Este posibil un "pol de dreapta"? Evenimente spectaculoase, ca greva profesorilor, sau senzationale, precum demisia din Pd a ministrului Apararii Nationale, d-l Victor Babiuc, au facut ca analistii sa dea putina atentie unui eveniment politic major: incercarea Aliantei Civice de a reface gruparea partidelor de centru-dreapta ce s-a impus ca principala forta de guvernare dupa alegerile din 1996. Miercuri, 16 februarie a.c., reprezentantii Pntcd-ului, Pnl-ului si ai Ufd-ului s-au reunit sub medierea Ac pentru a incerca formarea unui "pol de dreapta", a carui misiune expresa sa fie contracararea Pdsr-ului, partid ce, dupa trei ani de opozitie "constructiva", a revenit in topul optiunilor electorale, parand de acum castigatorul detasat al viitoarelor alegeri generale. Ac si-a motivat initiativa pe teza - lansata deja de strategii politici ai Puterii - ca o eventuala revenire a Pdsr-ului la guvernare ar insemna izolarea Romaniei in raport cu Vestul, pierderea trenului spre Nato si Ue. Grava reducere a audientei electorale a Cdr si a partidelor din alianta condusa de ea a fost pusa - paradoxal - pe seama "atacurilor violente" ale reprezentantilor Pdsr-ului la adresa Puterii.
"Este important ca noi sa ne strangem la un loc pentru a putea face fata violentei atacului care vine dinspre Pdsr. Violenta pe care nu am intalnit-o decat in anii 1990 si 1991. Ac isi propune solidarizarea tuturor fortelor politice democratice care ofera garantii continuarii reformei si integrarii in structurile europene. Nu ne propunem sa inlocuim o coalitie cu o alta coalitie, o Conventie cu un alt tip de Conventie. Noi am ajuns impreuna la concluzia ca ne trebuie o strategie comuna pentru aceste alegeri, pentru a evita pericolul ca tara sa fie guvernata de acele forte care au fost la putere pana in 1996. Victoria nu poate fi decat comuna", a declarat presedintele Ac, Ana Blandiana. Chiar daca scaderea impactului electoral al fortelor de dreapta are alte cauze decat "violenta atacului" Pdsr-ist, liderul Ac a preferat sa-si motiveze astfel tentativa pentru a atenua conflictul mocnit dintre aceste forte, conflict ce a transformat Cdr-ul intr-o fantoma politica. Ac a inteles, de altfel, ca Cdr-ul are putine sanse de a fi revitalizata, renuntand sa se reintoarca in alianta pe care a initiat-o si a sprijinit-o. "Alianta Civica isi propune sa sprijine acele partide in ale caror programe se regasesc principiile Ac si care ofera garantii pentru transpunerea lor in practica. Noi nu intelegem sa raspundem pentru promisiunile electorale neindeplinite", a recunoscut d-na Blandiana, indicand clar adevaratele motive ale pierderii popularitatii actualei aliante de guvernare. Ac, care a militat permanent pentru refacerea societatii civile normale, nu doreste sa fie asociata cu esecurile unei administratii sustinute multa vreme de ea.
Nu are rost sa reluam acum analiza cauzelor ce au generat prabusirea marcata a audientei electorale a unei grupari politice sustinuta cu entuziasm de electorat in 1996. Am incercat, in ultimii trei ani, sa atragem atentia asupra surselor obiective si subiective ale esecului "Schimbarii". Uzura "clasica" data de guvernare a fost dublata de o uzura morala profunda, uzura ce a dus la confundarea de catre electorat a politicienilor Puterii cu cei ai Opozitiei, la condamnarea clasei politice romanesti in ansamblul ei. Detasandu-se de Cdr, Alianta Civica ar vrea sa arate ca reprezentantii ei nu si-au pierdut verticalitatea morala si ca organizatia continua sa isi vizeze obiectivele initiale, de formare a unei clase politice responsabile si eficiente, de redresare a spiritului civic si de recuperare a traditiilor istorice ale societatii romanesti, alienate de "paranteza" comunista. Trebuie insa imediat observat ca sansele realizarii unui nou "pol de dreapta" doar din pricina necesitatii blocarii "violentei atacului care vine dinspre Pdsr" sunt destul de reduse. In fond, este intotdeauna greu sa sudezi o unitate politica numai pe baza unei strategii negative, cea a respingerii unei "amenintari comune". Partidele de centru-dreapta ale esichierului nostru politic nu mai au de mult un idol comun de guvernare si, multe dintre ele, iau - discret - in calcul chiar posibilitatile unui "pact cu diavolul", ale unei colaborari cu stanga, ce le-ar asigura mentinerea in structurile puterii.
Fenomenul a fost evident chiar si in discutiile din 16 februarie, patronate de Ac. Nimeni nu spera, desigur, ca acestea sa se finalizeze prin semnarea unui nou protocol de alianta, printr-o regrupare clara si marcata a partidelor ce se proclama de dreapta. Nu s-a gasit, practic, nici o forma concreta de colaborare integrala si ferma la viitoarele alegeri. Propunerea de sustinere, la testul "localelor", a candidatilor cel mai bine plasati in turul secund este una fireasca, aproape de la sine inteleasa. Mult mai dificil de aplicat este proiectul unui pact de neagresiune intre formatiunile dreptei, la alegerile generale, pentru ca de liste comune nu va mai fi probabil vorba. "Polul de dreapta" ar putea avea sanse numai daca, pentru constituirea acestor liste, s-ar apela la o reinnoire masiva a "actorilor", multi dintre cei in functiune fiind deja blamati pentru incompetenta, indolenta sau coruptie. Realizarea unui astfel de proiect este o imposibilitate, intre partidele dreptei existand o concurenta dura, alimentata in multe cazuri si de idiosincraziile personale ale liderilor. Ca si in cazul stangii, majoritatea partidelor romanesti de dreapta sunt "partide pentru lideri", orientarea ideologica - si programele de guvernare aferente - contand mai putin. Partidele de dreapta s-ar putea eventual reuni in sprijinirea unui candidat unic la presedintie, datorita posibilitatii turului secund la care participa numai cei plasati pe primele doua pozitii din topul prezidentiabililor. Liderii de dreapta, cu veleitati pentru ocuparea fotoliului prezidential, ar ceda atunci firesc in favoarea aceluia dintre ei care a adunat cele mai multe voturi. Conditia este, desigur, ca acesta sa intre in runda a doua. Dupa ultimele sondaje, candidatul cel mai autorizat al dreptei, d-l Emil Constantinescu, ar putea rata turul secund, batalia urmand sa se duca intre doi reprezentanti ai stangii, d-nii Ion Iliescu si Teodor Melescanu. Pana la alegerile generale mai este insa destul timp si d-l Constantinescu ar putea avea o revenire spectaculoasa, mai ales daca liderii partidelor dreptei s-ar decide sa il sustina de la inceput.
Este, asadar, greu de anticipat o refacere a unitatii dreptei. In "nucleul" ei, Cdr-ul, ruptura s-a produs deja intre taranisti si liberali. Pntcd-ul s-a compromis datorita luptelor intestive dintre diversele factiuni, dar si din pricina dezvaluirii unor grave acte de coruptie ale reprezentantilor sai din diversele esaloane ale administratiei. Operatiunile "chirurgicale", de eliminare a clicilor politice interne si de "curatire" a coruptilor au fost declansate destul de tarziu. Pntcd-ul a fost parasit de cei doi prim-ministri pe care i-a impus succesiv, competenta lui in materie de conducere a administratiei fiind astfel dur amendata. Pretentiile sale de dominare in continuare a Cdr au fost in context sanctionate aspru de principalii parteneri liberali. Pnl-ul, ce a stat un timp cuminte la "remorca" Pntcd-ului, s-a compromis mai putin decat acesta, actiunile lui administrative parand mult mai eficiente. Pnl-ul si-a urmarit cu tenacitate si consecventa impunerea programului, sugerand ca presiunile Pntcd-iste au limitat aplicarea lui. In plus, spre deosebire de "dezorganizarea" Pntcd-ului, el a ramas stabil, polarizand treptat optiunile diverselor grupuri de aceeasi orientare ideologica. Era firesc ca Pnl-ul sa isi testeze pe liste separate, la locale, impactul si sa solicite, pentru generale, renegocierea Protocolului Cdr. Inflexibilitatea liderilor Pntcd-ului, care nu par dispusi sa renunte la dominatia asupra Cdr nici daca liberalii vor castiga un procent mai mare la locale, ar putea face ca spargerea de facto al acestui "nucleu" sa devina o spargere de jure. Prabusirea Cdr va antrena insa o cadere generala a dreptei, doar doua-trei dintre formatiunile ce o alcatuiesc avand sansa depasirii pragului electoral.
Cele mai mari posibilitati le are, din aceasta perspectiva, Ufd-ul condus de d-nii V. Vosganian si A. Iorgulescu. Ufd-ul a devenit cea mai dinamica formatiune a dreptei, impunandu-se printr-un discurs critic, aplicat si coerent in raport cu "realizarile" actualei administratii. Ufd-ul s-a retras din Cdr si nu mai doreste sa faca parte din ea. Propunerile formulate de liderii sai pentru restructurarea dreptei politice romanesti nu au fost, deocamdata, luate in seama de conducerea Cdr, desi ele ar putea impune o alta imagine a acestei zone a spectrului politic. Daca procentul obtinut la locale va fi suficient de mare, Ufd-ul ar putea concura singur la generale, drenand spre el simpatiile unui electorat care, desi respinge stanga, este derutat si dezamagit de evolutia Cdr. Aceeasi speranta o nutreste si Ancd-ul d-lui Ciorbea, ce si-a facut un slogan electoral din redresarea morala a clasei politice romanesti. Pozitia Ancd-ului este ireconciliabila fata de Pntcd, partid ce nu l-a sprijinit la guvernare pe d-l Ciorbea, lasandu-l la cheremul aliatilor, in special al Pd-ului. D-l Ciorbea nu va accepta "ideea de a i se pune pumnul in gura de catre actuala Putere", ceea ce va face imposibila participarea formatiunii sale la o alianta alaturi de partidele din Cdr. Recent infiintatul Partid Popular al fostului premier Radu Vasile este si mai indepartat de o astfel de "aliniere". Pentru dreapta romaneasca se anunta vremuri tulburi. Toma Roman