EvenimentExpozitie de fotografii
Iulian IgnatReporterul-poet al redactiei noastre debuteaza ca fotograf</b> Saptamana aceasta, in Bucuresti, la clubul-bar "Grand Maguy" din str. Matasari nr. 49 s-a deschis expozitia de fotografii a colegului nostru Iulian Ignat, sugubat intitulata "Sarba lui Natalita". Expozitia este o impresionanta incursiune "fotografica" in lumea satului romanesc, in ceea ce a mai ramas neatins de poluarea "civilizatiei urbane".
Cu multa sensibilitate, inteligent cenzurata de umor, fotoreporterul - un virtuoz al cuvantului, dar si al imaginii - descopera si recompune universul spiritual al celor ce i-au fost "modele" pentru reportajele sale publicate in "Formula As":celebra fanfara "Zece prajini", batrani, copii, peisaje - imagini in alb si negru, extrem de sugestive si de "odihnitoare", in invazia de culori care ne-a napadit. Veritabil poet, Iulian Ignat este un iubitor al amurgurilor linistite de vara, un analist delicat al chipului omenesc pe care descifreaza cu bucurie candoarea - fie cea a copilariei, cat mai ales cea a senectutii. Pelicula fotografica se topeste, literalmente, in fata a tot ce inseamna univers rural autentic, intr-un omagiu nostalgic al autorului.
Si daca acest vernisaj s-a bucurat de prezenta - din solidaritate artistica - a grupului "Domnisoara Pogany", cei veniti sa viziteze expozitia (care va tine o luna) se vor bucura, seara de seara, de cate un miniconcert de jazz, blues, muzica country, delectandu-se cu faimoasele "clatite frantuzesti" cu specific regional, pe care neintrecutul gurmand devenit ad-hoc bucatar, vi le prepara pe loc.
Dar povestea acestui local, deschis de niste francezi entuziasti, in inima Capitalei, va fi subiectul unui articol viitor. Sanda Anghelescu
<b>Din impresiile participantilor</b> Dan Iliescu (Timpuri Noi): "Figurile pe care le-am vazut fotografiate sunt extraordinar de expresive. Am remarcat tabloul cu cele trei batrane, filosofic ar fi Cele trei Gratii, dar cel mai mult mi-a placut fotografia cu taranul violoncelist. Cel care canta are o expresie fantastica, vicleana si umila in acelasi timp. O imagine zdrobitoare, in care e prins aspectul uman primordial - brutal si natural".
Gil Dobrica: "De mult n-am mai fost la o intalnire de genul asta. Invitatia lui Iulian a fost o surpriza pentru mine, nu mai iesisem de mult din casa. Sunt niste fotografii foarte frumoase, iar expozitia merita toata atentia".
A.G. Weinberger: "Ma bucur cand vad ca un om reuseste sa-si realizeze visurile. Este si cazul lui Iulian Ignat, pe care il cunosc de mult. Nu stiam insa ca una din pasiunile lui e fotografia. Ma bucur pentru el, a fost o surpriza. Totusi, am ramas cu o impresie de tristete. Probabil, imaginea de insingurat a lui Iulian s-a contopit cu cea a chipurilor din fotografii si mi-a lasat aceasta senzatie".
Barry Mulligan (Consulul onorific al Irlandei la Bucuresti): "Imi place cum a imortalizat Iulian tigancile si tarancile. A prins niste momente ale vietii cotidiene, dar deloc banale, ci pline de vitalitate. Cea mai interesanta mi se pare poza cu personajul acela care fuma. Fumul este risipit pe toata fata, e ciudat, misterios si original".
Alexandru Tomaselli (Black Cat): "Lucrarile lui Iulian fac o trimitere directa la Kusturica. In ambele cazuri, e vorba de aceeasi plasticitate a imaginii si de aceleasi elemente de bun gust."
Hanno Hofer (Nightloosers): "Expozitia lui Iulian e facuta sa o mai vezi o data, la o bere. A fost un eveniment original, intr-o parte a cantat <<Domnisoara Pogany>>, in alta parte ne-am strans sa stam de vorba. Mi-a placut...". Dia Radu <b>Primavara ActorilorHoratiu Malaele
Primavaratice...</b> Pentru mine, toate anotimpurile sunt la fel: primavaratice. Fie ca ma aflu pe <<Podu">> - spectacolul de la Sala Atelier a Teatrului National, fie ca m-as plimba pe sub podurile Senei. Important e sa mai ajung din cand in cand si pe podiumul invingatorilor, nici nu conteaza unde si pentru ce gen de arta. In primavara asta, am repetat din nou cu Vlad Mugur un alt Goldoni (primul fusese "Mincinosul", acum noua ani) si acum acesti proaspeti "Doi gemeni venetieni" mi-au readus pe buze gustul victoriei de altadata, atunci cand "Mincinosul" a obtinut Leul de Aur la Festivalul de la Arezzo. Resimt si acum starea de euforie cu care ne intorceam invingatori acasa de pe podurile venetiene (am jucat spectacolul si la Venetia). Cine stie ce surprize ne mai rezerva in continuare Goldoni si Vlad Mugur... Cu un asemenea regizor, care stie sa emotioneze profund spectatorul de orice nivel cultural, cu acest creator generos de la care invat enorm si ca actor si ca regizor, merg oricand si oriunde la sigur. In luna mai voi deschide si o expozitie de pictura - pictura impresionista, figurativa, pe intelesul tuturor - si evenimentul se va intampla in holul Teatrului Bulandra, in seara premierei cu "Hamlet", regizat de Liviu Ciulei. Expune cu aceasta ocazie si colegul meu de teatru, Stefan Sileanu, actor si pictor cu experienta, pentru ca a studiat cu marele Ion Tuculescu. Abia asteptam! <b>Florin Piersic jr.
Un aprilie cu surprize O prima surpriza: premiera cu "Chelnerul mut" de Harold Pinter, piesa pe care am tradus-o cu doi ani in urma pentru ca imi placuse mult si de atunci am tot cautat teatrul, sponsorul, regizorul si partenerul cu care s-o realizam. I-am gasit, insfarsit, si sunt bucuros ca spectacolul nostru gazduit la Teatrul Act de catre Marcel Iures e foarte bine primit. A doua surpriza - de fapt prima ca timp si ca importanta: mi-am luat nevasta tanara si incantatoare, studenta la Academia de Teatru si Film. Ne stiam mai de mult, dar abia cu o luna inainte de a ne cununa (civil, deocamdata) ne-am apropiat. Eu am grabit putin lucrurile, ca sa-i fac Adrianei o surpriza pentru ziua ei de nastere, 8 Martie. Cum ma simt? Deocamdata bine, invat sa ma bucur de fiecare clipa. Ceea ce le doresc tuturor si in toate anotimpurile vietii. Premiera "Chelnerului..." a iesit Ok, tanarul regizor Puiu Serban a inteles intentiile celebrului dramaturg si a venit cu idei noi, care au imbogatit tensiunea dintre cei doi parteneri. Mi-a facut placere sa joc impreuna cu colegul meu de la National, Liviu Lucaci. De filmat, n-am mai avut parte, dupa acel "Ultim plan" realizat de regizorul belgian Benoit Peeters in Franta. Atunci, am avut sansa de a lucra cu o echipa de excelenti profesionisti si am fost de-a dreptul fascinat. De acum incolo as accepta nu numai un rol principal ca acela, dar orice munca de platou, ca asistent ori secretar, orice, doar sa pot lucra afara, pentru ca pe la noi am cam vazut cum stau lucrurile. Maria Ploae
Sperante si iar sperante</b> In afara de faptul ca imi vopsesc jardinierele in alb ca sa-mi bucur frumoasele mele petunii, begonii sau dalii pitice, nu mai fac nimic altceva decat sa astept. Sa astept noi roluri in teatru, pentru ca la noi, la Teatrul Mic, ni s-a scos si singurul spectacol in care mai jucam, "Fazanul", si nu stim de ce, pentru ca e o comedie care aduce multa lume in sala. Ceva nou la orizont nu se mai profileaza si, din pacate, suntem cam multi care somam si cam de multicel. Cauza? Intrebati conducerea si regizorii, ca noi de ei depindem. Interpretez un rol frumos, la Teatrul de Comedie, in "Trei femei inalte", dar din pacate spectacolul e programat rar. Nici in film nu se intrevede ceva, dupa "Bietul Paparazzo" (premiat, e drept, la Ucin, dar ramas stingher). Traim si noi cu speranta ca cine stie, la concursul de scenarii al Onc-ului va aparea ceva si pentru concurentul Nicolae Margineanu, regizorul si sotul meu. Asteptam cu nerabdare vacanta, ca sa ne urcam in masina si sa plecam cu copiii unde om vedea cu ochii. Anul trecut am fost in Grecia - o minune! Acolo ne-a ramas sufletul si s-ar putea sa pornim in cautarea lui. Or, ca Ulise, poate ceva mai departe si pe alte mari. Alice Manoiu <b>Pop-RockIn mod subiectiv, despre o mare formatie
Phoenix Voi incerca sa fiu obiectiv, dar astazi nu prea cred ca o sa-mi mearga. Pentru ca eu am fost student la Timisoara, am trait cinci ani viata culturala a orasului de pe Bega si in 1963, cand mi-am luat diploma, formatia Sfintii isi schimba numele in Phoenix... Poate si din cauza lor drumul meu a cotit catre muzica si s-a intretaiat adesea cu cel al lui Nicu Covaci si al tovarasilor lui. Au fost momente frumoase, dar si dramatice, pentru ca totul s-a petrecut in epoca de trista amintire care a si provocat, de fapt, plecarea din tara a trupei.
I-am revazut dupa "89 si de atunci, cu perioade de tacere, activitatea Phoenix este cunoscuta de toti iubitorii muzicii rock, in componente mai mult sau mai putin apropiate de cea care i-a consacrat... Pe 7 aprilie, anul acesta, cu o trupa total schimbata, Phoenix-ul mai renaste o data, dovedind o forta de neinvins.
Voi incerca sa fiu obiectiv, dar astazi nu cred ca o sa-mi mearga. Dar cel putin voi fi sincer. Am plecat spre sala cu sufletul negru. Stiam ca turneul a fost prost organizat si m-am mirat ca Nicu Covaci, atat de constiincios si bun manager, a mers pe alte maini. Si a inceput concertul. Cei trei mii de tineri, toti foarte tineri, au primit extraordinar grupul si muzica lui,de la "Vremuri" la "Ora-Hora". Pana si presa noastra muzicala, atat de tanara si carcotasa, a recunoscut valoarea si n-a mai cautat neghina in grau. Din pacate, au lipsit din sala fostii membri ai grupului si mai toti muzicienii rock bucuresteni. A fost putina lumea de varsta a doua. Cred eu ca si ei au avut indoieli, ca nu au mai crezut in noua formatie si in Nicu Covaci...
Si totusi, Phoenix a renascut si Nicu Covaci (la 19 aprilie va implini 53 de ani) a ales optim oamenii care-i trebuiau si care se pretau muzicii, sound-ului si spiritului Phoenix. Am realizat acest lucru abia in acest concert cand, dupa destula munca si cateva aparitii scenice, am ascultat ansamblul perfect format de Tavi Colen (chiar daca este alta voce decat Mircea Baniciu), Alin Oprea (chitara si voce), Lucian Cioarga (care a incercat sa-l suplineasca pe Ovidiu Lipan), Nicu Covaci (o voce care nu poate lipsi din multe piese semnate Phoenix in peste 30 de ani si, in plus, un chitarist rafinat). S-a integrat corect si cuminte in formatie un neamt, Volker Vassen si acel violonist de exceptie, tot german, care de 21 de ani sta langa Covaci: extraordinarul Mani Neumann, ce imprima muzicii un alt fel de sound si chiar look, fata de cel cunoscut in primele trei mari albume - un tehnician dotat cu suflet si imaginatie balcanica. (In interpretarea bucatii "Negru Voda", a fost demential.) Recunoscand ca sunt subiectiv, acceptand sa fiu contrazis prin vorbe si mai ales prin fapte asemanatoare, voi incheia spunand ca am urmarit un mare concert (muzica, sunet impecabil, atmosfera in sala) si ca nu vad la ora actuala vreun alt grup romanesc care sa poata egala cele doua ore de concert Phoenix. Aurel Gherghel