Lumi uitate
Hutulii, cel mai mic neam din lume, traiesc risipiti prin satele Bucovinei</b><b>- Text premiat la concursul de reportaj al Clubului Roman de Presa - Nimeni n-a putut stabili cu exactitate originile neamului hutul. Se pierde aiurea, in urma cu vreo 2000 de ani. Unii spun ca hutulii sunt urmasi ai dacilor liberi si c-ar fi fost aici de cand lumea, dar influentati apoi de slavi si goti. Altii le zic slavi, veniti in nordul Moldovei la inceputul Evului Mediu. Ba mai sunt si altii, care gandesc departe, spre slava vechilor etrusci. Veniti in numar mare altadata din Pocutia si Galitia, au mai ramas astazi cateva mii prin toata lumea, dintre care cei mai multi traiesc la noi, adunati in triunghiul Brodina-Moldova Sulita-Izvoarele Sucevei. Astazi, la poalele Raraului s-a infiintat Fundatia "Baltagul", pentru promovarea civilizatiei hutule, condusa de inimosul Gica Iliesi. Din solemnitatea vechii spite slave au mai ramas Baltagul - marca etnica hutula - si caii ageri, in seile carora calareau altadata regi fara tara, prin Nordul Carpatilor. Ei, hutulii. Ca-n Vestul Salbatic Daca ati sti cum e sa fii purtat sub cetini, printr-o noapte neagra, in trap intins de doi cai hutuli, iuti ca vapaile, atunci cu siguranta coloana vertebrala v-ar furnica nitel. Sania se balanseaza in spasme patimase pe jgheaburile - adanci pana lapiatra - nu prea bine netezite de cu seara de tractorul cu plug, iar pe la curbe aproape atingi cu cotul neaua inalta. In fata, doi flacai mari, invesmantati in camuflaj, stau la taifas in goana. In spate suntem noi, "domnii de la oras", acoperiti cu paturi pe genunchi, si vorbim cu mare arta despre cat de mici suntem. Ne temem... putin. Mergem catre Moldova Sulita, cel mai risipit sat din cate am vazut: 20 de kilometri, cu case ici-colo. Botus, Benea, Breaza, toate asezarile de pe aici sunt asa. Au fost colonizate hutuleste, ca-n Vestul Salbatic: omul si-a cladit casa la liziera, pe varful dealului sau, ca sa-l poata supraveghea mai lesne si ca sa poata gandi in tihna. Niciodata n-a fost colectivizare pe aici. Ba chiar, zic unii din Moldova Sulita, cei de la poalele codrului n-au crescut un porc toata viata lor. Isi iau vanatul direct din ograda, cu pusca semiautomata cumparata pe votca din Ucraina, sau pur si simplu cerbul isi mai prinde picioarele in gardurile caselor.
La ultimul recensamant, nici un suflet muntenesc din Moldova Sulita nu s-a mai declarat hutul. La Carlibaba s-au declarat 20, au fost cativa si la Panaci. Hutul, hutan, era acelasi lucru pe timpul comunistilor - le e rusine acum sarmanilor oameni de etnia aceasta slava, pentru ca de foarte mult timp se zice ca "cine-i hutul ii prost" - oricum nestiutor de carte tot este. Pe vremuri, ii pacaleau evreii de-i uscau, le iscodeau pe data firea lor deschisa, timida, increzatoare in orice. Totusi, daca-l intrebi, orice carutas de pe ulitele satului iti va spune astazi ca el e hutul din neamuri uitate, se va fuduli indelung cu caii sai mici si puternici, pe care au sosit calare din Polonia stramosii sai gurali. Sunt blonzi, au fete rosii plesnind a sanatate si nasul mare, borcanat. Vorbesc o limba ciudata, un amestec de polona, ucraineana, macedoneana si romana. Gospodari cum n-ai vazut, traiesc asa, pe piscuri, la kilometri distanta de vecini. Copiii merg ceasuri intregi pana la scoli. Multi ii stiu dezgarciti si iuti la manie. Ei sunt, in fapt, doar timizi. Si liberi.
Dar mai multe decat in orice recensaminte statistice detaliate poti afla in crasma lui nea? Lali, unde, pe seara, se aduna toti. Un politist imi face cunostinta cu crasmarul doar pentru a vedea ce mana are. Intr-adevar, nea? Lali poarta la manusa cat eu la pantof - cu mana aia poti despica butucei. "Vezi ce aripa are, e cea mai mare lopata pe care am vazut-o de cand lucrez in judet. <<Stalapana>>, nene." Rezemat de bar, aud c-au mai ramas in sat numai vreo zece hutuli batrani adevarati: traiesc singurateci la marginea satului si nu prea mai discuta cu nimeni. Cine nu-l stie pe batranul Bohar, pe Vasile Michitin ori pe sfatosul Danila, ce s-a stins mai ieri la 104 ani? Sunt foarte respectati, putin temuti; nea Lali chibzuieste chiar ca nu i-am putea deranja la ora asta tarzie. Dar pe usa crasmei apare un alt hutul, rosu pana-n breton, care ne cheama afara: "Am gasit! Hai, inapoi in sanie!". Unde-i hutulia, hutulca noastra...
Asteptam cuminti pe poteca. Ne va primi? In odaie, lumina palpaie scurt, apoi fereastra se aprinde palida. Din prispa, ruteanul oaches, ros? ne face semne. "Intrati, intrati, e cam bolnav batranul, are 83 de ani, sa-i vorbiti tare." O incapere scunda, cu poze solemne, de la nunta, pe pereti. Miros acru, de boala grea, ireversibila. Babuta chircita, lunga de juma? de metru, plange amabila din pat: "Poftiti, poftiti, ma scuzati ca nu pot sa ma ridic". Pe celalalt pat sade mandru batranul hutulVasile Michitin, acoperit cu un cojocel peste pulpele-i fragede. Batranul adulmeca atent toate intrebarile noastre, raspunde prompt, scurt si exact. "Prin partile noastre au mai ramas cel mult 100 de hutuli autentici. E foamete mare acum, unde este hutulia noastra? Hutulia, hutulca noastra..." Noi intrebam nestiutori, batranul ne raspunde... Vad dansuri focoase, in soare galben, sepia, cu fete asudate si flacai frumosi, ce poarta nelipsitul baltag si pleosca de apa la sold. Vad cizmele inalte cum bat hutulca, kalomeea, in colbul de la Brodina, si viorile si duba, si fluierasul. Si sumanele rosii, bunditele cu dihori, venind cu jale mare din Galitia pe caii soricii. "Unde-i hutulia noastra?..." Biserica asta din sat, in care toate sarbatorile se fac acum doar pe rit vechi Ortodox, tot hutulii au facut-o. Il vad acum pe unul Dovbus, haiduc mare, cu doispe oameni sub el. S-o urcat pe un damb, cu oameni cu tot, si cu o galeata mare de aur. Asa vanjos era, ca o zvarlit odata baltagul vreo doua sute de metri pana "s-o infigat" in pamant. Si el a zis ca acolo va fi altarul, i-a dat galeata ceea de aur unuia Mirondei, sa cladeasca biserica in sapte ani. Dar Mirondei si-a luat avere mare, iar cand a aflat Dovbus de una ca asta, l-a taiat pe Mirondei in drumul mare. Ruteanul il aproba pe batran din prag, auzise de nu stiu cand povestirea asta. Biserica lui Dovbus fusese demontata si data pe degeaba la cei din Benea. Aveau acum biserica noua, din piatra.
La sfarsit, batranul Michitin scoate de dupa soba baltagul lung, de-o suta de ani, tot ce are un hutul mai al lui in napastuita-i viata. Baltagul asta fusese pastrat in vreo trei generatii de hutuli, iar batranul voia, Trebuia sa-l lase si el mai departe, in ceasul mortii. "Lasa, nea? Michitine, ca ne ingropi mata? pe toti. Ia uitati-va la mine: ce, ziceti ca am facut cincizeci?", hohoteste ruteanul pe blana usii. Dar mosneagul strange in brate din ce in ce mai tare, ca pe un copil, arma aceea decorativa. Incepe sa murmure iarasi, dezacordat, ca pentru el: "Unde-i hutulia noastra? O sa ma ridic, o sa descalec, si-o sa mai batem cu totii o hutulca...". Ne roaga sa-i trimitem poza asta cu baltagul, s-o puna la mormant, ne intreaba daca mai avem intrebari, ne spune ca-i tarziu. Asez pe masa doua ciocolate ieftine, cu rom, de la nea? Lali, si plec, fara sa ma uit inapoi. De-abia afara, in ger, aveam sa intrezaresc cam ce e hutulia aceasta "a noastra". Un dans magic, o religiozitate venetica, o solidarizare intre oameni migratori, sau poate doar un soi de nationalism al calaretilor fara de tara. Bogdan Iacob Lupescu
(Reportaj preluat din "Opinia studenteasca" din Iasi)
Erata
Dintr-o regretabila eroare redactionala, textul cu titlul "Cornel Dumitrescu, romanul care a salvat de la moarte 3600 de evrei", publicat la rubrica "Acasa" din revista "Formula As" nr. 402, a aparut sub o semnatura gresita. Autorul lui nu este Sorin Preda, asa cum s-a tiparit, ci d-l Neagu Florea, caruia ii cerem scuze pe aceasta cale. Greseala a fost generata de faptul ca redactorul nostru se afla in strainatate, si textul cu pricina, adus de el in redactie inaintea plecarii, a fost gresit identificat. (Semnatura lipsea.)