, dar consacrarea in echipa cenaclului a fost in 20 octombrie 1979, intr-un spectacol-mamut pe scena Teatrului "Ion Creanga" din Bucuresti. Mi-e tare draga amintirea vremurilor de atunci, tocmai de aceea cenaclul pe care ni-l prezinta acum Paunescu il vad doar ca pe o "copie palida" a celui de acum 20-25 de ani. Atunci, pe scena aceea, erau mari nume: Dan Andrei Aldea, Phoenix-ul, Doru Stanculescu, Vintila era cu "Mielu", "Lordul John" si "Hanul lui Manuc", piese imbatabile, era Marcela Saftiuc, erau pionierii folk-ului si rock-ului de la noi, mari valori. Si atunci, noi, cei nou-veniti acolo, trebuia sa ridicam stacheta permanent, deci era foarte, foar-te greu. Nu fac referire la poetul Adrian Paunescu, el a ramas acelasi om de mare spirit, dar ceea ce e pe scena actualului cenaclu are o valoare foarte slaba. Atunci candAndrei Paunescu, fiul poetului, m-a solicitat, am spus ca acest cenaclu ar trebui sa fie o rampa de lansare pentru cei tineri, cu conditia ca cei care asigura baza sa fie oameni de calitate si ca muzica, si ca statura morala, deci m-as fi dus daca ar fi venit si ceilalti colegi ai mei de cenaclu din anii de demult.
- Pentru muzica folk tu ai militat si de pe scena, si de pe alte "metereze". Esti realizatorul unei emisiuni difuzate pe postul national de radio - "Omul cu chitara", care are o audienta impresionanta. Folkul este muzica pentru suflet, cea care face apel la sensibilitatea ascultatorului. Cine mai are nevoie de romantism in epoca moderna pe care o traim, in pragul mileniului trei? Nu ti-a spus nimeni niciodata ca esti anacronic? Si cum a venit acest titlu foarte altruist, semn de intelepciune: "Sufletul meu" - pentru acest nou album al tau?
- Contrar pronosticurilor pesimiste, sunt de parere ca muzica folk va supravietui chiar si in mileniul trei. Paradoxal, cu cat viata din jurul nostru va fi complicata de tehnica, computerizandu-se orice activitate umana, cu atat nevoia pentru acest gen de muzica va deveni mai acuta. In aproape 25 de ani de cariera, am invatat un lucru foarte important: am invatat sa iubesc oamenii cu toata fiinta mea, ca pe niste unicate, fiecare dintre ei fiind creat si insufletit de scanteia divina. Numai daca ne-am gandi ca suntem irepetabili, si ar trebui sa ne iubim unii pe altii! De aceea ofer acum o particica din sufletul meu ca semn al inceputuluiunei noi relatii intre noi, al integritatii, al cinstei si onoarei, al bunei credinte, al generozitatii si, totodata, ca semn al mortii caprei vecinului si al tuturor pornirilor urate care vin de aici: ura, invidia, intoleranta, neincrederea. De altfel, romanii de o astfel de reforma interioara au nevoie, in primul rand. Artele - cea mai la indemana fiind muzica - pot fi purtatoarele acestor porniri nobile ale sufletului uman. Prin muzica mea imi ofer, intr-un fel, sufletul, incercand sa patrund in sufletele celor care vor asculta albumul si sa inmultesc acea particica de sensibilitate care mai exista inca.
- Ce a insemnat "travaliul" pentru nasterea acestui album?
- Munca in studio este foarte pasionanta pentru mine. Desi nu poti vedea imediat dupa inregistrare rezultatul, munca fiind cea a unui pictor pe bob pe orez, adica extrem de migaloasa. In schimb, in concerte, in fata publicului, satisfactia este imediata si incomparabil mai mare, pentru ca reactia spontana a celor care iti recepteaza muzica iti declanseaza neconditionat aceasta stare de multumire, de constientizare a faptului ca ceea ce ai facut pentru publicul tau merita efortul. Asadar, inregistrarile, postprocesarea si masteringul au fost realizate in Studioul Migas Real Compact, in perioada 20 martie - 23 aprilie 2000 (mi-a luat o luna doar, pentru ca piesele fusesera cu mult inainte concepute si lucrate), maestru de sunet fiind Adrian Ordean. La realizarea albumului au colaborat "corul magarilor", cum ii spun eu cu drag, format din prietenii mei de suflet: Marius Batu - voce si chitara acustica, Xenia Grigore - cu vioara sa fermecata si voce, Cristina Stanciulescu - voce, Dinu Olarasu - voce. Sunt melodii pe care le-au finisat indelung, sfetnici buni fiindu-mi sotia si copilul meu, care mi-au dat primele sugestii in legatura cu o tema melodica sau alta pentru piesele mele. Majoritatea lor sunt compuse in stil folk. Ceea ce le diferentiaza este maniera de orchestratie. Versurile tuturor pieselor mele au avut aceeasi importanta ca si melodiile compuse de mine, contribuind intr-o maniera esentiala la conturarea intregului album. Versurile apartin poetilor Daniela Crasnaru (cu care am mai facut un mare hit - "Suflet fara chei", ceea ce se anunta a fi si "Nu am cer", de pe actualul album), Claudia Delean, George Tarnea, Mircea Micu, Serghei Esenin, Vladimir Vasotki.
- De ce iti place atat de mult lirica rusa? Si pe precedentul tau album ai acordat un loc important lui Esenin.
- Este extraordinara, este foarte sentimentala, mi-aduce aminte de copilarie, de casa parinteasca, de peisajele din Maramuresul meu natal, in special de peisajele de iarna. Iar traducerea pe care a facut-o Lesnea poeziei lui Esenin este nemaipomenita. De aceea, am si introdus pe acest album piesa "Plecarea", fiindca poezia este extraordinara si nu m-am putut abtine sa nu revin cu un Esenin. Vasotki? Aveam de mult poezia aceea si mi-a placut, tineam foarte mult sa intre pe album.
- Trei dintre piese sunt de inspiratie folclorica si imi amintesc ca si prima ta inregistrare radiofonica, realizata la sfarsitul anului 1979, a fost cu piesa "Cand s-o impartit norocu". De ce aceasta permanenta reintoarcere la radacini?
- Intotdeauna m-am inspirat din folclor. Si in toti acesti ani s-a dovedit ca sunt piesele cu cea mai mare priza la public. E normal sa fie asa, oricat de occidentali am incerca sa fim. M-am nascut acum 45 de ani la Sighetul Marmatiei si consider ca asta a fost marea mea sansa.
- Daca ai fi putut fi ales primar al Sighetului, ce ai fi facut in primul rand pentru orasul tau, pentru maramuresenii tai?
- Din fericire, Maramuresul istoric si-a pastrat intreaga magia locurilor, pe care am simtit-o inca din copilarie. Din pacate, nu am intotdeauna timpul necesar sa reintru in timpul si spatiul acela magic, sa ma reintegrez in ritmul vietii de acolo, se-ntelege, total diferit de cel din Bucuresti. Dar, cand ajung acolo, vorbesc si cant ca taranii mei moroseni. De aceea, mi-as dori tare mult ca orasul meu sa revina in centrul atentiei, fiindca Sighetul are atata istorie, dar acum, nu stiu, e un oras uitat si prafuit la ora asta, parca a murit sau a adormit, nu mai este orasul turistic care era plin de viata 365 de zile pe an. Dar asta este o situatie aproape generala, nu numai a Sighetului. In primul rand as revigora prin toate mijloacele turismul rural, care tine de localitatile din jurul Sighetului, si o data cu asta ar creste si standardul de viata al taranilor, care ar putea oferi aceste servicii in gospodariile lor iar din taxele stranse s-ar putea face ca orasul sa fie mai curat, mai viu, mai dinamic.
- Ce performante iti propui sa atingi de acum incolo?
- Sper ca si acest nou album sa fie un succes. Deja se prefigureaza acest lucru. Este produs la Intercont Music, aceeasi casa de discuri cu care am scos pe piata in 1997 si "Dor de duca", precedentul meu album, care a depasit ca vanzari toate asteptarile, revista "Actualitatea muzicala" conferindu-mi Premiul Popularitatii pentru tirajul de exceptie din 1998. Ultimii trei ani au insemnat aproximativ 200 de concerte in tara, precum si in Franta, Germania, Belgia, interviuri si recitaluri pe frecventele a peste 25 de posturi de radio, 15 de televiziune si realizarea a opt videoclipuri. Ultimul meu concert, de promovare a noului album, a fost la Cluj, ocazie cu care am vizitat si unitatea militara unde am facut eu armata. Acolo m-am fotografiat in uniforma militara. Aratam ca un "kosovar" sadea. Mi-am amintit de tinerete, da. Urmatorul album va fi unul de colinde, imi doresc de mult sa fac asa ceva. Il voi pregati chiar pentru Craciunul anului 2000 si sper sa-l lansez la jumatatea lui noiembrie.Corina Pavel