Cristian Popa
Sa vezi Sapanta si-apoi sa mori
Reportajul pe care il publicam ii apartine unui tanar ziarist de la Iasi. Rasplatit cu un premiu la concursul organizat de Clubul Roman de Presa, el certifica prezenta in capitala Moldovei a unei redutabile scoli moderne de reportaj, formata in jurul publicatiei "Opinia Studenteasca". Departe de agitatia politica a Capitalei si de tonul apocaliptic intretinut de presa de bulevard, tinerii ziaristi de la Iasi au pus pariu cu normalitatea si cu senzationalul firescului. Textele lor - pe care vom continua sa le reproducem - reprezinta o veritabila antologie de presa moderna, eliberata de constrangeri si servituti. Revista "Formula As" e onorata sa le reconfirme valoarea si modelul de presa pe care-l propun Asezata la o zvarlitura de bat de granita ucraineana, Sapanta este o comuna cu sute de gospodarii si cu numai putin de patru cimitire: primul este ortodox si vesel; al doilea - la fel de ortodox, dar ceva mai trist; al treilea este cel adventist, strajuit de o culme plesuva: Piatra Sapantei; in fine, ar mai fi tintirimul evreiesc, cazut in paragina din lipsa de "clienti". Insa magnetul turistic numarul unu al Sapantei este locul unde maramureseanul se odihneste pe vecie, cu o cruce pestrita la capatai. In pas de nevoie, spre cimitir! "Ocazia" de Sighet m-a basculat in mijlocul Sapantei, nauc si zgribulit. Noapte. Frig. O mogaldeata imi arunca "Noroc!", apoi se lasa inghitita de intuneric. "Salut!", ii raspund tardiv si anemic. "Apoi, sapantenii sunt oameni aprigi!", imi rasuna in minte vorbele tovarasului de tren, maramuresean si dansul, din Calinesti. Tulbur linistea unor balti nevazute, tot cu ochii dupa casele inalte, usor tuguiate, cu ferestre aburii. Ma pomenesc langa scheletul usor imbracat de caramizi al Primariei. In constructie. Pe fatada, falfaie moale un tricolor coborat in berna. Cat despre alesii comunei, acestia au parasit si sediulprovizoriu din cladirea Postei, risipindu-se pe la casele lor. Descumpanit, pornesc mai departe. Ma insoteste un paraias umflat, care imi trimite soapte de neinteles din santul drumului.
Simt cum ma cauta o privire. In dreapta mea, de dupa un gard de piatra, Cimitirul Vesel din Sapanta imi face cu ochiul. Are portile larg deschise, in egala masura viilor si mortilor. Ii trec, sfielnic, pragul. La stanga si la dreapta, cruci drepte sub clar de luna. Tot inainte - biserica. Incremenit cum este, peisajul nu-mi pare inspaimantator. Pasesc tantos pe aleea inzapezita, in cautarea unui paznic ipotetic. Asta, pana cand cimitirul se hotaraste sa-mi arate putina simpatie. Simt cum imi fuge pamantul de sub picioare si ma lungesc pe ghetus, cat sunt de lung. Alaturi de mine se rostogoleste o sticla cu un lichid de culoarea untdelemnului. Palinca de mere. O luasem ca sa-i imbunez pe sapantenii cei aprigi. Luna imi arunca o cautatura galbena, muscatoare. Undeva, un caine incepe a urla a pustiu. Putin mai lipsea sa raman oaspete permanent al Cimitirului Vesel! Palinca de prune, preludiul unei aventuri La bufet, mi se spune ca paznicul sta in cimitir doar ziua. Un hot mai excentric, avand permis de conducere tip C (pentru camioane) ar putea sa-si amenajeze in gradina propriul Cimitir Vesel! Oamenii sunt curiosi. Ce e cu mine? Sunt reporter. Adica ziarist. Si vii tocmai de la Iasi?! Da, si n-am unde sta peste noapte. "Apai, poti sa ramani la mine", imi spune un maramuresean inalt, pe la vreo cincizeci de ani, cu fesul dat strengareste pe spate. "Grigore Stetca", se recomanda si strang o palma mare, batatorita. "Si eu am fost drumet la viata me, cand am facut negot cu mere", imi explica, in drum spre gospodaria lui. Intram in casa si ai sai (nevasta si Grigore-fiul) incep sa ma descoasa. Apoi, imi spun ca sunt rude cu Stetca - primarul din "90, de cand cu "rascoala de la Sapanta", si lucrul asta le-a adus numai necazuri. Apar, denicaieri, doua pahare - in fapt, doua degetare cu picior - pe care Grigore-tatal le umple cu un lichid straveziu. Ciocnim, iar pe-al lui il da peste cap. Neavand asemenea curaj, il sorb pe-al meu din doua inghitituri. O pruna de foc imi coboara pe gat, rascolindu-mi maruntaiele. Apa!! Renunt la idee, pentru ca ar strica tot efectul. Sunt calauzit intr-o camera frumos zugravita, cu un pat suprainaltat (avea mai mult de un metru!) care-mi aminteste de un heliport. Ma catar in asternut si las restul in seama palincii. Ce ti-e scris, pe cruce-ti e pus! Acelasi drum, aceleasi case, dar parca locurile s-au schimbat. Sapanta rade la soare, cu cergile maramuresene intinse pe garduri, in chip de reclama. "Laudam pe Iisus!" isi saluta Grigore-fiul consatenii. "In veci. Amin!" nu intarzie raspunsul. In turla ascutita a bisericii, orologiul indica o ora imposibila. Limbile ceasornicului sunt pictate - ma lamuresc, intr-un sfarsit. Biserica de la Sapanta are peste o suta de ani, insa nu-i arata. Restaurarea. Biserica de la Sapanta nu are hram, insa ce-i trebuie, cand are asa un cimitir?
Vazut noaptea, "tintirimul" arata pasnic; vazut ziua, e de-a dreptul exuberant. Crucile rasar din troiene, radioase si cochete, insa intr-o disciplina desavarsita: au aceeasi forma, aceeasi inaltime si sunt plantate la distante egale. Pe lemnul lor de un albastru noptatec se rasfata flori, sori, porumbei, broderii geometrice in culori calde. Fiecare cruce vine cu povestea ei, a omului care zace sub picioru-i. E o poveste in versuri, ilustrata cu o pictura in relief, naiva si unica. Aici, o gospodina face de mancare, mai incolo un barbat trist sta la o masa, cu o sticla de vin alaturi. Sub marul de colo se odihneste un politist galonat, nu departe de un miner in campul muncii. Ciobani, padurari, preoti, intelectuali, chiaburi si proletari. Pe toti ii simti aproape, mai ales cand piciorul ti se cufunda pana peste genunchi in zapada moale a mormintelor.
Un fior aparte iti dau crucile care surprind clipa mortii: colo, un sapantean se apleaca sa-si ridice palaria cazuta-n drum. Nu vede masina care se apropie vijelios. Dincolo, o femeie e incoltita de o caracatita de foc. Dar sa lasam crucea sa ne povesteasca ce a patit Ileana lui Toaderu Nasti:
"Sus pe dealu Solovan
Cade neaua an de an
Si poate mio cazut si mie
Tanara sa ard de vie.
Eu am mers la fosalai
Cu doua sau trei femei;
Pe loc a si explodat,
Iute viata ni a luat.
Fie in veci blestemat
Locu-n care am intrat..."
Cateodata, crucea vegheaza, nu asupra ramasitelor pamantesti, cat asupra amintirii mortului. Langa aleea cimitirului gasim scena unei executii: un soldat roman cu mainile ridicate, inconjurat de lesurile camarazilor. Un soldat rus (imbracat insa in uniforma Wermachtului) il tinteste cu arma. Dedesubt, explicatia:
"Aici si eu figurez
Si Pop Ion ma numesc.
N-am avut viata lunga
Fiindca am plecat la lupta
Si viata mi o gatat
Colo sub Muntii Urali.
Razboiul cand s-o gatat
Eu in larg am picat
In Rusia mo ingropat
In padure langa un brad
Undeam fo executat.
In tara n-am inturnat.""Dosarele X" ale Sapantei Este lasata de la Dumnezeu o zi cand "arde piatra" si orice gospodar care se respecta nu pune mana pe unealta. Gheorghe Bodnar si-a facut de lucru in acea zi: s-a dus la cosit. Pe mormantul sau sta un arhanghel cu un bici rosu, langa inscriptia: "Sfantul Ilie da cu fulgerul". Sfichiul biciului atinge spatele celui care coseste. Ilie Proorocul nu iarta. Afara nu era nici un nor, spun oamenii.
Cateodata, Sfantul Ilie n-are nevoie de pretexte gen "arde piatra". Marturie sta crucea lui George Stan:
"Saraca si a mea viata
Cum s-a topit ca o gheata;
C-am fost la camp la sapat
Ilie mau fulgerat...".
Si tot in Cimitirul Vesel gasesc un posibil deznodamant al Mioritei: un baci sapantean si-a lichidat afacerea si a pornit spre casa. Ceasul rau i-a scos in cale doi ungureni care, vazandu-l mai "ortoman", s-au hotarat sa-l omoare. Clipa mortii apare zugravita pe cruce: doi mustaciosi ii reteaza capul ciobanului si ii iau tot avutul. Crucea cu pricina a iscat multa zazanie: etnicii unguri s-au plans ca sunt infatisati ca niste criminali si au facut totul s-o vada scoasa din cimitir.
Nu e singura data cand pe marginea cimitirului se dezlantuie pasiunile. O femeie tinea sa fie ingropata langa sotul ei, cand i-o veni sorocul. Insa un alt sapantean i-a luat-o inainte, iar rudele acestuia au cumparat parcela alaturata (un loc de veci in Cimitirul Vesel costa un milion si jumatate de lei). In disperare de cauza, femeia a patrulat toata ziua pe marginea mormantului cu o furca in mana si nu a lasat pe nimeni sa vina sa sape groapa. Cand s-a lasat noaptea, ea a trebuit sa plece acasa, iar proprietarii de drept au putut, in sfarsit, sa pregateasca mormantul, pe intuneric. Monumentele eroului cunoscut Chiar in fata bisericii isi doarme somnul de veci parintele Cimitirului Vesel si eroul incontestabil al Sapantei: Stan Ioan Patras. Portretul de pe cruce ni-l infatiseaza ca pe un om voinic, cu o privire senina si aureolat de o palarie de paie, cumpoarta maramuresenii. Casa lui a fost facuta muzeu si, categoric, nu trebuie sa ratez asta! Parasesc, asadar, cimitirul.
Casa lui Patras e mica, are cerdac, acoperis in doua ape si, ca semn distinctiv, un bust al fostului locatar, cioplit in piatra de ucenicii sai, amplasat chiar in curte. Intru in casa si dau nas in nas cu... Mihai Eminescu, sculptat si vopsit de Patras. Nu ma pot abtine sa remarc asemanarea celui din portret cu "Luceafarul huilei" - o pura coincidenta, intrucat mesterul nu a apucat sa vada sfarsitul comunismului si vremurile de dupa "89. De altfel, comunistii i-au apreciat munca si chiar Nicolae Ceausescu l-a vizitat, inca dinainte de a fi presedinte. Marturie stau portretele "fostului", al "sinistrei", al lui Manea Manescu si ale altor nomenclaturisti, care ocupa, aproape in intregime, un perete al camerei alaturate. Un alt perete intreg este consacrat icoanelor, tot opera lui Patras. Intr-un colt, pe un pat de fier, stau impaturite hainele mesterului: o pereche de "gaci" (izmene sau itari), o camasa, un cojocel negru, fara maneci, si o palarie rotunda, asortata.
Stan Ioan Patras a infipt prima cruce "vesela" in cimitirul de la Sapanta prin anii "30. Se pare ca a avut, totusi, un precursor care facea epitafuri saltarete. Patras a fost un autodidact care a avut sclipirea sa picteze crucile si sa adauge un portret ilustrativ la cele inscriptionate mai jos. Lucra numai cu stanga. In ultimii ani, a fost profesor la o scoala populara de arta. Pe unii sapanteni ii asteapta crucea-n pod Fac o vizita si ucenicilor lui Patras: Stan Toader Coltun, fratele acestuia, Vasile, si fiul, Gheorghe. Toader Coltun are o palarie hoata de paie, de peste treizeci de ani vechime, si o diploma semnata Stan Ioan Patras. Lucreaza in lemn de stejar si se bucura de o libertate aproape totala de creatie. Face cruci simple, evaluate pe la 800.000-900.000 de lei bucata, dar si duble - cu text si imagine pe ambele parti - care "urca" pana la un milion si jumatate de lei. Crucile sunt vopsite mai intai cu albastru inchis, apoi pictate cu migala. Sezonul de varf este in preajma sarbatorilor de Paste, cand crucile mai vechi, scorojite, imbraca o vopsea noua.
De obicei, primeste comenzi postmortem, dar sunt si cazuri cand oamenii isi comanda crucea din timpul vietii. Bunaoara, un sapantean mai prevazator a facut comanda acum doisprezece ani. Se vede ca omul are zile, caci lemnul zace in continuare, nefolosit, in pod. De ce vor sapantenii cruci vesele? "Pe-aice? oamenii nu se tem de moarte", vine raspunsul lui Toader Coltun.
Gheorghe Coltun, fiul lui Toader, este tanara speranta a cimitirului de la Sapanta. E un artist consacrat, care a participat la o tabara internationala de creatie, in Ungaria. A facut piese de mobilier pentru Casa Poporului si a lucrat la restaurarea Palatului Cotroceni. Dupa cate se vede, Cimitirul Vesel e pe maini bune. Pot pleca linistit. ***
Pe langa drumul spre autobuzul de Sighet se insira casele trainice ale sapantenilor: unele au peretii batuti in mica sau acoperiti cu mozaicuri, altele au jaluzele exterioare. Curios amestec de modernitate si acoperisuri in doua ape, cu stresini plangatoare. Grigore-fiul zaboveste putin cu niste prieteni, apoi se apropie radios, imi intinde un petec de hartie si decreteaza: "Te cheama Dumitru Holdis! N-ai buletin, daca te-ntreaba". Un abonament de autobuz. Grigore-fiul mi-e tovaras de drum pana la Sighet, unde face o scoala de agroturism. Ne suim in masina, iar soferul cade pacalit. "Apoi sapantenii sunt oameni aprigi!", aud din nou. Zambesc. (Text preluat din "Opinia Studenteasca")
Fotografii de Ioan Miclea
Biblia si viata de dincolo de mormant Exista astazi in lume un interes deosebit pentru asa-zisele "fenomene paranormale", de care in ultima vreme se preocupa chiar si stiinta. Din acest nou domeniu de cercetare a etajelor abisale ale spatiului psihic, se detaseaza interesul pentrucomunicarile spirituale ale lumii de dincolo. Din punct de vedere teologic, practicarea acestui fenomen este considerata un mare pacat. Moise a primit porunca de la Dumnezeu ca toti vrajitorii care se ocupa cu asemenea practici sa fie omorati cu pietre (Levitic 20.27). In "Dogmatica" sa, marele teolog Dumitru Staniloae interpreteaza aceasta interdictie ca fiind impotriva voii lui Dumnezeu; o incercare de a se inlatura limitele ce sunt puse cunoasterii noastre naturale si de a se patrunde in taramul "inchis", pentru a smulge de acolo ceva ce Dumnezeu nu voieste sa ne comunice.
Darul cu care sunt inzestrate anumite persoane de a vedea spiritele si de a vorbi cu ele cu usurinta este strain de Dumnezeu. De asemenea, orice comunicare de dincolo, fara o invoire prealabila, e pedepsita. Asa ca niciodata nu vom afla ceea ce Dumnezeu nu voieste sa cunoastem. Ca asa este, o dovedesc si experientele persoanelor confruntate cu starea de moarte clinica care, atunci cand sunt readuse la viata, isi povestesc calatoriile in "lumea de dincolo". Ei bine, nici informatiile lor nu aduc deslusiri. Acesti oameni nu au trecut propriu-zis granita mortii. Ei au trait in apropierea trupului lor - fenomen cunoscut in stiinta sub denumirea de "Tam" (Traire in Apropierea Mortii). Informatiile date de acestia sunt strict limitate. Sufletul ramane intact dupa moarte Totusi, Dumnezeu nu a lasat omenirea intr-un intuneric total, in ceea ce priveste existentele spirituale ceresti. A avut grija sa ne descopere in Sfintele Scripturi cate ceva din aceasta traire de dincolo de mormant, atat cat a crezut de cuviinta ca ne este necesar sa cunoastem. Aceste dezvaluiri le-a ingaduit numai in scopul de a arata omenirii ca exista un suflet si ca el estenemuritor, ca viata aceasta e numai o pregatire pentru viata de veci si ca adevarata viata este cea spirituala, ca, desi trupul nu mai este functional, sufletul ramane intact si dupa moarte. Scriptura ne relateaza ca dupa moarte, Lazar si bogatul si-au pastrat identitatea personala si existenta constienta (Luca 16.22-31). La fel si Samuel, care a fost ridicat din morti de catre vrajitoarea din Endor la porunca regelui Saul, contrar voii lui Dumnezeu. Acesta i-a profetit regelui moartea sa si a fiilor sai, a doua zi, in razboiul cu Filistenii, ceea ce s-a si intamplat (1 Regi.28.7-20). Sfantul Duh a ingaduit sa se scrie acest episod in Sfintele Scripturi ca sa arate posteritatii ca personalitatea oamenilor nu dispare odata cu moartea. Ca ea ramane intacta si dupa moarte. Moise si Ilie, in infatisarea lor omeneasca, s-au aratat lui Iisus pe muntele Tabor in prezenta a trei martori: Apostolii Petru, Ioan si Iacov (Mat. 17.1-4). Atat Moise, cat si Ilie - primul dupa 1531 de ani, iar al doilea dupa 899 de ani de la plecarea lor de pe pamant - isi pastrasera intacte atat personalitatea, cat si identitatea. (Conform Vechiului Testament, Ilie a ajuns in ceruri pe un drum direct, fara a muri trupeste.) Iisus Hristos a inviat trei morti: pe fiica lui Iair, mai-marele sinagogii, dupa o ora (Luca 8.41-42; 49-56), pe fiul vaduvei din Nain, dupa doua zile (Luca 7.11-17) si pe Lazar din Betania, dupa patru zile (Ioan 11.1-57). Toti acestia si-au pastrat, de asemenea, identitatea intacta. In acest sens, Mantuitorul compara moartea cu somnul: "N-a murit, ci doarme" (Luca 8.52; Mat. 9.24). Asa cum somnul nu intrerupe identitatea celor ce dorm, tot asa, dupa trecerea prin moarte, ramanem noi insine. Sfantul Apostol Pavel a inviat si el un mort, pe tanarul Eutihie din Troa (Fapte. 20.9-12); iar Sfantul Apostol Petru - pe Tavita din Iope (Fapte. 9.36-43).
"Atunci cand Ilie a inviat un mort, a strigat catre Domnul si a zis: <<Doamne Dumnezeul meu, sa se intoarca sufletul acestui copil in el>> - si a ascultat Domnul glasul lui Ilie si s-a intors sufletul in el si a inviat" (3 Regi 17.21-22). Oare nu asigura Iisus Hristos pe talharul pocait de pe cruce: "Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in Rai"? (Luca 23.43). Scriptura ne relateaza ca timp de trei zile, cat a stat Iisus Hristos cu trupul in mormant, El a coborat in iad si a predicat in stare imateriala, in inchisoare, unor persoane de asemenea imateriale, care in timpurile stravechi, pe vremea lui Noe, fusesera neascultatoare (1 Petru 3.19-20). Relatarea ne informeaza (scrie dr. A.E. Wilder Smith in "Originea Omului - Destinul Omului") despre posibilitatea unei activitati a omului dupa pierderea trupului pentru ca, desi trupul nu mai este functional, personalitatea sau sufletul raman intr-o stare de inalta functionalitate. Altfel, cum ar fi putut Hristos predica si, prin urmare, transmite ganduri sufletelor din captivitate, daca nici El, nici ei, nu ar fi avut o inteligenta reala, capabila sa gandeasca si sa inteleaga? Cum ar fi putut El predica daca nu ar fi avut memorie chiar si in starea aceasta, a despartirii de trup? Fara continuitatea aceasta a personalitatii si, fireste, cea a inteligentei, nu ar fi avut nici un rost sa apara in Biblie acest pasaj. "Mori, si te adauga la poporul tau" Inca din Vechiul Testament reiese ca Moise avea cunostinta despre existenta sufletelor de dupa moarte! El scrie in Pentateuh ca a muri inseamna a se intoarce la parinti si a se reuni cu poporul sau. Dumnezeu ii zise lui Avraam intr-un vis:"Tu vei merge in pace la parintii tai" (Fac. 15.15) si dupa moartea lui Avraam, Dumnezeu zise: "S-a adaugat la poporul sau" (Fac. 25.8). A grait Domnul si cu Moise si i-a zis: "Aaron, fratele tau va fi adaugat la poporul sau" (Num. 20.23-24), iar lui Moise i-a zis Domnul: "Iata, s-a apropiat clipa in care sa mori" (Deuteronom 31.14). "Suie-te in muntele Abarinului... si mori si te adauga la poporul tau, cum a murit Aaron, fratele tau, pe muntele Hor si s-a adaugat la poporul sau" (Deuteronom 32.49-50) si (Numeri 27.13). Cand Dumnezeu i-a vorbit lui Moise din rug, i s-a adresat cu urmatoarele cuvinte: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isac si al lui Iacov" (Iesire 3.6). Dumnezeu n-a spus "am fost", ci "sunt". Despre acest pasaj, Iisus Hristos spunea Saducheilor: "Dumnezeu nu este un Dumnezeu al mortilor, ci al celor vii, caci pentru El toti sunt vii" (Luca 20.38; Mat. 22.31-32). In opera marelui apologet Tertulian (160-254 i. Hr.), "Despre suflet", acesta spune despre oameni ca nu sunt altceva decat niste suflete care se servesc de trupuri; iar moartea, ca definitie, nu este altceva decat "despartirea sufletului de trup". Moartea ne scoate din viata trupeasca. Eliberandu-ne de trupurile noastre, moartea ne elibereaza si din viata de pe pamant, pe care Scriptura o numeste de obicei "lume". Asadar, mortii se afla intr-o odihna echivalenta cu incetarea activitatii in trup asupra lumii. Cu moartea, se termina pentru toti si timpul de incercare si suferinta, si timpul meritelor ce le poate avea omul. De aceea, Mantuitorul Hristos zicea: "Lucrati cat este ziua, caci vine noaptea, cand nimeni nu mai poate sa lucreze" (Ioan 9.4-5).
Viata spirituala a omului dupa moarte este superioara celei din trupul de aici, dar cea din trupul inviat si spiritualizat va fi mult superioara si aceleia. (Dr. D. Staniloae - "Dogmatica").
Majoritatea oamenilor nu cred intr-o viata dincolo de mormant. Aceasta, deoarece - spun ei - nici unul dintre cei morti nu s-a intors sa ne spuna ce este acolo. Si in aceasta privinta, Dumnezeu a avut grija sa nu ne lase sa ratacim in astfel de gandiri. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel a fost rapit pana in al treilea cer, in Rai (2 Corint. 12.2-4; 7-10). Conform cu cele relatate de el, acolo toate sunt desavarsite, lucrurile pamantului nostru fiind numai umbra si inchipuire a celor existente in ceruri (Evr. 8.5; 12.22-24). Din nefericire, materialitatea noastra, adorata peste masura, atenueaza interesul pentru lumea spirituala si in aceeasi proportie slabeste si credinta (Ioan 3.12).
In rest, timpul se apropie cand si noi vom trece in lumea spirituala, unde vom vedea cele de acolo, cu propriii nostri ochi. Dar, inainte de a parasi aceasta lume pentru a merge in patria eterna, trebuie ca in spirit de rugaciune, cu ajutorul lui Dumnezeu si prin gratia Sa, sa facem cu credinta opera pe care Dumnezeu ne-a incredintat-o. Astfel, noi vom realiza scopul existentei noastre si vom intra fara nici o umbra de regret in bucuria eterna a Imparatiei Tatalui nostru ceresc. Luca Dumitru
De pe Muntele Athos, pentru cititorii revistei "Formula As" Schitul "Sfantul Dumitru" - Lacu
Chilia "Sfintii Arhangheli"
Sfantul Munte Athos
Grecia
Stimata doamna Sanziana Pop,
Din Sfantul Munte Athos, din locul sfintirilor neincetate, in care, din covarsitoarea dragoste pentru Dumnezeu si pentru Imparateasa Cerurilor, pururea Fecioara Maria - tace tot trupul omenesc - va adresam aceste randuri, multumindu-va dvs. si cititorilor dvs. pentru toate cele infaptuite.
Va multumim mai ales pentru ca v-ati dovedit a fi implinitori ai sfaturilor si indemnurilor Mantuitorului nostru Iisus Hristos, lucratori adevarati ai Evangheliei si madulare vii ale trupului tainic al Bisericii celei Dreptmaritoare "Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca" vie si nestricata - Biserica Ortodoxa.
Va multumim apoi pentru ca aveti curajul si puterea de a renunta la putinul dobandit cu truda si sudoare, spre a participa liberi si constienti la refacerea acestui sfant asezamant romanesc, "Chilia Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil", de aici, din Sfantul Munte - Gradina Maicii Domnului.
Noi, smeriti si umili frati ai dvs., nu putem decat sa va imbratisam intru Hristos cu bucurie si sa va pomenim zilnic in rugaciunile noastre, smerit savarsite, dar cu dragoste inaintea Celui ce pururea pentru noi se jertfeste, Mielul lui Dumnezeu, "Cel ce pe cei ce impartasesc (din Trupul si Sangele Lui) ii sfinteste".
Credem ca la vreme cuvenita, la ceas de tihna si-n clipa de nevoie, Dumnezeu, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Sfintii Arhangheli si toti Sfintii va vor fi alaturi, miluitori si sprijinitori pe drumul acestei vieti, pe "cararea cea stramta" ce duce la Imparatia cea vesnica a bucuriei dumnezeiesti.
Multe bucurii sfinte, cu impliniri si binecuvantari ceresti, cu Iubire din Potirul Iubirii lui Hristos.
Al dvs. smerit intre slujitorii lui Dumnezeu, Ieromonahul Paisie Rogojan cu obstea