La Moldovita, cand ouale Infloresc De Pasti, la Moldovita, in Bucovina, flori inchinate lui Iisus imbraca in migala si culoare coaja oualor. Stravechi obicei petrecut de la generatie la generatie, scrisul oualor ramane indetelnicirea cea mai fascinanta pe toata durata Postului Mare. Nu este gospodina in toata asezarea care sa nu-si impodobeasca belsugul cosului de Pasti cu cel putin doua-trei oua maiestrit lucrate in culori vesele si desene armonioase. Nu exista nici masa de gospodar pe care in Duminica Pastelui, alaturi de halunci, ouale rosii obisnuite, sa nu se afle si delicatele oua scrise. Fastuos imbracate in desene geometrice, de o mare acuratete si precizie, redand stilizate forme de flori, frunze sau chiar arbori, ingemanate intotdeauna cu crestinescul simbol al crucii, aceste adevarate opere de arta populara au devenit de multa vreme celebre nu doar in tara, ci pe multe meridiane.
Mestesugul incondeierii sau "scrierii" oualor s-a pastrat in formele sale initiale in satele Bucovinei. Tehnica traditionala, bazata pe trasarea unor modele cu ceara topita pe coaja alba sau colorata succesiv, de la nuantele cele mai deschise pana la brun sau negru, a ramas aceeasi. Dupa ce se protejeaza cu stratul de ceara culoarea initiala, oul se introduce intr-o alta baie de culoare, pana ce in final este acoperit aproape integral cu ceara. Cand ceara se topeste la caldura focului din plita, apare modelul curat, asa cum l-a imaginat artistul. Curatat foarte bine de orice urma de ceara si sters apoi intr-un prosop uscat, oul este in cele din urma lacuit pentru a i se imprima stralucire.
Artistii care dau viata unor asemenea valori sunt de cele mai multe ori niste ilustri anonimi. Oameni obisnuiti, pe care necazurile nu-i ocolesc intotdeauna, unii cu carte, altii fara, unii cu o bruma de avere, altii fara, unii cu sperante si vise, altii fara... Amintiri, pe un ou de Pasti</b> La cei 84 de ani pe care i-a implinit in martie, Ecaterina Dariciuc este fara dubii cea mai batrana dintre femeile din Moldovita care "scriu" oua. Locuieste intr-o casuta marunta si saracacioasa, cocotata pe un genunchi de deal. Mestesugul l-a invatat cand era copila de la o matusa cam bolnavicioasa, care s-a prapadit de multa vreme, Anita Bursuc. E batrana, nici nu s-a gandit vreodata ca va ajunge la varsta asta, dar mai indrazneste inca sa scrie oua. E un chin, dar are nevoie de bani, caci pensia pe care o primeste nu este suficienta. Ii cam tremura mana si uneori in loc de o linie ii ies doua. E tare greu fara bani. Duminica trecuta, nu a putut merge la biserica pentru ca nu a avut nici macar un leut, pentru o lumanare. Ii place sa mearga la biserica, fiindca atata i-a mai ramas: nadejdea in Dumnezeu. Acum plange, caci din cauza lipsei nu se poate inchina in fataicoanelor. Cand era mai tanara, era faimoasa printre femeile care incondeiau oua. Era cea mai priceputa. Scria in Postul Pastelui si cate 500 de oua. Acum, cu greu mai termina cinci oua pe zi. Era bine pe atunci. Veneau oameni cu comenzi de pe toata valea Moldovitei. Acum, nu mai vine nimeni, sunt alte femei mai tinere, care lucreaza mult mai bine. Duminica va iesi in piata cu cele cateva oua pe care le-a terminat. Nu a mai fost niciodata, dar uite ca a venit si vremea asta! Spera sa castige cativa lei. Se bucura cand vine Pastele. Isi aminteste de vremea cand veneau flacaii cu udatul. Fetele se ascundeau in pod, caci daca le prindeau, le udau din cap pana in picioare. Era frumos. Acum, tinerii nu mai stiu sa se distreze asa. Parca sunt mai rautaciosi, mai suparaciosi, mai insingurati. Barbatul ei a fost pe front, in razboi, si acolo s-a imbolnavit. A venit acasa si a murit. Acum, are o pensie de razboi: 30.000 lei. Ii multumeste lui Dumnezeu si pentru asta. Pentru toate ii multumeste lui Dumnezeu. Cand era tanara, nu mergea la Denii, ca trebuia sa scrie oua. Toata noaptea scria. Intr-un an, tine minte cum plangea in Sambata Pastelui ca nu termina de scris toate ouale pe care le avea comandate. Cu banii aceia isi crestea copiii. Nu i-a placut cartea, dar i-a placut sa invete sa faca ceva. Stia si sa teasa. Scoartele de pe pereti ea le-a facut. Acuma nu mai poate. E greu de tras la stative. Feciorul ei a ramas vaduv, cu cinci copii mici, si ea a trebuit sa-i creasca. Ii cam face greutati fiul, ca mai bea. Nu mai tine minte ce partid era la conducerea tarii, cand au venit doi de la Consiliul Popular sa-i ceara impozit. A refuzat sa plateasca. Statul nu a cheltuit nimic ca sa o invete sa scrie oua. A invatat ea singura, cu puterile si priceperea ei. Pentru ce sa plateasca impozit? Asa le-a spus, iar cei doi au plecat si nu i-a mai vazut de atunci.
E frumos de Pasti. Pe timpul comunistilor, tot spuneau ca nu este Dumnezeu. Uite ca Dumnezeu s-a intors si iar tin oamenii obiceiurile frumoase. Sunt obiceiuri sfinte, care trebuie pastrate. Ar fi vrut sa impartaseasca din tainele meseriei. Din cati copii a avut, nici unul nu a vrut sa invete. Au mai venit cateva copile din vecini si lor le-a mai aratat. Lucrul asta nu-i usor. Daca ai ambitie, faci tot, daca nu, nu faci nimica. Cel mai bine lucreaza ouale de rata. Au coaja neteda si lucioasa, iar albul este mai curat decat al oualor de gaina. A lucrat chiar si oua de gasca, desi i-a fost cam greu, ca ii lipseste degetul cel mare si tine greu oul in causul palmei. Nu tine rate. Este batrana si nu mai poate sa alerge dupa ele prin paraie, sa vada pe unde s-au ouat. Si apoi, nici vremurile nu mai sunt sigure. A lui Bandiu a avut sase rate si aseara numai doua a mai adus acasa.
De Pasti, ii place sa mearga cu cosul la sfintit. Atunci vine multa lume la biserica, la sfintitul pastii. Cand trece preotul cu blagoslovenia spune "Hristos a inviat" si oamenii ii dau oua incondeiate. Preotul nu cere niciodata, dar oamenii ii dau. Acolo unde stie preotul ca sunt oua mai frumoase si femei mai tinere si gospodine, spune de trei-patru ori "Hristos a inviat". Iar femeile ii dau cate un ou, chiar daca el nu cere. Nu cere niciodata.
Cand erau mici, primeau de Pasti halunci si mergeau cu toti copiii pe deal sa le ciocneasca. In Martea Pastelui, se facepomenirea mortilor la cimitir. Si atunci e frumos, ca printre morminte se impart oua, prajituri si cate un paharel de bautura, de sufletele mortilor. Preotul canta si pomeneste. Catre seara, canta aproape toata lumea, iar unii se cam impleticesc printre cruci.
In ultima vreme, modelele de pe oua au devenit tot mai complicate, liniile tot mai dese si mai subtiri. De mult, desenele erau mai simple, modelele erau traditionale: crucea pastii, coarnele berbecului, pieptanasii, poloneza, creitarca. Iar culorile se preparau de obicei din plante: din coaja de mar dulce, din surcele de arin, din sovarf.
In ziua de Pasti, dupa sfintirea hranei, copiii mergeau pe la case sa anunte Invierea Domnului, iar drept rasplata primeau de la gazda oua rosii. Catre seara, se adunau sa-si numere ouale primite, ca sa stabileasca cine a fost cel mai vrednic. A doua zi, umblau flacaii si barbatii cu udatul. Gospodinele sau fetele le multumeau cu oua incondeiate si cu cate un paharel. Nu toate ouale erau fierte, caci pe coaja oului nefiert culoarea se prinde mult mai bine. Si cum barbatii isi bagau ouale primite in san, dupa o vreme, cand numarul femeilor udate era suficient de mare, ca si numarul paharelelor cinstite, se intampla sa se mai sparga cate un ou. Iar camesile tare se mai umpleau de galbenus.
Ecaterina Dariciuc este fericita cand priveste cu ochii ei albastri, stersi, indarat, spre vremurile tineretii. Vremurile care i-au ramas in amintire vii si frumoase, ca modelul unui ou scris. <b>Mester pe sapte sate
La a treia casa, pe priporul pe care isi mana amintirile batrana Dariciuc, locuieste Ion Zdrob. Are 87 de ani si este celebru printre femeile care incondeiaza oua, pentru ca este singurul mester care stie sa faca chirstite, adica acele condeie cu care se scriu ouale. Batranul se tine drept ca un ostean si, chiar daca miscarile ii sunt domoale, se vede usor din neastamparul cu care se invarte prin curtea ingusta ca nu are ragaz. A invatat sa mestereasca chirstite prin 1938, de nevoie, caci nevasta il tot zorea sa-i faca rost pentru Postul Pastelui de vreo cateva. De atunci, s-a tot perfectionat, iar azi, la varsta lui, este singurul om din zona care stie secretele acestei meserii. "Sa deie Dumnezeu sa traiti, sa mai faceti, ca altcineva nuare cine", ii ureaza clientela. Pamant nu are, dar o paine si-o poate castiga si din migaleala. "Altceva nu pot face, dar stau pe scaun si mozolesc lucrarea asta", spune bunicul.
Trebuie rabdare, iar lucrul, chiar daca pare simplu, trebuie facut cat se poate de bine, ca sa fie multumit cine il ia. In ultima vreme, cererea de chirstitie a crescut mult. Ion Zdrob lucreaza tot timpul anului, nu doar in preajma Pastelui. Pleaca femei de la noi prin strainatate, in Anglia, in America, in Germania si au nevoie de instrumente. Fiecare traieste cu bucatica lui de paine. Fata lui Buceag a luat 150 de bucati. Pleaca in Germania si acolo trebuie sa le invete pe nemtoaice mestesugul incondeierii. Si de la scoala din Paltin a fost un profesor si a luat o multime, ca acolo ii invata pe copii. Zicea profesorul: "Domnu" Zdrob, sa stiu ca ma culc flamand si nu m-as apuca sa fac treaba dumitale". Vin femei din Argel, din Breaza, Brodina, din Vatra Moldovitei. Ba, intr-o seara, a venit una tocmai de la Humor, cu masina. Fiecare are pretentiile ei. Sa fie asa, sa fie asa. Batranul are intotdeauna pregatit un stoc de chirstite, ca nu cumva sa vina vreo gospodina si sa nu gaseasca ceea ce cauta.
Este lucru de migala. Nu poate lucra fara ochelari. Cel mai greu este pana subtiaza metalul cu ciocanasul. Are o nicovala mica si bate in metal cat e ziulica de mare. Varful chirstitei il face de regula din alama. Dar merge si din cupru si chiar din fier. Materialul il mai gaseste prin deseurile de la electricitate, dar tot mai greu.
Mainile lui Ioan Zdrob sunt batrane si obosite. Dar se incapataneaza sa nu stea incrucisate. Nu vor sa ramana incrucisate, iar la cei 87 de ani, batranul inca isi mai castiga "de o paine" cu propriile maini. Omul nu a facut multa scoala, dar stie ca munca este cea mai pretioasa masura a caracterului. Asezat langa un ochi de fereastra, rasuceste foitele fine din tabla de alama pentru a fi de folos creatoarelor de modele pe gaoci de oua. Micile instrumente pot fi folosite pentru incondeierea a 20-30 de oua. Apoi se tocesc si nu mai sunt utile. Speranta este la batranul Zdrob, care inca mai are pregatite altele noi. Minunea Invierii pe coji de ou
Ouale incondeiate in Moldovita au devenit renumite in toata lumea. In fiecare an, tot mai multe localnice sunt invitate in strainatate sa faca demonstratii de incondeiere in preajma sarbatorilor de Pasti. Muzeul etnografic al Bucovinei are in evidentele sale multe nume de artiste populare din zona Moldovitei. La targurile anuale, care se tin in Suceava sau in orase apropiate, participa cu siguranta si mesteritele moldovitence. Obiceiul traditional a devenit si o buna afacere. In competitia nedeclarata dintre manuitoarele chirstitei, modelele batranesti, cu desene mai simple si mai labartate, sunt inlocuite cu adevarate minuni ale rabdarii si iscusintei, lucrate cu instrumente comparabile cu dimensiunile firului de par. Din strainatate, au fost adusi coloranti superiori, cu calitati de aderenta si persistenta mult imbunatatite. Tot mai multi vizitatori straini raman profund impresionati de frumusetea acestor simboluri crestine si tot mai multe comenzi aduc in casele moldovitencelor o sursa nesperata de redresare economica. Este si acesta un dar, pe care Dumnezeu, in nemasurata Sa bunatate l-a facut unor oameni care, neavand un alt sprijin pentru rezolvarea problemelor legate de existenta de zi cu zi, traiesc minunea Invierii pe coji de ou. Casian Balabasciuc
(Fotografiile autorului)
(Urmariti in numarul viitor al revistei un minunat reportaj despre sufletul padurilor bucovinene, pastorite de inginerul silvic Casian Balabasciuc, autorul acestui articol.)