Un regal pe care noi, simpli cetateni ai Romaniei, il meritam de mult. Un regal pe care il asteptam de vreme indelungata. Si iata ca fericitul prilej de a-l vedea pe Gheorghe Zamfir, de a-l auzi vorbind, glumind, ba chiar imitandu-si cu fina ironie unii "colegi" s-a produs. Din pacate, fara vreun "preaviz" - cred eu - absolut necesar in cazul unui astfel de rarisim eveniment cultural, adica fara un "Promo" cuvenit intr-o lume in care ne balacim in sub-produse culturale.
Eu cred ca dorul unei astfel de intalniri a fost reciproc.
Stiam de multa vreme ca, mai ales dupa Revolutie, Gheorghe Zamfir isi dorea sa aiba o clasa a lui la Conservatorul din Bucuresti. N-a fost sa fie. Stiam ca si-a dorit sa apara la Ateneul Roman, intr-un concert al Filarmonicii. N-a fost sa fie. Stiam ca "Regele naiului", cum l-au numit iubitorii Marii Muzici din lumea intreaga si-ar fi dorit cat mai multe intalniri cu publicul romanesc. Pe scena sau la televiziune. N-au prea fost. Stiam ca discurile si casetele cu muzica lui, unica in lume, se vand intr-un ritm record si intr-un numar greu de stabilit. Aproape astronomic. Stiam ca, in timp ce este aproape ignorat de autoritatile de la Bucuresti, Zamfir este aclamat in marile capitale ale lumii. Ca filarmonici de renume mondial il invita sa apara in concert. Si mai stiam ca a semnat - alaturi de Ennio Morricone - muzica la acel film-capodopera al regretatului Sergio Leone, "A fost odata in America"... Stiam ca "naiul lui Zamfir" a acompaniat magistral interpretarea fabuloasa a acelui - unic si el - artist pe nume Robert De Niro, in secventele in care eroul isi aminteste tineretea pierduta. In clipele in care gandul ii fuge la prietenul ucis... Pe genericul acestui film-capodopera, numele lui Zamfir apare alaturi de cel al lui De Niro. Cu litere de egala marime.
Si iata ca - spre lauda lui Florin Calinescu - in emisia-eveniment am mai aflat si o multime de alte lucruri. ...Am aflat ca marele Artist are mult umor, ca vorbeste cu eleganta, ca nu se sfieste sa-si arate iubirea pentru catelusul pe care l-a si adus in emisie, ca, in ciuda multor piedici care i s-au pus in cale - culmea, mai ales in Romania - el, ilustrul Zamfir, nu-si arata amaraciunea. Iar atunci cand o face, manuieste o dulce ironie. Nici atunci cand a povestit ca ar fi dorit sa cante alaturi de... Luci (citeste Luciano Pavarotti), cu nefericitul prilej al Eclipsei, nici atunci cand intra in detalii, evocand felul in care cei de la Bucuresti au ignorat "elegant" dorinta lui de a canta "in duet" cu marele italian, nici atunci Gheorghe Zamfir nu e "feroce" - cum ar fi fost, poate, un alt artist de talia lui mondiala, confruntat cu o astfel de atitudine... inexplicabila din partea conationalilor lui. Si tot la "Chestiunea zilei" am aflat o multime de amanunte despre Nai, despre istoria straveche a acestui instrument, despre caracterul unic al naiului lui Zamfir. In final, cand Artistul, dupa un refuz delicat, s-a "apucat" totusi sa cante, am avut din nou revelatia acelui "secret" pe care-l are arta lui Zamfir. Acolo, in acea intimitate creata intre instrument si mana artistului, acolo, intre suierul lemnului starnit de rasuflarea si de degetele omului, se zbuciuma, parca dintotdeauna, sufletul romanesc. Si tot in acel ceas miraculos, vazandu-l pe Gheorghe Zamfir cum se alatura celor trei artisti instrumentisti (virtuozi ai muzicii populare) si cum incing ei - furati de marea arta a muzicii - hore, sarbe indracite, autentic romanesti sau... variante dupa... "Bolero"-ul lui Ravel sau... "Eine kleine Nachtmusik" de Mozart, am descoperit o alta varianta a bucuriei de a trai...