<em></em>
<em>Minuni Pe O Coaja De Ou</em>
Miniaturistul Puiu Dumitriu
<em>"Doamne, da-mi taria sa gasesc secretul!"</em>
Ca tehnician de televiziune, Puiu Dumitriu din Bucuresti a capatat o mare experienta in a vedea lucruri. Nimeni, de fapt, nu i-a cerut mai mult si putini dintre colegii si sefii lui au fost capabili sa-si dea seama ca a vedea nu e totuna cu a intelege. Intr-o zi, omul a citit Biblia si a inteles diferenta. De atunci, el a inceput sa vada nu numai lucruri, ci, asemenea unui mare scriitor, si idei. Talentul lui artistic, cenzurat in copilarie la sugestia unui tata pragmatic, isi gasise acum fagasul. Puiu Dumitriu a ales sa picteze icoane. In scurt timp, si-a dat seama ca lemnul si sticla nu sunt suportul cautat; nu dorea sa-si iroseasca vremea, copiindu-i pe zecile de calugari din manastiri. Asa ca s-a orientat spre tehnica miniaturilor chineze si japoneze, gasind ca singurul suport autohton acceptabil ca pret si semnificatie este oul. Banalul ou de pasare de curte, simbol al creatiei, ale carui fragilitate si "gratuitate" sunt in sine o provocare pentru orice artizan. Nu oul incondeiat de Pasti, ci oul pictat, oul-icoana, oul-fereastra, oul-giuvaer. Perfectionandu-si tehnica cu ambitia unui fachir, modestul expert de la Studiouri (un departament in televiziune) i-a uimit pe toti prin migala si "ingineria" cu care transforma pojghita alba de calcar, faramicioasa si lipsita de orice logica a modelarii, in constructii de o flexibilitate incredibila. De la oul cu o fata convexa si una concava, la oul cu doua-trei suprafete cusute intre ele, cu oua mai mici inchise in oua mai mari, si la oua cu ferestruici de vizitare ori cu usi si balamale miniaturale - toata gama de minuni a miniaturistului sta marturie indraznelii si izbanzii sale neasteptate.
Aparitia Sfintei Cruci
Crescut intr-o casa tipic romaneasca, din care nu au lipsit icoanele orientate spre rasarit in fiecare camera, Puiu Dumitriu este un credincios profund. A citit multe carti de istorie a Crestinismului, a vizitat sute de manastiri si biserici din tara, din Bulgaria si Grecia. S-a documentat destul de mult in iconografia bizantina si a inteles ca legea nescrisa a tehnicii icoanelor nu permite abateri de la "corectitudinea" acceptata de Biserica, nu permite "interpretari". Singurul lucru acceptat este "sufletul", amprenta credintei inflacarate. De aceea, a ales sa lucreze indeosebi in preajma marilor sarbatori crestine, cand a simtit ca are mai mult spor. "Atunci ma simt liber", spune. "Sunt mai puternic si mai inspirat; mi se pare ca e mai multa lumina in aer, ca durerile reumatice ma parasesc, ca ochii, afectati de indelungata folosire a lupei, isi recapata agerimea si puterea."
Odata, pe la inceputurile sale ca mini-iconar, Dumitriu s-a apucat chiar in ziua de Florii sa picteze chipul Maicii Domnului pe un frumos ou de gasca. L-a prins ziua de luni, l-a prins si marti, si tot nu reusise sa avanseze. Cu toate ca folosea culori deschise, chipul Mariei iesea mereu intunecat. Il lasa seara luminos, il gasea dimineata trist. Emotionat si usor infricosat, a abandonat lucrul. In Vinerea Mare, si-a aruncat din nou privirea pe lucrare, fara intentia de a continua. Cand, sub lupa, a observat fata Sfintei Fecioare traversata de o cruce foarte clara. O cruce albicioasa peste vopseaua ce se innegrise, din care razbatea o lumina stinsa... "Am fost cutremurat de acest semn", spune pictorul. "Mi-am dat seama ca, fiind in Saptamana Patimilor, aceea era icoana asteptata: Rastignirea Domnului Iisus pe Cruce. Pe care, de altfel, am realizat-o in numai zece ore, lucrand cu un spor mai mare ca niciodata. In plus, n-am spart nici un ou!"
Alta data, tot in Postul Mare, Dumitriu dorise ca icoana intitulata "Visul Maicii Domnului", despre care citise in Biblie (in acest vis, Sfantei Maria i se prevesteste rastignirea lui Iisus), sa fie inclusa neaparat in colectia sa. I-au trebuit aproape doi ani pana sa-si dea seama ca nu are unde afla un model. A intrebat la peste 20 de biserici si manastiri din tara, a cautat la trei biserici din Sofia si la cateva din Atena. Nici un preot n-a putut sa-l lamureasca, nici un album sa-i destainuie chipul dorit. La intoarcerea din Atena, autocarul a facut o escala la Salonic, in apropierea Bisericii Sfantul Dumitru. Ii era gandul doar la visata icoana. A intrebat ghidul, o grecoaica numita Eleni: "Aveti reproduceri de icoane bizantine?". "Ce se vede in vitrina", i-a raspuns fata. "Eu as vrea, totusi, altceva..." "Daca doriti neaparat, va ofer cu placere iconita mea de suflet." Si i-a dat chiar icoana atat de mult cautata! "Acesta, mai mult ca sigur, a fost un alt semn ceresc. De unde stia Eleni ce-mi doresc cu atata ardoare?"
Intr-o alta Saptamana Mare, lucra la a treia varianta a "Rastignirii". "Conturul crucii si trupului Mantuitorului - isi aminteste Dumitriu - arata corect, cel putin in aparenta. Dar la figura m-am impotmolit. Firicelul de ata care marcheaza chipul nu se lasa inconvoiat (fusese tratat cu aracet), in ciuda tuturor incercarilor. N-as fi vrut sa renunt. Asa ca m-am dus la cea mai apropiata biserica sa cer sprijinul prin rugaciune: <<Arata-mi, Doamne, greseala si ajuta-ma s-o indrept!>>. In scurt timp, am descoperit intr-un almanah ca, in reprezentarea iconografica bizantina, crucea are sub picioarele Mantuitorului o bara scurta, inclinata spre personajul crucificat alaturi. Este semnul care arata ca Domnul l-a iertat pe pacatos. Dupa ce am corectat bara, am terminat lucrarea fara efort. Cineva din afara mea a implinit cu usurinta ceea ce eu, neglijentul, nu primisem dezlegare sa fac."
Povestea firului de bumbac
"As vrea sa va spun cate ceva despre tehnica mea de lucru... Am ales oul pentru a conferi o noua dimensiune estetica iconografiei ortodoxe. Ceea ce-mi reuseste pe coaja oului este o imbinare dintre pictura si sculptura, o lupta... cu detaliile mici. Cel mai mult am avut de cautat firul potrivt. La inceput am incercat cu sarma, dar cum sa cosi doua coji de ou cu fir de metal? Doamne, zic, da-mi taria sa gasesc secretul. Pun ata de cusut. Poliesterul nu poate fi insa mulat pe suprafata oului. Pana la urma, solutia mi s-a aratat in vis: am visat scene din Biblie (in fiecare seara citesc macar o pagina din <<Cartea Cartilor>>), in care personajele erau imbracate in vesminte de bumbac. Asadar, firul de bumbac era rezolvarea!"
Alte dificultati au intervenit la pictura. Suprafata curba a oului nu este o sectiune dintr-o sfera; ca urmare, induce deformari inadmisibile ale chipului reprezentat. Din nou zile si seri de rugaciune. "Eu n-am avut un maestru, n-am facut scoala. Am invatat singur, cu ajutorul Celui de Sus. Asa am invatat si decupajul cojii de ou. Tai in oul crud o portiune, dupa care o cos la loc cu ata de bumbac trasa prin aracet si vopsita in culorile dorite. Cum formele curbe sunt infinit mai dificil de stapanit, dalta poate forta materialul la schimbarea directiei si inevitabilul intervine brusc. Doamne, ce-i de facut? Dupa lungi incercari, mi-a luminat Dumnezeu mintea sa inversez ordinea etapelor lucrarii. Am lipit mai intai crampeiele de ata care marcau detaliile si apoi am executat decupajele de-a lungul lor."
Puiu Dumitriu practica, desigur, o tehnica mimetica, salvata de banalitate, doar prin sinceritatea sa naiva. El crede in mantuire si doreste sa-i indrume si pe altii pe calea invataturii sfinte. Chiar daca nu reuseste sa ridice icoanele sale pe oua la nivelul unor obiecte de cult, el crede in forta credintei si in revelatiile care i-au schimbat viata. In atelierul sau, peretii sunt acoperiti cu icoane adevarate.
Ion Longin Popescu
Fotografii din colectia Dumitriu