Zece ani de cultura nationalaAugustin Buzura
Presedintele Fundatiei Culturale Romane"Ni s-a parut infinit mai util sa aprindem o lumina cat de mica, decat sa condamnam la nesfarsit intunericul"Recent, Fundatia Culturala Romana a aniversat un deceniu de existenta. Creata si condusa de scriitorul Augustin Buzura, membru al Academiei Romane, fundatia s-a dovedit, chiar din primele luni de activitate, o institutie "atipica" pentru standardele dambovitene, deoarece - pentru prima data dupa 50 de ani - a adus in prim-planul actiunilor sale o "floare rara", destinata sa inlocuiasca activismul comunist: profesionalismul. Cel care s-a incapatanat sa forteze frontierele bine pazite ale rutinei si festivismului a fost Augustin Buzura, ardeleanul romantic sosit la Bucuresti cu bastonul de maresal in ranita, cu gandul "de a aprinde o candela in noaptea comunista". In cadrul unui interviu acordat revistei noastre, d-l Augustin Buzura a raspuns cu amabilitate unui sir de intrebari pe care opinia publica, cititorii sai din vremurile apuse si de azi, ar dori, probabil, sa i le adreseze. A fost inspaimantator de greu - Domnule Buzura, iubitorii literaturii dvs. s-au simtit oarecum frustrati cand au aflat, in urma cu zece ani, ca v-ati "dus de-acasa", parasind condeiul literar de Cluj, pentru stiloul functionaresc de Bucuresti. Cum ati ajuns la aceasta decizie?
- Nu am parasit nici un condei. Am continuat sa scriu, dar am publicat mai rar. Pe langa reeditarile principalelor mele romane, tiparite inainte de 89, am publicat anul trecut romanul "Recviem pentru nebuni si bestii", o freasca a conditiei omului captiv in mrejele unei interminabile tranzitii. Cat despre hotararea de a crea si conduce Fundatia Culturala Romana, aceasta nu a fost expresia unei decaderi a subsemnatului la nivelul unui functionar de duzina. Daca in anii 70-80 romanul mi s-a parut singura arma cu care puteam sa lupt contra regimului dictatorial, dupa 89, nemaiavand de luptat contra vreunui regim, am ales fundatia ca mijloc nou, democratic, de a indeparta Romania de noaptea comunista. Noua, celor din micul grup alaturi de care mi-am inceput activitatea, ni s-a parut infinit mai util sa aprindem o lumina cat de mica, decat sa condamnam la nesfarsit intunericul.
- Ati ramas, deci, un luptator. A fost greu?
- A fost inspaimantator de greu. N-am fost intampinati cu simpatie. Nici macar intelegere n-am gasit in primii ani. "Exotismul" nostru programatic (am declarat fundatia apolitica) i-a intrigat pe multi. Asa ceva nu se mai vazuse, nu putea fi conceput. Daca nu desfasuram actiuni si nu tineam discursuri contra Puterii, insemna ca suntem "cu Iliescu"; daca nu simpatizam cu mineriadele sau nu ne amestecam in sferele de influenta ale Fsn, insemna - nu-i asa? - ca suntem "cu Opozitia", "cu Monarhia", "cu tradatorii de neam si tara". Toata lumea avea ceva de criticat, iar numerosi colegi si prieteni, cu biografii falsificate peste noapte, au devenit brusc acuzatori publici, procurori de ocazie. Cei care s-au oferit drept modele de probitate si intransigenta nu ne-au acordat nici o sansa, ba mai mult, au facut imposibilul ca sa ne incarce cu propriile lor neputinte. Nu ne-am pierdut nervii si energia cu ei si am avut incredere in timp, am fost convinsi ca el, in mod firesc, ii va aduce, treptat, la dimensiunile lor reale, fiindca n-au avut ce oferi: nici idei, nici fapte.
- Ce vi s-a parut, atunci, important? Cum se face ca un maramuresean ca dvs. nu si-a pierdut cumpatul?
- Am inteles ca important era sa construim imediat, fara a intra in polemici si lasand lumea sa vorbeasca. Noi doream fapte, am pariat pe actiune cu orice pret, deoarece stiam ca niciodata nu va veni la putere un guvern ori un partid care sa convina tuturor. Ca romancier care a imaginat nu o data in cartile sale stari de alerta sociala, trairi extreme, situatii la rascruce etc., nu puteam sa nu-mi dau seama de urile si iubirile trecatoare cu care eram inconjurati. Asa ca, in mod paradoxal, pot spune ca experienta literara de la Cluj mi-a folosit foarte mult la Bucuresti, evitand cu succes capcanele intinse de nenumarati binevoitori. Cultura ca partid unic - Timp de zece ani, numele Fundatiei Culturale Romane s-a aflat in prim-planul vietii publice romanesti. Practic, daca s-ar face o lista a tuturor faptelor de cultura notabile din 1990 pana astazi, cele mai multe ar fi grupate sub sigla Fcr. Unii spun ca ati avut relatii la Presedintie, la Guvern, la Banca Nationala, la Ministerul Finantelor, la Comisia de Cultura a Parlamentului, la Comunitatea Evreiasca, la Academie etc. etc. Unde ati avut, pana la urma, relatii, domnule Buzura?
- Am avut stranse relatii la... partid! La partidul nostru unic: cultura romana. Am mai avut relatii la Paris, Tokyo, Roma, Bruxelles, New York, Amsterdam, Washington, Mnchen si Beijing. Pretutindeni am fost primiti cu incredere si interes, fiind socotiti parteneri valabili, asa cum ne-am propus din prima clipa. "Pile" mari am avut la Centrul European al Fundatiilor (E.F.C.), organism paneuropean cu sediul la Bruxelles, ce reuneste cele mai importante fundatii din Europa. Acest Centru a primit fundatia noastra ca membru cu drepturi depline, facilitand deschiderea spre circuitul european a programelor noastre. In fine, am avut relatii pe toate meridianele globului, in mari universitati si centre de excelenta, in institute de cercetari, de unde provin multi din cei care au acceptat sa colaboreze cu noi, sa se implice direct in anumite programe. Este vorba de personalitati marcante, scriitori, oameni de cultura, istorici, profesori universitari.
- Sa reformulam, cu permisiunea dvs., intrebarea: de unde ati avut bani pentru sutele de proiecte finalizate in cei zece ani?
- In primul rand, de la bugetul statului, alocati de Comisia de Cultura a Parlamentului, pe baza documentatiei noastre foarte exacte si argumentate. Suntem o institutie nationala, precum British Council, Gethe Institut sau Institutul Suedez. In consecinta, asa cum se practica in Occident, primim bani pentru fiecare proiect in parte, dupa ce in prealabil a fost analizat de comisia parlamentara respectiva. Avem, de asemenea, bani din donatii si sponsorizari, precum si din venituri proprii (vanzari de carti si publicatii). Valori fara frontiere - Care este, practic, principalul obiect de activitate al Fundatiei Culturale Romane? Cat de mult v-ati apropiat, in acestdeceniu, de indeplinirea lui, asa cum a fost proiectat in 1990?
- Didactic vorbind, ne-am propus afirmarea culturii romanesti in lume, in paralel cu promovarea culturii straine in Romania. Un schimb liber de idei cu toate culturile lumii, un program consacrat cunoasterii reciproce intre Est si Vest. Prin cultura, noi ne-am dorit sa pregatim societatea civila si dialogul democratic in vederea integrarii tarii noastre in structurile euro-atlantice. Consider ca am ajuns foarte aproape de ceea ce ne-am propus cu un deceniu in urma, in momentele de entuziasm si candoare. Un alt punct important din programul nostru permanent il constituie puntile culturale pe care le-am construit cu, practic, toate comunitatile romanesti din lume, din Australia pana in Canada si din Africa de Sud pana in Norvegia. Nu mai putin importanti pentru noi sunt romanii din jurul Romaniei si din Basarabia, pentru care avem programe speciale, urmarite cu consecventa. In fine, ca reprezentant al unei societati deschise, fundatia si-a asumat si rolul dificil de initiator al unui dialog international, incercand sa promoveze confruntarea valorilor universale pe scena si in spatiul romanesc. I-am adus aici pe latinistii importanti din Europa si America; s-au intalnit, la Sinaia, Brasov sau Neptun, poeti de pretutindeni, dar si medici, istorici, profesori etc.; si-au gasit vocatia pentru limba si cultura romana studenti din cateva continente ale lumii.
- Spuneati, intr-un interviu, ca vremurile noastre nu sunt iubitoare de cultura adevarata. Cu toate acestea, "Fundatia lui Buzura", cum i se spune mai pe scurt, a reusit miracole. A reusit organizarea Festivalului Smithsonian de la Washington. Cum a fost posibil?
- Am primit sprijinul financiar al statului, fiind o actiune de interes national. Dar mi-ar trebui doua sute de pagini pentru a descrie sec, telegrafic, ce greutati au fost de invins. Am avut la dispozitie circa un an pentru a apropia cat de cat stilul organizatoric romanesc de cel american. Va imaginati? Suntem cei dintai romani care am pus in practica un concept destul de abstract deocamdata: parteneriatul romano-american. Si n-am avut voie sa gresim. Lucru observat de cei peste 1,1 milioane de americani care au vizitat "teritoriul romanesc" din marea Piata Nationala de la Washington.
- La Festivalul din America, se poate spune ca, in sfarsit, romanii nu si-au mai irosit energia, nervii si banii, asa cum se intampla mereu de vreo zece ani incoace.
- Romanii sunt experti in a refuza un adevar vechi de cand lumea: salvarea sta numai in noi insine. Numai valoarea si munca ne pot aseza pe un loc mai bun in lume. Daca am munci toti ca taranii si mesterii prezenti la Smithsonian, n-as mai avea indoieli asupra viitorului nostru imediat. Operele acestor oameni (icoane, oua incondeiate, ii, vase de ceramica, obiecte din lemn etc.) s-au vandut in intregime inca din primele zile, Romania stabilind astfel un record istoric pentru cele 33 de editii ale festivalului. De aceea, cred ca este obligatia noastra, a Fundatiei Culturale Romane, sa pledam si in continuare cu infinit mai multa energie, convingere si consecventa pentru cultura. Sunt sigur ca aceasta fundatie se afla pe drumul adevarat.
- Domnule Augustin Buzura, revista "Formula As" va felicita cu ocazia frumoasei aniversari si va ureaza mult succes in viitorul deceniu! Ion Longin Popescu
Fotografii de Mihail Cratofil