Traseele vacantei

Redactia
Sudul romanesc e la fel de frumos ca si nordulZona Mehedintiului Dealuri impadurite, munti cu inaltimi semete, rauri repezi, pesteri adanci, lacuri de acumulare, golfuri, defilee cu deschideri fascinante... Pe langa spectaculoasele variatii de relief si peisaj, potentialul turistic al acestei zone s...

Sudul romanesc e la fel de frumos ca si nordul</b><b>Zona Mehedintiului Dealuri impadurite, munti cu inaltimi semete, rauri repezi, pesteri adanci, lacuri de acumulare, golfuri, defilee cu deschideri fascinante... Pe langa spectaculoasele variatii de relief si peisaj, potentialul turistic al acestei zone sud-vestice a tarii este intarit de asezamintele monahale (manastirile Sfanta Ana, Tismana, Vodita) si de istorie, ale carei urme se intalnesc la tot pasul, asemenea pieselor unui joc de puzzle.
Un motiv in plus pentru a lua drumul Mehedintiului este faptul ca turismul rural de aici ofera, de la sfarsitul lunii aprilie, preturi promotionale pentru intreg sezonul. Astfel, cazarea la una dintre cele 35 de pensiuni Antrec omologate este de 150.000 lei camera dubla si 100.000 lei cea de o persoana, urmand ca, din cea de-a doua noapte, preturile sa scada la 120.000 lei, respectiv 80.000 de lei. Micul dejun este inclus, iar daca doriti sa mancati la gazdele dvs. un pranz si o cina, va costa 75.000 lei. Puteti lua in calcul si varianta unui sejur activ, cu drumetii pe munti, pescuit, plimbari cu barca sau, vara, cu vaporul de agrement pe Dunare si, daca aveti echipament adecvat, expeditii in pesterile ce sunt o adevarata comoara pentru speologi.</b><b>Drobeta Turnu-Severin
Resedinta de judet, locul de unde pornesc majoritatea traseelor turistice din Mehedinti. Orasul actual a fost proiectat in 1831, frumoaselor case-vila oranduite in siruri paralele sau adiacente cursului Dunarii alaturandu-li-se o suta treizeci de ani mai tarziu nelipsitele blocuri-cutii de chibrit. Exista insa cateva puncte de atractie ce dau orasului un aer propriu, aparte:
- Portul, cu vapoarele, barjele, cu pescarusii si albatrosii de rigoare, aflat la doar 1200 de metri de malul sarbesc, are si el, la fel ca toate porturile, poezia si ritmul sau.
- Parcul Rozelor. Aflat in imediata vecinatate a garii, parcul gazduieste ruinele Cetatii Medievale a Severinului. Cu putina imaginatie, puteti intelege ce a insemnat, timp de patru secole (Xiii-Xvi), o fortificatie medievala pe malul Dunarii.
- Turnul de apa. Ridicat in anii "30 in stil medieval, constructia infrumuseteaza centrul orasului.
- Muzeul. Cladirea muzeului gazduieste sectiile de arheologie si etnografie, iar parcul din fata se constituie intr-o adevarata expozitie de ruine: ruinele Termelor Romane, ruinele Podului lui Traian, construit de celebrul Apolodor din Damasc pentru a inlesni trecerea trupelor romane pe teritoriul Daciei, ruinele vechii Mitropolii a Severinului. De asemenea, daca aveti noroc de o zi frumoasa, puteti sa va odihniti pe zidurile vechiului castru roman si sa admirati Dunarea, asa cum probabil faceau, cu doua milenii in urma, cuceritorii veniti din Cetatea Eterna. Hinova
La 14 kilometri de oras, pe soseaua ce leaga Drobeta de Calafat, se afla Pensiunea "Constanta Popescu": trei camere, baie, bucatarie. Poate fi locul unui sejur de vis datorita unui amplasament de exceptie: la zece metri de poarta casei, Dunarea ofera posibilitatea unei plimbari cu barca, a unei partide de pescuit sau a unei "sedinte" de bronzat pe plaja in miniatura. Ceva mai sus, la 100 metri, mai pot fi vazute, iesind din iarba, cateva "amintiri" ale zidurilor Cetatii Hinova, iar padurea de salcami, ce insufleteste primavara tot locul prin miresmele sale, este punctul de intalnire al apicultorilor din intreaga tara. Aici se aduna, in fiecare an, in luna mai, 7000-8000 de stupi, ce profita de clima calda, mediteraneana, ce face ca salcamii sa infloreasca mai repede decat in restul tarii.
Revenind la Pensiunea Popescu, aceleasi gazde - care au investit mult suflet si nu numai in aceasta idee de turism rural - va invita, in imediata apropiere a casei, sa treceti pragul minicomplexului format din magazin, restaurant, brutarie si atelier de confectii. Orsova
Manastirea Vodita, vechi asezamant monahal, atestata din anul 1371 si hidrocentrala Portile de Fier I sunt doua puncte de atractie pe parcursul celor 25 de kilometri ce leaga Drobeta de Orsova. Farmecul acestui oras consta in asezarea sa, asemenea unui amfiteatru, pe malurile Golfului Cerna. Daca ajungeti la Orsova, nu treceti mai departe fara sa vizitati Catedrala Catolica, a carei arhitectura, cu totul aparte, a facut ca in orasul australian Sidney sa se inalte o sora geamana a sa. Pe una din culmile ce strajuiesc orasul se afla Manastirea Sfanta Ana, un loc superb atat datorita dragostei cu care este ingrijit de maicute, cat si datorita privelistii care-ti taie respiratia. Manastirea ofera mai bine de 30 de locuri de cazare. Dubova
Dupa un drum de 25 de kilometri de la Orsova (nu uitati acasa actele de identitate, intrucat ne aflam pe o fasie de frontiera) ajungem la Dubova, in zona de munte a Mehedintiului. Aceasta inseamna viaducte peste vai salbatice, inaltimi stancoase, peisaje de neuitat, inseamna Cazanele Mari si Mici, adica locurile in care Defileul Dunarii se ingusteaza si fluviul da impresia ca fierbe. Formatiunile carstice ale Masivului Ciucarul Mare si Pestera Ponicova, cunoscuta si sub numele de Pestera Liliecilor, cu 1600 de metri de galerii descoperite, vin si ele sa intregeasca impresia generala. Zona cuprinde 215 hectare de rezervatie complexa, cu plante precum stanjenelul de stanca, fagul oriental, alunul turcesc, stejarul pufos si vietati rar intalnite in Romania: vipera cu corn, acvila, broasca testoasa, scorpionul, rasul, vulturul egiptean.
Posibilitatile de cazare in Dubova sunt diverse. Intrucat influenta austroungara s-a pastrat de-a lungul anilor, multe gospodarii sunt construite in stilul "casa in casa", cu curtea in interiorul "fortaretei". Un alt stil are Pensiunea Prof. Gheorghita, tip casa de vacanta, cu doua-trei camere pentru turisti. Aici puteti opta, pe durata sederii, pentru o cura cu produse melifere, cu ceaiuri din flora de munte sau cu sucuri naturale. O alta varianta gasiti pe Valea Mraconiei, deschisa de o stanca uriasa, sculptata de mesteri locali pentru a reprezenta "Capul lui Decebal". Chiar pe malul paraului Mraconia, langa un complex de casute pentru taberele de copii, se afla un loc ideal pentru "colegii" lor mai mari, elevi, studenti, ce nu au venit in vacanta pentru a fi mofturosi sau a cauta luxul. Hanul Decebal are trei camere mici (cu pat dublu), un grup sanitar. Camping, drumetii (spre Baile Herculane, Cheile Nerei, Pestera Gaura cu Musca), pescuit, plimbari cu barca cu vasle sau cu motor, sport, relaxare - poiana si padurea de fag din spatele hanului au un cuvant greu de spus in acest sens. Ponoarele
Aceasta comuna din nordul judetului Mehedinti se afla la 5 kilometri de Soseaua Nationala Targu-Jiu - Baile Herculane, la 37 kilometri de gara Motru si la o egala distanta (65 kilometri) de Drobeta si Baile Herculane. Un alt oras apropiat este Targu-Jiu - 45 de kilometri. Cu o diferenta de nivel de aproape 300 metri, de la 345 metri la 611 metri, cat masoara varfurile Ciuca si Cula, Ponoarele reprezinta o colectie de bijuterii ale naturii, multe dintre ele catalogate drept monument. Aici se afla cea mai mare padure de liliac (20 de hectare) din tara, parfumul sau atragand, an de an, in prima parte a lunii mai, iubitorii naturii si ai folclorului la "Sarbatoarea liliacului".
Fara sa tina cont de anotimp, frumusetea Podului lui Dumnezeu poate fi oricand admirata. Este vorba de o arcada de calcar, cu o lungime de 60 metri, o deschidere de 27 metri si o latime de 9,7 metri - dimensiunile celui de-al doilea pod natural ca marine din Europa si singurul functionabil (pe deasupra sa trece Soseaua Turnu-Severin - Baia de Arama - Baile Herculane) de pe Batranul Continent. Podul s-a format prin prabusirea unui perete al Pesterii Bulba care, la randul sau, prin cei 5000 metri de galerii si prin arhitectura interioara deosebita, se constituie intr-o atractie turistica. Deasupra pesterii si a podului se afla un deal plin cu plante de spanz si cu formatiuni carstice intre care piezurile - incretiturile calcaroase - ce alcatuiesc Campul Afroditei si Campul Cleopatrei sunt unice in Europa, la altitudini de pana la 600 metri. La cealalta iesire a pesterii gasim Lacul Zaton, un lac de origine carstica si care, avand legatura cu sistemul hidrografic al pesterii, este cand plin ochi - pe o intindere vasta - cand pustiu si crapat.
Iata si cateva recomandari privind posibilitatile de cazare la Ponoarele:
- Pensiunea Popescu Eleodor, o frumoasa casa de vacanta, cu etaj, care ofera in interior patru camere - doua dintre ele cu televizor - un living spatios si un grup sanitar, iar afara - locuri pentru corturi si umbra prunilor, a visinilor si a merilor.
- Pensiunea Borloveanu Dumitru, cu un antreu plin de plante, doua camere, baie, televizor.
- Pensiunea Doman Delia are pentru turisti sase camere simple - la fel ca in cazurile precedente - foarte curate, fiecare dotata cu televizor, un living, un antreu si, pe timp de vara, o casuta langa Padurea de Liliac.
La zece kilometri de Ponoarele, la poalele unui deal "cucerit" de o padure de carpinis, se afla satul Nadanova, care adaposteste doua dintre cele mai noi si mai bine echipate vile Antrec din Mehedinti. Este vorba de Pensiunea Ploscaru, cu o sala de mese, la demisol, de 24 de persoane, bucatarie, cinci camere, doua bai, doua terase si de Vila Dragan. Aceasta poate functiona la categoria trei stele (in turismul rural inlocuite de margarete), datorita elegantei constructiei si confortului din interior. Un living mare, perfect pentru serile reci si zilele ploioase, un semineu, aparatura audio-video de exceptie, patru camere spatioase si totodata intime, doua bai si o bucatarie ultramoderne, doua terase. Cele doua vile din Nadanova au, de asemenea, spatiu pentru camping.
Pentru inchirieri si amanunte, Asociatia Nationala a Turismului Rural Ecologic si Cultural va sta la dispozitie:
- Antrec Bucuresti: 01/223.70.24 si 01/311.28.45
- Antrec Mehedinti: 052/38.15.45 si 095/80.96.65. Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)