Taine
"Ne plac concertele in direct, fata-n fata cu publicul"</b><b>La inceput treci de o poarta si o iei pe un culoar stramt, pentru a ajunge la intrarea in casa. Apoi, din hol se deschide o trapa care te coboara usor spre sala de muzica, unde repeta de mai multa vreme baietii de la trupa Taine.
S-au cunoscut prin 1992 si in februarie 1993, purtati pe aripile entuziasmului general, au infiintat trupa. In martie, dadeau deja primul concert care s-a dovedit reusit. Au urmat mai multe aparitii in festivaluri la Satu Mare, Buzau, Campulung, Dej, Piatra-Neamt, Bucuresti, dintre care cele mai multe s-au soldat cu premii. Adolescentii romani voiau sa asculte muzica romaneasca... Anul trecut, trupa Taine a scos pe piata albumul "Cealalta parte", album ce contine cinci piese in romana si trei in engleza, in care ritmurile de rock se imbina reusit cu muzicalitatea acordurilor de clape.
Din 1996, trupa si-a gasit o formula stabila, care-i cuprinde pe Andi Ionescu (voce, chitara), Stefan Aldea (chitara), Adi Tabacaru (tobe, clape) si Bogdan Visan (bas). Carti de vizita</b> Desi e nascut chiar de ziua indragostitilor, adica pe 14 februarie (1974), Andi Ionescu nu pare predestinat sa fie un Don Juan. "Ultima data cand am fost indragostit serios a fost pe la 15 ani", declara el. In schimb, lucrurile practice il seduc. Anul acesta s-a hotarat sa-si termine casa si sa faca inregistrarile pentru noul album. Copilaria si-a petrecut-o in Militari, in jocuri nebunesti, purtate pe sub umbra de blocuri, iar de la 18 ani s-a apucat de chitara. E innebunit dupa mici, friptura de vita si cam dupa tot ce gateste sora lui.
Adi Tabacaru, mezinul trupei, implineste 20 de ani pe 12 mai. Canta la tobe de cand era de-o schioapa. Tot atunci juca inechipa de hochei de juniori. Pasiunea s-a transmis din tata-n fiu; tatal sau era antrenor de hochei si canta si el la tobe. Acum, Adi e student in anul I la Conservator, la percutie. Asculta multa muzica clasica si canta in Orchestra Conservatorului, precum si intr-un ansamblu de muzica moderna numit Game. Instrumentele la care canta aici sunt dintre cele mai ciudate: instrumente indiene cu clape de lemn (Marimba) sau de metal (Vibrafon), joagarul (un ferastrau care vibreaza), un gong intr-un lighean cu apa, borcane pline de cuie care suna cristalin si, in fond, orice poate vibra melodios. De altfel, tobele l-au si ajutat pe Andi sa-l cunoasca pe Adi. Bunica tobosarului sta pe aceeasi strada cu el. De cate ori trecea pe acolo, din casa ei se auzeau concerte de rapaieli. Curios sa afle cine bate cu atata suflet in tobe, Andi a fost mirat sa descopere un baietel de 9 ani, cu blugi taiati, iesind sfios din curte.
Stefan Aldea are 24 de ani impliniti pe 23 februarie. Canta la chitara din liceu, cam de cand i-a cunoscut si pe colegii lui de trupa. E student la un colegiu de Arhitectura si face machete si grafica pe computer. Are o prietena, care ii e colega, si un frate cu 9 ani mai mic, Cosmin. Stefan e si un mare amator al calatoriilor pe munte. A fost in Fagaras, Ceahlau si, de nenumarate ori, in Bucegi.
Pe basistul trupei il cheama Bogdan Visan. Cand nu canta, lucreaza ca agent juridic. Are o prietena, Madi, cu care se intelege bine si sunt aproape tot timpul impreuna. Fiindca a fost nevoit sa se angajeze, si-a tuns parul, desi cu multe regrete, si acum asteapta sa-i creasca la loc, la fel de lung. A promis ca-si va lua un bas mai bun pentru ca inregistrarile sa iasa bine.
De Pasti, a fost impreuna cu colegii de trupa, la casa lui de vacanta, in apropiere de Giurgiu, pe malul unei ape. S-au simtit bine, au avut timp frumos si noroc la peste. <b>Ganduri si sperante</b> Membrii grupului Taine se plang de faptul ca mass-media promoveaza doar muzica rap si dance. "Public pentru muzica noastra (underground) exista, dar daca se promoveaza doar un anumit gen, se naste o generatie care doar asta va asculta; e ca un copil care creste asa cum il hranesti. Tinerii nu mai au de unde sa afle de muzica rock, daca nu e promovata, si de multe ori secanalizeaza pe alte genuri", spune Andi Ionescu, textierul si compozitorul pieselor.
E si cazul altor trupe de heavy metal din Romania, cum sunt Cash, Psycho Symphony, Negura Bunget, care au ajuns sa nu mai poata canta, fiindca nu mai exista cluburi de profil.
Tocmai de aceea, visul trupei e sa razbata in afara granitelor. Au un site pe Internet (www.Taine.@0.Ro) care poate fi oricand vizitat. Tin corespondenta cu niste case de discuri din Olanda si Franta, interesate de muzica lor, si s-ar bucura daca ar putea sa plece in strainatate, macar pentru inregistrari. Baietii de la Taine sunt convinsi ca ar face fata cu succes unei competitii internationale. "Asta nu o spunem noi, ci au spus-o altii, care cunosc bine genul asta de muzica. Din pacate, lucrul acesta nu se reflecta in caseta pe care am scos-o. Acolo e doar jumatate din ce putem. Noi suntem noi insine doar pe scena, cand dam totul pentru public. Iata de ce ne plac concertele in direct." <b>Dia Radu
Fotografii de Sebastian Enache