Avem nevoie de alegeri locale, la fiecare doi ani
Cine reuseste detasarea de propriul partizanat politic sau de indiferenta nu poate sa nu observe ca recentele alegeri locale din Romania au fost un succes al democratiei. Indiferent cine a castigat sau a pierdut, cine a ramas pe post sau debuteaza intr-o functie administrativa, putem sa constatam faptul ca alegerile si-au jucat rolul. Principala functie a alegerilor este aceea de a reprezenta o scadenta, un moment de bilant, de care fiecare comunitate locala are nevoie. In general, cei care au pierdut au platit fie pentru propria lor neputinta, fie din pricina masinariilor politice pe care le-au avut in spate, fie din ambele motive. Cei care au castigat au facut-o fie prin propriile merite, fie prin meritele formatiunii politice pe care au avut-o in spate, fie din ambele motive. Peste patru ani, alegatorii vor avea din nou prilejul sa constate daca alesii lor au meritat sau nu votul, sa le prelungeasca mandatul sau sa ii sanctioneze. Cred ca principala preocupare a viitorului Parlament este sa reflecteze si sa dezbata asupra oportunitatii organizarii alegerilor locale mai frecvent. In mod normal, dupa doi ani de zile, un primar poate sa arate ce poate si sa i se prelungeasca mandatul pentru ceea ce a facut, iar daca este incompetent, lenes, ineficient, atunci alegatorii au posibilitatea de a-l sanctiona mai repede. La fel se pune problema si cu consiliile locale (municipale, de sector sau comunale) sau cu consiliile judetene. In plus, organizarea alegerilor locale la doi ani, ar avea avantajul de a le scoate in mare parte de sub influenta politicului, a alegerilor generale parlamentare si a celor prezidentiale. Pentru ca o democratie sa fie eficienta, constructiva la nivel local, este nevoie ca batalia sa se dea mai frecvent. In felul acesta, alegatorii ar putea sa vada mai usor ce s-a facut si ce nu s-a facut. Retineti, domnilor parlamentari! Avem nevoie de alegeri locale la fiecare doi ani! Mai ales ca in urmatorii doi ani se vor vota noi legi, care vor permite primarilor si consiliilor sa aiba mai multi bani, mai multa autonomie, mai multa putere. Ei nu vor putea sa dea vina - ca pana acum - pe legislatia deficitara sau pe constrangerile bugetare. Ei vor avea tot mai multa independenta si autonomie locala, pentru a atrage investitori straini sau romani, pentru a incuraja crearea a noi locuri de munca.
Prin pierderea marilor orase de catre Cdr a devenit evident ca mecanismul alternantei la putere actioneaza in ambele sensuri. In Romania va fi din ce in ce mai greu sa ramai la putere, daca nu ai rezultate. La fel se va intampla cu oricine va veni la putere de acum incolo. Pdsr a trecut in noiembrie 1996 cu eleganta testul dur al pierderii puterii. Iar dupa cativa ani in Opozitie, a iesit acum intarit ca partid. Chiar daca va reveni la putere, acum nu isi mai poate permite luxul de a nu face nimic, precum in perioada de dinainte de 1996, pentru ca va fi sanctionat. Aceasta in cazul in care va reveni la putere. A devenit evident acum ca atat de laudata Conventie Democratica nu a fost pe deplin pregatita pentru examenul exercitarii puterii. Argumentul ca a fost vorba de o coalitie, in care nu s-a putut face mai nimic de unul singur, functioneaza si pentru celelalte formatiuni politice. Daca va ramane la putere - in integralitatea ei sau numai prin anumite parti componente - Cdr va sti sa se comporte cu totul altfel. Semiesecul din alegerile locale a fost o lectie.
Orice se poate spune rau despre politica din tara noastra, dar nu ca este plicticoasa. Alegerile pentru Bucuresti au reprezentat unul dintre cele mai fascinante spectacole ale democratiei, o lupta in care elementul surpriza si confruntarea dintre candidati, partide, echipe electorale au ascutit simtul de observatie al oamenilor si au ridicat pretentiile locuitorilor Capitalei (la fel s-a intamplat si in multe alte locuri, dar folosesc acest exemplu pentru ca a fost cel mai mediatizat si pentru ca pentru castigarea acestui post este nevoie in Romania de cele mai multe voturi, dupa acelea pentru postul de presedinte al tarii). Cei care au fost la vot, si prima data si a doua oara, au putut vedea ca votul lor conteaza. Puterea aceasta mica a unui singur vot poate fi insa multiplicata, daca oamenii vor descoperi care sunt si celelalte mijloace prin care ii pot influenta pe alesii lor, in perioadele dintre alegeri. O sa ma ocup intr-un alt editorial de aceasta problema.
Este clar ca dupa alegerea lui Basescu ca primar general, standardele pentru Bucuresti sunt atat de inalte, incat nu va mai putea fi ales de acum incolo decat o personalitate capabila de fapte mari. Basescu a fost ales pentru ca se stie ca va face treaba. Iar victoria partiala a Partidului Democrat, cumulata cu locul al doilea obtinut pe tara, a diminuat mult din aroganta Pdsr, care se vedea invingator sigur la toamna. Este aproape o axioma, pe care nu mai pare nimeni capabil sa o contrazica, faptul ca Pdsr nu are cum sa mai piarda primul loc la alegerile parlamentare. Dar iata ca verisorii primari sau (daca vreti) fratii vitregi ai Pdsr-ului, Pd si ApR, nu sunt dispusi sa joace un rol decorativ, de eventuali parteneri ai unor viitoare coalitii. De aceea, imediat ce s-a terminat batalia pentru alegerile locale, a inceput marele razboi pentru alegerile generale. Pnl a dovedit ca nu poate sa fie trimis la colt, ca un partid mic, ca are oameni valorosi, capabili sa castige batalii grele si ca va avea un cuvant greu de spus de acum incolo, fie in cadrul Cdr, fie in afara sa. Marele invins este Pntcd. El va trebui sa se reformeze profund, fie inainte de alegerile generale, fie dupa. Insa continuarea luptei pentru alegerile generale (si prezidentiale) in aceeasi formula ineficienta, lipsita de dinamism si imaginatie, anunta de pe acum un anumit tip de rezultat.
Marea lectie a actualei batalii democratice este ca jocurile nu sunt inca facute. Nimeni nu stie cu certitudine care va fi viitoarea coalitie care va conduce Romania. Stim insa cu certitudine ca, indiferent ce coalitie va veni la putere, ea va fi nevoita sa puna ordine de la bun inceput in protocolul sau de functionare. In noiembrie 1996, s-a inceput prost, iar cei care au avut fraiele, prin posturile de presedinte, prim-ministru sau presedinti ai unor camere parlamentare, au platit acum un pret greu pentru ca nu au stiut de la bun inceput sa le foloseasca. Asemenea greseli nu se mai pot repeta. Faptul ca se vorbeste in mod public despre diferite formule ale viitoarei coalitii (Pdsr + Pd + ApR sau Cdr + Udmr + Pd + ApR, la care s-ar mai putea adauga si Ufd, daca trece pragul electoral, sau Pdsr + Pnl + ApR) demonstreaza ca principala achizitie a politicienilor romani este in domeniul pragmatic. Lupta ideologica a trecut in planul al doilea. Guvernarea de dupa noiembrie 1996 a dovedit ca optiunile marcat ideologice nu au valoare decat daca sunt insotite de realizari in planul faptelor politice. Daca va fi o coalitie care va avea drept pilon central Pdsr-ul, nimanui nu ii va conveni ca acest partid sa fie excesiv de puternic. Nimeni nu va dori sa fie un actor in rol secundar, sa faca figuratie. De aceea, chiar daca este vorba de partide din aceeasi familie doctrinara sau cu ascendenta comuna, ele vor incerca sa ia cat mai mult din alegatorii potentiali ai Pdsr. Cu cat vor lua mai mult, cu atat se clatina pozitia axiomatica a Pdsr de castigator al alegerilor. Bataliile democratice la care tocmai am asistat au scos la iveala ca este din ce in ce mai putin loc pentru partide slabe sau mici. Romania nu are nevoie de mai mult de cinci partide puternice. Tot ce este in plus nu face decat sa complice lucrurile. Dar sa lasam pe seama luptei electorale exercitarea functiei selective, pentru ca in aceasta lupta vor avea castig de cauza doar cei puternici.Dan Pavel