Mesaje Pe InternetGanduri de Martie de pe meridianele lumii"Cel mai frumos Martisor virtual" Mamei si surorii mele si, desigur, tuturor cititoarelor revistei "Formula As", cel mai frumos Martisor virtual... Sa fiti cu toate fericite si norocoase. In Lumea Noua, aceste obiceiuri sunt considerate "barbare". Mircea Daraban - Florida, S.U.A."Multa sanatate si Dumnezeu sa va binecuvanteze" Doresc sa va felicit pentru succesul revistei dvs., pentru bucuria pe care o aduceti in viata atator oameni, pentru speranta pe care o intretineti vie, speranta in mai bun si mai bine. Am aflat cu bucurie ca ati implinit deja 400 de numere; va doresc sa pastrati spiritul care va anima in prezent si daruirea pentru inca 400 de numere, pe putin. Va multumesc, de asemenea, pentru oaza de romanitate pe care o oferiti celor aflati departe de casa, pentru ultimele sfaturi ale bunicii si ultimele bunatati care se prepara in bucatarie. Pentru vestile de acasa, despre animale si leacuri de tot felul.
Sarbatorile lunii martie sa va aduca multa sanatate si putere de munca si Dumnezeu sa va binecuvanteze! Anca Crisan - Maryland, S.U.A."Ganduri bune si binecuvantarea lui Dumnezeu"
Acum, la inceputul primaverii, va doresc sa aveti parte de tot ce poate fi mai frumos, de harul si binecuvantarea lui Dumnezeu. Gabriela Bucur - Australia"Fiti frumoase si optimiste ca primavara"
Sunt un pasionat cititor al revistei dvs. pe Internet (mai ales al paginilor de "Spiritualitate") si remarc cu placere participarea activa a femeilor la realizarea revistei. Prezenta lor confera o nota inconfundabila de sensibilitate si gratie articolelor pe care le publicati (imi permit sa o nominalizez pe d-na Otilia Teposu, pe care si in calitate de fost maramuresean o pretuiesc foarte mult).
Cu prilejul sarbatorii de 1 Martie, cand probabil in Romania e risipa de ghiocei, le urez tuturor doamnelor care fac si citesc revista "Formula As" sa fie la fel de frumoase si de optimiste ca primavara! Sabin Pop - Parati, Brazilia"Many more"
Cu prilejul sarbatorii primaverii, al aparitiei numarului 400 al revistei "Formula As" si al celor noua ani de existenta, tinem sa va felicitam din toata inima si sa va dorim "Many more!" - succese in continuare pentru satisfactia personala si delectarea cititorilor dvs. de pretutindeni. Raia Enache si familia - Alberta, Canada"Sunt increzatoare intr-o noua imagine a pamantului meu divin"
Dati-mi voie sa incep acest mesaj prin a reda ceea ce spunea Winston Churchill: "Un pesimist vede dificultate in orice oportunitate; un optimist vede oportunitate in orice dificultate". In pragul primaverii si al noului secol care a inceput, dorescdin toata fiinta ca toti romanii de-acasa sa se inarmeze cu multa incredere, speranta si optimism, sa progreseze pentru a atinge prosperitatea intr-o noua Romanie care sa se ridice la standardele internationale. Sunt increzatoare intr-o noua imagine a Pamantului meu divin, intr-o schimbare politica si economica care sa situeze tara printre celelalte puteri in ierarhia valorilor morale, estetice si intelectuale.
Fiind departe de tara si de familia mea, care are o insemnatate deosebita pentru mine, vreau sa-mi exprim gandurile, sentimentele pe care le nutresc pentru ea la aceasta incrucisare de anotimpuri. Le multumesc parintilor mei care mi-au daruit o dragoste deosebita, nelimitata, curaj, speranta, puterea de-a merge inainte. Le multumesc, de asemenea, surorilor mele, pentru suportul lor necontenit, pentru dragostea, afectiunea si fericirea pe care mi le-au daruit de-a lungul anilor. Fratelui meu, care a fost mentorul copilariei mele. Vesnic vor trai in inima mea, vesnic voi fi alaturi de ei. Zile fericite de primavara, un nou mileniu plin de noi realizari si nu uitati ca cineva acolo, departe, se gandeste si traieste pentru voi!
Aceleasi urari speciale le adresez si revistei "Formula As": continuati-va munca asa de rodnica si substantiala pe care o depuneti. Fie ca secolul care a inceput si zilele luminoase de-afara sa va aduca un numar extrem de mare de cititori si posibilitatea editarii zilnice a deosebitului ziar "Formula As"!
"La Multi Ani!" si Dumnezeu sa fie cu noi la tot pasul. Jenny Zaharia - S.U.A "Toaxen"- O inscriptie pe asfaltul Americii - Dupa mai bine de un sfert de veac de America, Dumitru Toaxen a ramas, vrand-nevrand, un "bolnav de Romania". Accentul lui nu s-a schimbat; la fel - tabieturile si relatiile din casa: el munceste (a muncit) pe branci, sotia gateste, spala si calca, in timp ce "fetitele" se duc la scoala (mai exact: se duceau, caci intre timp a venit vremea maritisului si si-au luat zborul spre zarile calde ale Californiei si Floridei). Cu sufletul lui "in trei invelisuri" (dor, speranta, resemnare), Toaxen are clipe cand boleste de-a dreptul de dorul Gorjului sau natal. Rareori, in plimbarile mele printre romanii americani, mi-a fost dat sa intalnesc un om mai sentimental, mai... non-american decat el. Catalizatorul suprem care declanseaza furtuna este, bineinteles, muzica populara. O sticla de vin rosu, "Sangria", si doua-trei "tape"-uri (casete) cu "Lautarii din Clejani", Maria Lataretu si Ioan Bocsa - iata scanteile care-i aprind fitilul sufletului. Trantit pe covor, cu ochii in lacrimi, geologul Dumitru Toaxen retraieste zgomotos calvarul etern al emigrantului pe care nimeni nu-l poate intelege pana nu ajunge in aceasta situatie. Sunt momente in care, vorba poetului, "eu nu mai sunt, e?un cantec tot ce sunt...". Durerea lui ar parea teatrala daca povestea vietii lui n-ar sustine-o "cu asupra de masura". Pe aripile... visului american Privindu-l "infasurat" in scutul protector de amintiri, te intrebi ce cauta acest om intr-o lume atat de pragmatica si de indepartata precum este America... Dupa ce asculti cateva aventuri de tinerete, in care personajele sunt lautarii, caii si fetele mai rasarite ale satului de undeva din apropierea Hobitei lui Brancusi, iarasi iti vine greu sa crezi ca omul din fata ta este unul dintre cei mai mari specialisti in... asfalturi, din Ohio, un stat cam de doua ori cat Romania. "Ioane" - izbucneste el cu suspine - "lumea asta nu-i lumea mea! O iubesc, mi-a redat libertatea in vremuri grele pentru ai mei, dar inca ma simt un strain venit la Olimpiada. Am intrat in joc, am invatat repede, am demonstrat ca pot. Am ajuns sef peste americani de trei-patru generatii. Mi-am luat zborul din tara pe aripile visului american si am aterizat pe o alta planeta. M-am incurcat in limba un an de zile, pana am inteles ca Unchiul Sam, pentru deruta <<inamicilor>>, scrie <<gutaperca>> si citeste <<cauciuc>>. Daca am prins acest <<cod>>, nu mi-a fost greu dupa aceea sa merg la scoli si sa le-o iau inainte, chiar daca aveam 40 de ani. Fiind acceptat <<din prima>> la o mare companie de asfalturi, Solar Testing Laboratories, Inc. din Cleveland, am intors prima fila din aventura vietii mele. Eram, ce-i drept, in meserie, lasasem in urma, in tara, 500 de proiecte de geologie si geodezie semnate de mine. Ca un facut, pana la urma tot 500 de proiecte aveam sa-mi pun la butoniera si in America. Patronii au inteles situatia si m-au favorizat inca de la inceput. As zice ca am fost un norocos, iar sprijinul Esterei m-a salvat din repetatele mele caderi melancolice." EsteraFlacau fain, cu "Gaz" la scara, gorjeanul cu nume suedez isi facuse un obicei din a merge duminica la Opera din Cluj, orasul in care fusese repartizat. Acolo s-a indragostit de mezzo-soprana Estera Furdui - o stea regionala intangibila prin nume si sobrietate. Intamplator, nici ochii "de petrolist" ai geologului "de la Institut", costumele sale la doi nasturi, cravatele de matase aurie si distinctia figurii lui maslinii n-au scapat neobservate de primadona pentru care se faceau cozi la casa de bilete a institutiei. Pe scurt, s-au casatorit, iar in familia lor s-au nascut Gianina si Cezarina, "fetitele" al caror destin american poarta o puternica amprenta... carpatina. Cu alte cuvinte, in timp ce americanul isi lasa copiii sa plece de acasadupa ce implinesc varsta de 16 ani, fiind prea putin impresionat de greutatile materiale ce-i asteapta, Toaxenii si-au tinut fetele in familie pana s-au maritat, platind grele rate la banci pentru a le tine in facultate.Sacrificandu-si cariera "de dragul copiilor, sa aiba ele o viata mai buna", Estera a tinut mult sa le inscrie, nu la inginerie sau business administration, unde-si doreste tot americanul mijlociu, ci la Conservator (Cezarina) si Arta Dramatica (Gianina). In timp ce fetele stateau in caminele elegante de la Columbus University, Toaxen batea si el drumul scolilor de specializare in asfalturi de mare fiabilitate.
Estera coordona intreaga "miscare" a familiei dintr-un modest si cochet apartament al unui bloc din Middleburg Hights, fiind "mama" pentru toti trei. Luminile scenei ramasesera departe, o simpla si dureroasa amintire; domestica si plina de plictis, viata ei avea fragilitatea florilor din poienita peste care navalise blocul lor caramiziu si auster. Nu se plangea decat atunci cand "Plinius" (numele de taina al lui Dumitru) punea iar lautarii si incepea oftatul si aolitul. "Ce ai, omule? Crezi ca mie nu mi-e dor? Dar n-ai sa ma vezi tavalindu-ma pe covor de dragul Vetei Biris." "Esterica" - venea raspunsul - "tu nu poti intelege lucrurile astea, mama. Ai trait numai la oras, nu stii cum e viata la tara." Turnpike Desi "otravit" cu imagini idilice, Dumitru Toaxen a avut taria sa razbeasca intr-un domeniu pe care multi americani il plaseaza imediat dupa zborul pe Luna: autostrazile. Devenit sef de laborator, a inteles in scurt timp ca nu numai la Bucuresti sau Cluj rasar gropi in asfalt din cauza ca nu se respecta design-ul (reteta), ci si pe la case mai mari. "Am avut de luptat cu multi escroci", isi aminteste. "Unii luau bani pentru marfa buna, dar puneau - nu-i asa? - marfa proasta, adica asfalt ce nu se incadra in parametrii indicati de mine. Au crezut ca, daca sunt imigrant din Est, n-am habar de Çsorcozeturile>> de peste Ocean. A fost circ, a fost tribunal, au fost avocati. Am castigat mereu, reusind pana la urma sa impun sute de proiecte pe baza carora s-au turnat, numai la ÇThe Ohio Turnpike>> (autostrada principala a statului), peste opt milioane de tone de asfalt. Sunt mii de kilometri de highway pe care nu s-a turnat o palma de asfalt fara avizul meu."
Impresionata de performantele romanului, conducerea companiei l-a trimis la noi studii. Asa s-a vazut cu o diploma de la Departamentul de Transporturi al statului Ohio si, mai presus de toate, cu un certificat de la prestigiosul Institut de Asfalt din Maryland. "Daca as fi avut trei oameni ca Toaxen" - spunea, in 1989, Terry Solomon, presedintele Consiliului de Administratie si actionarul principal la Solar Testing - "as fi deschis filiale in toate statele S.U.A. si in America de Sud. Cu sprijinul lui, am pus in mare dificultate zeci de companii concurente, pentru ca Dumitru are o idee fixa - calitatea, si o trasatura aproape fundamentala - loialitatea. Ceea ce a pierdut din pacate Romania, a castigat America."
Ideea cu Romania pierzatoare in fata Americii castigatoare e veche si, totusi, atat de noua. Doar in ultimul deceniu diaspora romana din S.U.A. s-a dublat, ajungand la circa 800.000 de persoane, marea majoritate cu studii medii si superioare. Numai tineri la studii si specializari postuniversitare sunt peste 15.000.
Pensionar fara frontiere
Cand a iesit Toaxen la pensie, compania a inceput sa simta cu adevarat presiunea concurentei. Spectrul miliardelor de dolari ce urmeaza a fi investiti de stat in noi autostrazi sau in modernizari a pus pe jar tot "high-life-ul asfaltului". Fara Dumitru (toti colegii ii spun "Dumitru" si pronunta corect, ceea ce ii dezvaluie in toata goliciunea lor sufleteasca pe toti aceia care, sub pretextul ca americanii nu le pot pronunta numele romanesti, si le americanizeaza), fara sprijinul lui Dumitru, deci, Solar Testing priveste cu ingrijorare viitorul. De aceea, pe bani foarte buni, el continua sa acorde consultanta atunci cand intervin complicatii pe care numai el le poate rezolva. Dar, oricat ar fi de multi, banii nu au ajuns inca sa-i toceasca lui Toaxen dorul de Romania. Planul lui de doua decenii, inca din faza cea mai acuta a "crampelor nostalgice", a fost sa-si imparta timpul in doua: sase luni in Romania, sase in America. Iar daca pe campiile chinuitoarelor sale reverii s-ar construi autostrazi, ar fi gata oricand sa proiecteze, gratuit, design-urile de "mix asfalt". Nu asteapta decat un semn pentru a lua primul avion spre Bucuresti. Semn care e foarte putin probabil sa soseasca vreodata. Ion Longin Popescu