Puterea de vindecare a rugaciunii confirmata de mari savanti<b></b>Dr. G. Marinescu: "Lourdes si Maglavid"
Inca de la inceputul secolului trecut, vindecarile miraculoase care se savarseau in Franta, la Lourdes, au schimbat optica multor oameni de stiinta. Pentru a arata importanta ce se acorda acestor vindecari miraculoase, prof. dr. G. Marinescu, membru al Academiei Romane, a scris o carte intitulata "Lourdes si Maglavid" (Editura "Universul", 1936), in care noteaza: "La 16 iulie 1912, dr. Jean Bon a prezentat public in fata Facultatii de Medicina din Lyon o teza asupra catorva vindecari de la Lourdes. Conform afirmatiilor domniei sale, 350 de medici au iscalit ca isi indeplinesc o datorie, recunoscand ca la Lourdes se petrec vindecari nesperate, printr-o actiune speciala, pe care stiinta nu o cunoaste si pe care n-o poate explica numai prin fortele naturii. Si printre numele trecute pe aceasta lista, gasim 42 de interni si fosti interni ai spitalelor, 42 de medici si chirurgi ai spitalelor, 12 profesori universitari si doi membri ai Academiei de Medicina (Duret, Ch. Fiessinger). Trebuie sa se stie ca la Lourdes bolnavii sunt examinati de medici atat la sosirea lor cat si dupa aceea. Carrel, ilustrul invatat de la Rockefeller Institute din New York (ateu convins), era tanar prosector la Lyon si ingrijea o fata de 12-13 ani, atinsa de o supuratie rece a fosei iliace drepte. Dupa toate tratamentele medicale si chirurgicale, neobtinand nici o ameliorare, imitand pe Charcot si pe altii, Carrel recomanda bolnavei sa se duca la Lourdes. La o masa la care participau mai multi profesori, Carrel povesti numai faptele miraculoase, nefacand nici un comentariu. <<Inutil sa mai insistam>>, taie profesorul C... cuvantul lui Carrel. <<Cu asemenea idei, d-le, pot sa spun ca nu vei avea nici un rost printre noi. Niciodata Facultatea de Medicina din Lyon nu-ti va deschide portile.>> Atunci, zise Carrel: <<Daca este asa, ma duc>>... si s-a dus in America, la Institutul Rockefeller, unde a devenit o lumina a biologiei moderne" ("Lourdes si Maglavid", prof. dr. G. Marinescu, pag. 23-25). Nu la mult timp dupa plecarea lui la Rockefeller, Alexis Carrel (celebrul scriitor si om de stiinta) a primit propunerea unui coleg de la Biroul Medical din Lourdes sa insoteasca in calitate de medic un pelerinaj de bolnavi.Cu aceasta ocazie, s-a convins prin constatare personala de vindecarea instantanee a unui bolnav de cancer, care avea obrazul perforat de boala: intr-o clipa, tesuturile obrazului i s-au refacut. Vazand apoi cum s-au vindecat in mod aproape instantaneu bolnavi cu diverse afectiuni ca lupus, cancer, infectii renale, tuberculoza pulmonara, osoasa sau peritoniala, s-a convertit la crestinism. Ajuns savant de renume mondial, laureat al premiului Nobel, celebru mai ales prin publicarea cartii "Omul, fiinta necunoscuta", dupa indelungate studii si experiente pe mii de pacienti, Alexis Carrel a ajuns la concluzia ca numai rugaciunea este aceea care poate favoriza vindecari miraculoase. Astfel, in anul 1941, in numarul din luna ianuarie a revistei americane "Reader"s Digest", Carrel a publicat un studiu despre rugaciune. In anul 1944, dr. Alexis Carrel revine asupra temei cu un al doilea studiu "despre rugaciune", insistand asupra efectelor fiziologice si curative resimtite de bolnavii care se roaga. Selectia fragmentara pe care o propun in continuare are rolul de a atrage atentia asupra unor adevaruri care vin din zona stiintei: forta tamaduitoare a rugaciunii, argumentata de un mare chirurg si fiziolog. Alexis Carrel: Studiu despre rugaciune
(Extrase)
"A vorbi omului modern despre rugaciune ar parea la prima vedere un lucru inutil. Oamenii moderni considera rugaciunea ca un fapt desuet, o superstitie, un misticism, un rest de barbarie sau de primitivism. In realitate, omul modern ignora aproape cu desavarsire rugaciunea si efectele ei. Cauza principala a acestei ignorante este faptul ca simtul sacrului s-a atrofiat in sufletul omului modern si ca rugaciunea a devenit o raritate. Foarte putini se roaga si, mai ales, foarte putini se roaga cu adevarat. Rugaciunea multora este sterila, deoarece nu traiesc sensul rugaciunii: sunt egoisti, falsi, mincinosi, farisei, orgoliosi, incapabili de credinta si iubire. In general, rugaciunea este un tipat de durere, un strigat de ajutor. Uneori, insa, ea devine o contemplatie senina a principiului imanent si transcendent al lucrurilor. Un act de iubire si de adoratie fata de Acela de la care provine minunea vietii. De fapt, rugaciunea este un efort al omului de a comunica cu Fiinta invizibila, cu Acela care este Creatorul a tot ce exista. Departe de a fi o recitare mecanica de formule, adevarata rugaciune este transfuzie de viata divina in sufletul credinciosului, o absorbtie a constiintei acestuia in Dumnezeu. Dar acest fenomen, in esenta, nu este de natura intelectuala sesizabila, de aceea ramane inaccesibil atat filosofilor, cat si savantilor. Caci, precum simtul frumosului si al iubirii nu depind de nici o cunostinta intelectuala, tot asa, simtul sacrului - simt al rugaciunii - nu depinde de silogisme intelectuale. Un om simplu, indiferent de gradul lui de inteligenta, il poate simti pe Dumnezeu tot atat de bine cum simte caldura soarelui sau parfumul florilor. Dar acest Dumnezeu, atat de accesibil celui care-L iubeste, se ascunde celui ce nu stie a simti si a iubi, ci doar cunoaste si intelege. Pentru a te apropia de Dumnezeu nu ai nevoie de ceremonii complexe, ori de jertfe sangeroase. Rugaciunea a devenit usoara, iar tehnica ei - simpla. Pentru a te ruga, nu ai nevoie decat de a face un efort de a tinde spre Dumnezeu. Acest efort trebuie sa fie mai mult afectiv decat intelectual. Scurta sau lunga, cu voce tare sau mentala, rugaciunea trebuie sa fie asemenea unei conversatii intre copil si tatal sau. Ne prezentam in fata lui Dumnezeu asa cum suntem. Te rogi in masura in care iubesti cu toata fiinta ta. Forma rugaciunii variaza de la cuvinte simple, spuse de taran in fata Rastignitului de la rascrucea drumurilor, pana la maretia coralelor si liturghiilor solemne care rasuna sub boltile catedralelor. Stapanul lumii accepta si cele mai smerite cuvinte de lauda ca si cele mai frumoase invocatii. Ba chiar si rugaciunile rostite in mod masinal si chiar numai aprinderea unei lumanari pot prezenta, desi in forma redusa, elanul spre Dumnezeu al unei fiinte omenesti.
Cel ce se roaga sa fie vindecat de o boala organica poate ramane mai departe bolnav; in schimb, daca s-a rugat serios, trece printr-o transformare morala. Aceasta se caracterizeaza prin perseverenta in indeplinirea sarcinilor, printr-un simt al datoriei si al raspunderii, prin mai putine caderi in pacat si printr-o anumita bunatate si generozitate fata de altii. Incetul cu incetul, rugaciunea inteleasa in acest fel produce in suflet calm, liniste interioara, armonie intre activitatea nervoasa si activitatea morala, o putere mai mare de a suporta incercarile vietii: saracia, boala si moartea. Echilibrul cauzat de rugaciune devine un puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav... Rugaciunea marcheaza pe credinciosii sai cu o caracteristica particulara: castitatea in privire, calm in atitudine, bucurie senina in expresie, curaj in conduita... Contactul cu Dumnezeu imprima in sufletul omului o pace care apoi radiaza din el si difuzeaza pretutindeni. In rezumat, simtul sacrului reprezinta, in raport cu alte activitati ale spiritului, o importanta deosebita. El ne pune in comuniune cu imensitatea misterioasa a lumii spirituale. Prin rugaciune, omul merge la Dumnezeu, iar Dumnezeu vine la om. Rugaciunea apare ca indispensabila dezvoltarii noastre integrale si armonioase. In nici un caz rugaciunea nu trebuie inteleasa ca un act pe care-l savarsesc numai oamenii ignoranti, needucati, slabi de inger, bolnavi sau cersetori. In realitate, actul de a te ruga nu este cu nimic mai rusinos decat actul de a manca, sau de a respira. Omul are nevoie de Dumnezeu, asa cum are nevoie de hrana si de oxigen. Este un adevar incontestabil ca atingerea scopului vietii cere dezvoltarea integrala si armonioasa a tuturor activitatilor noastre fiziologice, intelectuale si spirituale." Extrase din cel de-al doilea studiu
"Se constata ca cel ce are simtul sacrului si se roaga, scade consumul de proteine si o energie noua, necunoscuta, tine locul unei hrane abundente... Un exemplu printre altele: aveam o pacienta care suferea de cancer al uterului si nu mai putea fi salvata. Dintr-o data, s-a trezit in ea simtul sacrului. N-a mai mancat nimic timp de 40 de zile, iar in acest timp se ruga cate 13 ore pe zi. Dupa 40 de zile ne-a dat voie sa o consultam. N-am mai depistat cancerul pentru care inchisesem la loc operatia. Era vindecata si intinerita. Au trecut de atunci zece ani si continua sa fie sanatoasa. O alta vibratie s-a nascut in ea. Simturile pervertite pana mai ieri de placeri gastronomice si sexuale trec la o viata noua - viata interioara, prin rugaciune. Schimbandu-se raportul si functia simturilor si trecand la un raport divin cu lumea, simturile care nu mai puteau controla poftele pacientului, deoarece erau decimate de vicii si abuzuri, isi revin prin rugaciune, se refac, se odihnesc. Odihna simturilor este necesara nu numai pacientului, ci si celui ce vrea sa evite sau sa previna imbolnavirea. E vorba de a dezvolta o noua deprindere si anume: aceea de a reduce la tacere vuietul fiziologic, cascada de excitatii si de forte centripete egoiste."
"Forta rugaciunii declanseaza biocurenti electrici", spune Huxley. "Biocurentii corpului omenesc sunt inferiori, ca potential, curentului electric produs de dinam, dar, din punct de vedere calitativ, ei sunt superiori deoarece intretin viata si o cauzeaza. Electrofiziologia a descoperit cauzele bolilor intr-un plan mult mai subtil. Ea ne explica de ce violenta creeaza boli, de ce visele pot imbolnavi la fel de bine ca microbii, de ce virusurile sunt atat de puternice si de ce oamenii religiosi au o mai mare forta de rezistenta, desi sunt blanzi, moderati, generosi. Iubirea, nu cea erotica, ci aceea pe care a predicat-o Iisus si care implica servirea aproapelui, este un generator de biocurenti. Ca electrofiziologi, avem sentimentul ca <<sportul>> cel mai bun pentru organism este cel al credintei, al rugaciunii, deoarece prin acesta bioelectricitatea umana nu se concentreaza numai pe o portiune a scoartei cerebrale, ci se difuzeaza pretutindeni in organism..."
"Realitatea este ca cei vindecati prin rugaciune devin dupa aceea cu totul alti oameni; parca ar fi primit botezul spiritului sfant: li se schimba chiar si temperamentul si caracterul, ba chiar si liniamentul corpului. Ma intreb de ce nu am folosi rugaciunea pentru a ne vindeca de bolile sociale, de rautatea lumii, de meschinariile educatiei noastre, de carierism, de avaritie, de erotism si de cerinta de dominare. Cu ajutorul rugaciunii, atomii omului, fiziologia lui intra in substratul divin al vietii. Bazat pe o serie de date anatomice si fiziologice, cred ca stimulul rugaciunii ajunge in neuroni, se propaga prin circuitele neuronale si cortico-subcorticale si de acolo se comunica ansamblului fiziologic. Celor ce se vindecau, Hristos le spunea: <<Credinta ta te-a mantuit>>, si adesea adauga: <<De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau>>. Caci, intr-adevar, boala este in cele mai multe cazuri o urmare a transgresiunii legilor firii, o neascultare de legile mantuirii. Cand inima omului se impietreste fata de legile naturale si se intoarce spre josnicie, boala se apropie cu pasi repezi. Mania, razbunarea, invidia, rautatea, remuscarea etc. produc in organismul uman o stare toxica, lucru evident pentru medic. Caci trupul omului, ca si sufletul lui, a fost facut sa fie bun; rautatea il imbolnaveste. Si din acest motiv, dusmania si ura sunt pacate grave. Iisus ne indeamna sa ne rugam si pentru <<vrajmasii nostri>>. Rugaciunea este o forta care restabileste echilibrul organic, reasezand toate celulele si functiunile corpului in fata puterii infinite a lui Dumnezeu, de la care obtin odihna si refacere, adica recreerea." Luca Dumitru