- Despre poeti se spune ca nu se pot desparti de apa pe care au baut-o la locul nasterii lor. Totusi, dvs. ati parasit Basarabia, pentru a va stabili in Bucuresti. Ce stiati, inainte de a veni aici, despre Romania si ce ati gasit la venire?
- Satul meu natal Tanatari e o veche comunitate de romani, situata mai sus de Causeni, unde Stefan cel Mare si Sfant s-a invrednicit sa zideasca o bisericuta care mai dainuie si astazi si care e luata sub ocrotirea Unesco: jumatate e ingropata sub pamant, cealalta parte iesind spre cer cu un singur turn, nu mai inalt decat statura unui viteaz calare. Mai la nord, se-ntinde pe sapte coline, ca si Roma, satul meu natal, de o frumusete incredibila. Acolo am aflat toate tainele Universului. Era - mi se parea in copilarie - raiul adevarat: cu gradini in valuri, nuci si ciresi cu trunchiul gros mai bine de un metru si cu coroane uriase. Tata a fost ostas roman, ca si multi oameni din sat. Imi povestea despre Romania ca despre o tara minunata, de poveste. De la razboi s-a intors cu o valiza de lemn, plina cu carti romanesti, pe care le-am citit, copil fiind, si cu o lentila galbena de la o luneta. Pentru mine, de la varsta de zece ani, Romania devenise o obsesie: visam noapte de noapte ca sar Prutul, ca ajungeam la un oras aglomerat pe care il vedeam in detalii, ca vorbeam cu oamenii de acolo. Greu imi inchipuiam cum o tara intreaga poate sa vorbeasca romaneste. Legatura cu tara-mama era taiata definitiv, nu ne parvenea nici o informatie, literatura romana era interzisa in Basarabia, insasi rostirea cuvantului "Romania" iti punea existenta in pericol. Un tanar poet facuse un acrostih in cartea de debut: pe prima pagina se citea Romania. A avut un ecou ca de bomba pusa la Cc al partidului. Au urmat represalii pe toate fronturile. Din cartile clasicilor care se studiau, cuvantul "Romania" era radiat si se facea o propaganda antiromaneasca pe fata, cu multa ura si dispret. Turistii romani care ajungeau la Intercontinentalul din Chisinau erau jefuiti si maltratati de o banda organizata de soldati bine instruiti. Orice contact cu romanii era fatal. Deschiderea hotarelor a avut pentru mine efectul unei bombe. Era in vremea cand noi, acolo, ieseam la demonstratii, mai mult de un milion de oameni si ne deprinsesem cu gandul mortii. Desi nu puteai sa te gandesti ca vei scapa viu atunci. Deschiderea granitelor egala cu o reinviere.
- Multi au cerut atunci, in 1990, Unirea Basarabiei cu Romania. Astazi se vorbeste din ce in ce mai rar despre asta. De ce oare?
- Unirea nu s-a putut face atunci din urmatoarele motive: Tratatul Ribbentrop-Molotov nu s-a putut relua, pentru ca exista tratatul lui Ceausescu, unde se stipula ca nu are pretentii teritoriale. Comisia care se facuse din basarabeni era compusa din "aparatcici" din inaltul esalon al partidului, niste cozi de caine. Deputata Leonida Lari i-a spus direct lui Gorbaciov - s-a vazut la televizor - ca Basarabia este romaneasca si va fi romaneasca. Atunci, cand in piata, la Chisinau, un milion doua sute de oameni au strigat "Acum sau niciodata: Unire!", ministrul de externe al Romaniei le-a taiat avantul, semnand alt tratat injositor care iarasi stipula ca Romania nu are pretentii teritoriale. Si chiar daca, prin absurd, Parlamentul Moldovei ar fi votat Unirea, ce se facea cu Armata a 14-a ruseasca care figureaza in tratatul "Salt Ii" cu americanii? In plus, Romania era obligata sa voteze de urgenta o lege a imigrantilor. Ce faceai cu un milion si jumatate de rusofoni venetici, in mare parte criminali recidivisti? De aia "politicanii" n-au vrut Unirea si au recunoscut primii o formatiune statala pe teritoriul vechiului Regat Roman. Acum, coada soparlei nu-si recunoaste mama, sperand sa prinda cap, iar soparla a uitat de coada care o deranja. Se vede ca suntem sub vremi.
- Si totusi, in ultimii ani, tot mai multi basarabeni s-au stabilit in Romania. Va mai amintiti cum a fost momentul sosirii dvs. in tara?
- Accesul romanilor basarabeni in tara este minunat, o deschidere care le va da demnitatea de oameni. Pentru mine personal, intrarea in Romania a fost darul suprem al lui Dumnezeu. M-am repezit si am mancat pamant sacru si am baut din apa sacra, zdrelindu-mi mainile in sarma ghimpata de la hotar. Aveam o invitatie de la Muzeul Literaturii din Iasi. Portile de Aur ale Romaniei sacre mi le-a deschis poetul Lucian Vasiliu si am avut convingerea ca am intrat in rai. Totul in jur era sacru: oamenii, pamantul, apele, vorbirea. Pentru prima data in viata mea, atunci am respirat liber. Peste tot se vorbea romaneste. Ce minunatie e Limba Romana!!! Simteam ca innebunesc de fericire. Colegii din Iasi ne-au purtat la Teatru, la Palatul Culturii, la toate casele-muzeu ale scriitorilor. Am mers pe urmele ce mai stralucesc in aer ale lui Eminescu si Creanga, am mancat si am baut Cotnari la "Bolta Rece", unde mancau si beau si ei, in Bojdeuca lui Creanga. Mai multa istorie gaseam aici decat in Piramida lui Keops. Am tras un chef boieresc incredibil in gradina lui Vasile Alecsandri din Lunca Siretului, ne-am astamparat setea si hohotele de plans cu albastru de Voronet, am plans pe mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant la Putna. Tot atunci a aparut in "Romania literara" o recenzie la cartea mea de poezie a criticului Val Condurache, care ma situa valoric intre Blaga si Nichita Stanescu. "Dacia literara" mi-a publicat cateva grupaje de poezii cu comentarii favorabile. La Botosani, o surpriza: mi-a fost acordat premiul Ii pentru piesa "Loc de iernat". Am devenit membru al Societatii "Junimea" si am sezut pe scaunul lui Eminescu. Noi, cei care tocmai iesisem din burdahanul balenei imperiale cu ochii arsi de acizii intestinelor ei, acum vedeam tara sacra care era a noastra si puteam sa-i pipaim istoria: bisericile, cetatile, palatele, muzeele, puteam sa ne rugam lui Dumnezeu in limba noastra si sa plangem liberi sub ziduri. Ce puteam sa-mi doresc mai mult? Moise, dupa 40 de ani de rataciri, n-a vazut Tara Fagaduintei, dar eu o tineam in pumn si era calda, plapanda, ca un fulg etern. Dumnezeu cand iti da, iti da totul sau nimic. Darurile au continuat sa curga ca dintr-un corn al abundentei, rasplata pentru toate suferintele indurate. Intalnirea cu d-l Laurentiu Ulici mi-a deschis calea spre Romania. Mi-a publicat succesiv sase pagini de poezie la "Luceafarul" si mi-a propus un manuscris la un concurs pe care l-am castigat. Aceasta carte m-a pus in contact cu criticul si istoricul literar Radu G. Teposu, om de mare omenie si de o noblete rarisima a spiritului. A fost primul om de pe pamant pe care l-am vazut simplu, liber, cald, crestin in sensul deplin al cuvantului. A citit tot ce am scris, dandu-mi incredere si siguranta in ceea ce fac. Apoi, am venit la Universitate ca doctorand in Teoria literaturii. Contactul cu domnii profesori Mircea Martin, Marin Mincu si Romul Munteanu au avut darul sa ma transfigureze, deschizandu-mi noi orizonturi. Din 1994, cand m-am stabilit definitiv la Bucuresti, am intrat in sangele spiritualitatii romanesti.
- Cum v-ati acomodat? Exista deja o comunitate a basarabenilor care s-au stabilit aici, in Romania? Aveti legaturi cu ei?
- M-am acomodat greu. Sufeream teribil din pricina accentului pe care eu nu-l sesizam. Era greu de modelat, coardele vocale trebuiau puse la treaba. Si repede mi-am dat seama ca limba romana din tara nu e limba romana cea din Basarabia. Aici e infinit nuantata, vie, plastica, pe cand limba de dincolo e rigida, plina de calchieri din rusa. Dar exista ceva mult mai rau si mai periculos in sufletul basarabenilor care, venind aici, le joaca festa si-i aduce in postura de "nespalati": anarhia interioara, modul rusesc de a reactiona. Si mai satanica insa e tendinta de a vedea lucrurile prin ochelarii sovietici, de a inabusi chiar si melodia limbii romanesti. Pe acesti monstri i-am casapit. Nu cunosc nici o comunitate de romani basarabeni pe la Bucuresti. Pe unii indivizi ii vad pe strada. De multi mi-i mila, nu se descurca, nu au de lucru, se repatriaza, dupa ce fac pe-aici putina bisnita sa nu moara de foame.
- Cum credeti ca ar trebui Romania sa-i ajute pe romanii din Basarabia pentru ca ei sa nu-si uite limba, traditiile, sarbatorile?
- Romania face pentru romanii din Basarabia un lucru extraordinar: acorda fiecarui doritor roman din Basarabia posibilitatea de a-si face studiile in tara. Un dar mai mare nici nu se poate imagina. Banii, chiar daca ti-i da cineva, se cheltuie, haina se rupe, casa se distruge, dar ceea ce te face scoala e etern. Ar mai trebui sa mearga acolo, ca misionari crestini ortodocsi, preoti, profesori, mai multi gazetari, care sa dea zilnic informatii despre ce se intampla acolo. Scriitorilor, care sunt buni unii, sa li se publice cartile. Ar trebui sa mearga neaparat acolo cat mai multi romani din Regat. Acum, rar daca gasesti vreunul prin hotel. Sa-si ia cetatenia Republicii Moldova si sa stea acolo ca la ei acasa, fiindca azi, majoritatea regatenilor nu stiu mai mult despre Basarabia si Bucovina decat despre Kamceatka sau Honolulu. Sa se amestece si sa-si faca impreuna nuntile, cumetriile. Asta ar fi minunat.
- Ce va lipseste cel mai mult in Romania?
- Totusi, bunavointa, buna-credinta si intelegerea, fireste si banii.
- Aveti in pregatire vreun volum?
- Acum, de curand, am definitivat o carte de poezie de 400 de pagini. Ar fi minunat ca un sponsor sa suporte cheltuielile pentru aparitia ei. Mai am un manuscris de proza, cu totul exceptional, sustin criticii. La fel, nu-l pot publica din lipsa de bani. Poate ca cineva se indura si ma contacteaza prin intermediul revistei dvs.