EvenimentUn mare sculptor al lumii se intoarce acasa
Retrospectiva Apostu
(Palatul Sutu - Muzeul de Istorie al orasului Bucuresti) Sa scrii despre George Apostu e greu, extrem de greu! Cuvantul se incarca din inceput de-un soi de sfiala apasatoare in fata artistului, in fata unui sculptor roman a carui faima mondiala e coplesitoare. Un artist care-a murit prea devreme, in plina forta a unui geniu neimblanzit, la 54 de ani, in 1986, la Paris. Si a murit nemultumit, a murit regretand ca nu-si poate duce mai departe visele lui in piatra si-n lemn, vise suflate peste tot, peste Lume - din Franta pana in Japonia, din Germania pana in Finlanda si pana in Brazilia... Dar intai de toate, aici, in Romania, statuile, visele lui Apostu!
Dar daca, asa cum spuneam, despre Apostu e greu sa scrii, in schimb, e obligatoriu sa-l privesti, sa-l cunosti. Caci fiecare contact cu opera lui este o cutremuratoare incantare!... In sensul acesta, retrospectiva organizata la Palatul Sutu (adica la Muzeul de Istorie al orasului Bucuresti), in perioada ianuarie-februarie 2000, ni se pare unul dintre cele mai mari evenimente plastice din ultimii douazeci de ani, caci le da amatorilor de sculptura sansa de a-l descoperi pe George Apostu, adica pe acela care a fost probabil cel mai galonat sculptor roman dupa Brancusi, dar caruia regimul cel vechi i-a facut atatea mizerii, tinandu-l departe de simezele bucurestene si de marele public - inca mult inainte de plecarea lui definitiva si disperata din tara, in 1982.
Expozitia de acum a fost facuta cu deosebita pricepere, chiar daca pe un spatiu destul de mic, cel de la etajul I al Palatului. Astfel, in anticamera sculpturilor te intampina celebrele, magistralele desene ale maestrului: acele nuduri abstracte, care degaja aceeasi forta brutala si tragica pe care o au sculpturile sale. Apoi, brusc, in sala de bal cu oglinzi a Palatului erup statuile lui Apostu: atatea cate au putut fi adunate aici! Una langa alta... una langa alta - alaturate savant, ca o livada de forme, sunt pur si simplu magnifice! (la mijloc se afla statuile lui in stejar, "Christii" si "Tatii si fiii" - toate la un loc, intr-o forta, o unda de soc coplesitoare. Un geniu dezlantuit, care a plecat insingurat, instrainat, si-asa devreme dintre noi!... Valentin Iacob Pop-Rock
Un vis implinit:
Ovidiu Lipan Tandarica
pe scena Operei din Bucuresti Opera Romana din Bucuresti a gazduit in conditii de gala lumea muzicii pop (artisti, producatori si distribuitori la un loc), pentru un spectacol unic si, din pacate, irepetabil: prezenta pe scena a legendarului baterist Ovidiu Lipan Tandarica, care a transformat in spectacol albumul scos de el la sfarsitul anului trecut, "Visul tobosarului".
Datorita atator ani petrecuti alaturi de el, inima mea a fost total cucerita de spectacol si de eveniment, chiar daca prin minte mi-au trecut si unele lucruri pe care le-as fi dorit "altfel" (partitura corului si a orchestrei de camera, mixarea sunetului, poate scenografia cam pasunista). Sa fiu insa corect inteles! Am trait una dintre cele mai mari bucurii din viata mea de activist pop!
M-am bucurat pentru ca visul lui Ovidiu Lipan s-a materializat stralucitor la Opera Romana, alaturi de parteneri de exceptie, din toate zonele muzicii (celebra Fanfara din Zece Prajini, Orchestra Camerata Valahica a Radiodifuziunii Romane, Corul Tinerimea Romana condus de Voicu Enachescu, George Natsis - in calitate de dirijor si prezentatorul Adrian Pintea). Din folclor a venit Dumitru Farcas si din Conservator, naistul Nicolae Voiculet, amandoi cu intinse roluri personale in concert, esentiale pentru caracteristica etno-folclorica a lucrarii, foarte romaneasca si nu atat de balcanica pe cat se dorea. Si cum una dintre cele mai autentice, personale si bogate laturi ale folclorului nostru se gaseste in ritmurile lui, cel mai spectaculos si celebru baterist al pop-ului nostru si-a luat ajutoare din jazz (Corneliu Stroe, cu minunatele lui jucarii de percutie) si din noul val - pe Ionut Micu. (Simpla insirare de nume imi permite sa nu mai incerc vreo calificare a executiei.)
Visul lui Tandarica a avut la baza un libret in zece episoade, o poveste a micului tobosar dintr-o fanfara ce colinda tara, caile Orientului, drumul ciobanilor spre Dobrogea, ajungand si pe la curtea Principelui Albert din Transilvania si sfarsindu-se cu trezirea din vis. Un motiv suficient si sigur pentru un baterist pop sa-si alature folclorul intr-o incercare de mare indrazneala, asa cum au facut-o la vremea lor si cu posibilitatile de atunci, Sincron si Savoy, Dorin Liviu Zaharia si Mircea Florian, Marius Dragomir - acum cativa ani, urmat astazi de multi dance-folclorici ce-si cauta drumul. Trezit din vis, Ovidiu poate spune ca l-a trait cu adevarat...
Merita toate elogiile noastre Dumitru Morosanu & Son de la Modus Production, Catalin Moraru de la Casa Roton si Antena 1, canal care a inregistrat si pe care se va difuza filmul evenimentului. Aurel Gherghel CarteSelectia "Formula As"
<b></b>
• Regele Carol al Ii-lea, "Discursuri culturale 1930-1940", editie ingrijita de Lis Karian, prefata de Emil Manu, Editura "Universal Dalsi", 152 pag. Destule i se pot reprosa principelui de Hohenzollern-Sigmaringen (1893-1953) ca om politic, ca sa nu mai vorbim de viata sa particulara scandaloasa, dar nimeni nu-i poate nega regelui Romaniei dintre 1930-1940 marile merite de sprijinitor al culturii. Nu cu vorba, ci concret, cu sume mari de bani, fara de care infaptuiri perene nu ar fi fost posibile. De pilda in domeniul literar, Fundatia pentru Literatura si Arta "Regele Carol al Ii-lea" a tiparit editii critice fundamentale din clasici (cele trei volume din Opera lui Eminescu ingrijite de Perpessicius, editia Caragiale inceputa de Paul Zarifopol, editia Vianu din Macedonski etc.), a publicat marii poeti ai epocii - Arghezi, Bacovia, Blaga, Voiculescu, Ion Pillat s.a., tot Fundatiei ii datoram si Istoria literaturii romane... si volume despre Eminescu ale lui G. Calinescu si multe altele. Atat editura, cat si Revista Fundatiilor Regale aveau nivelul unor institutii similare din Occident si prestigiu national. Daca adaugam la acestea faptul ca cercetarile scolii sociologice conduse de Dimitrie Gusti, activitatea Academiei, liceelor, universitatilor si pana la cea a caminelor culturale satesti l-au preocupat pe Suveran si in calitate de Mecena, putem spune ca titlul de "Voevod al culturii romanesti" are deplina acoperire. In discursurile selectate in acest volum apare frecvent convingerea lui Carol al Ii-lea ca "oricat de mare ar fi bogatia materiala a unei tari si oricat de puternica ar fi puterea ei armata, in fata istoriei omenirii acea tara nu va avea nici o insemnatate, daca nu va aduce lumii contributia ei literara, artistica si stiintifica". Pentru punerea in practica a unor proiecte culturale de anvergura, pentru incurajarea si valorificarea creatiilor artistice si a muncii intelectuale e nevoie de finantare si Regele nu se multumea sa enunte demagogic aceasta evidenta, dovada ca anii domniei lui au fost foarte fertili pentru cultura romana. Azi, cand oamenii din invatamant si cultura au veniturile cele mai mici, cand tinerii merituosi pleaca din tara sau isi irosesc talentul si pregatirea in alte domenii decat in cele pentru care sunt inzestrati, "discursurile culturale" ale conducatorilor Romaniei din anii "90 sunt doar vorbe goale, folosite in lupta politica si atat. Daca va mai avea cineva curiozitatea sa le adune peste o jumatate de secol intr-o carte si sa puna alaturi, sa spunem, editiile critice aparute in acesti ani, rezultatele institutelor de cercetare, bursele de creatie oferite de stat, sau - de ce nu? - pensiile mizerabile din care traiesc marii nostrii artisti, se va vedea clar cat pret au pus pe cultura cei care, la momente festive, ii tot dau zor cu importanta acestei "investitii pe termen lung".
• Witold Gombrowicz, "Trans-Atlantic", roman, traducere si postfata de Ion Petrica, Editura Univers, 152 pag. Numele acestui romancier, dramaturg si eseist polonez (care a trait intre 1904 si 1969) este cunoscut la noi de la mijlocul anilor "70, datorita piesei "Ivona, principesa Burgundiei", tradusa de Olga Zaicik si jucata cu mare succes. Tot aceleiasi exceptionale traducatoare (Gombrowicz nu e deloc usor de talmacit) ii datoram un volum cu toate piesele si o selectie din "Jurnalul" pe care genialul egotist l-a tinut intre 1953 si 1966. Editura Univers, in al carei catalog figureaza, din 1990 incoace, cele mai mari nume ale literaturii universale in serii de autor, ne da posibilitatea sa citim si romanele lui Gombrowicz, in traducerea altui bun polonist, Ion Petrica. Cel aparut acum e al treilea din serie, dupa "Ferdydurke" si "Pornografie". Va avertizez ca e socant si poate parea dificil cititorului comod, care vrea o poveste sau o lectura-divertisment. Gombrowicz e un anticonformist virulent, un maestru al satirei grotesti a conventiilor sociale si intelectuale, cu o estetica si o filosofie originala, deloc pe gustul burghez, plin de prejudecati, inclusiv literare. Umorul sarcastic, virtuozitatea stilistica (redata foarte bine, numai dansul stie cu cata truda, in versiunea romaneasca a lui Ion Petrica) pot captiva spiritele libere si tinere (de orice varsta) care cauta in literatura plenitudinea vietii.
Adriana Bittel