Batalia pentru Bucuresti Desi pana la testul electoral al "localelor" mai sunt cateva luni, partidele romanesti s-au lansat deja in campanie. Problemele tranzitiei, convulsiile sociale generate de saracie, programele de depasire a crizei etc. au fost lasate in seama Guvernului. Astfel, in cazul grevei profesorilor, d-nii Isarescu, primul ministru, si Marga, ministrul Educatiei Nationale, au trebuit sa se descurce singuri, desi domeniul invatamantului este extrem de important pentru viitorul tarii. Putinele partide care au luat pozitie fata de situatia dramatica a dascalilor au facut-o din interes politic: profesorii pot fi excelenti agenti electorali. Asa cum se putea prevedea, anul alegerilor a absorbit deja atentia "actorilor", principala lor preocupare fiind desemnarea candidatilor si alegerea strategiilor care sa le permita plasarea in avanscena. Testul localelor este insa doar partial semnificativ, pentru ca optiunile cetatenilor au, in primul rand, motivatii "tehnice" (se voteaza "bunii gospodari"), motivatii ce joaca un rol mai mic atunci cand este vorba de nuantarile partinice. Pentru politicieni, el este insa important, pentru ca plasarea in fruntea administratiilor locale a oamenilor desemnati de ei poate permite un anume control al alegerilor generale. Si, in plus, dupa adoptarea legii bugetelor locale, partidele ce vor domina anume zone vor avea o "baza materiala" mult mai ferma, asigurata de autonomia administrativa recunoscuta. Iata de ce, in ciuda dificultatilor traversate de tara, partidele au inceput sa se agite electoral, au trecut deja la o campanie mascata pentru sustinerea candidatilor lor la primarii. Batalia cea mai dura va fi cea pentru castigarea Primariei Bucurestilor, primarul Capitalei fiind, intr-o ierarhie neconventionala, al cincilea om din stat. Castigarea Primariei Bucurestilor ar fi o victorie extrem de pretioasa pentru oricare dintre partidele aflate in joc. Desemnarea candidatilor pentru acest post a devenit, in consecinta, o chestiune foarte serioasa, o eventuala victorie, dand partidului beneficiar un imbold major pentru faza "generalelor". Selectia a fost deci riguroasa, fiecare partid mizand pe calitatile celui desemnat, pe competentele afisate de acesta, pe renumele pe care il are. "Vanatoarea" de candidati cu sanse reale de a atrage simpatia bucurestenilor a exclus utilizarea criteriilor ce functioneaza la alcatuirea listelor pentru Parlament, confruntarea directa a candidatilor solicitand alte standarde decat cele ale partidelor. Miza importanta a impus deci o oferta pe masura. Pentru partidul castigator, primarul Capitalei devine automat un lider important. Chiar si scorul obtinut este semnificativ, intrucat, fie si in cazul in care nu asigura victoria, el indica impactul partidului respectiv la electoratul bucurestean, cel mai numeros electorat compact din tara. Pentru candidatii perdanti, el ar putea fi, asadar, un motiv de propulsare in "staff"-ul partidelor reprezentate sau, din contra, un pretext pentru marginalizare. Electoratul bucurestean este, totusi, oarecum diferit de cel din restul tarii. La toate alegerile locale de dupa 1990, bucurestenii s-au plasat in dreapta optiunilor posibile, candidatii de stanga pierzand cu regularitate. Nici macar dezamagirea provocata de administratia corupta a fostului primar liberal, Crin Halaicu, nu a dus, in 1996, la pierderea Primariei Bucurestilor de catre gruparea de centru-dreapta a Cdr-ului. Situatia s-a repetat, dupa demisia fostului prim-ministru, Victor Ciorbea, candidatul Pntcd-ului, Viorel Lis, infrangandu-l cu relativa usurinta pe reprezentantul Pdsr, Sorin Oprescu. Contextul pare insa acum diferit. Uzura coalitiei guvernamentale - intr-o grava pierdere de viteza in sondaje - se reflecta pregnant si in optiunile bucurestenilor. Pana in 1996, multe dintre defectiunile administratiei locale puteau fi puse pe seama culorii politice diferite, structurile guvernamentale fiind dominate de stanga. Dupa 1996 insa, atat administratia centrala, cat si cea bucuresteana au tinut de aceeasi orientare politica. Greselile primariei, ca sa nu mai vorbim de coruptia si venalitatea unor functionari ai ei, nu mai pot fi puse pe seama obstructiilor realizate de structurile guvernamentale opuse. Era firesc, in situatia data, ca Pntcd-ul - al carui reprezentant, Viorel Lis, a "guvernat" in ultimii ani Capitala - sa se dezica de actualul primar general, nominalizand un alt candidat, pe d-l Catalin Chirita, primarul sectorului cinci, in speranta ca electoratul va pune deficientele administrative trecute in carca omului si nu a partidului. Speranta ce ar putea fi insa iluzorie. Situatia este - la "localele" din acest an din Bucuresti - complet diferita de cea din 1996. Pana in 1996, candidatul Cdr la Primaria Capitalei era perceput si ca un simbol al Opozitiei fata de Puterea dominata de stanga. Cu o deschidere mult mai mare spre informatiile vehiculate de media fata de restul electoratului, bucurestenii amendau prin votul lor imobilismul si coruptia succesorilor de stanga ai regimului comunist. In momentul de fata, tendinta nu mai functioneaza. In consecinta, atentia lor va fi mult mai orientata spre propunerile si calitatile candidatilor. Optiunile vor fi mult mai putin motivate emotional sau ideologic. De aceea vor conta "probele" aduse de candidati, charisma lor in prezentarea intentiilor. Nominalizarile partidelor au tinut seama de aceasta schimbare. Pnl-ul, care s-a decis sa concureze singur, a ales in context un recent aderent, pe d-l George Padure, primarul sectorului unu. Liberalii au mizat pe experienta candidatului si pe reputatia relativ corecta pe care acesta a dobandit-o. Campania, care se anunta nemiloasa, ar putea sa-i provoace d-lui Padure o serie de "surprize" pentru ca adversarii sai nu vor ezita sa-i scotoceasca toate actele administrative, sa-i dezvaluie toate "slabiciunile". D-l Padure va avea sanse numai daca, ajungand in turul secund, va reuni in jurul sau voturile tuturor contracandidatilor din partidele coalitiei guvernamentale actuale si daca va reusi, printr-un efort propagandistic dur, sa trezeasca reflexul ideologic de centru-dreapta al bucurestenilor in fata oponentului sau de stanga. Pentru ca, cu cea mai mare probabilitate, el - sau alt candidat al dreptei - se va confrunta cu reprezentantul Pdsr-ului, care ar putea fi d-l Sorin Oprescu sau altcineva. In alegerile bucurestene ar putea fi favorizati candidatii care nu au lucrat efectiv in administratia locala. Blamul coruptiei si imoralitatii ce a fost dat administratiei in functiune i-ar putea afecta pe d-nii Chirita si Padure. Ceea ce nu s-ar putea spune in cazul unor candidati ca d-l Varujan Vosganian de la Ufd, M. Erbasu de la ApR, sau T. Basescu, N. Staiculescu ori S. Marinescu de la Pd. Varujan Vosganian are sansa unei prezente charismatice constante si a unei bune reputatii de economist. Detasarea partidului sau de Cdr si criticile pe care le-au adus actiunii guvernamentale ar putea sa il impuna drept candidatul-surpriza, beneficiind atat de "reflexul anti-Pdsr" al bucurestenilor, cat si de tendinta lor de a amenda actuala administratie. D-l Vosganian realizeaza, candidand, si un test al audientei Ufd, un procent bucurestean de 10-15% reprezentand o audienta de 7-8% in restul tarii. Fie si numai acest obiectiv este important pentru optiunea Ufd. In cazul d-lui Erbasu, charisma a contat mai putin. Reprezentantul ApR isi va prezenta drept principala calitate reusita ca om de afaceri. Procentul pe care-l va obtine nu va fi insa semnificativ pentru ApR, partidul d-lui Melescanu fiind foarte dependent de imaginea liderului sau. O eventuala infrangere il va afecta mai degraba pe d-l Erbasu, care va fi obligat sa constate ca sustinatorii financiari ai unui partid nu sunt (si nici nu trebuie sa fie) automat si figurile lui de marca. Candidatura d-lui Traian Basescu - daca el va fi desemnat de Pd - este una de calcul politic. Pd-ul vrea sa beneficieze de reputatia temperamentosului sau ministru, incercand sa castige un "fief" in care, pana acum, a avut un impact destul de redus. Impunerea d-lui Basescu ar mai avea insa inca un motiv. Ministrul Pd-ist s-a manifestat in ultima vreme destul de independent in raport cu liderul partidului sau, ceea ce l-a facut cel putin incomod. O infrangere la vot l-ar aduce "la ordine", in timp ce o victorie ar fi desigur trecuta in contul partidului. Pd-ul ar avea nevoie de un astfel de succes pentru a-si creste audienta care a scazut dramatic. Daca d-l Basescu ar castiga batalia pentru Bucuresti, lucrurile ar putea sa se complice, el devenind direct un contracandidat la sefia Pd-ului. In campania pentru castigarea primariei bucurestene au intrat si celelalte partide. Ofertele lor nu sunt inca mediatizate dar, cu siguranta, pe masura apropierii termenului declansarii oficiale a campaniei, ele vor fi aruncate pe piata. Surprizele pot aparea de la noile partide afirmate pe scena politica - Pnr, Ancd si Ppr. Si in cazul lor vor conta foarte mult candidatii desemnati, performantele realizate de acestia in domeniile lor de competenta. Batalia pentru Bucuresti se anunta a fi extrem de dura si interesanta.
Toma Roman