O initiativa extraordinara
- Cand, in Romania tranzitiei, Eminescu parea sa nu mai intereseze pe nimeni, Ministerul Culturii, Uniunea Scriitorilor si Fundatia Culturala Romana celebreaza cu mare pompa implinirea a 150 de ani de la nasterea poetului nostru national, declarand anul 2000 An Eminescu. In calitate de filolog, de profesor si intim cunoscator al versului eminescian, cum apreciati aceasta initiativa?
- Initiativa, care-i apartine lui Caramitru, este extraordinara. L-am si felicitat pentru ea. Ma bucura faptul ca vom neglija o vreme Economicul, pentru a ne dedica acestei celebrari. Economicul va ramane intotdeauna un punct vulnerabil si fluctuant in viata noastra. Ma preocupa si ma intereseaza in schimb Spiritualul si Intelectualul. Atunci cand spiritualul reintra pe fagasul marilor traditii intelectuale romanesti inseamna ca nu este totul pierdut, ca mai avem o sansa de supravietuire ca popor. Or, aceasta sarbatorire a nasterii lui Eminescu se inscrie intr-o astfel de traditie intelectuala romaneasca si ne face cinste faptul ca, in ciuda greutatilor de tot felul, mai putem vibra sufleteste, intelectual, in asemenea clipe. Maine dimineata chiar, plec pana la Iasi pentru a participa la festivitatile de-acolo. Este o mare bucurie pentru mine sa pot vorbi despre Eminescu.
Pentru foarte multi, Eminescu a ramas un necunoscut
- S-a vorbit multa vreme despre "actualitatea lui Eminescu". Oare mai dureaza ea si astazi?
- Impactul unei capodopere - vesnic egala cu sine - poate creste ori scadea, dupa calitatea celor ce-o recepteaza, dupa capacitatea acestora de a-i intelege valoarea. Ceea ce nu se intelege astazi la noi este ca recentele "interpretari negative", "contestarile" din ultima vreme au fost facute fie din ignoranta, fie din rea-credinta.
Poti iubi sau nu un artist, iti poate placea sau nu opera sa, dar trebuie sa-i recunosti valoarea. Intrebat care este cel mai mare poet al Frantei, Gide raspundea cu onestitate: "Hlas! Hugo!", marturisind astfel ca lui, personal, Hugo nu-i place.
La noi, in schimb, tinerei cu cate un volumas de versuri publicat in graba ii contesta lui Eminescu valoarea, actualitatea.
Lumina Lui, a Poetului, este insa vesnica, pentru ca actualitatea "marilor" este eterna. Daca noi nu o vedem, este din pricina cecitatii noastre.
Dar si mai trist este faptul ca, pentru foarte multi, Eminescu a ramas un necunoscut. Am urmarit sondajele facute pe strada si am vazut cum oameni de toate varstele nu stiau prea bine cine este Eminescu, nu puteau rosti macar un vers din poeziile lui. Exceptie au facut doar moldovenii din Basarabia, care stiau poezii intregi pe dinafara. Un motiv de triste reflectii pentru romani...
In aceasta necunoastere a poetului, o foarte mare vina o poarta profesorii. Am vazut cum elevi din clasele mari stiau doar cateva versuri; in schimb, recitau comentarii pe dinafara. Dar unde sunt cosmogoniile eminesciene, unde este zborul Luceafarului, unde sunt versurile Poetului? Este evident ca profesorii nu stiu sa puna in valoare opera acestui geniu a carui altitudine nu inseamna nici departare, nici instrainare, ci doar un plus de certitudine a universalitatii.
In intreaga lui poezie, cuvantul isi gaseste valorile magice originare
- Daca printr-o minune Eminescu ar reveni in lumea noastra cea stramba, ce anume credeti ca s-ar grabi sa indrepte?
- Cred ca nu ar sti cu ce sa inceapa. Si-ar construi cu siguranta, imediat, un model cosmogonic si s-ar refugia in Macrotimp, in Cosmos. Evadarea lui din Timp era, de fapt, un refuz al Realului...
- Cand vi se face dor de poezia lui Eminescu, ce anume cititi de obicei?
- Am perioade cand ma indrept spre opera postuma. Atunci aleg Musatin si codrul, poem al vocatiei voievodale a codrului imparat, ca si a viitorului uns al tarii, Stefan. Dar in ultima vreme aleg din ce in ce mai des Oda (in metru antic), careia ii descopar mereu alte talcuri, sau Glossa ori Peste varfuri.
Imi plac deopotriva Sonetele eminesciene, unele pornind de la Shakespeare, ca acel "Cand insusi glasul gandurilor tace/ Ma-ngana cantul unei dulci evlavii -/ Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?/ Din neguri reci plutind te vei desface?", dar care la Eminescu a devenit, iata, cu totul altceva. Cuvantul isi regaseste si aici, ca in intreaga poezie eminesciana, valorile magice originare.
Departe sunt de tine...
Departe sunt de tine si singur langa foc,
Petrec in minte vieata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani imi pare in lume c"am trait,
Ca sunt batran ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad in picuri,
Redesteptand in fata-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vantul loveste in feresti,
Se toarce"n gandu-mi firul duioaselor povesti,
S"atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci
Cu ochii mari in lacrimi, cu mani subtiri si reci;
Cu bratele-amandoua de gatul meu te-anini
Si parc"ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu strang la piept averea-mi de-amor si frumuseti,
In sarutari unim noi sarmanele vieti...
O! glasul amintirii ramaie pururi mut,
Sa uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,
Sa uit, cum dup"o clipa din bratele-mi te-ai smult...
Voiu fi batran si singur, vei fi murit de mult!
Oda (in metru antic)
Nu credeam sa"nvat a muri vr"odata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei "naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Cand de-odata tu rasarisi in cale-mi
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pan" in fund baui voluptatea mortii
Ne "nduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari.
Pot sa mai re "nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar in san, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!