EvenimentCel mai bun chitarist al lumii la Bucuresti
Al Di Meola"Publicul romanesc m-a facut fericit"
Ravnit de toti organizatorii festivalurilor de jazz, chitaristul Al Di Meola a dat un recital pe scena Salii Palatului in incheierea celei de-a treia editii a Festivalului International de Chitara, care a avut loc de curand la Bucuresti. Al Di Meola detine cele mai prestigioase si cele mai numeroase premii acordate in ultimii 25 de ani, alaturi de titlurile de Cel Mai Bun Chitarist Acustic si Cel Mai Bun Chitarist de Jazz, acordate ani la rand in cel mai bine cotat clasament de specialitate din lume: Guitar Player Magazine.
Acest inger al chitarei, cu ochii mari, umbriti de nostalgia italienilor americanizati dupa albastrul Mediteranei, a venit cu chitara lui vrajita pe scena Salii Palatului, imbracat in negru, sobru si elegant, si ne-a daruit atata frumusete! Fiorul latin ce strabate si venele noastre ne-a facut sa ne lasam, inca de la primele acorduri, electrizati, cuceriti, vrajiti, indragostiti fara cale de intoarcere de sunetele chitarei lui Al Di Meola.
Atat de lirica, cu o tehnica perfecta, emitand sub degetele acestui maestru-vrajitor sunetul perfect, rotund, complet - chitara lui Al Di Meola suna ca-n Rai. De buna seama, seducatorul italian a trecut pe-acolo in calatoriile lui transcedentale, pe care le face atunci cand aluneca in patima muzicii absolute, pentru ca din chitara lui minunata, cu coarde de otel, izbucneste miracolul vietii. Ascultandu-l pe Al Di Meola intelegi adevarurile simple si inalte ale existentei, simti cu toate fibrele tale explozia vegetala, strigatul de izbanda al vietii asupra mortii. Patrunzi, dintr-o data, sensul diminetilor senine si clare, in care te trezesti fericit, fara sa ai un motiv anume, precum si piosenia rugaciunii inaltate catre Dumnezeu.
De unde-i vin puterile acestea magice? Provenind dintr-o familie italiana, Al Di Meola s-a nascut si a copilarit in New Jersey. Chitara l-a pasionat de mic, asa ca in adolescenta isi impartea timpul intre lectiile de chitara si hoinareala prin cluburile de salsa. Chitaristul Larry Coryell era idolul sau si, sub influenta lui, Di Meola s-a inscris la Colegiul de Muzica din Berkeley unde, atunci cand incepea sa studieze, uita ca e zi sau noapte, sau ca e iarasi zi. Repetitiile sale maraton au devenit legenda si curand vestea despre tanarul Al Di Meola a ajuns la urechile lui Chick Corea, marele jazzman. Acesta l-a abordat pentru celebrul sau album "Return to Forever", care a primit premiul Grammy, drept Cea Mai Buna Realizare Jazz a unui grup. Era in 1974, iar Al avea doar 19 ani. "Chick Corea reprezinta pentru mine un sustinator minunat, o inspiratie muzicala majora si un mare prieten", avea sa declare mai tarziu Di Meola. De asemenea, el ii datoreaza foarte mult marelui maestru al tango-ului argentinian, Astor Piazzolla, in aprofundarea muzicii argentiniene, de care e foarte legat, si a celei clasice, Dar celebritatea i-a fost consolidata in 1980, o data cu uriasul succes al productiei "Super Guitar Trio", inregistrat alaturi de alti doi mari chitaristi - Paco de Lucia si John McLaughlin. De aici, tanarul Di Meola a avut o ascensiune fulminanta: 21 de albume inregistrate, vandute in numar de sase milioane de bucati, pentru care a primit cinci Discuri de Aur.
Care este pretul performantelor lui, cu ce sacrificii a obtinut recunoasterea mondiala si toate titlurile primite? Al Di Meola nu are aere de vedeta, el nu da interviuri, nu vorbeste despre sine, ci lasa muzica sa sa vorbeasca despre el. Domnul Aurel Mitran, prin a carui agentie de impresariat a fost adus Al Di Meola la Bucuresti, a avut amabilitatea sa intermedieze obtinerea unei declaratii in exclusivitate pentru "Formula As" de la marele artist: "Ore fara numar de studiu intens, pasiunea pentru filonul latino si pentru jazz deopotriva, prietenia si colaborarea cu mari nume ale jazz-ului si performeri ai chitarei m-au ajutat sa ma dezvolt ca muzician si chiar ca personalitate umana. E drept ca timpul pe care trebuie sa-l petrec cu familia mea este sacrificat pe timpul turneelor si chiar al orelor lungi de inregistrari - mai ales ca ultimele trei albume (<<Infinite Desire>>, lansat in 1998, <<Winter Nights>> in 1999 si acum <<World Symphonia - The Grand Passion>>) m-au solicitat foarte mult - totusi casnicia mea este foarte frumoasa si, mai ales, solida".
Proiectul muzical prezentat la Bucuresti - World Symphonia 2000 - a fost realizat cu ajutorul unor muzicieni din Argentina, Cuba si Israel, cu care Di Meola a facut, dupa cum singur recunoaste, cea mai buna echipa din cariera sa. "Am cutreierat toata lumea, dar nicaieri nu am fost primit cu atata caldura. Ce pot sa spun? Publicul romanesc m-a facut fericit cu aplauzele pe care mi le-a daruit. Ma bucur ca am putut canta pentru un popor atat de incercat, cu o istorie atat de zbuciumata, de aceea in seara aceasta am cantat mai mult decat imi propusesem, pentru ca publicul romanesc a fost unul cu totul special", avea sa declare Al Di Meola dupa concertul de la Bucuresti. Apoi s-a dus cuminte la Hotel "Hilton". A doua zi, avea avion la ora cinci dimineata. Al Di Meola pleca sa cucereasca inca o scena inclusa in turneul sau World Symphonia - Simfonia Lumii.Corina Pavel
Expozitii
"America, Frumoasa"- O expozitie de Emanuel Tanjala -
Dupa o pauza destul de mare, in care a traversat America de trei ori de la Vest la Est si de la Nord la Sud, parcurgand peste 30.000 de kilometri, Emanuel Tanjala, cunoscutul fotoreporter "teribil" al anilor 80, a deschis o noua expozitie de fotografii la Bucuresti. Dupa 20 de ani de America, tema celor 62 de fotografii selectionate din 600, alese la randul lor din alte 5000, copiate din peste 6000 de filme (!), nu putea sa fie alta decat "America, Frumoasa" (America, The Beautiful). Iar locul care a gazduit expozitia nu putea fi, desigur, unul mai potrivit decat resedinta ambasadorului american, James Rosapepe, cu ocazia Zilei Nationale a Sua, 4 iulie. Din cei aproape 4000 de oaspeti bucuresteni care au sufocat literalmente imensa gradina, in jurul resedintei domnului Rosapepe, peste 1500 s-au oprit sa admire fotografiile lui Emanuel. Oricat ar fi fost de lungi cozile la bere, pe o canicula de 40?C, vizitatorii nu au putut rezistatentatiei de a vedea cum stiu americanii sa se bucure la sarbatori. Maestru al portretului, Emanuel Tanjala a surprins in fotogramele sale o lume plina de culoare si optimism, destinsa, tanara, frumoasa. Vazuta prin ochii lui, America are vitalitate... latina, exuberanta europeana, grandoare monumentala. "Iti multumesc foarte mult, Emanuel, ca ai adus aceasta lume in fata romanilor", a spus doamna Sheilah Kast Rosapepe, jurnalista la Washington. Expozitia "de o zi" s-a dorit, de fapt, prefata albumului "America vazuta de Emanuel Tanjala", ce urmeaza sa apara cu sprijinul doamnei ambasador (semnatara textului ce va insoti fotografiile). In fine, nu este lipsit de importanta sa reamintim cititorilor ca Emanuel Tanjala este fotoreporterul revistei noastre. Felicitarile tuturor colegilor!Ion Longin PopescuDoamnei profesoare, cu dragoste
Admirata si recent sarbatorita, Marea Doamna a scenei romanesti, Olga Tudorache, isi anunta retragerea. "N-o lasam", spun studentii ei de ieri si de azi. Iata cateva marturii rostite ca un veritabil omagiu de cativa dintre ei.Emilia Popescu"Iubirea ei imi tine cald pe viata"
Am avut fericirea ca Marea Doamna sa-mi indrume primii pasi in arta, dar si in viata. Eram atat de nestiutoare, de nesigura pe mine si de cei din jur. "Cel mai important e sa nu te minti, sa nu te inseli pe tine insati. Sa fii cinstit, sa nu-ti incalci principiile", spunea. Dar ce principii sa ai la 17 ani, ma intrebam si asteptam sa ma ajute ca sa aflu. Si sa ma descopar pe mine insami. Si tot gratie ei am descoperit si fatetele mai ascunse ale Olgai Tudorache, pe care ea le tainuia din modestie ori teama. Sub aparenta "bratului de fier" se ascundea o fire sensibila, extrem de vulnerabila. De aceea isi punea platosa de gheata. La adapostul platosei ramane ea insasi. Adica tandra, sentimentala. Pe scena, temperamentul ei vulcanic e stapanit perfect, dozat astfel incat sa dea pe afara doar cand vine clipa, matematic calculata, cand sala e gata sa explodeze de tensiunea asteptarii. Paradoxal, dar e o cerebrala si totodata o patimasa. Caracteristici ce se armonizeaza inteligent intr-o personalitate extraordinara. Unica. Fenomenala. Si sper ca iubirea noastra pentru ea ii va ajunge si ei o viata, asa cum ne ajunge noua, ciracilor ei.Doru Ana"Ce stiu, ce sunt azi ca actor si ca dascal Domniei sale ii datorez"
N-am avut curajul sa-i spun neasemuitei profesoare ce simt pentru ea, nici in studentie, nici mai tarziu, cand am devenit colegi de catedra la Academia de Teatru. "Colegi" e un fel de-a spune, pentru ca eu invat in continuare de la Doamna Olga Tudorache cu fiecare rol pe care-l creeaza pe scena, cu fiecare spectacol pe care-l pregateste cu studentii ei. Lectii pe viu, de infinita rabdare si precizie, pe care nu le uiti niciodata. Ce stiu, ce sunt azi ca actor la Teatrul "Bulandra" si ca dascal Domniei sale ii datorez. Tin minte perfect momentul in care m-a facut sa inteleg ce inseamna marea raspundere pentru profesia de actor. In "Efectul razelor Gamma asupra anemonelor" avea de jucat o scena in care vorbea la telefon. Nimic mai simplu, gandeam pe atunci. Te faci ca asculti niste vorbe de la capatul firului, vorbe nescrise in text, carora tu le raspunzi cum crezi. Dar pentru ca marea actrita n-a vrut ca raspunsurile ei sa sune in gol, a scris singura presupusele vorbe ale "celuilalt" si astfel "necuvintele" au capatat viata, culoare. Iar raspunsurile - greutate. Cat de mult mi-as fi dorit sa ajung si eu odata sa-i dau replica in scena "Reginei-Mame". In scena, pentru ca in realitate as fi ramas blocat, intimidat de personalitatea ei, asa cum eram cand a intrat prima data in clasa si, vazand-o, ma asteptam sa apara cu o "bazuka" in mana, ca sa-i mitralieze pe cei nechemati. Cand colo, ce surpriza! Am descoperit o fiinta calda si prietenoasa, mamoasa chiar cand ne aducea de acasa de la ea sandvisuri pentru cei cativa care nu mai aveam timp sa ajungem la masa. Detaliu "minor", din care se compune viata ca si arta.Adriana Schiopu"Regina-Mama nu poate abdica"
Sunt mandra sa pot spune: am fost si eu studenta Olgai Tudorache. Eram doar in anul I cand profesoara noastra - a primei ei promotii de studenti - a tinut sa ne ia, pe mine si pe Rodica Negrea, in spectacolul in care juca la Teatrul Mic, "Efectul razelor Gamma asupra anemonelor". Spectacolul a reprezentat un eveniment al Teatrului, asa cum speram sa fie si cel de azi, "Cimitirul pasarilor", in care ma regasesc, dupa 20 de ani, alaturi de distinsa mea profesoara. A tinut din nou sa se inconjoare de studentii ei, proaspetii absolventi din recenta ei promotie. Nu zic ultima, pentru ca nu vreau sa cred ca extraordinara profesoara se va retrage, cum ne anunta. Sper din suflet ca admiratia si dragostea noastra pentru ea sa o convinga sa ramana in continuare la catedra si pe scena. Emotia ei pentru cei pe care-i pastoreste e puternica: am simtit, langa ea, din culise, interesul pentru copiii ei din scena - asa ii numeste cu tandrete, ca pe fiul si pe nepotelul ei... Ii urmareste cu incordare, cu grija. Regina-Mama nu poate abdica. Ne-am simti orfani - artisticeste - sa nu o mai simtim prin preajma.Alice Manoiu