Comori romanesti pe Muntele Athos
- Darurile facute de domnitorii romani manastirilor de pe Muntele Athos dovedesc un nivel de spiritualitate si de cultura religioasa care asaza in tipare de aur Evul Mediu romanesc -
Orice crestin adevarat a visat sa vada Muntele Athos. Vizitarea ca simplu turist a Muntelui Sfant este, fara indoiala, un eveniment ce te marcheaza pentru tot restul vietii. Acum, la cativa ani de la calatoria mea pe Athos, pot spune ca senzatiile sunt inca foarte puternice si clare. A pune piciorul pe Muntele Sfant inseamna a te numara, pentru tot restul vietii, printre cei privilegiati de soarta.
Manastirile athonite ascund bogatii inimaginabile: icoane vechi de sute de ani, obiecte de cult impodobite cu aur si pietre scumpe, straie preotesti tesute cu fir de aur, documente olografe cu sigilii originale, un impresionant numar de carti deosebit de pretioase - literatura bisericeasca si carti de stiinta, prese de tiparit, matrite, gravuri, unelte, lazi de calatorie... O mare parte a acestor comori sunt donatii facute de domnitorii romani care si-au lasat pentru totdeauna pecetea credintei lor pe Muntele Sfant. Nepretuit ca valoare, tezaurul romanesc e consemnat pe mai mult de 25 de mii de documente, care se afla in toate manastirile de pe Athos.Tezaure romanesti
Am avut sansa sa vad mai multe documente originale. Primul care mi-a retinut atentia (arata un chip nou al unui domnitor pe care il stiam din literatura crud si cinic), este datat 20 martie 1553, fiind scris in slavona de Alexandru Lapusneanu, prin care este consfintita dania unui iconostas pentru Manastirea athonita Dionisie (devenita acum Dionysiou): "Prin voia lui Dumnezeu, a Fiului Sau si a Duhului Sfant, eu, Alexandru voievod, domn al Moldovei, din voia lui Dumnezeu, fiu al lui Bogdan-Voda si nepot al lui Stefan cel Mare, am facut acest iconostas si-l daruiesc manastirii de la Athos, inchinata Sfantului Ioan Botezatorul cel Inainte Mergator. Cu evlavie, ma inchin si ma rog pentru binele meu si al familiei mele, astazi, anul 7061 (1553), ziua a 20-a a lunii martie".
Un alt document fascinant este scrisoarea de multumire a conducerii Manastirii Dionysiou, adresata domnitei Ruxandra, sotia lui Alexandru Lapusneanu. Doamna Ruxandra, care sub pana lui Costache Negruzzi aparea ca o fiinta delicata si tematoare, in marea ei cucernicie a facut un gest uimitor: a rascumparat de la turci toate proprietatile manastirii, confiscate in 1568 de sultanul Selim.
Un alt domnitor, unul dintre cei mai viteji si mai luminati pe care i-a avut acest pamant, al carui nume este legat de asezamintele monahale athonite, este Mihai Viteazul. Cu doi ani inainte sa moara, in 1599, Mihai Viteazul a inzestrat Manastirea Sfantul Nicolae, ctitorie a sa, cu pamanturi (satele Costeni, Suharna, Dralea, Popesti, Despicati, Cunesti, Campeni si Buciumeni), apoi a inchinat manastirea si toate domeniile ei unui lacas de pe Athos, Manastirea Simonopetra. Scris pe pergament de catre Stan Logofatul,acest document este delicat ornamentat, iar pecetea care certifica hotararea Voievodului roman este legata cu un snur gros, impletit cu rosu, galben si albastru.
Daniile erau facute nu numai de cei care erau curati in cuget si in faptele lor, erau si o forma de penitenta. Astfel, pentru iertarea pacatelor lui Ieremia Movila si ale sotiei acestuia, despre care cronicarul Miron Costin ne spune ca avea o ambitie fara margini si ca nu era straina de otravirea cumnatului ei, Simion Movila, domnitorul a facut danii repetate Manastirii Vatopedou. Calugarii acestei superbe manastiri athonite inchinau familiei domnitorului doua slujbe de pomenire pe an, in semn de multumire pentru dania facuta.
Trebuie sa remarcam faptul ca nu numai domnitorii sau boierii faceau donatii bisericilor si manastirilor, ci si credinciosii de rand. Un document inedit aflat pe Athos, in arhiva Manastirii Xiropotamou, este o "circulara" a domnitorului Scarlat Ghica (datata aprilie 1759), prin care se face cunoscut preotilor, calugarilor si locuitorilor ca monahul Chesarie Dapontes va aduce in tara, intr-o cutie de aur, o bucata din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Isus, prilej cu care au fost indemnati toti credinciosii sa faca daruri Manastirii Xiropotamou. "Condica de acte si socoteli" a acestei manastiri consemneaza cu amanunte si daniile aduse din Tarile Romane pana la sfarsitul secolului trecut.
Chiar daca rupte, dintr-o multime de cauze, de nucleul de cultura central european, Tarile Romane demonstreaza, prin obiectele de cult si prin cartile bisericesti daruite Muntelui Athos, ca Evul Mediu romanesc a fost marcat de o puternica viata spirituala. La fel ca si azi, erau si atunci centre de cultura, iar mesteri minunati au modelat aurul ori argintul cu neintrecuta maiestrie. De multe ori, sotii si fiice de domnitori, neveste de boieri si jupanese, in umbra boltilor din palatele lor au migalit cu acul pe matase rosie, pe catifele scumpe, broderii de aur si de argint. Scene evanghelice au prins chip prin osteneala lor plina de cucernicie. Asemenea broderii, unele din secolul al Xiv-lea, fac parte din comorile nepretuite ale manastirilor de pe Athos.
Cruci de altar, chivoturi, aghiazmatare, potire pentru impartasanie, cupe, relicvarii, vase pentru binecuvantarea artosului, toate lucrate in aur, argint sau argint aurit, unele ornate cu pietre pretioase, costand cat o mosie, isi poarta frumusetea peste veacuri. Unele dintre aceste obiecte de cult sunt facute pe cheltuiala domnitorilor, altele sunt donate de inalte fete bisericesti de la noi si facute din daniile credinciosilor de rand.Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului
Din Tarile Romanesti au pornit catre Athos, cum era si firesc, data fiind cucernicia oamenilor, si icoane. O deosebita pictura pe lemn, care a fost prezentata la Salonic, cu ocazia expozitiei "Comori ale Muntelui Athos", organizata acum trei ani, ii reprezinta pe Neagoe Basarab, socotit fiu spiritual al lui Nifon, Patriarh al Constantinopolului, si pe fiul sau Teodosie (numele este compus din doua elemente careinseamna "Dumnezeu" si "a darui"). Portretul datat aproximativ 1520 face parte din odoarele Manastirii Dionysiou.
O icoana de o valoare nepretuita, comoara a ortodoxiei si a schitului romanesc Prodromu ( cel mai mare asezamant monahal romanesc de pe Athos) este Prodromita - icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Prodromita - Inainte Mergatoarea, aflata pe iconostas, este cea mai importanta icoana romaneasca de pe Athos. Povestea ei uluitoare trebuie pomenita, spre cunostinta cititorilor nostri mai tineri. In timpul ridicarii sfantului lacas (1852-1866), parintele staret Nifon era preocupat de "dobandirea unei sfinte icoane a Maicii Domnului, care sa fie spre mangaiere confratimei si vizitatorilor, totodata protectoare si de grije purtatoare acestei sfinte noi Monastiri".
Vorbind cu mai multi zugravi de pe Athos, parintele Nifon nu a gasit nici un mester iscusit sa zugraveasca pe scandura de tei icoana Maicii Domnului cu Domnul in brate pe stanga. Parintele impusese si niste conditii: in tot timpul lucrului, pictorul trebuia sa se roage la Maica Domnului, sa citeasca Acatistul sau Paraclisul in toate zilele, sa nu manance, nici sa bea inainte de lucru, iar dupa mancare, sa nu mai lucreze, sa se pazeasca in curatenie trupeasca pana la terminare, sa fie marturisit la duhovnic, sa nu se certe sau sa se urasca cu nimeni.
In anul 1863, parintele Nifon, insotit de parintele ieromonah Nectarie, veni in Romania. Intr-o buna zi, ajunsesera cu treaba si prin targul Iesilor. Aici aflara de un anume Iordache Nicolau, zugrav evlavios. Acesta primi cu bucurie conditiile impuse, dar "se umilea, zicand ca-i tremura mainile de batranete si nu mai poate zugravi asa de bine si de curat ca altadata". Cei doi calugari il incurajara, si Iordache se puse pe lucru. In cateva zile, a terminat de zugravit, cum s-a priceput mai bine, vesmintele si celelalte parti ale icoanei, lasand la urma Sfintele Fete, dupa cum este arta zugravirii icoanelor. S-a apucat si de reprezentarea chipurilor Maicii Domnului si a lui Isus, dar degeaba se straduia, nu reusea sa le zugraveasca bine. Mahnit, lasa lucrul pana a doua zi; dis-de-dimineata se apuca de lucru, dar in loc sa repare, mai rau schimonosea chipurile. I-a chemat pe cei doi parinti. Acestia vazand lucrarea, se intristasera, crezand ca nu este voia lui Dumnezeu si a Maicii Domnului ca noul lacas Prodromu sa aiba un dar si o mangaiere duhovniceasca. Zugravul acoperi icoana cu o panza si se duse la culcare. A doua zi, dupa cateva matanii, intra in camera de lucru. A dezvelit icoana, iar vazand-o, a cazut in genunchi, proslavind pe Maica Domnului: chipurile erau indreptate si bine incuviintate, pline de har dumnezeiesc si de veselie! Peste noapte, se savarsise minunea!
Iata ce a scris, chiar atunci, Iordache Nicolau, in prezenta ucenicilor sai: "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicei Domnului, cu insasi mana mea, la care a urmat o minune: dupa ce am ispravit vesmintele, dupa mestesugul zugravirei mele, m-am apucat sa lucrez Fetele Maicei Domnului si a Domnului Isus Cristos. Privind eu la chipuri, cu totul a iesit din potriva, pentru care foarte mult m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Seara, m-am culcat scarbit, nemancand nimic ziua aceea. A doua zi, dupa ce m-am sculat, am facut trei metanii Maicei Domnului, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, sa pot ispravi Sfanta Ei Icoana. Cand m-am dus sa ma apuc de lucru, am aflat chipurile drese desavarsit precum se vede. Vazand aceasta minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi cu greseala am facut aceasta ca sa dau lustru la o asemenea minune". Aceasta este povestea sfintei icoane, scrisa pe 29 iunie 1863. Manuscrisul se afla in arhiva Manastirii Prodromu.
Iordache a trimis un ucenic sa-i instiinteze pe cei doi parinti - Nifon si Nectarie. Vestea zugravirii divine a icoanei s-a raspandit cu iuteala, intreg targul Iesilor adunandu-se la poarta zugravului sa vada minunea. Veni insusi mitropolitul Calinic Miclescu; vazand icoana, se inchina pana la pamant in fata ei.
Istoria consemneaza multe minuni savarsite de icoana: "tot felul de suferinzi au venit a se inchina in fata Maicii Domnului si a se stropi cu aghiasma. S-au tamaduit prin aceasta Sfanta icoana bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap sau de masele, de ochi, de vatamaturi, indraciti, cari sufera de boala copiilor si alte multe feluri de boale".
Parintii Nifon si Nectarie plecara din Iasi cu icoana, insotiti de mare alai. Au ajuns la Husi, la Barlad, apoi la Galati. Din Galati, cu vaporul austriac "Loid", se indreptara spre Athos. Ajunsi la schela Manastirii romanesti Prodromu, cei doi parinti au trimis veste sa coboare toti preotii, imbracati in vesminte, saintampine sfanta icoana cu cantari si tamaieri.
Icoana Maicii Domnului este cinstita in fiecare an, in ziua de 12 iunie, cand se face serbare mare, cu priveghi toata noaptea. Rugaciunea pe care o spun preotii este urmatoarea: "Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de <<Prodromita>>, adica Inainte-Mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru imparatia cea cereasca; povatuieste-ne pe noi toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeului nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita Esti, in vecii vecilor, Amin".
De cand harul Sfantului Apostol Andrei a patruns in sufletele chinuite ale oamenilor de la inceputurile noastre, calea dreapta a credintei a salvat acest popor de la risipire. Este timpul sa privim cu mandrie in urma, este timpul sa speram ca micutii care invata acum religia la scoala, carora li se explica pe indelete lucruri pe care unii dintre parintii lor nu le cunosc, pentru ca pe vremea scolirii lor orele de religie erau inlocuite de informari politice, ore de rezistenta materialelor, ori alte minuni, vor avea intelepciunea sa duca spre bine o tara mult incercata.Claudiu Ionescu