Un "vraci" contemporan:
Nica Micu
"Puterea tamaduitoare a naturii face mai mult decat toate medicamentele din lume" Despre Nica Micu din comuna Ivesti s-a mai scris in "Formula As". In rastimpul care a trecut de atunci, ecourile legate de vindecarile obtinute de el cu ajutorul unor preparate din plante sunt atat de spectaculoase, incat ne-am decis sa-i facem o noua vizita in "laboratorul" lui din ograda, plin de siropuri, de tincturi si de saci cu flori bine mirositoare. "Puterea tamaduitoare a naturii face mai mult decat toate medicamentele din lume", spune taranul din Ivesti. Oameni carora medicii nu le-au mai dat sperante de viata decat pentru cateva saptamani vin sa-i multumeasca pentru ca si-au regasit sanatatea. De altfel, Nea Micu insusi este o reclama vie pentru preparatele lui, realizate din peste 100 de plante. La 80 de ani, el arata ca de 50 de ani si asta dupa ce o buna parte a vietii a petrecut-o in spital.
"M-am intors de pe front foarte bolnav. Am facut hepatita cronica, apoi m-am imbolnavit la stomac, intestine si inima. Si pentru ca astea parca nu erau de ajuns, am facut reumatism poliarticular si spondiloza. Cu bolile astea am zacut timp de 12 ani prin spitale. Nici medicii nu mai stiau ce sa-mi faca. Eram asa de slabit, ca in ultimul timp nu ma mai puteam ridica din pat. Doctorii m-au trimis acasa. Ma impacasem cu toate cele lumesti, de-acum ma gandeam ca-mi vine sfarsitul. Dar Dumnezeu nu m-a parasit. Un prieten din Cotumba-Comanesti, auzind de la o cunostinta in ce stare grava ma aflam, mi-a trimis niste leacuri din plante si un biletel pe care era scris: <<Nica, bea siropul pe care ti l-am trimis si o sa te faci bine>>. Am inceput sa-l iau, cu incredere si speranta. Dimineata, am luat un paharel mic de sirop, iar peste vreo trei-patru ore, puteam deja sa-mi misc mainile si picioarele. Nu-mi venea sa cred ce se intampla cu mine. La asfintit, am iesit din casa si i-am deschis poarta nevesti-mi care venea de la prasit. Am plans amandoi de bucurie. Am continuat tratamentul si, dupa ce m-am mai intremat putin, am plecat la prietenul meu, sa-i multumesc personal pentru minunea pe care a facut-o cu mine. El m-a invatat cum sa prepar singur siropul miraculos si mi-a recomandat o cura de lunga durata. Mi-am facut rost de plante si m-am pus pe treaba. Ma simteam din ce in ce mai bine. Treptat, bolile m-au lasat una cate una, asa ca am capatat curaj si l-am preparat si pentru prieteni, pentru oameni saraci ca si mine, care n-aveau bani de medicamente. Siropul avea in reteta 14 plante. Cu timpul, eu am adaugat plante noi in compozitia sa si am ajuns sa folosesc astazi peste 50 de plante la prepararea lui. Practic, nu exista boala pe lumea asta la care sa nu faca bine. De-atunci, stiu ca raspunsul la problemele noastre de sanatate este in toate cele pe care ni le-a lasat Dumnezeu pe pamant..."
Nici o boala nu-l mai impresioneaza pe Nea Micu. Le-a infrant una cate una de-a lungul timpului, incat astazi spune: "Nu exista boala care sa nu poata fi tratata cu buruieni. Tratamentul asta e bun pentru leucemie, boli hepato-biliare (hepatita, ciroza), pancreatita, diabet, boli de inima (hipertensiune arteriala), boli de rinichi, boli de piele, boli de stomac (ulcer, gastrita), boli de plamani (Tbc), viermi intestinali, fibroame uterine, varice, reumatism, alergii, intoxicatii, chiar si pentru unele cancere maligne...".
Plantele de leac si le cauta singur sau cu baietii lui, prin paduri, pe dealuri sau pe lunca Siretului. "Majoritatea plantelor le adun din flora spontana. Dar am nevoie si de plante mai rare, care nu cresc pe-aici, pe la ses. Pe-alea le cumpar de la culegatorii din munti. Practic, adun de toate: plante, flori, radacini, scoarta de copaci... Fiecare dintre ele actioneaza intr-un fel anume asupra organismului, dar cand le pui pe toate la un loc, fac adevarate minuni. Am ajuns sa fac bitter din 115 plante. Imi prepar singur si tincturile, si picaturile, totul. Nu iau nimic de la farmacie. Alifiile le fac cu osanza de porc, dupa reteta taraneasca. Totu-i natural, de-aia au efecte asa bune." Pe langa sirop si bitter, Nea Micu mai prepara si o alifie speciala pentru cancer de piele, alifii din plante pentru boli de piele, bube, rani si reumatism, dar si o solutie impotriva caderii parului.
Pentru orice diagnostic, intr-o cura de tratament se folosesc doi litri de sirop si jumatate de litru de bitter. Separat, pentru fiecare pacient in parte, Nea Micu prescrie plante pentru bai si ceaiuri, tincturi si picaturi. "Fiecarui bolnav ii dam leac pentru boala lui. Tratamentul este simplu. Toti pacientii folosesc sirop si bitter din plante: inainte de mese, cate 50 ml de sirop si cate o lingura de bitter. Numai sa se aiba grija, ca siropul este foarte concentrat. Multi oamenii mi-au spus ca-i ameteste. De aceea, e bine sa se ia mai putin la inceput (cate 40 ml) sau sa se dilueze in ceai. Daca organismu-i anemic, nu-l suporta. Bitterul se foloseste si extern, sub forma de comprese, frectii si ca dezinfectant. In timpul tratamentului este interzis sa se consume oua, lapte dulce si carne de porc. Si, desigur, fara alcool, cafea si tutun. Tratamentul tine doua saptamani. In functie de gravitatea bolii, se poate repeta de trei-patru ori." O rugaminte are Nea Micu la pacienti: sa nu-i solicite tratamente prin posta, fiindca siropul se degradeaza daca nu-i tinut la frigider, iar afara "da colt de primavara".
Cand il intreb cat costa preparatele sale, pare putin rusinat. "Inainte, le dadeam tratament oamenilor din sat si din imprejurimi, iar ei, drept multumire, imi aduceau branza, smantana, lapte, porumb - ce-aveau si ei prin gospodarie... Noi eram saraci-saraci. Si imi spuneau oamenii: <<Vai de mine, cum mi-ati dat tratamentul asta gratis, ca vad ca aveti sase copii si n-aveti nici de unele...>>. Si le ziceam: <<Eu m-am facut bine cu tratamentul asta, care mi-a fost trimis gratis. Gratis vi-l dau si eu!>>. Dar de cand am inceput sa cumpar plantele, n-am ce face: pun pret pe tratament. Uneori mi-e rusine, ca n-are toata lumea bani. Altii, mai cu cheag, ma intreaba: <<Doar atat costa tratamentul?>>. <<Atat!>> Pacat ca plantele-s prea scumpe. Un kilogram de plante costa intre 70.000 si 200.000 lei. Si, ganditi-va ca numai pentru bitter folosesc 115 plante diferite, ca sa nu mai vorbesc de kilogramele de cuisoare, scortisoara si foi de dafin pe care trebuie sa le pun in compozitie. Cand pot, mai fac si eu cate-o pomana si dau tratamente gratuite, ca de omul sarac se ia cel mai repede boala. La preturile de azi, un litru de bitter costa 100.000 lei, iar siropul - 30.000 lei."
Ii place sa-si povesteasca reusitele, chiar daca nu pricepe inca foarte bine cum actioneaza preparatele sale asupra bolilor.
- Ionel Ciocan din Galati a venit la mine cu mama sa, Ileana Ciocan, din satul Salceni, comuna Tutova. Batranei ii aparuse pe spate o ciuperca de marimea unui ou, din care curgea mereu puroi cu miros urat. La Spitalul Judetean au vrut sa-i faca biopsie, deoarece doctorii considerau ca ar putea fi de natura canceroasa. Dar a aflat de mine si a venit in Ivesti. I-am dat ceaiuri sa se spele, apoi sa se dea cu o alifie si sa foloseasca o cataplasma facuta din coaja de vanata uscata si pisata, amestecata cu smantana. In trei saptamani i-a ramas o cicatrice cat unghia, care apoi a cazut singura.
- Aurel Craciun din Galati a fost diagnosticat cu tumora maligna colon, unghi hepatic si splinic. A fost operat si a urmat tratament cu citostatice. Doctorul de la Galati nu-i mai dadea nici o sansa. S-a dus la Bucuresti, la Spitalul "Fundeni", unde i s-a recomandat sa continue chimioterapia. Dar a venit si la mine. I-am dat bitter si sirop, a urmat tratamentul si acum se simte excelent. Avea 51 de kilograme cand a iesit din spital, iar acum are 100.
- Ecaterina Crisan din Focsani avea ciroza hepatica decompensata si i se umflase burta ca unei gravide in noua luni. Voma sange biata femeie... I-am dat tratamentul, iar efectul s-a vazut imediat. Totusi, l-a urmat timp de trei ani, pana s-a vindecat complet.
- Un caz mai special a fost cel al lui Parlog Liviu din Focsani. El avea o boala rara: policitemie vera. Asta e o boala de sange, care-l ingroasa ca bulionul. Din cauza asta a facut un accident vascular, a avut preinfarct, si pareza (faciala, la mana si la picior). A fost la Bucuresti, la Hematologie, unde timp de o luna si jumatate a facut perfuzii cu ser, pentru a-i subtia sangele. A citit in "Formula As" despre mine si s-a hotarat sa-mi incerce leacurile. I-am dat sirop, bitter si un ceai din usturoi. A urmat tratamentul doua luni de zile si acum se simte perfect. Vine tot timpul pe la mine cu prieteni si colegi, bolnavi si ei, ca are mare incredere in tratamentul meu.
Ca orice om intelept, Nea Micu preda stafeta celor tineri. Nu pentru ca ar fi obosit sau s-ar simti batran, ci fiindca vrea sa-si prepare leacurile "ca la carte", iar asta-i cere timp. De cand are curtea plina, nu mai are vreme sa stea la taclale cu pacientii. Fiul lui, Emanoil Danaila, i-a preluat locul si invata din mers toate tainele tatalui sau. Dar fiindca nu le stie pe toate, tot ii mai cere sfatul cateodata. Si daca va mira faptul ca pe fiul sau il cheama Danaila, trebuie sa spunem ca pe Nea Micu il cheama de fapt Danaila Ion, trecut gresit in registrul starii civile de cei de la primarie, dupa numele de fata al mamei. Dar el si-a luat numele tatalui - Micu - si asa-l stie toata lumea din Ivesti.
Nea Nica Micu locuieste in comuna Ivesti, judetul Galati, pe Strada Blajerii de Sus, la nr. 572. Il gasiti usor, fiindca pe gardul sau scrie mare, cu litere de-o schioapa: Nicu Micu - Plante Medicinale. Cautati-l si nu veti regreta! Informatii suplimentare la tel. 036/86.65.87, 094/89.71.17. Florentin Popa Farmacia FamilieiIenuparul
(Juniperus communis) Este un arbust conifer care creste in palcuri, in raristi si margini de paduri, in zona de deal si de munte. Are frunze aciculare, cu o dunga alba pe fata si verde inchis pe dos, cu flori mici, galbene si verzi. Fructul, rotund si carnos, care contine un ulei aromat volatil, precum si frunzele se folosesc in scopuri terapeutice. Principiile active ale ienuparului actioneaza diuretic, sudorific, expectorant, antitusiv, antispastic, antireumatic. Activeaza puternic metabolismul. Administrarea indelungata provoaca iritatii renale. Cura cu ienupar nu se prescrie in nefrita acuta si cronica, in nefroza, deoarece provoaca hematurie si chiar hemoragii intestinale. Atentie: nici un preparat de ienupar nu se administreaza mai mult de sase saptamani. Tuse si bronsite cronice
- Peste doua lingurite de planta se toarna o cana de apa clocotita. Se lasa sa se infuzeze 15 minute. Se strecoara. Se beau patru linguri pe zi.
- Inhalatie cu doua lingurite de boabe oparite cu o cana de apa. Se inspira aburul emanat.
- Inhalatie cu cateva picaturi de ulei de ienupar (se gaseste in farmacii) puse intr-un vas cu apa fierbinte. Se inspira profund. Diabet
Se prepara o infuzie dintr-o lingurita de boabe uscate, oparite cu o cana de apa clocotita. Se lasa acoperita 15-20 de minute. Se strecoara. Se bea de-a lungul unei zile in mai multe reprize. Reumatism
- Infuzie din doua lingurite de boabe uscate peste care se toarna o cana de apa in clocot. Se acopera si se lasa sa se infuzeze 15-20 de minute. Se strecoara. Se iau patru linguri pe zi, la intervale egale de timp.
- Decoct din 100 g boabe de ienupar, fierte intr-un litru de apa, vreme de cinci minute. Se adauga cu totul in apa din baie.
- Masaje pe locurile dureroase, cu tinctura de ienupar (10 g de boabe se macereaza in 100 ml de alcool concentrat, vreme de zece zile). Stimularea circulatiei periferice
Se fac bai cu apa la o temperatura de 37?C, in care se adauga zece litri de solutie de ienupar (se obtine prin fierberea a trei kilograme ramurele si 200 de boabe in zece litri de apa). Hepatita epidemica
Infuzie din doua lingurite de mladite tinere (se recolteaza acum, primavara) maruntite, oparite cu o cana de apa. Se bea intr-o zi, cate o lingura, din ora in ora. Retineri de lichid in tesuturi
Infuzie dintr-o lingurita de boabe oparite cu o cana de apa. Se lasa sa stea acoperita zece minute, se strecoara si se bea in mai multe reprize pe zi (la ore fixe). Cura de primavara
Ienuparul este un depurativ foarte puternic. Favorizeaza eliminarea toxinelor din organism prin diureza si transpiratie. Se recomanda administrarea unui decoct diluat (se fierbe cinci minute) cu 10-20 boabe la un litru de apa. Cantitatea se bea in cursul unei zile. Se recomanda in cure de primavara. Cura cu 213 boabe
Pentru a face o cura completa aveti nevoie de 213 boabe de ienupar. (Cura este contraindicata in afectiunile renale inflamatorii). Modul de administrare: in prima zi se mesteca 4 boabe de ienupar, a doua zi - 5 boabe si asa mai departe, pana la 13 zile, apoi se scade cate un bob pe zi, pana se ajunge iarasi la 4 boabe. Inainte de a fi inghitite, boabele se maruntesc foarte bine cu dintii. Cura este indicata in urmatoarele afectiuni: obezitate, mastoza chistica, guta, litiaza urinara, reumatism, dereglari hormonale, afectiuni hepatice si biliare, afectiuni gastro-intestinale, afectiuni circulatorii, astm bronsic, viroza respiratorie. Prof. Octavian Barbu