Tur-retur: Pufesti - Frankfurt
- D-le Neculai Constantin Munteanu, ca tot romanul, v-am cunoscut prin textele dvs. ironice si explozive de la "Europa Libera". Infatisarea sonora va arata a fi un om energic si fara varsta. In realitate, pareti cu mult mai tanar decat imi imaginam. De fapt, cati ani aveati cand ati parasit Romania? Prin ce meandre biografice ati trecut pana sa luati aceasta decizie?
- Biografia mea nu are nimic spectaculos. M-am nascut la Pufesti, o gara comunala intre Focsani si Adjud. Am facut liceul la Adjud, un mare nod feroviar, pentru ca in final sa ajung intr-o alta gara, de asta data la Frankfurt. Calator prin aceasta viata, in "67 am devenit student la Stiinte Economice, o facultate care nu mi-a placut nici cand am inceput-o, nici cand am terminat-o. Adevarul este ca-mi sclipeau ochii dupa teatru, drept pentru care, caine-caineste, am debutat in presa culturala, am fost angajat redactor la "Contemporanul" si ulterior la televiziune, in cadrul departamentului de teatru. Anul 1977, protestul si arestarea lui Paul Goma, m-au gasit intr-o postura aparent convenabila - redactor de platou la revista "Cinema". Nu stiu cum am ajuns la revolta. Cert este ca, indemnat de curajul lui Paul Goma, am trimis 3 scrisori la cele mai importante ziare din Occident, o scrisoare catre presedintele Carter si o alta, de 17 pagini, adresata lui Ceausescu. Bineinteles ca textele cu pricina au fost interceptate de catre Securitate, am fost arestat si anchetat timp de o luna, am fost batut scurt de catre o huiduma, dar pentru ca "Europa Libera" anuntase miraculos primirea textelor mele, "organele" mi-au propus pasaportul in schimbul nedifuzarii scrisorilor. Asta s-a si intamplat, dupa consumarea unor scene rocambolesti si a unei supravegheate discutii telefonice cu redactia radioului. Dupa sase luni de urmarire asidua, speriat si parasit in mod dureros de catre prieteni, am plecat in Germania. Aveam 35 de ani. Eram inca tanar dupa standardele din tara, dar batran dupa cele din Occident.
- Banuiesc ca in Germania nu vi s-a asternut covor de flori. Mai tineti minte momentul sosirii? Ce v-a impresionat cel mai mult?
- Am fost socat. Tin minte, de pilda, uluiala pe care am incercat-o vazand autostrazile nemtesti. Imi amintesc, de asemenea, grupul de tineri din gara Frankfurt. Erau frumosi, veseli si, mai ales, liberi. Se pregateau sa faca turul Europei, cu rucsacurile in spinare. Pentru ei totul era deschis, viu, fara frontiere. In clipa aceea, mi-am dat seama ca oamenii aia aveau un pas inaintea mea, ca eu sosisem in lumea lor cam tarziu, deja batran. Sosisem parca dupa incheierea cursei. Trebuia, insa, cu orice pret sa lupt. Asa am inceput un drum crancen si fara intoarcere, nu lipsit de surprize. De pilda, nici prin gand nu mi-ar fi trecut ca voi fi nevoit in Germania sa fac eforturi financiare notabile ca sa-mi permit a cumpara o data pe saptamana "Scanteia" si sa aflu ce se mai petrece in tara. Apoi, am fost dezamagit sa observ ca nimeni nu parea interesat de ziaristul care eram. Am invatat sa am rabdare, asa cum am invatat ca nici o munca nu e rusinoasa. Am vandut tigari in gara din Frankfurt, am fost contabil la o firma italo-argentiniana, am trecut peste marunta umilinta de a urma cursuri de germana destinate emigrantilor turci si, dupa trei ani de asteptare, mi s-a propus angajarea la "Europa Libera". Nu am acceptat imediat. Am cerut un timp de gandire, stiind ca in Germania a fi nerabdator este un semn de neseriozitate profesionala.
- Cum e sa lucrezi la "Europa Libera"?
- Am pasit in redactie fara nici o idee preconceputa. De altfel, nici nu aveam timp de asa ceva. Extrem de emotiv fiind, mi-era teama sa nu gresesc. Ani de zile mi-am scris textele, gandindu-ma cu inima stransa ca romanii asteapta de la mine nu atat informatie, cat atitudine. Fiind nou venit, aveam o raspundere in plus. Cu tot respectul, colegii mei mai in varsta pierdusera de mult contactul cu realitatile romanesti. Nu intamplator, Noel Bernard si-a pus mari sperante in mine, m-a promovat rapid la "Actualitatea romaneasca", oferindu-mi o lectie pe care n-o voi uita toata viata. "Scrie cum stii si cum poti despre Romania - mi-a zis el - dar incearca sa gresesti cat mai putin." Vazand ca nu prea inteleg, a continuat: "Daca spui ca la Paris ninge si in realitate ploua, este o greseala. Daca le spui romanilor acelasi lucru despre Bucuresti e o mare gafa". Ceea ce m-a deranjat a fost atitudinea moale, concesiva uneori, fata de regimul Ceausescu. Era anul 1980, cand Occidentul inca il incuraja pe Ceausescu, ii trecea multe cu vederea. In comentariile mele trebuia sa ma blindez cu formule atenuante, gen: "Ce pacat ca in politica interna nu se manifesta aceeasi independenta fata de Moscova"; trebuia sa imi folosesc calitatile actoricesti pentru a vorbi printre randuri, in pauze si intonari semnificative. Nu-mi pare rau. Crescut in spiritul presei anglo-americane, postul "Europa Libera" a fost pentru mine o mare scoala de jurnalism profesionist. Nici cea mai mica afirmatie despre Romania nu-mi era permisa fara sa indic sursa. Pana si ironia trebuia sa o dozez cu atentie. Sub nici un motiv nu puteam sa ma leg de defectele fizice ale lui Ceausescu ori sa afirm ca e nebun, chiar daca as fi avut destule motive sa o fac. Regula implacabila a "Europei Libere" era: "Informeaza, nu incita". Astazi, cand vad cum se scrie in presa romaneasca, am o mare si duioasa nostalgie dupa inaltul jurnalism de la "Europa Libera".
Cu colbul tarii pe talpi
- In Germania ati cunoscut multi oameni plecati definitiv din tara. Ce anume il defineste pe emigrantul roman?
- In Germania traiesc romani din generatii diferite. Cei batrani, ramasi aici imediat dupa razboi, sunt conservatori, anticomunisti activi, dar si foarte suspiciosi. Urmeaza fostii detinuti politici, cu lumea lor plina de traume, dar si de optimism victorios, in timp ce valul mai tanar e format din oameni de toata mana - si buni, si rai - oameni nerabdatori sa depaseasca saracia si frustrarile din tara, fara a fi animati de mari idealuri. Dar pe toti emigrantii ii uneste ceva: nu-si gasesc locul. E fundamental gresit sa crezi ca pleci din tara pur si simplu. De fapt, pleci luand pe talpi colbul locurilor natale, defectele si nostalgia a ceea ce a fost.
- Romanul e lenes, asa cum se zice, si carcotas?
- In nici un caz romanul nu e lenes. E doar nedisciplinat. Defectele sunt la nivelul mentalitatii, in raspunderea si respectul fata de lege, in tentatia micilor smecherii. Cunosc romani asezati si fara probleme materiale care, dupa ce isi cantareau merele in magazin, mai adaugau cu de la sine putere un mar. Se pretau la 30 de pfeningi, doreau sa pacaleasca pe cineva. Asemenea derapaje morale sunt extrem de vizibile intr-o tara ordonata ca Germania. In general, romanii sunt harnici si intreprinzatori, dar, nu stiu cum se face, nu risca sa intre in afaceri mari. Nu acelasi lucru se poate spune despre emigratia maghiara sau poloneza, mult mai unita, dar si mai prospera. Sa nu ne facem iluzii. Exilul nu e altfel decat tara din care vii.
Romania fara dinti
- Ati revenit la Bucuresti imediat dupa Revolutie. Ce v-a socat, revazand orasul dupa atata timp? Cum aratau oamenii?
- Totul depasea orice imaginatie. M-au socat cu adevarat mizeria indescriptibila a strazii, bezna si gunoaiele. Oamenii nu erau nici ei altfel. Pareau extrem de tematori, imbracati ca vai de lume si, mai ales (sa nu radeti) cu o dantura neingrijita. Am si scris un text: "Romania fara dinti". Nu era o simpla problema de igiena, ci un semn al dezinteresului fata de sine. Un semn al decaderii. E limpede ca lucrurile s-au schimbat intre timp. Trebuie sa fii de rea-credinta sa nu observi progresul. Oricum, la Bucuresti am trait cateva zile de vis si de cosmar. Toata lumea voia sa-mi vorbeasca - de la taranisti isterici, la mari comunisti pocaiti. I-am luat, de pilda, lui Brucan un interviu si imediat am fost apostrofat pe strada: "Ce cauta comunistul ala la postul nostru?". Am ramas siderat: "Europa Libera" devenise postul de radio al unuia sau al altuia. Brusc, mi-am dat seama ca Romania era profund bolnava, ca isi va castiga cu greu normalitatea.
- V-ati intors definitiv in tara. De ce ati parasit "Europa Libera", confortul occidental?
- Chiar daca am trecut prin incercari lamentabile si oameni care se pretindeau democrati mi-au intors spatele la greu, am revenit simtind ca locul meu este aici. Puteam sa ma mut la Praga, dar psihic nu mai eram capabil sa incep o alta limba de la capat. Au fost si niste ratiuni pragmatice, am calculat gresit, dar nu regret. Obosisem. 20 de ani am luptat ca sa ma simt acasa. Stiu sa pretuiesc acest lucru. Nu e usor sa traiesti 20 de ani in negatie. Pare patetic, dar eu nu am parasit Romania. Am trait aici prin procura, adresandu-ma zi de zi ascultatorilor, nu fara un anume sentiment de vinovatie. Le vorbeam romanilor despre saracie si galantare goale, in timp ce mie nu-mi lipsea nimic. Poate de aceea, cand am revenit in tara, nu am cerut nici casa, nici functii. Singura mea greseala este ca am incercat sa intru in politica.
- Sunteti un bun observator. Ce se intampla cu noi? De ce tara continua sa se afunde in prapastie?
- Romanul are o inteligenta activa, dar adesea o foloseste rau. Sigur ca avem o mostenire grea, ca aici s-a realizat cel mai bine dresarea omului nou: temator, lipsit de educatie civica si de respectul fata de lege. Unele explicatii tin de istoria noastra de popor mic, dar cu valori prea multe. Avem multe complexe, unele din ele de secol Xix. Problema de fond e legata insa de mentalitate, de pasivitatea oamenilor si, nu in ultimul rand, de un nenoroc istoric al nostru, pe care in loc sa-l limitam, mai mult l-am amplificat. Cum poti incheia un tratat cu o Rusie muribunda? Nu gandim istoric deloc. Tarile baltice au reusit sa foloseasca bresa Ribentrop-Molotov. Noi ne-am grabit sa nu facem nimic. Cred ca important e ca fiecare sa invete a sti care ii este locul. Nu e posibil sa ai 16 candidati la presedintia tarii, din care doar trei cu sanse reale. Nicaieri in lume nu se intampla asa ceva. Nadejdea mea sta in tineri si in Uniunea Europeana. Daca nu putem noi, ne vor forta ei. Prin planul Verheugen (un nou plan Marshall) vom fi condamnati sa reusim. Regretul meu este ca nu o sa mai apuc acele zile, ca va mai dura pana sa ne castigam normalitatea. Altminteri, nu ma plang. Lucrez foarte mult. Scriu zilnic la "Europa Libera", am rubrici saptamanale la postul "Deutsche Welle" si la unele ziare din tara, pregatesc o emisiune la Pro Tv. In rest, ascult muzica, citesc o carte pe saptamana si visez sa am casa mea la tara, fie si la Gruiu, unde sa ma retrag la batranete. Ce sa fac - a trebuit sa ajung in Germania pentru a descoperi tihna satului romanesc.
Fotografii de Emanuel Tanjala