Acasa

Redactia
Cand bate toaca in munti- In orasul Victoria, unul dintre cele mai triste locuri din Romania, are loc an de an un eveniment vesel si fericit: concursul de toaca pentru copii. El se tine in luminata duminica a Floriilor, cand intrarea lui Iisus in Ierusalim e celebrata de ropotul a sute de ciocanele,...

Cand bate toaca in munti- In orasul Victoria, unul dintre cele mai triste locuri din Romania, are loc an de an un eveniment vesel si fericit: concursul de toaca pentru copii. El se tine in luminata duminica a Floriilor, cand intrarea lui Iisus in Ierusalim e celebrata de ropotul a sute de ciocanele, care sparg linistea de sub munti. Peste 40 de copii anunta apropierea Sfintelor Pasti ortodoxe, lovind cu nadejde in scandurile cantatoare, din lemn -</b><b>La poalele Muntilor Fagaras, intr-o priveliste care poate fi confundata cu paradisul, se afla unul dintre cele mai triste orase ale tranzitiei romanesti: Victoria. Ctitorie de inspiratie sovieto-comunista, la fel ca si industria care i-a fost implantata, localitatea a adapostit si a hranit pe o durata de aproape 50 de ani, o populatie venetica, dar si pe taranii fagaraseni. Industria Victoriei e astazi moarta, la fel ca si bunastarea locuitorilor sai. Spectrul saraciei umbla pe strada pe picioroange, bagand groaza in cartierele de someri. Si iata ca tocmai in locul acesta, unde tristetea topeste chiar si zapezile de pe munti, se petrec intamplari cu adevarat minunate; un preot, nici tanar si nici batran, dar plin de bunatate si de nadejde, a hotarat ca sufletul orasului n-are voie sa moara, ci trebuie sa traiasca intens, prin credinta, in asteptarea unui viitor mai bland...
Realizarile parintelui Smadu Octavian sunt mult prea importante in semnifica lor profunda, crestina, ca sa vorbim despre ele pe scurt. Amintim, doar, ca acolo - in cea mai lucie saracie - a izbutit sa inalte una din cele mai frumoase biserici din Transilvania si ca, o data cladita, biserica a devenit fermentul vietii spirituale a orasului. Concursul de toaca, una din inspiratele initiative ale parintelui (in care si-a implicat si propriii sai copii) este un exemplu convingator.In podul cu pasari

Daniel Smadu are 9 ani, ochii mari si degete subtiri, ca de pianist. Este unul dintre castigatorii concursului de toaca de anul trecut si vrea sa fie primul si-n acest an. Face zilnic exercitii cu ciocanelele, n-are emotii si nu-l supara curiozitatea gazetarului.
- Daniel, cine te-a invatat sa bati toaca?
- Tata, acum patru ani, cand a fost primul concurs. Aveam aproape cinci ani si de atunci bat toaca in fiecare zi. Maantrenez tot timpul, ca sa fiu cel mai bun din clasa mea. De la nenea Isac Dumitru am invatat cum se tin ciocanelele si cum se bate cu ele. Nenea Dumitru este batran acuma, are aproape 80 de ani, da tot mai bate si el toaca din cand in cand. Tata m-a dus si la parintele Calinic, de la Manastirea Sambata de Sus. Parintele mi-a aratat cum sa bat toaca asa, ca la manastire, "cu flori". Tot el mi-a aratat si cum se picteaza icoanele. De la el am invatat si eu, si surorile mele, Olivia si Octavia, sa facem icoane. Am fost si la Bucuresti cu icoanele si am luat premii la multe expozitii. Da mie tot mai mult imi place sa cant la toaca. Toaca mea e mai deosebita, e din doua scandurele de paltin, asezate pe un suport pe care pot sa-l duc oriunde vreau, in camera mea, in bucatarie, in curte. Cant unde vreau. Am fost cu ea si la Bucuresti, am cantat cand s-a deschis expozitia de icoane. La biserica de aici, de langa casa mea, este o toaca automata, adica apesi pe un buton care e in biserica si bate toaca in pod. Mie nu-mi place asta. Toaca asta automata bate uniform, la fel, tot timpul.
- Dar cum trebuie batuta toaca?
- Eu bat toaca cu amandoua mainile, ca la manastire. Tin bine ciocanelele in mana, sa nu le scap, da nu le strang prea tare, ca nu mai iese melodia. Mai intai bat mai incet, mai rar si numa intr-un fel, apoi un pic mai repede si cu mana stanga fac si cate-o "floare". Si-apoi iara, cant mai rar, mai rar si mai incet, ca si cum n-as sti. Si-apoi, deodata, incep sa cant repede, tot mai repede si tot cu mai multe "flori" pe care le fac si cu ciocanelul din mana dreapta si cu cel din mana stanga. E ca un cantec de pasare. Nu-i greu deloc. Eu ascult mai mereu pasarile cum canta seara, cand sunt bucuroase c-au mai trait o zi. Cateodata, ma mai urc in podul bisericii, unde e plin de cuiburi de pasari si stau si le ascult. Canta si ele cu "flori". Cand ma antrenez la toaca, ma iau la intrecere cu ele, si cand ele canta mai rar, eu cant mai repede, si cand ele canta repede, cant eu mai rar, fara "flori", le las pe ele sa se auda mai bine. Si-atunci imi place, si-i asa de frumos, ca-n vis.
- Ai emotii la concurs?
- Am putine, da emotia face bine, ca ies sunetele mai duios.
- Cum se desfasoara concursul?
- Venim care de unde, cu sutele, imbracati in costume nationale si intram, pe rand, in concurs. El se tine in biserica, in fata unui juriu, format din preot si epitropi. Din toti concurentii, fete si baieti la un loc, se aleg 40 de finalisti, care in Sfanta Duminica a Pastilor, dupa slujba de Inviere, se intrec in fata tuturor credinciosilor. Biserica e plina de oameni. Ai zice ca toaca se aude cantand pana-n cer.
- Daniel, de ce spui tu "cantec" la batutul in toaca?
- Spun cantec pentru ca este adevarat. Lemnul canta, daca stii sa il lovesti cu drag, unde trebuie. Sunetul viu e altfel decat sunetul mort. Vibreaza. Dovada ca si toacei ii place sa cante, tine cu tine, te ajuta sa castigi la concurs.
- Ce rost are batutul in toaca?
- Toaca ii cheama pe credinciosi la biserica. Le netezeste drumul spre Rai, zice tata. Cine aude toaca o data, nu mai poate s-o uite. Biserica unde ai auzit-o cantand prima oara, iti ramane pentru totdeauna in gand.
- O sa bati toaca si cand vei creste mare?
- Sigur. O sa bat toaca tot timpul. Ce, pasarile se opresc vreodata din cantat? Pagina realizata de
Otilia Teposu</b><b>O familie de iconari

Casa preotului Octavian Smadu din Victoria a fost binecuvantata de Dumnezeu cu trei copii. Trei copii curati si frumosi ca florile care se gasesc peste tot in casa si-n curtea parintelui. Fetele, Olivia si Octavia, sunt sfioase si au imprumutat de la mama lor, Gabriela, blandetea si caldura din priviri. Numai mezinul, Daniel, pare mereu pus pe sotii, n-are stare si-n ochisorii lui jucausi se citeste clar dorul de hoinareala.
Copiii preotului Smadu sunt cunoscuti nu numai in orasul lor natal, ca buni pictori de icoane. Anul trecut, toti trei au fost premiati la expozitia "Icoana din sufletul copilului", deschisa in Postul Mare, la Palatul Patriarhiei. Si anul acesta, fratii Smadu au trimis fiecare cate doua icoane la concurs, la Bucuresti, si asteapta cu nerabdare inchiderea expozitei si anuntarea premiantilor.
Olivia e cea mai mare dintre ei, s-a nascut in luna mai a anului 1984. Iubeste florile si primavara, dar a fost impresionata totdeauna de sarbatorile de iarna. De aceea, picteaza des icoane care au ca subiect Nasterea Domnului si obiceiurile de Craciun. "Imi plac icoanele mari, la care sa lucrez mult, icoanele cu multe personaje. Ma fascineaza expresia lor, faptul ca traiesc acelasi eveniment."
- Cine v-a invatat sa pictati icoane?
- Cand am fost mai mici, am frecventat Clubul elevilor de aici din oras si acolo, doamna profesoara Maria Cobuz ne-a datprimele indicatii si ne-a explicat cum trebuie inceput desenul si cum se lucreaza cu vopselele in ulei sau in tempera. Cand a vazut ca pictam icoane, tata ne-a dus apoi la Manastirea Sambata, la parintele Calinic. Parintele ne-a explicat si el unele lucruri si, mai ales, ne-a spus cu ce culori sa pictam hainele sfintilor, pentru ca nu-i voie sa le faci oricum. Sunt niste reguli, niste canoane, pe care ni le explica si acum, cand mergem la dansul ca sa-i aratam ce-am mai lucrat. Parintele e un bun sfatuitor pentru noi.
Octavia, a doua fiica a familiei Smadu, are 14 ani. De cativa ani picteaza si ea pe sticla. Tine minte si acum prima icoana: "Mantuitorul si vita-de-vie". "Liniile nu erau asa de sigure, conturul, desenul era mai neclar. Eu fac de obicei desenul cu pensula inmuiata in culoare neagra si pentru asta trebuie multa atentie, ca sa nu-mi tremure mana, caci se vede orice neregularitate a desenului. Imi plac mai mult icoanele batranesti, cu subiect simplu, cu personaje mai putine. Oricum, dureaza peste o saptamana pana termin o icoana mica, iar la cele mai mari lucrez si doua-trei saptamani. Eu ma gandesc in timp ce pictez la personajele pe care le reprezint, la viata lor, la intamplarile prin care au trecut. Imi place sa stiu cat mai multe despre sfinti, apostoli, despre Iisus. Mama (care picteaza cele mai frumoase icoane din casa noastra) si tata ne povestesc despre personajele biblice si apoi eu ma gandesc cum e mai bine sa le reprezint. Am avut mari emotii cand tata a sfintit icoanele cu care ne prezentam anul acesta la concurs. Am simtit ca e o zi importanta. De altfel, eu cred ca fiecare zi e importanta in felul ei, doar ca trebuie sa faci zilnic cate ceva bun si eu cred ca icoanele noastre sunt impliniri."
Casa parintelui Octavian Smadu a fost binecuvantata de Dumnezeu cu fericirea de a avea trei copii. Cu dragoste si intelepciune, cu chibzuiala si seriozitate, Parintele Smadu a pus temelie solida pentru raiul pamantesc al familiei sale. Dimineata, lumina soarelui intra sfioasa in casa parintelui, staruie o clipa pe icoanele prinse pe pereti, trece apoi mai departe si-i mangaie pe cei trei ingeri care-si incep ziua cu o rugaciune.
Cum sa nu fie armonie si intelegere intr-o casa in care lumina diminetii se revarsa din icoanele pictate de copii?