Un scandal semnificativ Demisia din Pd a d-lui Victor Babiuc, ministrul Apararii Nationale, a provocat inca o criza politica. O criza de care Romania nu avea nevoie. Pe fondul inceperii negocierilor de aderare la Ue, dupa dramatica greva a profesorilor si inaintea unui val de greve anuntate de alte categorii profesionale, "criza Babiuc" pare un spectacol ieftin, de tip balcanic. Intr-adevar, in loc sa se concentreze la rezolvarea problemelor majore ale tranzitiei, in loc sa forteze aplicarea strategiei pe termen mediu, adoptate la sugestia comisarului european pentru Integrare, d-l Gunther Verheugen, in loc sa impuna adoptarea rapida a propunerilor legislative blocate prin comisiile parlamentare, partidele coalitiei guvernamentale se ciorovaiesc in legatura cu pastrarea sau demiterea ministrului buclucas, fac o chestiune de viata si de moarte dintr-o situatie, cel putin in aparenta, simpla. Daca d-l Babiuc este atat de necesar in fruntea unui minister ce sustine ca a imprimat un profund proces de reformare a domeniului propriu, o demitere a lui pe motivul parasirii partidului care l-a propus este o greseala. Celebrul "algoritm" nu mai functioneaza, mai ales dupa numirea ca prim-ministru a unui "tehnician", d-l Mugur Isarescu. Argumentul ca MapN revine in mod automat Pd-ului este, dupa precedentul Isarescu, subtire. Pntcd-ul ar fi trebuit, pe baza unei asemenea logici, sa paraseasca Puterea pentru ca postul de premier ii revenea. D-l Babiuc putea fi deci, si el, considerat un "tehnician" si lasat in post pentru cele cateva luni pana la sfarsitul mandatului.
Tambalaul iscat de inversunarea Pd-istilor pentru demiterea d-lui Babiuc are alte cauze. Anul electoral a tulburat apele in toate partidele. Liderii lor fac si refac calculele posibilitatilor de obtinere a celor mai bune locuri pe grila de start, de blocare a concurentilor probabili sau de deschidere spre viitorii coechipieri. Culisele freamata de intalniri discrete si mediile sunt intoxicate cu cele mai fanteziste stiri, menite sa bruieze audienta unora sau sa o faca mai pregnanta pe a altora. In batalia nemiloasa ce urmeaza sunt folosite toate mijloacele. Dosare compromitatoare, ascunse de multa vreme, si - din pacate - inaccesibile, datorita blocarii interesate a "legii Ticu-Dumitrescu", vor fi acum scoase la iveala si folosite fara scrupul. Afacerile oneroase ale fostilor sau actualilor guvernanti vor fi readuse sub ochii publicului, vor fi dezvaluite si disecate in amanuntime pentru a se arata lanturile de complicitati, regruparile mafiote, modelele de extorcare a "banilor pentru partid" etc. etc. Anul electoral se anunta deja ca un circ major care va arata, inca o data, electoratului roman cate parale face clasa politica in aproape totalitatea ei. Respingerea votului uninominal s-a facut, dupa cum se stie, pentru a favoriza gruparile de pe listele partinice. Iar pe aceste liste se intra, dupa bunavointa liderilor - obtinuta adesea cu grase "cotizatii" - cu "sponsorizari" ce, ulterior, trebuie recuperate.
"Scandalul Babiuc" este un episod din batalia subterana care a inceput. In contextul prabusirii in preferintele alegatorilor a actualei coalitii guvernamentale, partidele ce o compun au intrat, practic, intr-o concurenta deschisa pentru salvarea a ceea ce se mai poate salva, pentru asigurarea unor "punti" spre viitoarea guvernare, chiar daca ea va presupune alte configuratii politice, alte aliante. Liberalii au rupt astfel, pentru "locale", Cdr-ul, sperand nu numai reconstructia aliantei pe alte baze, ca urmare a procentelor obtinute la vot, ci si indepartarea de blamul ce acopera Pntcd-ul, perceput drept principalul responsabil pentru dezastrul economic provocat de administratia in functiune. Pntcd-ul cauta cu disperare sa scape, pe "ultima suta de metri" de "oile negre" care i-au terfelit imaginea, desi - pana acum - acestea erau personalitati stimate ale partidului, oameni de baza in structurile lui locale sau centrale. Pntcd-ul a avut nesansa de a numi doi prim-ministri, d-nii Ciorbea si Vasile, care l-au parasit - din motive diametral opuse - dupa ce si-au pierdut sprijinul politic initial. Alte partide ce faceau parte din Cdr au sesizat - de altfel de mai multa vreme - uzura acesteia, incercand sa-si croiasca singure calea. Ufd-ul a criticat deschis "programele" guvernamentale, propunand alternative credibile si decise pe care interesele celorlalti le-au facut imposibil de aplicat, desi ele ar fi permis, probabil, deblocarea situatiei. Psdr-ul s-a retras in "buzunarul" sau, sperand intr-o reasezare a unui ipotetic "pol social-democrat" pe care, datorita recunoasterii sale internationale, sa-l domine, eventual.
In coalitia instalata la Putere dupa alegerile din 1996, Pd-ul a facut o figura aparte. Procentul obtinut atunci i-a conferit rolul de arbitru, permitandu-i sa ocupe pozitii-cheie in administratie, sa isi impuna vointa in mai toate problemele majore ce au aparut cu trecerea timpului. Pd-ul a provocat caderea celor doi prim-ministri taranisti (dupa ce, pe cel de-al doilea, pe Radu Vasile, el l-a impus), a solicitat - si-a obtinut - eliminarea indezirabililor (Valerian Stan, Adrian Severin etc.), a blocat sau a modificat dupa voie proiecte legislative pe care partenerii de coalitie le socoteau esentiale. Ministrii sai, activi dar si galagiosi, s-au detasat net in masa demnitarilor administratiei, fiind intens mediatizati, mai ales in urma unor iesiri spectaculoase la rampa. Uzura normala a guvernarii a parut a-l atinge cel mai putin, desi - cum am spus mai inainte - liderii sai au facut aproape tot ce au vrut in structurile guvernamentale. Iesirea de la guvernare, ce fusese luata in calcul ca o stratagema electorala de sustragere fata de valul de impopularitate ce amenintapartidele la putere, a fost abandonata pe baza unui calcul subtil. Pd-ul nu putea fi acuzat astfel, de oportunism, sustinand, dimpotriva, ca echipa sa a fost componenta cea mai reformista a guvernului. In plus, fericita deschidere a Ue spre Romania i-a permis liderului sau, d-l Petre Roman, sa realizeze o abila mutare de sah prin renuntarea la postul decorativ de presedinte al Senatului si preluarea celui de ministru al Externelor. Conducerea Pd-ului a gasit deci ocazia de a-si relansa partidul si chiar de a potenta ambitiile prezidentiale ale liderului sau.
Demisia d-lui Babiuc este o teribila lovitura data acestor ambitii. In scrisoarea sa justificativa, d-l Babiuc reia o serie de acuzatii aduse Pd-ului de alti lideri demisionari sau exclusi: conducerea arbitrara, eliminarea oricaror curente interne de opinie concurenta, sustinerea capricioasa a unor grupuri de yesmeni, blocarea oricarei colaborari (inclusiv doctrinare). "Distrugerea Pd-ului"- scrie d-l Babiuc - "vine din interior si plecarea mea s-a consumat in momentul in care am ajuns la concluzia ca partidul nu poate face nimic pentru a-si impiedica propria disolutie (...).
Reactia celor ramasi in jurul lui Petre Roman a fost emotionala. Demisionarul a devenit brusc o figura neglijabila si un individ fara performante, iar plecarea lui - "o binefacere". Mai mult, d-l Basescu, a acuzat Presedintia de "soparleli", sugerand ca d-l Emil Constantinescu este instigatorul actiunii d-lui Babiuc. Reactia agresiva a avut insa efecte perverse. Presedintia a renuntat sa il oblige pe d-l Basescu la cererea unor scuze publice, imprimand Pd-ului imaginea unui partid preocupat, in primul rand, de propriile-i interese.
Campania electorala ce urmeaza va prabusi sperantele multor lideri care si-au structurat partidele mai ales pe imaginea personala. Mult mai matur decat cu zece ani in urma, electoratul roman doreste acum oferte politice concrete, care sa raspunda interesului general al tarii. Toma Roman