Singur, inteligent si smecher Singuratatea este caracteristica esentiala a clientilor rubricilor intime, din paginile de mica publicitate ale marilor ziare. Ei pot omite sa precizeze ca sunt ceacari, ca au un usor handicap locomotor, ca pregatirea lor intelectuala lasa de dorit, dar niciodata nu uita sa treaca la inceputul tuturor calitatilor ca sunt niste oameni singuri. Insa numai naivii ar putea crede ca pagina de matrimoniale este singurul loc in care retorica singuratatii da prestigiu individului. Si alte pagini ale ziarelor sunt pline de jumatati care-si cauta implinirea. Exista si singuratati vicioase, venite nu din neimpliniri biografice sau din tragedii de familie, ci din lacune comportamentale sau de educatie. Numai ca una este sa-ti fie rau de singuratate in plin vacarm, parasit de prieteni, ocolit de dusmani, si alta este sa te simti singur pe scena politica. Uneori, si politicienii nostri decid ca e mai bine, mai ales in perioade sensibile, in care biografiile lor ar avea de suferit, sa-si clameze singuratatea. Sa urce la tribuna Parlamentului sau sa trimita scrisori deschise prin presa fostilor soti de partid pentru a anunta reziliereacontractelor, anularea angajamentelor, incetarea relatiilor. E vremea singuratatii, anunta ei. Este mai mult decat o fatalitate biografica, este o convulsie a onoarei sa nu mai suporte compromisul, concubinajul. Vremea singuratatii inseamna inceputul unei ere a seninatatii. Opinia publica e aproape tentata sa acorde garantii suplimentare insinguratului de pe scena galagioasa a politicii. Socialmente, omul a facut sacrificiul final, s-a despartit de cei asemenea lui, a luat totul pe raspunderea sa. Atata doar ca, asemenea singuraticilor din paginile de matrimoniale, si cei din politica isi proclama singuratatea spunand, in subtext, ca sunt abordabili, ca pot fi acrosati de eventualii amatori, ca li se pot face oferte, li se pot stabili intalniri, sunt dornici sa afle, dincolo de curtoazia de partid, care este pretul lor real pe taraba Vip-urilor politice. Dornici sa-si capitalizeze singuratatea.
Intra in retorica seductiei ca declaratiile de singuratate sa fie facute cu citate involuntare din maestrii existentialismului. Nimeni nu spune ca a obosit sa participe la sedinte de grup parlamentar, sa dialogheze cu parteneri politici, sa accepte ca exista si alte puncte de vedere. Un foarte simpatic politician care a trecut pana acum prin trei partide, uneori liberale, alteori ecologiste, afirma, intr-o ocazie in care stupefactia produsa de afirmatiile sale a fost egalata doar de rasetele indivizilor de bun-simt, ca a strabatut viata politica drept ca o sageata, ca, in fapt, altii s-au schimbat, in vreme ce el s-a simtit tot mai singur, tot mai parasit in idealurile sale liberal-ecologiste.
Este adevarat ca ne simtim singuri, uneori, cautand cu disperare un amator de dialog. Este adevarat ca oameni care nu s-au vazut de mult gasesc greu sau deloc vorbele care sa refaca puntile, sa restaureze caldura sau confortul prieteniei. Insa, de cele mai multe ori, singuratatea de partid este un truc marunt, care pregateste noi relatii de interes. Singuratatea politicianului fara un zest de smecherie e de neconceput pe dulcile meleaguri dambovitene. Din pacate, nimeni nu ne spune ce se intampla cu singuraticii care-si gasesc jumatatea prin mica publicitate. Poate doar telenovelele. N.C. Munteanu