Povesti adevarate cu ingeriOrfan de inger
Bunica mea avea 76 de ani cand Dumnezeu S-a hotarat s-o cheme la El. Bolnava de leucemie, singura si trista, m-a lasat fara sa stie ca o voi plange mereu. Daca v-as spune ca bunica mea, Ecaterina, era mai buna ca Dumnezeu, poate nu m-ati crede.
Mi-a cumparat mereu tot ce mi-am dorit. Prima bicicleta, primele patine cu rotile - ea mi le-a luat. M-a crescut la tara, in simplitate si cinste. Mi-a leganat fiecare necaz, mi-a mangaiat tampla de copil, m-a invatat sa scriu, sa citesc, sa iubesc, sa fiu bun, sa am mila.
Invatatoare pensionara, a stiut sa ma educe ca pe propria ei odrasla. Poate de aceea i-am spus tot timpul Mama. Niciodata "bunica" sau "mamaia".
Cand a murit, in 85, mi-a luat totul. A plecat in Rai, cu cateva ceasuri inainte de ziua mea. O vizitasem la spital, chiar dimineata. In agonie, mi-a dat sarmana cadoul pentru cei 15 ani pe care-i implineam: doua ciocolate. Nici nu stiu daca le-am mai mancat. Cateva ore mai tarziu, tata a venit negru acasa, aducandu-mi vestea care mi-a ucis sufletul. Era 22 decembrie, pe la ora 9 seara.
Chipul ei ma urmareste mereu. Poate mai putin ca pe tata, care o viseaza aproape in fiecare noapte.De cateva ori pe an, ii aprind lumanari la mormantul din Roman. De 14 ani nu mai am nici un bunic. Sunt orfan de ingeri.
Luna trecuta, intr-o noapte fara stele, am adormit dupa miezul noptii. Am visat ca ma aflu in bucatarie. La un moment dat, usa s-a dat de perete. Era bunica! Draga mea, sfanta mea bunica! I-am sarit in brate si i-am umplut pieptul de lacrimi. Era la fel de batrana, dar la fel de frumoasa. Era bunica mea! Mama!
Mi-a zis sa nu mai plang, ca n-a murit niciodata. A stat departe cativa ani, dar a stiut tot ce-am facut intre timp. N-a putut sa vina la mine, dar mi-a vegheat fiecare clipa. Mi-am amintit cum veneam de la scoala si gaseam intotdeauna pe masa seminte de bostan, gata curatate de bunica. Isi inrosea degetele spargand samburii pentru ca nepotul ei drag sa manance miezul bine prajit, sarat si atat de gustos. Si-n acea noapte de iunie imi adusese seminte de bostan, gata curatate.
N-avea aripi, n-avea aura, dar era ingerul meu. "Mama"... A stat cu mine mult prea putin. Mi-a spus ca trebuie sa plece. I-am cerut adresa. Am implorat-o sa ramana cu mine. Bunica m-a privit cu toata dragostea, mi-a mangaiat fruntea ca-n copilarie si mi-a promis ca va reveni. N-avea cum sa-mi dea adresa ei. Asa trebuia sa fie si nu altcumva. M-a sarutat cu drag pe ochi, a inchis usa si a plecat.
Din noaptea aceea, o astept in zadar pe bunica. Mi-e tare dor de ea. N-a mai trecut pe la mine. I-as fi povestit ca am fost printre primii la treapta a doua si la bac. Ca am intrat la facultate aproape de fruntea listei. Ca am o slujba fascinanta si o sotie de milioane. I-ar fi placut sigur de ea.
Dar cine sa ma asculte? Ingerul meu varstnic nu s-a mai intors. Mai am trei ingeri in viata: sotia, mama si tata. Ingeri inca vii. Dar din tablou lipseste bunica. Ea e singurul inger care nu e langa mine. Singurul inger la care ma rog sa se intoarca.
Daca o vedeti cumva, dati-mi un semn! E batrana, bolnava, dar sigur isi cauta nepotul prin noptile parfumate de mai. Asa o veti recunoaste. Cei orfani de ingeri o sa ma-nteleaga...
Cu dragoste de "Formula As" si dor infinit de bunica,Robert Macsim
Str. Chimiei, bl. 1, sc. B, ap. 1, Bacau
"Cu trupul mort, dar cu sufletu-n Rai"
Ma numesc Gheorghe Petreus, prietenii imi spun Ghita, am 32 de ani si sunt handicapat fizic gradul I de invaliditate. Am sa va povestesc pe scurt cate ceva din trecutul meu. M-am nascut si am crescut intr-o frumoasa localitate din Maramures, Botiza. Copilaria, pana la varsta de 12 ani, mi-am petrecut-o fara a cunoaste ce inseamna suferinta, durerea sau singuratatea. Mai mult, nu cunosteam cuadevarat ce inseamna "spiritualitatea" si lumea nevazuta a lui Dumnezeu. La varsta de 12 ani, o boala cruda si nemiloasa mi-a rapit ce aveam mai de pret: libertatea de a mai putea merge. Mai rau este ca de la 13 ani stau imobilizat la pat, doar pe spate. Practic, nu ma pot misca, toate incheieturile imi sunt anchilozate. Fiind in aceasta situatie critica, la inceput eram total distrus, nu-mi doream nimic pe lumea aceasta, in afara de moarte. Nu mi-e rusine s-o spun: am ajuns pana acolo, incat m-am gandit la sinucidere. Ma simteam singur, uitat si parasit de toti cei din jurul meu. Intr-o zi, am primit cadou o Biblie. Dupa ce am citit-o, am ramas surprins de tot ce am gasit in aceasta minunata carte, am descoperit o lume total diferita de lumea in care traim, ceva misterios si totusi real, o lume bazata pe dragoste si iubire, fara suferinta, lacrimi si durere. Cu Biblia langa mine, viata mea a luat o alta intorsatura. Nu ma mai simteam singur, nu mai plangeam si nu ma mai deranja faptul ca nu pot merge si ca sunt imobilizat la pat. Am inceput sa lupt pentru fiecare rasarit si apus de soare, bineinteles, cu credinta si speranta ca Dumnezeu este alaturi de mine...
In 20 de ani, de cand sunt bolnav, am avut multe momente critice; uneori credeam ca nu mai scap cu viata, insa cel mai important moment care a ramas intiparit in sufletul meu a fost o intamplare, pot spune incredibila, dar adevarata. Eram bolnav si ma simteam tot mai rau, nu puteam manca nimic, singurul aliment, daca il pot numi "aliment", era ceaiul. Ma simteam tot mai slabit si tot mai rau; cu toate ca luam medicamente, aveam febra mare si ma durea tot corpul, ajunsesem o epava, deja nu mai puteam vorbi, iar pe cel aflat la 10 metri de mine, il vedeam ca pe o umbra. Toti din jurul meu stiau ca voi muri. Chiar doctorita le-a spus parintilor mei ca nu mai este nici o sansa sa scap cu viata. Adevarul acesta il simteam si eu undeva in sufletul meu si atunci am trimis dupa preot sa vina sa ma spovedeasca, gandindu-ma ca Dumnezeu va face o minune si ma va salva. Preotul a venit si, dupa mai multe rugaciuni, m-a spovedit si mi-a dat sfanta impartasanie. Era 10 dimineata si toata ziua am avut senzatia ca plutesc undeva in necunoscut. Seara, respiram tot mai greu, trupul imi era impietrit, eram la capatul puterilor. Cu multe eforturi, am facut semn ca vreau sa raman singur si sa dorm. Am inceput sa plang amarnic si sa ma rog. Undeva, departe, in interiorul meu, simteam ca ma duc, ca plec pe un drum necunoscut. La un moment dat, am auzit tot felul de sunete si zgomote ciudate. Simteam ca o parte din mine e plecata undeva si ca o alta parte se ruga neincetat. Deodata s-a facut lumina, o lumina puternica si eu m-am trezit pe un camp plin cu oameni imbracati in alb.
Ma simteam liber, eram fericit ca pot umbla, toata lumea din jurul meu era fericita, iar eu nu mai stiam ce sa fac de bucurie. La un moment dat, intr-o margine a acelui camp s-a facut intuneric si din acelintuneric se auzeau strigate ce ma chemau. O multime de maini se "indreptau" spre mine, chemandu-ma neincetat. Am plecat spre acel intuneric, dar unul dintre oamenii imbracati in alb s-a apropiat de mine, m-a luat de mana si mi-a spus: "Nu merge acolo, nu ti-a venit timpul sa pleci. Vino cu mine".
Nu pot descrie in cuvinte unde am fost sau pe unde am umblat, stiu doar ca acel inger m-a purtat de mana prin multe locuri. Ultimul popas a fost camera mea. Dupa aceea, el s-a ridicat cam la un metru de podea, m-a inconjurat cu o lumina foarte puternica, stralucea ca soarele, m-a privit, mi-a facut un semn si a disparut... In clipa aceea, am deschis ochii. Afara era ziua. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa cer de mancare. Toti cei din casa erau surprinsi. Am inceput sa vorbesc, incet, dar vorbeam. Dupa cateva zile mi-am revenit, dar niciodata n-am sa-mi pot explica ce s-a intamplat cu mine in acea noapte. Insa am inteles ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci intoarcerea lui. El nu te paraseste si nu te lasa singur, insa mereu ne incearca credinta si dragostea. E scris: "Cine va rabda pana la sfarsit, va fi mantuit, cine nu, va fi osandit". Mi-am dat seama ca poti avea totul pe acest pamant, poti avea bogatii si frumusete, tot ce-ti doreste inima... insa, daca n-ai pe Dumnezeu in sufletul tau, nu ai nimic.
Pornind de la noaptea aceea in care mi-am cunoscut ingerul, am simtit mereu langa mine prezenta lui Dumnezeu. Am simtit-o mereu, in toti acesti ani in care suferinta si necazurile s-au tinut lant de mine.
Suferinta ne apropie cu sufletul de Dumnezeu. Simtind aceasta apropiere devenim mai buni, mai intelegatori si mult mai iertatori cu cei din jur. Fara Dumnezeu nu exista fericire. Multi alearga dupa ea, insa putini sunt cei care o gasesc. Spun aceasta pentru ca din punctul meu de vedere, adevarata fericire este "Pacea cu Dumnezeu, pacea cu tine insuti si pacea cu cei din jurul tau".
Cu speranta ca aceasta scrisoare va ajunge la dvs., va doresc ca Domnul Dumnezeu sa va dea tot ce oamenii nu pot sa va dea! Cu stima si respect,Ghita Petreus
sat Botiza, nr. 263, jud. Maramures
"Ingerasul meu"
Cele mai frumoase clipe din viata mea le-am petrecut in vacanta, la bunica dupa mama. Locuia in casa parinteasca a strabunicilor mei din comuna Fratautii-Vechi (catunul Ionesti), judetul Suceava. Si astazi exista casa, neschimbata. De cate ori ma duc, traiesc clipele de atunci; este o oaza de liniste pentru mine si pentru toti ceilalti, legati sufleteste de ea.
Daca stai pe prispa casei te invaluie amintirile. Te uiti la fantana cu cumpana si-ti zici in sinea ta ca "amus, amus" apare bunica cu o "cofa" de apa rece pentru cei de la drum, insetati de arsita soarelui. Sau daca pasesti in spatele casei te trezesti invaluit intr-o atmosfera de basm: flori de camp de toate culorile coboara pana in vale, de unde o carare duce la apa Sucevei, acolo unde bunica si vecinele ei isi intindeau panzele si camasile de sarbatoare la "ghilit".
Bunica Virvara de tanara a ramas vaduva de razboi, cu sapte copii. Era de statura mijlocie, inteleapta, foarte harnica, placuta la vorba si foarte credincioasa. Niciodata nu a umblat in straie "domnesti", ci numai in straie taranesti. La Sfanta Biserica se imbraca cu camasa alba de in incheiata in gaurele, cu bondita, cu stergura pe cap, cu catrinta si ghetute negre de piele. La brau tinea o naframa (batista) si intr-un colt al naframei erau strans legati cativa "creitari" (banuti) pentru Sfanta Biserica. Intotdeauna avea in mana flori si busuioc.
La toti copiii si nepotii ne placea sa facem treaba in preajma ei, sa putem asculta ce povesteste din amintirile tineretii ei sau sa ascultam povestile adevarate traite de ea de-a lungul anilor.
Avea o mare placere de a-si depana amintirile.
Cand ne povestea o intamplare din viata ei, avea o mimica aparte a fetei. Se concentra la maximum pentru a ne reda cu exactitate acele clipe traite.
Era o mare placere s-o asculti, iar noi stateam cu rasuflarea taiata ore in sir. Toti ii spuneam: "Mai povesteste, bunica!".
Ne raspundea cu glas bland si bun: "Ce sa va mai povestesc, ca vi le-am povestit pe toate!". Apoi cadea pe ganduri.
"Doar o poveste adevarata nu v-am spus-o, ca o tineam pentru sufletul meu, dar acum v-o spun si voua, pentru ca sigur o sa va intalniti si voi odata cu asemenea povesti.
Aveam saptezeci fara unu (de mult avea aproape optzeci si doi de ani) si intr-o sambata spre duminica am avut un vis foarte frumos.
A fost atunci cand eram nelinistita, cand nu ma simteam in puteri sa merg ca in fiecare duminica la Sfanta Biserica. In fiecare dimineata si seara imi faceam rugaciunea, dar nu lipseam niciodata duminicile de la slujba. Mi-am facut rugaciunea ca de obicei si m-am culcat. Am visat ca pe deasupra capului meu a aparut un inger care pasea foarte incet pe niste nori albi. Parca era un <<baital>> cu parul <<cretasor>>, <<balaior>>, cu ochii de culoarea inului in floare, pe cap avea o coronita impletita din flori de camp (margarete si albastrele). Era imbracat intr-o camesuta alba fara pui (fara flori), parca atunci fusese ghilita, stralucea de curatenie, discins (fara brau), descult, asa cum umbla baitaii cu melutii la pascut la iarba verde pe toloaca (pajiste) sau arata ca baitaii si copchilele care fac rugaciunea inainte de culcare.
In mana dreapta avea o coala de hartie alba pe care era scris cu litere galbioare (aur): Virvara Ionesi a lui Ilie Bosteog (numele bunicului si porecla de care este legata fiecare familie din sat pentru a fi recunoscuta mai usor). Pe bratul stang avea un buchet de flori de camp si mult busuioc pe care il presara. Vocea calda si duioasa a acestui inger mi-a spus: <<Lelita Virvara, o sa te faci bine si o sa mergi si la Sfanta Biserica. Pana atunci, roaga-te cum te-ai rugat pana acum>>. Si a disparut in nori.
Duminica dimineata m-am trezit linistita si voioasa ca am avut semn ca ma voi face bine si-am multumit Bunului Dumnezeu. Am spus apoi cu voce tare: <<Doamne, ingerasii tai,/ fie pazitorii mei,/ si in zi si in noapte/ Pan la ceasul cel de moarte>>".Jorovat Doina Rodica
Str. Cuza Voda nr. 1, sc. B, et. 5, ap. 23, Iasi, cod 6600