Campioni ai tranzitiei
Ing. Puiu Tatulea"Atata vreme cat in zona Branului vor mai fi ciobani, voi fi si eu, ca sa le fac stofa groasa, pentru hainele lor"Cand ora fixa incepe la fara 5 minute- Sunteti unul dintre romanii care au reusit sa-si implineasca multe vise. Aveti o familie unita, una dintre cele mai frumoase case din zona Branului, o pensiune turistica de nivel occidental si, nu in ultimul rand, un atelier de tesatorie. Cum ati ajuns la aceste rezultate notabile, in mult hulita noastra tranzitie?
- Cu ambitie, cu munca si cu rabdare; si cu norocul de-a ma fi nascut aici, in Bran, o zona recunoscuta pentru temeritatea si harnicia locuitorilor ei. Nu s-au impiedicat branenii in comunism, de ce s-ar impiedica acum, in tranzitie, care are, totusi, un sens pozitiv?Revenind la intrebare, precizez ca eu sunt silvicultor la "origine". Am terminat Facultatea de Silvicultura din Brasov in 1977. Vreau sa va spun ca am facut Silvicultura din pasiune, desi in familia mea exista traditia mestesugurilor legate de prelucrarea lanii. Tata avea un atelier renumit de daracit lana, la Moeciu, langa Bran. In acest atelier am lucrat si eu din frageda pruncie, de voie, de nevoie. Ma si stimula financiar, e-adevarat. Asta s-a intamplat si dupa ce m-am casatorit, in 1980, cand salariul de silvicultor deja nu mai era suficient. Tata mi-a dat casa asta unde stau. Cand am primit-o, era ridicata si tencuita in exterior, in interior n-avea nici pereti despartitori. A trebuit sa ma apuc de lucru si sa muncesc serios ca sa-mi fac ce-mi trebuia si sa pot duce o viata asa cum o doream. Tata m-a ajutat, dar a fost foarte ferm si sever cu mine. La trei si jumatate veneam de la Ocolul Silvic si lapatru trebuia sa fiu in atelier, la tata. Daca intarziam, imi spunea ca nu mai are nevoie de ajutorul meu. Aceasta fermitate m-a ajutat si m-a ordonat. La mine, si azi ora fixa inseamna de fapt "fara cinci minute". Eu sunt un om punctual si nu accept intarzieri ori amanari. Modelul tatalui meu a insemnat foarte mult pentru mine, desi cand am incercat sa lucrez in tovarasie cu el, sa ne asociem, n-am reusit pentru ca eram amandoi incapatanati ca doua pietre tari si atunci m-am ambitionat si mi-am facut un atelier numai al meu, pe care l-am pus in functiune in 1986. Ucenicia facuta in atelierul tatalui meu mi-a fost de mare folos. Nu porneam de la zero, aveam deja o experienta bogata. La tata, am facut o ucenicie adevarata, nu cu "te rog frumos". Am invatat acolo tot ce mi-a fost necesar ca sa pornesc pe propriile picioare. Tata mi-a dat o masina de tesut de la el, m-a facut sa fiu ordonat cu mine si cu timpul meu, m-a stimulat atunci cand munceam bine, dar, mai ales, m-a ambitionat, mi-a intretinut aceasta stare de permanenta concurenta fara de care, poate, n-as fi ajuns aici. Masinile de tesut cu care lucram erau vechi si, incetul cu incetul, a trebuit sa inlocuiesc multe piese. Eu desenam schitele pieselor de care aveam nevoie si prietenii mei care lucrau in fabrica mi le faceau, ori adaptam piese mai mari la masinile mele care erau pentru un atelier mic. Murmurul razboaielor de tesut- N-ati regretat niciodata ca ati tradat prima dvs. iubire, silvicultura? Cine se lasa furat de duhul si soapta padurii, nu le poate uita chiar asa de usor...
- Mi-a placut silvicultura, v-am spus ca am facut-o din pasiune, dar am pus in balanta totul si am inteles ca afacerea cu lana e mult mai avantajoasa si mai comoda. Un metru cub de cherestea il cumparam cu trei kilograme de lana, pe care o prelucram intr-o jumatate de ora. E clar ca oricine ar fi ales, atunci, afacerile cu lana. Apoi, nici nu erau atatea haine din import, se croseta si se tricota peste tot, iar mohairul de Bran, firul acela gros din care se faceau indeosebi pulovere, era renumit. Toata lumea se imbraca in lana si erau la mare pret stofele de lana. Era periculos si greu sa te apuci de afaceri cu lemn. Pe-atunci, padurile se taiau mai cu frica, nu caacum. In "91, cand am plecat din silvicultura, trebuia sa intru in padure ca un politist, ca sa-i prind pe hoti, in loc sa ma ocup de tratamente, de imbunatatiri, de ameliorari. Eu am pus suflet oriunde am lucrat si n-am putut sa accept matrapazlacurile facute la umbra padurii. Dar de padure mi-e dor, uneori, si acum. Sa stiti insa ca si razboaiele de tesut au un murmur care seamana cu al copacilor suflati de vant.
- Ati fost sprijinit, dupa "90, de legislatia aprobata pentru micii producatori?
- In "90 mi-am zis ca trebuie sa ma apuc serios de productie, sa dezvolt ceea ce am inceput. Am luat trei milioane imprumut, cu o dobanda de numai 9%, dar in "91, cand a trebuit sa dau banii inapoi, dobanda s-a facut 90%. A trebuit sa-mi vand masina si sa fac tot felul de artificii ca sa pot achita datoria. Ati inteles, deci, cat ajutor am primit! Am cumparat atunci din "Carpatex", fosta fabrica "Partizanul", niste razboaie vechi de tesut, care au fost date la fier vechi. Erau masini nemtesti, aflate in dotarea celebrei fabrici de stofe "Scherg", din Brasov, masini cu care s-au facut stofele acelea renumite, de foarte buna calitate, din perioada interbelica. In momentul de fata, aceste razboaie au aproape o suta de ani si datorita mie ele functioneaza inca perfect. A mers foarte bine treaba cativa ani, am avut o colaborare buna cu "Carpatex"-ul de la Brasov, care finisa stofele pe care eu le produceam in atelierul meu. Acum trei ani, am inceput insa sa scad, sa merg inapoi. Ma-ntrebati de ce? Pentru ca oamenii nu se mai imbraca in lana. De fapt, in zilele noastre, oamenii nu prea mai cumpara haine pentru ca banii sunt din ce in ce mai putini. Pe primul loc e mancarea. Eu, cu afacerea mea, rezolvasem intr-un fel si problema lanii din zona Branului. Stiti ca asta e o mare problema: in toata tara podurile taranesti sunt pline de tone de lana. Eu le cumparam lana la un pret bun. Am incercat sa fac si unele contracte cu strainii. Nici cei de afara nu sunt totdeauna cinstiti si bine intentionati. De multe ori, ei nu cauta decat mana de lucru ieftina. Pe de alta parte, e clar ca trebuie sa facem tot ce putem ca sa creasca in mod simtitor calitatea produselor noastre. E multa neglijenta inca in felul in care se munceste in tara si eu cred ca noi, romanii, trebuie sa invatam sa fim mai seriosi cu munca. Conserva cu apatie- Matusalemicele dvs. razboaie de tesut au efectiv valoare istorica. Si pentru felul in care arata (pot figura la loc de frunte intr-un muzeu) si pentru trista istorie a sasilor pe care o reprezinta (au plecat pan la unul, furati de toate proprietatile lor). Ar fi trist sa le lasati sa moara tocmai acum, cand le-ati trezit din nou la viata si rost.
- Intrebarea pe care mi-o puneti ma motiveaza in decizia mea: chiar daca acuma lucrurile nu merg extraordinar, n-am sa opresc viata razboaielor. In complexul turistic pe care intentionez sa-l inaugurez cat mai curand, acest atelier isi are locul lui. Pe langa aer, munte, castel, turistii vor gasi aici, la lucru, si batranele razboaie de tesut ale fabricii "Scherg", care poarta inca sigla fabricilor din care au iesit acum aproape o suta de ani: "Georg Schwabe" si "Josephy s Eriben". Orice turist este dornic de a vedea noutati legate de mestesugurile si artizanatul locului pe care-l viziteaza. Am avut turisti nemti care au ramas uluiti cand au vazut cum functioneaza utilajele mele. Al doilea motiv este, poate, unul sentimental. Eu am o mare obligatie fata de mocani: sunt singurul producator din zona care face stofa groasa, din lana seina, din care ciobanii isi fac si azi celebrele lor costume maronii, adica pantaloni cu bareta, laibarica si surtuc. Asa ca, atata vreme cat in zona Branului vor mai fi ciobani, voi fi si eu ca sa le fac stofa groasa pentru hainele lor.
- D-le Tatulea, in calitatea dvs. de invingator in lupta cu inertia, de om care a avut curajul sa iasa din conserva cu apatie in care parem cu totii bagati, cum va explicati impotmolirea reformei, "batuta pe loc", care ne sleieste pe toti? Ce credeti, in ce directie ar trebui sa actionam mai intai?
- La caractere ar fi multe de schimbat, la oameni. Ei trag tara inapoi. Cata vreme meschinaria si egoismul se intalnesc peste tot, la tot pasul, va fi greu sa mergem inainte. Sperantele mele sunt legate de cei mai tineri, de cei care vin dupa noi. Generatia asta a noastra pare incremenita in proiect, pare ca am pierdut pasul cu istoria. Am incredere in tineri. Noi, ca parinti, facem tot ce putem ca sa-i punem pe picioare si speram sa nu se piarda, sa nu uite nimic din ce i-am invatat, atunci cand ies in jungla de afara.
Otilia Teposu