Viata merge inainte, chiar daca avanseaza in pasi mici si ezitanti. Cred ca aici guvernantii nostri au gresit enorm, propunandu-ne de 10 ani aceeasi imagine a tunelului si a palpaitoarei luminite de la capat. Viata nu e un peron de metrou. Viata e lupta si speranta. La raspantia dintre ani, romanii trebuie sa fi inteles ca s-a terminat cu mersul de cartita. Cand si cand, ne trebuie putin optimism si incredere. Tinerii care au ocupat Piata Revolutiei nu au iesit din case doar ca sa vada focurile de artificii si sa asculte muzica hip-hop. In bucuria lor, voiau pur si simplu sa nu fie singuri. Ca si in dragoste, orice sentiment exista doar daca e impartasit cu altii. Neostentativ, tinerii ne-au oferit o spontana lectie de solidaritate.
A mai trecut, deci, un an. Ca el a fost mai bun decat cel care va urma sau ca insistenta presei ne-a impins prematur intr-un nou mileniu, asta e o alta poveste. Important e ca romanii au inceput sa reinvete micile bucurii ale iernii. Nu intamplator, la Bran, la Poiana Brasov si la Predeal nu mai erau locuri pentru Revelion inca din vara. Nu intamplator, agentiile de turism au acontat deja Revelionul anului 2001. Oamenii vor sa iasa, sa-si ofere cateva zile de liniste, de sarbatoare. Normalitatea de aici incepe. Prea mult am stat cu ochii in televizor urmarind penibile confruntari politice. Captivi in scaunul nostru teleast, am imprumutat sentimentele si argumentele altora. E timpul sa iesim din casa si sa traim viata asa cum este - buna sau rea, dar adevarata. Restul e doar exagerare mediatica.