In cei zece ani de la caderea regimului totalitar, starea tarii s-a inrautatit continuu. Politicile economice haotice s-au concretizat in scaderea dramatica a nivelului de trai al cetatenilor. Instabilitatea legislativa si coruptia au stopat investitiile straine - principala "sursa" a unei posibile redecolari economice - iar interesele diverselor "clanuri" politice au blocat initiativele interne, micii intreprinzatori fiind sufocati de o fiscalitate excesiva, manuita conjunctural. Dupa zece ani, dupa toate semnele, atat Occidentul, cat si o parte a clasei politice romanesti au realizat ca asa nu se mai poate. Un comentariu, publicat in cotidianul "The Washington Post" la sfarsitul anului trecut, subliniaza faptul ca puterile occidentale au inteles ca Romania trebuie totusi ajutata. Mentinerea stabilitatii tarii, conditionata - in primul rand - de relansarea economica, este chiar in interesul Vestului. Experienta iugoslava a demonstrat acestuia necesitatea eliminarii preventive a focarelor de conflict potentiale, stingerea lor, ulterioara izbucnirii, fiind mult mai costisitoare.
Articolul din "The Washington Post" constata ca Romania trebuie sa intre in atentia Occidentului pentru ca o prelungire a evolutiei din ultimii zece ani ar destabiliza-o, ar provoca o explozie sociala si nationala cu consecinte imprevizibile. In decembrie 1999, sustine Daniel Nelson, autorul articolului, presedintele Constantinescu a fost obligat sa ia o decizie curajoasa, la limita constitutionalitatii, cea a demiterii premierului Radu Vasile, a carui administratie a accelerat scaderea nivelului de trai, cresterea coruptiei si a fenomenului infractional. D-l Constantinescu a evitat o criza constitutionala, generata de refuzul lui Radu Vasile de a demisiona, desi nu mai avea nici un sprijin politic, prin numirea ca premier a guvernatorului Bnr, Mugur Isarescu. D-l Isarescu si-a demonstrat capacitatea de bun manager administrand, din 1990, Banca Nationala, pe care a reusit sa o sustraga politicilor partizane. "Fara integritatea si experienta sa in domeniul monetar, Romania ar fi esuat de mult. In plus - scrie d-l Nelson - Isarescu a reusit sa-si faca prieteni in toata lumea." Numirea lui Mugur Isarescu in postul de prim-ministru a venit, in consecinta, la timp pentru blocarea alunecarii pe o panta extrem de primejdioasa, nemultumirile cetatenilor apropiindu-se de limita exploziva. Fiind din afara partidelor, d-l Isarescu poate sa ignore interesele clientelare ale acestora, sa reziste presiunilor de tot felul, exercitate de ele.
Schimbarea premierului si punerea in surdina a conflictelor politice interne din coalitia guvernamentala nu sunt insa suficiente. Masurile ferme, decise de primul ministru, nu vor avea efectele scontate daca Occidentul nu se angajeaza concret in sprijinirea Romaniei. "De data aceasta - subliniaza autorul articolului - trebuie sa profitam de ocazie cat mai curand posibil. In Bosnia si in Kosovo, Sua si aliatii lor si-au amanat interventia pana cand violenta a facut atatea victime incat politicienii occidentali sa se poata baza pe sprijinul public pentru a trece la actiune. In cazul Romaniei nu trebuie sa asteptam. O societate nu poate rezista prea mult incatusata de mizerie si izolare. Avem prilejul de a oferi bani si asistenta atat timp cat mai exista o democratie de aparat si o stabilitate de mentinut." D-l Daniel Nelson propune ca aliatii vestici sa-si declare public si clar intentia de a invita Romania sa adere la Nato cu urmatorul val. Sua trebuie sa transmita puternice semnale diplomatice de sustinere, prin efectuarea de vizite la Bucuresti de secretarul de stat, Madeleine Albright, sau ministrul apararii, William Cohen, si prin invitarea premierului Isarescu la Washington. De asemenea, trebuie constituit un "Fond Romania 2000", care sa debuteze printr-o contributie semnificativa de cel putin o suta de milioane de dolari, fond destinat dezvoltarii unor sectoare viabile ale economiei tarii.
Articolul din "The Washington Post" nu este intamplator. La reuniunea de la Helsinki, din decembrie 1999, U.E. a decis deschiderea negocierilor de aderare cu Romania. Acest proces, care va debuta in 14 februarie a.c., la Bruxelles, va aduce Romaniei o serie de credite nerambursabile, cu destinatie fixata, in special in infrastructura si agricultura. Aderarea la U.E. ar face ca Romania sa se integreze definitiv in familia Europei unite, nu doar printr-o aliniere legislativa, ci si printr-o decolare economica susceptibila de a o face competitiva in concertul economiei comunitare. Calea este desigur lunga, dar parcurgerea ei - obligatorie - ar face-o ireversibila. Monitorizarea utilizarii fondurilor puse la dispozitie de U.E., propusa de comisarul european pentru integrare, d-l Gnther Verheugen, indica faptul ca Vestul este decis sa grabeasca transformarea Romaniei, eliminand pierderile "colaterale", provocate de deturnarile conjuncturale ori interesate ale ajutoarelor. Reluarea discutiilor cu Fmi, pentru eliberarea celei de-a doua transe din acordul stand-by, reprezinta si ea un semnal. Finalizarea acestor discutii va permite, dupa estimarile ministrului finantelor, Decebal Traian Remes, contractarea unor imprumuturi de la bancile de investitii straine de (initial) aproape un miliard de dolari. Tratativele cu bancile "Merill Lynch" si "Nomura" au toate sansele sa fie finalizate in ianuarie sau februarie.
Reorientarea Occidentului spre Romania este marcata si de vizita la Bucuresti (din 13 ianuarie) a presedintelui Comisiei Europene, d-l Romano Prodi, vizita ce precede examinarea analitica a progreselor facute de Romania in asimilarea legislatiei comunitare pentru stabilirea capitolelor care vor face obiectul primei runde a negocierilor de aderare de la Bruxelles. D-l Prodi va asista si la o sedinta a cabinetului Isarescu, urmarind pe viu implicarea decizionala a acestuia. Reorganizarea Ministerului de Externe, initiata de d-l Petre Roman, pentru aducerea lui la "parametrii zilei de azi pe plan european", are in vedere finalizarea cu succes a acestei runde si activizarea diplomatiei romanesti in "troica" Osce (ce se va reuni pe 21 ianuarie la Viena). Printr-o coincidenta fericita, in 2001 Romania va prelua presedintia Osce, devenind astfel si mai prezenta in afacerile europene. Daca guvernul Isarescu va reusi, pentru anul in curs, sa isi atinga obiectivele fixate, 2001 va fi anul in care romanii vor putea sustine ca tara lor a inceput efectiv sa se redreseze.
Totul depinde acum de fermitatea actiunii cabinetului Isarescu. Primul ministru si-a propus, de la inceput, excluderea oricarei cheltuieli care nu are acoperire economica. Programul fixat de el are doua obiective majore pentru anul in curs: realizarea unei cresteri economice de 1,5% si reducerea cu 50% a inflatiei care a accentuat prabusirea din ultimii trei ani. Cresterea nu poate fi atinsa fara stimularea investitiilor si a exportului. Acordarea unor facilitati fiscale pentru investitori si sustinerea eficienta a proiectelor de restructurare economica ar putea face ca tinta stabilita de guvern, de atragere - in acest an - a unor fonduri de cel putin cinci miliarde de dolari, sa fie atinsa. Faptul ca Romania a reusit sa treaca cu bine de "varful de sarcina" in plata datoriei externe pe 1999, evitand astfel criza balantei de plati, faciliteaza aceasta misiune. Deja Fitch Ibca, una dintre cele mai cunoscute agentii europene de rating, a renuntat la cresterea "riscului de tara" al Romaniei. D-l Isarescu a decis, intre primele masuri luate ca prim-ministru, reducerea impozitului pe profit, tocmai pentru a stimula investitiile si exporturile. Redresarea productiei ar putea asigura si satisfacerea unei mari parti a cererii interne, limitand puseele inflationiste generate de oferta interna redusa si cresterea consecutiva a importurilor. Chiar daca actionarea dura a mecanismelor monetare va avea, la inceput, o serie de consecinte sociale dureroase, realizarea obiectivelor fixate ar permite ca, in sfarsit, celebra "luminita de la capatul tunelului" sa se vada.
Conjuncturile in care Romania a inceput anul 2000 sunt asadar favorabile. Occidentul este dispus sa o ajute, si noul guvern pare decis sa faca treaba. Dar, pentru majoritatea politicienilor romani, anul 2000 este un an electoral. Deja unii dintre cei implicati in structurile Executivului incearca sa isi asume, in scopuri inguste, paternitatea transformarilor obligatorii. Iar altii, aflati in Opozitie, nu ezita sa bruieze initiativele guvernamentale, sub cele mai absurde pretexte, pentru ca finalizarea lor le-ar putea reduce impactul electoral. Or, in contextul actual, Romania are nevoie de o actiune administrativa ferma si coerenta, sustinuta de toate fortele politice responsabile. Guvernul trebuie lasat sa-si vada de treaba. Anul 2000 este un an de cumpana, inainte de a fi un an electoral. Ratarea lui va insemna reintoarcerea la haosul celor zece ani dinainte, cu consecintele negative cele mai grave din istoria tarii.