1. Am suferit si eu in tineretea mea de ganglioni limfatici pentru ca, la fel ca mai toti tinerii anilor 1950-1960, am dus-o cam greu, mai ales cu mancarea. Astfel ca m-am trezit intr-o primavara cu gatul umflat si sub maxilare cu multi ganglioni. Intr-o parte s-au intarit (s-au "aprins"), iar inflamatia lor s-a transformat intr-o rana deschisa. Am consultat un medic la Clinica Orl din Cluj si mi s-a propus o interventie chirurgicala. Dar Dumnezeu, in bunatatea Sa nemarginita, mi i-a scos in cale pe doctorul scolii unde eram eleva - un evreu batran, pe nume Fritmann - precum si un farmacist priceput (Schunn) care, fara sa se vorbeasca intre ei, mi-au dat acelasi tratament, pentru care nu le mai pot multumi, fiindca s-au dus demult. Iata ce mi-au recomandat: 1. Vitamina D, pe care la vremea aceea o luam sub forma de ulei de peste (o lingura pe zi). 2. Expunerea zilnica a corpului la soare (integral), dar numai pana la orele 11.00 si progresiv. 3. Hrana consistenta, compusa din 5 mese pe zi, bogata in fructe, miere, lapte, iar tatal meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, ma obliga sa beau zilnic un ou proaspat de gaina (albus si galbenus). Nu neglijati sfatul medicului, asigurati-va ca nu aveti galci sau alte infectii si nu va pierdeti nadejdea in Dumnezeu.
Valeria Radu - Str. Mihai Viteazu nr. 7, ap. 4, Sibiu
2. Se recomanda cu succes ulei de peste (lichid sau capsule). Da rezultate imediate. Se recomanda si curele heliomarine, plus ungerile cu namol. Alimentatie bazata in majoritate pe fructe si zarzavaturi, branza proaspata de vaci si oua proaspete, mult peste. Beti ceai de urzici usor indulcit si o data pe saptamana mancati spanac. Multa dragoste si incurajari.
Valeria Petriu - Str. Lacurilor nr. 12, O.P. 8, Brasov
"Am un bol de tataneasa in stomac"
(Raspuns pentru Popescu Dorina - Focsani, F. As nr. 362)
Pentru precizarea diagnosticului dvs. se recomanda de urgenta un control la radiologie (se face la orice policlinica, pe loc). Cred ca este vorba doar despre o senzatie, in realitate este altceva. Acidul clorhidric din stomac este atat de puternic, incat dizolva orice fibra vegetala. Pana va hotarati sa mergeti la medic, beti zeama de la o lamaie in doua reprize, intr-un pahar cu apa, dimineata si seara, dupa mesele principale. Luati tinctura de valeriana, 10 picaturi intr-o lingurita cu zahar, de trei ori pe zi, dupa mese. Multa sanatate!
Valeria Petriu - Brasov
"Cum se poate scoate o alunita?"
(Raspuns pentru Monica Brihan - Bucuresti, F. As nr. 362)
1. Dupa baie, aplicati pe alunita o bucatica mica de vata inmuiata in bitter suedez. Lipiti-o cu un leucoplast. Lasati-o 4-5 zile, dupa care spalati locul si repetati operatia. In circa o luna de zile, alunita va cadea. Nu cred ca este necesara o operatie. Va doresc succes.
Teodorescu Liliana - Brasov
2. Operatia in sine nu este dificila la un baietel de 5 ani, dar este traumatizanta si poate avea urmari neplacute. Ar fi mai bine sa incercati mai intai eliminarea alunitei cu mijloace naturiste, care de multe ori dau rezultate neasteptate, mai ales la copii. Eu va sugerez cateva dintre ele: 1. Puneti pe alunita o foita de tabla de cupru. Trebuie sa aiba o grosime de 0,3-0,5 mm si sa fie putin mai mare ca alunita. Mai intai se arde tabla in foc pana la inrosire (se tine cu un patent peste flacara de la aragaz), dupa care se spala cu spirt medicinal. Se trece apoi printr-un vas cu solutie saturata de sare, dupa care se fixeaza pe alunita cu un leucoplast. Un mare medic, d-l dr. Voiculescu, trata in modul acesta alunitele cu mare succes, fara sa apeleze la operatie. La fel procedeaza si taranii din Muntii Apuseni si restul Ardealului. 2. Comprese permanente, zi si noapte, cu decoct de coada calului. 3. Se unge alunita cu suc proaspat de urechelnita (planta). 4. Se pune o bucata de propolis brut (de la apicultori), intinsa in grosime de 1-2 mm, ca sa depaseasca marimea alunitei. Se tine sub o bucatica de pansament fixat cu leucoplast, pana la disparitie. Una din aceste metode s-ar putea sa-i fie de ajutor copilului.
Eugen Giurgiu - Str. Aleea Detunata, bl. D2, sc. A, ap. 19, Alba-Iulia
"Obsesia mea sunt varicele"
(Raspuns pentru Laura - Craiova, F. As nr. 362)
1. Matusa mea a avut varice foarte pronuntate (datorita statului mult in picioare, dar si datorita ereditatii) si s-a tratat cu succes folosind alifie de galbenele. Alfia se poate procura de la farmacii sau se poate face acasa, dupa reteta publicata in F. As. Alifia s-a dovedit a fi foarte eficienta, durerile disparand dupa 2-3 saptamani. Si varicele s-au diminuat vizibil, multe dintre ele disparand definitiv. Este bine sa se tina si picioarele ridicate pe un perete, cat se poate de mult (pentru circulatia sangelui). In fiecare seara sa se faca exercitii pentru picioare (bicicleta), stand culcat pe spate si imitand rotirea pedalelor.
Dumitrescu Luiza - B-dul Basarabilor, bl. A17, sc. A, ap. 7, et. 1, Curtea de Arges, cod 0450, jud. Arges
2. Suferind de aceeasi afectiune ca si dvs. si apeland la doua operatii in decurs de zece ani, inclusiv sclerozari, am oarecare experienta si v-as recomanda un tratament naturist cu influenta benefica asupra circulatiei sangvine, si anume: Tinctura De Spanz. Spre norocul meu, am beneficiat de un asemenea tratament in decursul unei excursii in China cand, dupa 13 ore de zbor, am fost tintuit la pat de niste dureri atroce la nivelul gambei, provocate de asa-numita "tromboflebita a concediului", care apare datorita unei imobilizari prelungite in timpul calatoriei. M-a salvat o doamna farmacista din grupul de turisti, care avea o sticluta cu tinctura de spanz preparata de dansa, cu care m-a frectionat. Durerile au disparut dupa 5 minute, iar tratamentul a fost repetat si in urmatoarele doua zile, in care n-am mai avut deloc dureri. Va puteti prepara singura aceasta tinctura, turnand alcool de 60 grade peste radacini de spanz, pe care le puteti procura de la unii vanzatori de plante medicinale din piete. Lasati preparatul la macerat timp de o luna (la intuneric), dupa care tinctura poate fi folosita, ameliorand sensibil circulatia sangvina prin aplicarea ei pe varice. Aveti insa o grija deosebita ca aceasta tinctura, care este otravitoare (lipiti pe sticla o eticheta de avertisment) sa nu incapa accidental pe mana altor persoane deoarece, mirosind frumos, poate fi usor confundata cu coniacul. Puteti folosi cu succes si unguentele de fabricatie romaneasca Variterp (pe baza de castane) si Boicil-Unguent (pe baza de spanz - Helleborus species), precum si tabletele Venoruton fabricate in Ungaria si care fortifica peretele vascular. Ciorapii elastici nu sunt nici ei de neglijat, mai ales daca puteti purta pantaloni. Va doresc sanatate si succes.
Valeriu Munteanu - Str. Albac nr. 1, ap. 16, Timisoara
"Uneori am senzatia ca ma misc ca un val de apa, alteori ca ma scufund"
(Raspuns pentru M.B. - Alba-Iulia, F. As nr. 362)
1. Am 43 de ani si am avut aceleasi simptome ca dvs. in perioada 1985-1991. Diagnosticul era tulburari neuro-vegetative, iar apoi si distonie cervicala. Nu m-a ajutat nimic pana in 1991, cand un medic mi-a recomandat medicamentul Ludiomil. De atunci parca sunt alt om. L-am repetat de trei ori, la intervale de 6-7 luni, cand am simtit ca incepe iar raul acela, apoi ametelile au disparut definitiv. Luam tablete mici - doua pe zi sau mari - o jumatate de tableta de doua ori pe zi. Puteti consulta medicul, dar puteti avea mare incredere in medicament. As dori sa-mi scrieti. Sa va ajute Dumnezeu!
Lefter Rodica - Str. Bumbacari nr. 6, sector 3, Bucuresti
2. Suferind de acelasi rau ca al dvs., m-am vindecat in mai putin de trei zile datorita surorii mele, care e asistenta medicala. Iata solutia: o fiola vitamina B12, o fiola vitamina B1, o fiola vitamina B6. Timp de zece zile se fac injectii intramusculare cu toate trei vitaminele. Mie, dupa primele trei injectii, mi-au disparut ametelile. In timpul tratamentului trebuie sa se consume fier - pastile sau alimente care-l contin: grau, rosii, suc de rosii, sfecla rosie, pentru a se evita hipocromia sangelui.
Marinescu Teodora - B-dul Tomis nr. 330, bl. N1, sc. C, ap. 51, Constanta, cod 8700
- D-na Marinescu Elena din Bucuresti - str. Baiculesti nr. 23, bl. E9, ap. 9, sc. 1, sector 1, care are aceeasi suferinta ca dvs. si o trateaza cu laser si batai la talpi cu lingura de lemn, va roaga sa-i scrieti pentru a va impartasi din experienta sa.
"Bunica mea are nervi la stomac si nu mai suporta durerile"
(Raspuns pentru Catalina - Ploiesti, F. As nr. 362)
1. Am varsta foarte apropiata de a bunicii tale si am avut si eu necazuri asemanatoare cu ale dansei, de care am scapat datorita unui mare specialist endocrinolog: d-na dr. Daniela Goldstein de la Policlinica Puls din Bucuresti, str. Turda 127, bl. 2, sc. E sau Str. Teiul Doamnei nr. 2. Doamna doctor este specialista in tiroida si menopauza. Faceti o programare prealabila la tel. 01/224.01.87 sau 01/242.13.76. Am consultat multi specialisti, dar nu am reusit sa ma vindec. Insa dupa cateva zile de la inceputul tratamentului prescris de dr. Goldstein, pur si simplu am inviat. In urma analizelor pe care policlinica i le va face bunicii, aceasta va primi un tratament medical bazat, probabil, pe hormoni de substitutie. Mentionez ca inainte de a ajunge la Policlinica Puls, mi-am facut analizele la Instititul "Parhon", dar ele nu au relevat nimic. Ii urez bunicii tale sanatate si sa nu mai piarda timp.
Monica - Bucuresti
2. Celebra vindecatoare Vanga le recomanda celor cu nervi la stomac sa bea dimineata, pe stomacul gol, un pahar de apa amestecat cu o lingura de mastica. Dupa 10-15 minute se ia o lingura cu ulei de masline.
Andreea - Aiud
"Am o infectie urinara cu Klebsiella"
(Raspuns pentru Stoica Daniel - Bucuresti, F. As nr. 362)
Infectia urinara cu Klebsiella se trateaza cu antibioticul Tarivid (sau Ofloxacine). Doza pe care am luat-o eu a fost de doua tablete pe zi, infectia disparand total dupa 10 zile de tratament. Apelati la un medic pentru a va prescrie dozajul optim.
Maria - Cluj-Napoca
"Vreau adresa unui cabinet care vindeca paradontoza"
(Raspuns pentru Adriana Suciu - Bucuresti, F. As nr. 362)
1. Pentru incetinirea procesului de paradontoza exista un remediu natural: dimineata, pe stomacul gol, se mesteca o boaba de propolis in stare naturala. Sa fie de marimea unui bob de orez, altfel arde cavitatea bucala. Eu am incercat si a dat roade.
Paul Adriana - Str. Luminii nr. 13, ap. 16, Timisoara
2. Cel mai sigur cabinet pentru tratarea paradontozei este urmatorul: Dr. Ion Georgescu, Complexul Giulesti (langa statia Rapid), Blocul turn, tel. 617.23.70.
3. Va recomand Fundatia Dr. Georgescu-Prahova - Str. Berzei nr. 33, bl. 25A, parter (colt cu Stirbei Voda), tel. 222.95.45. Si eu am suferit de paradontoza si puroi la gingii si am fost vindecata total.
Elena - Curtea de Arges
"Sotul meu sufera de psoriazis artropatic"
(Raspuns pentru Mihaela T. - Bucuresti, F. As nr. 374)
Un prieten de-al meu, suferind exact de aceeasi boala, a izbutit sa se vindece (in vara trecuta) procedand in felul urmator: a studiat atent si a aplicat intocmai tratamentul recomandat de d-l dr. Ion Nica in revista "Formula As" nr. 304-306 (Dumnezeu sa-i dea sanatate si dumnealui si conducerii revistei) care are ca scop principal fluidizarea sangelui si eliminarea toxinelor ce cauzeaza durerile din articulatii. A inlocuit o parte din cei doi litri de apa bauta lent, inghititura cu inghititura, cu 2-3 cani de ceai depurativ din brusture, mesteacan, salcie si trei frati patati (cate o lingurita din fiecare). In plus, dimineata si seara si-a masat bine incheieturile cu propria urina, iar dupa 30 de minute se spala. Dupa patru zile durerile i s-au ameliorat, iar dupa o luna au disparut complet. Timp de cinci zile a tinut post numai cu apa, ceai indulcit cu miere si patru pahare cu urina. Tratamentul cere multa vointa, dar prietenul meu se simte acum foarte bine, a terminat cu aceasta boala care de obicei recidiveaza. Ma puteti suna pentru amanunte si lamuriri. Mai vreau sa spun ca aceasta revista reprezinta o Minune in aceste vremuri.
Elena T. - Bucuresti, tel. 675.99.56