Intre stanga si dreaptaSarbatorile au trecut si politica si-a reintrat in drepturi. Anul 2000 este un an electoral. In mediile politice se fac si se refac diverse calcule. "Localele" sunt numai un test. Toate partidele privesc spre alegerile generale din toamna. Testul ce va fi dat pe 4 iunie este o repetitie generala pentru acestea. Conteaza, desigur, cate primarii vor fi cucerite, cati consilieri va avea fiecare partid, dar ceea ce intereseaza pentru staff-uri va fi suma tuturor voturilor, procentele obtinute la nivelul tarii. Procente ce - desi trebuie acceptate cu parcimonie, localele deformand pana la un anume punct perceptia programelor globale - vor sta la baza viitoarelor asocieri si coalitii, in vederea alegerilor generale. Este cert ca partide care nu vor strange minimul de 3%, ce constituie, deocamdata, pragul electoral pentru intrarea in Parlament, vor cauta sa se "vanda" cat mai bine, oferindu-si structurile marilor castigatori. Dupa 4 iunie, romanii vor asista la o multime de fuziuni si coalizari, la absorbtii integrale sau partiale ale micilor formatiuni independente, de catre partidele cu sansa certa de depasire a "pragului". Majoritatea politicienilor romani nu vor sa ramana fara "coledzi" dar, pe fondul polarizarii actuale a societatii romanesti, lucrurile au devenit extrem de complicate.
Mai intai ca, in lipsa aparitiei unei "a treia cai", electoratul este, practic, silit sa opteze intre cele doua oferte majore aparuta dupa 1989. Oferta de "centru-stanga", dominata de Pdsr, si cea de "centru-dreapta", condusa de Cdr. Extremele au pierdut mare parte din atractia exercitata in ultimii ani, mai ales stanga nationalista cu tendinte totalitare, reprezentata de Prm, Punr si Psm. Dreapta, care ar fi putut constitui o alternativa, este inca faramitata si mesajul sau este inca obturat de mentalitatea egalitarista remanenta. Dintre partidele de dreapta, doar dinamicul Ufd are sanse sa patrunda in viitorul Parlament, devenind contraponderea fireasca a stangii extremist-nationaliste. Programul Ufd este, totusi, cel mai "capitalist", cel mai apropiat de programele politice occidentale. Daca va intra in Parlament, Ufd-ul ar putea deveni unul dintre protagonistii majori ai alegerilor din 2004, cu conditia ca - indiferent de coalitia la care va adera sau pe care o va sprijini - sa-si continue demersurile critice cu iz aproape pedagogic. Votul din toamna anului 2000 va fi asadar dominat de reactii afective legate de "prestatiile" celor doi mari poli. Dezamagiti de performantele coalitiei grupate in jurul Cdr, multi cetateni au uitat deja gravele tare ale regimului Pdsr-ist pe care l-au respins in 1996. Actuala coalitie guvernamentala a miscat, cat de cat, lucrurile, desi nu a fost scutita de greseli si discordante. Am aratat cu alte prilejuri care au fost cauzele. Daca va pierde - si faptul este posibil cata vreme electoratul se angajeaza inca emotional - de efectele benefice ale transformarilor realizate de ea se va bucura stanga. Fenomenul s-a petrecut si in alte tari ale Estului, dar acolo stanga s-a transformat in anii de opozitie, s-a "europenizat". Regimul socialist din Polonia, ca sa luam un exemplu, nu a repus in discutie schimbarile produse sub guvernarea de centru-dreapta condusa de Lech Walesa. Ceea ce nu este cazul la noi.
Pdsr-ul a fost creditat in sondaje cu 40% din intentiile de vot. Anul trecut el initiase o formula de deschidere, de europenizare. Dar, pe masura apropierii de alegeri, declaratiile populiste si ranchiunoase s-au inmultit si, in locul unor programe concrete, vizand continuarea si finalizarea tranzitiei, au aparut formularile ideologic-nostalgizante care au pigmentat si campania din 1996. Incurajati de creditul electoral acordat, multi dintre "mamutii" trecutei sale guvernari, intrati in penumbra dupa ultimele alegeri, au inceput sa reapara, sa se bata pentru ocuparea primelor pozitii pe listele de candidati. Personaje ca Hrebenciuc, Vacaroiu, Gherman, s.a.m.d. se pregatesc sa revina in forta pe locurile pe care, in aparenta, le-au cedat "moderatilor" condusi de A. Nastase. In aceasta situatie, s-ar putea ca perceptia critica a electoratului sa se acutizeze, mai ales ca - pe masura apropierii alegerilor - multe din trecutele afaceri obscure ale guvernarii Pdsr-iste incep sa iasa la iveala. Scandalul "Zavtragate" este urmat acum de ceea ce presa a numit "Parisiengate", dupa jurnalul francez care a dezvaluit o mare operatiune de spalare de bani a unor demnitari Pdsr-isti. Dezvaluirile, dar si reticenta Occidentului fata de o revenire triumfala la putere a partidului d-lui Iliescu, ii vor face pe unii electori sa se mai gandeasca inainte de a respinge, pur si simplu emotional, actuala majoritate. Ultimele barometre de opinie publicate inregistreaza deja o stagnare, sau chiar o cadere procentuala a Pdsr. Partidul condus de Ion Iliescu va ramane, totusi, prima forta politica a tarii, pentru ca partidele guvernamentale mai au doar foarte putine sanse sa recupereze imaginea deteriorata de multele deficiente si discrepante ale administratiei conduse de ele.
Pdsr-ul va obtine, probabil, in jur de 35%, ceea ce ii va asigura posibilitatea dominarii viitorului Parlament. Pentru a guverna, el va trebui obligatoriu sa formeze o alianta cu alte partide. O asociere cu Prm-ul si/sau Punr-ul este exclusa pentru ca riscul ca Occidentul sa izoleze Romania ar deveni efectiv. In contextul existent, o asemenea situatie ar antrena completa prabusire a tarii. Pdsr-ul ar putea incerca o structurare a "polului social-democrat", propunand ApR-ului, Pd-ului si Psdr-ului o regrupare ce i-ar asigura majoritatea absoluta. Dar atat partidul lui T. Melescanu, cat si cel al lui P. Roman nu doresc sa devina simple anexe ale unei grupari dominatoare doar prin masivitatea reprezentarii. Intr-o astfel de combinatie, ar intra mai degraba Psdr-ul, care nu mai are de oferit decat credibilitatea sa la Internationala Socialista. Dar pana si liderul Psdr, d-l A. Athanasiu, nu accepta "inghitirea" partidului sau fara conditii. O sustinere si, eventual, o fuziune cu Pdsr-ul s-ar putea face doar daca d-l Iliescu ar renunta la conducere. ApR-ul simte la randu-i ca, daca va obtine procentul cu care este creditat, ar putea castiga mult intr-o coalitie in care partenerii ar avea ponderi asemanatoare. Pentru ApR conteaza imens posibilitatea de a-si impune cel putin o parte a programului expus in oferta electorala, posibilitate redusa la minimum daca s-ar afla la remorca Pdsr-ului.
Evident, partidul d-lui Iliescu ar putea incerca si alte combinatii. Daca in Parlament vor intra cateva din formatiile ce se zbat in jurul pragului de 3%, unele dintre ele ar fi dispuse sa faca orice pentru a avea acces la structurile puterii. Doua-trei dintre acestea i-ar putea asigura majoritatea relativa, desi Pdsr-ul a mai demonstrat ca stie sa foloseasca diverse "unelte" pe care, apoi, sa le arunce. Pdsr-ul are insa si sansa surprinzatoare a unei aliante cu Pnl-ul. Unii dintre "tinerii lupi" liberali par a fi gata de orice compromis pentru a ramane la guvernare. O coalitie Pdsr-Pnl reprezinta insa nu numai o relatie contra naturii, demolandu-se definitiv pilonul de centru-dreapta al spectrului politic romanesc, ci si un risc al dizolvarii Pnl-ului, dupa "scenariul" din 1992, cand accederea la guvernare a gruparii conduse de Radu Campeanu (care, de altfel, a esuat in Pdsr) a generat scindarea. In Pnl exista destui liberali veritabili ce inteleg ca un politicianism excesiv poate marca pentru multa vreme nu doar "priza" partidului la electorat, ci chiar doctrina, ideea liberala. Pnl-ul ar trebui sa obtina singur un procentaj suficient de mare pentru a putea sa fie sigur ca parteneriatul cu Pdsr-ul nu va insemna, pentru cetateni, o simpla "fuga dupa ciolan". Sondajele arata, totusi, ca el va castiga mai mult daca va pastra unitatea Cdr-ului.
Alegerile locale vor pune in discutie si sansele centrului-dreapta de a se mentine la Putere. Despre acestea vom vorbi cu alt prilej. Toma Roman