Alternativa de centru-dreapta
Vara electorala a Romaniei este fierbinte si la propriu, si la figurat. Apropierea momentului alegerilor generale face ca gruparile si regruparile fortelor politice interesate sa se produca intr-un ritm accelerat. Politicienii fac nenumarate calcule, se reunesc pe fata sau discret, dau declaratii incendiare, negate - uneori - dupa aceea. Toata agitatia este provocata de ascensiunea, aparent, de nestavilit a stangii, mai ales a partidului care a guvernat Romania pana in 1996, Pdsr-ul. Orice observator, cat de cat interesat, poate sesiza ca "miscarile" din arcul politic sunt generate tocmai de aceasta ascensiune care pare de neoprit. Pdsr-ul este perceput in mediile politice interne si externe drept un adept al imobilismului. Pentru unii analisti occidentali, reintoarcerea la putere a partidului d-lui Ion Iliescu reprezinta chiar mai mult. Ea ar putea fi o negare a pasilor facuti de Romania spre integrarea in structurile europene si euro-atlantice.
Agitatia din zona dreptei are ca obiectiv gasirea celei mai bune formule pentru stoparea Pdsr sau, macar, pentru limitarea viitoarei sale dominatii, astfel ca procesul de integrare, declansat dupa 1996, sa ramana ireversibil. Pentru acest obiectiv, unii politicieni ai dreptei sunt gata la orice compromis. Actiunile lor au, desigur, si motivatii personale. Gustul puterii este greu de uitat. Incercarea de contrabalansare a Pdsr-ului prin indiferent ce alianta este insa riscanta. In Romania s-a format, totusi, un electorat de dreapta stabil, care este acum contrariat de evolutiile partidelor pentru care a optat. Desfiintarea Cdr si lansarea de catre fostele componente a unor campanii separate a facut ca o parte a lui sa basculeze - cum am mai spus intr-un alt editorial - catre celalalt partener din alianta de guvernare in functiune, Pd-ul. Pana la toamna insa, unii dintre cei dezamagiti de prestatia Cdr vor reveni la optiunea initiala, cu conditia ca "polul dreptei" sa se refaca si sa se primeneasca. Factorul coagulant al noii reasezari politice ar putea fi dinamicul partid Ufd, ce poate albi - in Conventia Dreptei din Romania (Cdr) - imaginea destul de uzata a Pntcd. Riscul cel mai mare in acest joc apartine Pnl-ului. Oscilatiile lui intre centru si dreapta, intre o alianta cu fostii parteneri din Cdr si o asociere cu ApR-ul, intre un "tandem" (presedinte - prim-ministru) sau altul au creat impresia nu doar a unui abandon doctrinar, ci si a unui interes exacerbat pentru mentinerea, cu orice pret, la putere. Pentru multi cetateni, aceste actiuni apar ca primejdios de asemanatoare cu cele initiate, inainte de 1992, de Pnl-ul condus de d-l Radu Campeanu. Se stiu consecintele electorale ale "tradarii" din acel moment. Refacand impresia de grupare politicianista, Pnl-ul poate sa aiba surprize neplacute la viitoarele alegeri, surprize care ar putea afecta si alianta din care va face parte. Asocierea cu ApR-ul intr-un cartel preelectoral poate sa genereze chiar scindarea lui, multi dintre liberalii veritabili socotind ca singura aliere "naturala" poate fi realizata doar cu dreapta. Pastrarea identitatii doctrinare nu exclude, dupa alegeri, formarea unei "mari coalitii" a polului de dreapta cu Pd-ul, ApR-ul si Udmr-ul.
O fixare clara a alternativei de centru-dreapta, reprezentata de "marea coalitie", ar permite trecerea la o campanie efectiv pozitiva in combaterea Pdsr-ului. Cetatenii de rand sunt derutati de facerile si desfacerile de aliante, de presiunile - exercitate prin declaratii si sondaje interesate - pentru configurarea celor mai inedite asocieri. Stabilitatea identitara a Pdsr-ului pare, pentru multi dintre ei, o garantie a coerentei viitoarei actiuni guvernamentale. Pdsr-ul nu are, totusi, un program ferm, formulele populiste neputand ascunde faptul ca, daca va ajunge la putere, va proceda ca in trecutul sau mandat, navigand in zig-zag intre formele deschiderii spre Occident si reactii conjuncturiste, de iz etatist, in interior. O stabilizare "naturala" a alternativei de centru-dreapta da posibilitatea sfasierii argumentate a valului sau propagandistic, a surprinderii lipsei de orizont a viitoarelor sale actiuni. Destui alegatori stiu deja ca, revenit la putere, Pdsr-ul nu isi va putea onora promisiunile, mai ales ca multe dintre actualele tentative occidentale de sprijinire a Romaniei vor fi inghetate. Promisiunile pe care le face acum partidul d-lui Ion Iliescu sunt, practic, fara acoperire. Daca "polul de dreapta" (Pntcd, Ufd, Pnl), sprijinit de diverse organizatii civice, se va constitui si daca va ajunge la o intelegere preelectorala cu "polul social-democrat" (Pd, ApR, Psdr), inclusiv cu Udmr-ul, lasand pe seama alegatorilor optiunea pentru un "tandem" oarecare (cu conditia sustinerii, in turul secund, a celui castigator), atentia ideologilor alternativei de centru-dreapta s-ar putea concentra pe demolarea "mesajului" Pdsr-ist, pe contracararea - cu date concrete - a propagandei lui populiste. Agitatia actuala din zona centrului-dreapta este pagubitoare, facand sa se piarda semnalele electorale reale, sa devina ininteligibile ofertele programatice. Un cor dezarticulat, lipsit de omogenitate, nu poate canta nimic. Oricat de frumoase ar fi, vocile se pierd intr-o harmalaie diforma.
Administratia in exercitiu are, totusi, in ciuda nenumaratelor "greseli" de care este invinuita, cateva argumente majore pentru a solicita continuitatea. Inaintarea pe calea integrarii europene si euro-atlantice este o certitudine. Inceperea negocierilor de aderare la Ue a deschis robinetul unor fonduri nerambursabile care vor permite, in cativa ani, modernizarea infrastructurii tarii si, consecvent, crearea de noi locuri de munca. Strategia pe termen scurt si mediu, elaborata de premierul Isarescu, a fost acceptata de Comisia Europeana si, pusa in aplicare, nu va intarzia sa-si produca efectele. Chiar numirea d-lui Isarescu ca prim-ministru a fost un act pozitiv, neimplicarea lui in certurile partinice, generate de aplicarea mecanica a celebrului "algoritm" care a facut atata rau coalitiei la putere, i-au dat o popularitate pe care n-a atins-o nici unul din premierii de dupa 1989. Faptul ca, fara sa se implice politic, el a acceptat - pentru mentinerea continuitatii in aplicarea "strategiei de dezvoltare" - sa conduca Guvernul si dupa alegeri reprezinta un castig, optiunea lui putand aduce multe voturi coalitiei care l-ar sustine. D-l Isarescu si-a propus obiective care ar putea asigura nu numai asanarea vietii economice a tarii, ci si redresarea ei necesara. "Tehnicismul" sau este - din aceasta perspectiva - o garantie.
Este un fapt incontestabil ca Occidentul este decis sa sprijine transformarile din Romania initiate de actuala Putere. O recunoastere extrem de semnificativa este alegerea in fruntea Adunarii Parlamentare a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (Osce) a unui politician roman, d-l Adrian Severin. Alegerea este o dubla premiera pentru ca d-l Severin este primul politician est-european care ajunge presedinte al Adunarii Parlamentare a Osce, si pentru ca in 2001, Romania va detine si presedintia "troicii" de conducere a organizatiei. D-l Severin, care s-a dovedit - in ciuda aparentei lui izolari politice interne - un politician cu mari relatii in mediul diplomatic occidental, va trebui atras intr-unul din partidele centrului-dreapta, pentru a asigura - in caz de victorie a stangii si, deci, de preluare a presedintiei "troicii" de catre un ministru de externe Pdsr-ist - echilibrarea atitudinii Vestului fata de Romania. Indiferent de antipatia cu care este tratat de unele medii si cercuri politice romanesti, aderarea lui la un partid oarecare din arcul amintit ar duce la cresterea ponderii electorale a acestuia. Daca alternativa de centru-dreapta s-ar concretiza prin detinerea concomitenta a presedintiei Adunarii Parlamentare a Osce si a conducerii ei executive de catre politicieni aflati de aceeasi parte a baricadei, Romania ar face un pas si mai hotarator pentru integrarea in Ue si aderarea la Nato. Politicienii din aceasta parte a spectrului politic ar trebui insa, din acest moment, sa renunte la orgoliile si calculele personale, care ii imping la orice compromis in favoarea sustinerii interesului national.Toma Roman