La Teatrul "Ion Creanga" - un splendid spectacol pentru copii si oameni mari: "Inima rece" de Wilhelm Hauff

Silvia Kerim
La drept vorbind, aceste insemnari s-ar fi putut intitula si altfel. Adica "Lectia lui Hauff" intrucat aceasta "lectie", deosebit de importanta pentru arta de a trai, este valabila si azi - ori poate ca mai ales azi, dupa peste... 150 de ani! O dovada in plus ca Literatura - pentru oameni mari ori pentru copii - atunci cand este scrisa cu majuscule, cu har, adica cu fantezie si cu o profunda cunoastere a sufletului omenesc, a sufletului de copil, poate deveni cea mai stralucita lectie, cel mai eficient mod de a educa. De a modela sufletele.

Wilhelm Hauff s-a nascut in Germania, la Stuttgart in 1802. N-a trait decat 25 de ani. Si totusi, a lasat omenirii povesti nemuritoare, inspirate din lumea pe care a iubit-o cel mai mult: "imparatia" Muntilor Padurea Neagra.
De altfel, in acest "decor" se desfasoara si actiunea povestii devenita celebra, tradusa in mai toate limbile pamantului, si dupa care s-a si realizat, mai demult, un film care a inregistrat un rasunator succes. E vorba, desigur, despre "Inima rece"... O poveste care acum, in anul 2000, prilejuieste realizarea unui nou spectacol, de inalta valoare artistica, de catre colectivul de la Teatrul "Ion Creanga". Succesul acestei reprezentatii, calitatea lui masurabila in multe carate mi se par a fi o replica mai mult decat necesara in lumea noastra romaneasca, o lume in care editurile nu mai dau doua parale pe cartile de povesti, pe valoarea lor educativa (ori daca publica astfel de "gen literar", atunci se duc glont la Perrault, la Fratii Grimm, la Andersen, pentru simplul motiv ca acesti autori "nemuritori" cu adevarat... au murit totusi intre timp - ca si Hauff - si nu mai cer "drepturi de autor"...). Gestul Teatrului "Creanga" este de asemenea laudabil pentru ca el ofera o alternativa la desenele animate, programate pe mai toate televiziunile - "povestiri", de cele mai multe ori istorioare stupide, cu roboti, extraterestri infatisand batalii naprasnice, ce indeamna la violenta. Se exclud, desigur, din aceasta insiruire splendidele desene animate rusesti - de nevazut pe micile noastre ecrane - cele romanesti ori cele walt-disneyene, care, nu-i asa?, sunt foarte scumpe si de aceea foarte rar achizitionate. Lectia lui Hauff, "Inima rece", se opune, desigur, si mentalitatii, bine infipte mai nou in mintea copiilor mari si mici, potrivit careia cea mai rodnica activitate, cu cel mai rodnic rezultat, o reprezinta "Te uiti si castigi"...
Intr-adevar, povestind despre Peter Munk, carbunarul, despre Michael, Olandezul, despre Omul de aur si despre Omuletul de sticla, Hauff ne invata - ca si intr-o alta, renumita, poveste a lui si anume "Micul Muck" - ca aurul, doar el in sine, nu valoreaza nimic. Ca bogatia nu face "doi bani" daca nu este insotita de generozitate, de iubire, de respect pentru munca, de devotament fata de parinti, fata de tovarasi de viata, de copii.
Dramatizarea plina de farmec a lui Banu Radulescu a beneficiat de punerea in scena - stralucita!- a unei regizoare de valoare, Sorana Coroama. Scenografia Ancai Paslaru ne introduce direct in lumea basmelor, ajutata ce-i drept si de muzica incantatoare, semnata de George Marcu. Cat despre distributia numeroasa, ea este formata in majoritate din tineri si foarte tineri actori. Nu-i pot pomeni aici - sunt foarte multi si foarte talentati. Sa mi se ingaduie, totusi, o exceptie. In rolul Omuletului de sticla straluceste, cu puteri de diamant, acea unica actrita a scenei romanesti - Alexandrina Halic...