Politicieni de mica publicitate
Acum cateva zile, politicienii taranisti din Tecuci si-au publicat demisiile in paginile de publicitate ale unui ziar din Galati. Demisii tarzii, legate prin fire subterane de inalta tensiune de inlaturarea lui Radu Vasile de la conducerea guvernului si de iesirea acestuia din cel mai important partid al coalitiei guvernamentale. Radu Vasile insusi si-a intarziat demisia din postul de premier, invocand moralitatea si cerand ca in schimbul importantei fituici sa devina presedintele Senatului.
Politica a inceput sa fie facuta si in paginile de publicitate, si in emisiunile de mare audienta. Chiar si mirosul scenei politice incepe sa fie acela de marfa cu termen de garantie expirat. Primarul general al Capitalei, unul dintre oamenii scosi in frunte de taranisti la festivitati si alegeri locale anticipate, si-a dat demisia din partid, abordand o figura tragica de martir politic. Nu a suportat multa vreme singuratatea. In nici o saptamana, intr-un apartament din Bucuresti s-a infiintat partidul care-l va purta spre noi peripetii politice. Si cum se putea numi altfel partidul lui Viorel Lis decat Partidul Noua Generatie, cand stim preferinta primarului general pentru tineret, mai ales ca acum s-a si logodit cu o reprezentanta a noii generatii?
Si daca noua formatiune de partid se adreseaza celor care se simt tineri in cuget si simtire, Alianta pentru Romania a infiintat o linie telefonica la care pot suna femeile maltratate pentru a primi consultanta medicala, juridica si politica. Partidul lui Melescanu, mai bun cunoscator al societatii romanesti (multi dintre membrii lui fondatori sunt de formatie sociologi), stie ca nu tineretea furnizeaza voturi, ci frustrarile si agresivitatea.
Pregatirile pentru campaniile electorale din acest an ne amintesc de vremurile bune ale democratiei romanesti, cand la alegerile din 1990 se inscriau in cursa electorala sute de partide: ale gemenilor, orfanilor de razboi, iubitorilor de animale sau liber-schimbistilor. Ele se inregistrasera la tribunal ca partide sau ca societati cu raspundere limitata, in timpul liber facand comert cu dopuri sau suruburi. Unele dintre aceste partide si-au redus activitatea si si-au transformat sediile in frizerii. Altele au perseverat, in numele democratiei. Disparitia partidelor de cartier nu inseamna si disparitia oamenilor; acestia traiesc, cel putin ca mentalitate. Si de aceea nu trebuie sa ne mire ca viata nebunatica din parlament continua, de parca restul lumii nu ar exista, iar pe buletinul de vot nu ar fi trecut si locul pe care trebuie sa-l ocupi, ci doar permisiunea de a intra in sala. Politicienii nostri continua sa se certe de la tribuna, pe holuri, la cantina sau pe strada, isi arata pumnii sau isi improspateaza vocabularul cu textele formatiilor muzicale de cartier. Legi importante sunt negociate la sange, in culise, cand, pentru votarea unui sfert de articol, se mai acorda un post in administratia locala. Iar cand e vorba despre interese comune, salarii, indemnizatii sau scutirea de impozite, nu mai distingi pe scena politica decat un urias cu picioare de lut si cinci sute de guri. Flamande. N.C. Munteanu