Supriza a inceput din chiar dimineata zilei de sambata, 15 ianuarie, atunci cand la orele 10.00 era programat in Piata Teatrului un ritual de depunere de coroane la picioarele statuii inalte, dominatoare a Poetului... Se anuntasera: primul ministru Mugur Isarescu, ministri (Ion Caramitru, Andrei Marga, Victor Babiuc etc.), oficialitati botosanene, academicieni, toata conducerea Uniunii Scriitorilor, plus o elita judicios si echitabil invitata a scriitorilor, actorilor si oamenilor de spirit din tara si diaspora.
Or, surpriza a patruns in piata din chiar primele momente ale ceremonialului! De la balconul Teatrului National din Botosani, un cor perfect academic a inceput sa cante celebrele romante pe versurile eminesciene. Fara nici un cuvant, discurs nici atat, doar jerbele-ofranda purtate de ofiteri superiori, oficialitatile au inceput o peregrinare pioasa la picioarele statuii Poetului. In aerul inghetat de ianuarie si-n linistea totala a pietei, plina de oameni patrunsi si ei de importanta momentului, multi cu flori in maini, Piata Teatrului a inceput repede sa semene, sa fie o catedrala in aer liber. O catedrala coplesita de versurile cantate ale Poetului... Si de statuia sa, de care o mana inspirata atarnase o ghirlanda de flori albe - ca jugul la care Eminescu se va fi inhamat candva, pentru noi...
Impresia era coplesitoare si... stranie. O stranietate a demnitatii si-a reculegerii, pe care romanii de acolo le-au trait cu un firesc de care multi nu ne mai cred in stare!...
Sau poate ca acolo, cu Luceafarul nostru Mantuitor in frunte, ne vom fi regasit o vreme, pe noi insine: noi, poporul cel mandru, talentat si puternic de pana mai ieri si poate de pana mai azi... Cine stie, poate sa fi fost ca sa fie acesta - deie Domnul! - inceputul sfarsitului seriei negre a acestor lungi ani, pentru romani. Cine stie!
Marea frumusete a manifestarilor Eminescu de sambata, de la Botosani si Ipotesti, este ca ele au continuat, aproape far" de exceptie, sub chiar acest semn al simplitatii, al reculegerii si al tacerii religioase cu care au inceput!
Imediat, toata lumea, in frunte cu primul ministru (o prezenta extrem de eleganta, de sarmanta si relaxata), ministrii (cu o escorta discreta, politicoasa si practic insesizabila), dar si cu scriitorii in frunte, s-a indreptat, pe jos, prin centrul orasului, spre Catedrala Uspenia, locul unde a fost botezat Poetul. Urma o slujba religioasa in memoria Sa si poate ca a treia coincidenta astronomica a momentului a fost ca 15 ianuarie a cazut intr-o sambata, zi de pomenire crestina a mortilor.
Slujba de la Uspenia a fost extrem de impresionanta, o slujba oficiata de mitropolitul Daniel al Moldovei si Bucovinei, inconjurat de preoti si de calugari, o slujba dupa ritualul si forta calugareasca... O slujba intr-o catedrala-bijuterie a tarii, o catedrala care a fost repictata intr-o baie coplesitoare de culori, de cel mai mare pictor de biserici al tarii, si cu siguranta al lumii: profesorul Petre Achitenie, singurul roman declarat de doua ori "Omul Unesco al anului", in 1982 si in 1995. Petre Achitenie, acela care a pictat sau repictat peste 50 de biserici imprastiate pe toate continentele lumii...
Zale dalbe la Ipotesti
Adevarul e ca imi doream cu sfiala sa vad si eu, in sfarsit, locul de nastere al lui Eminescu! Si am vazut Ipotestiul in zale dalbe... Ipotestiul de la care incep dealurile si padurile poetului, de acolo si nu mai devreme, caci pana la Ipotesti drumul e un ses (sub zapada si el), un ses la 15 minute de mers cu masina de la Botosani.
Conacul Poetului e mic, fusesem avertizat, si catunul e mic, si cimitirul cu mormintele parintilor si a doi dintre frati...
Dar pe costisa de deal, costisa pe care Iorga a mai adaugat o mica biserica in stil brancovenesc, chiar langa biserica familiei Eminovici, construita pe la 1800 (biserica "Iorga", in fata careia ipotestenii tocmai infipsesera, dupa un stravechi obicei moldovenesc, o uriasa, tulburatoare cruce malteza de gheata, o cruce de Boboteaza, taiata din chiar gheata lacului din apropiere - candva lacul lui Eminescu), de pe costisa de deal, alba toata, in ziua aceea de sambata, 15 ianuarie 2000, costisa din clopotnita careia au inceput deodata sa bata clopotele, si fara incetare au sunat, timp de vreo ora cat a durat totul, ei bine, pe coasta aceea de deal din Nordul Moldovei sufletul poetului s-a desprins si-a plutit peste intinderile de argint.
Si-aceeasi tacere, parca mai intensa ca la oras, a plutit peste marea de tineri studenti, elevi mai ales, ba chiar si-un grup de romani din Polonia; o tacere demna, cu har de recviem, planand peste marea aceea de tineri ce venisera de pretutindeni, cu totii, la Luceafar, la Aniversare...
Si tot in aceeasi tacere respectuoasa si-au facut aparitia si presedintele tarii si primul ministru, ca sa participe la a doua slujba a zilei, de data aceasta in aer liber, slujba de sfintire a bisericutei Eminovici, in intregime restaurata.
Curand, peste corul de calugari si peste incantatiile mitropolitului Daniel, a inceput sa bata toaca... Toaca din clopotnita pe care taranii, cu aceleasi cusme albe ca si-acum 150 de ani, au umplut-o, la refuz, ca altdat... Toaca batand binecuvantatoare si razboinica peste romanii impacati intre ei pentru o frantura de vreme, in numele unui ideal: Eminescu. Un ideal care, iata, dupa atata amar de vreme mai corespunde si implineste visul nostru national, de echilibru si de frumos.
Toaca pentru prapurii nostri, pe care-i impregnat Eminescu...
Toaca pe dealurile de la Ipotesti...
Mai mult, reporterul nu poate relata in cuvinte, caci restu-i lacrima si zapezi...